Cereri ORC

Hotarare nr. 487/CC din data de 10.11.2011 pronunțată de Tribunalul Arges - Comercial

10. Cereri ORC. Opozitia formulata de DGFP impotriva Hotararii Adunarii Generale a Asociatilor S.C. I SRL , privind cesionarea partilor sociale catre persoane din afara societatii .
Potrivit dispozitiilor art.61 din Legea 31/1990, republicata, "creditorii sociali si orice alte persoane prejudiciate prin hotararile asociatilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opozitie prin care sa solicite instantei judecatoresti sa oblige, dupa caz, societatea sau asociatii la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art.57 fiind aplicabile."
Deci, pentru a fi admisibila opozitia formulata de unul dintre creditorii societatii, acesta trebuie sa faca dovada ca respectiva hotarare ii produce un prejudiciu, in actuala redactare a art.61 alin.1, obiectul cererii de opozitie fiind obligarea societatii sau, dupa caz, a asociatilor la repararea prejudiciului cauzat, iar nu desfiintarea hotararii, asa cum pretinde reclamanta.
Sentinta comerciala nr. 487/CC/10.11.2011 pronuntata in dosarul nr. 1380/1259/2011

Asupra cauzei de fata constata urmatoarele:
Oficiul Registrului Comertului inregistrata , a inaintat opozitia formulata de DGFP impotriva Hotararii Adunarii Generale a Asociatilor S.C. I SRL, nr.:::, privind cesionarea partilor sociale catre persoane din afara societatii .
Prin cererea de opozitie, reclamanta-creditoare arata ca solicita ca instanta sa desfiinteze Hotararea nr. ... a Adunarii Generale a Asociatilor S.C. I SRL
Motivandu-si cererea, reclamanta a sustinut ca in mod eronat s-a dispus de catre asociatul unic al S.C. I SRL cooptarea in societate a numitilor F si B, cesionarea catre acestia a tuturor partilor sociale si retragerea fostului asociat din societate, fara a se avea in vedere ca parata-debitoare S.C. I SRL inregistra datorii la bugetul general consolidat al statului S-a solicitat admiterea opozitiei si obligarea societatii la repararea prejudiciului estimat in suma de ... lei precum si atragerea la raspundere a asociatului care intentioneaza sa cedeze partile sociale.
S-au invocat dispozitiile art. 202 alin.2 ind.3 din Legea nr. 31/1990 R, si s-a aratat ca cesiunea partilor sociale reprezinta disparitia asociatului/administratorului societatii ca subiect de drept ceea ce conduce la imposibilitatea statului de a-si exercita fata de acesta drepturile ce decurg din executarea obligatiilor fiscale existente la data cesiunii.
Reclamanta a sustinut ca asociatul cedent al societatii este in culpa pentru neplata obligatiilor bugetare in termen legal si, in consecinta nu i se poate crea o situatie favorabila prin cesionarea si exonerarea de la plata obligatiilor fiscale intrucat s-ar incalca prevederile art. 14 din OG 92/2003 (Codul de procedura fiscala)
Reclamanta a mai sustinut ca potrivit prevederilor art.142 alin.5 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, executarea silita se desfasoara pana la stingerea creantelor fiscale inscrise in titlul executoriu si se poate intinde asupra veniturilor si bunurilor proprietate a debitorului, iar dispozitiile art.237 ind.1 din Legea 31/1990 au in vedere tocmai atragerea raspunderii organelor de conducere si obligarea acestora la acoperirea obligatiilor neachitate, mai ales a obligatiilor bugetare.
Analizand actele depuse la dosar, tinand seama de reglementarile legale aplicabile spetei, instanta va respinge opozitia pentru urmatoarele considepente:
Potrivit dispozitiilor art.61 din Legea 31/1990, republicata, "creditorii sociali si orice alte persoane prejudiciate prin hotararile asociatilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opozitie prin care sa solicite instantei judecatoresti sa oblige, dupa caz, societatea sau asociatii la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art.57 fiind aplicabile."
Deci, pentru a fi admisibila opozitia formulata de unul dintre creditorii societatii, acesta trebuie sa faca dovada ca respectiva hotarare ii produce un prejudiciu, in actuala redactare a art.61 alin.1, obiectul cererii de opozitie fiind obligarea societatii sau, dupa caz, a asociatilor la repararea prejudiciului cauzat, iar nu desfiintarea hotararii, asa cum pretinde reclamanta.
Instanta retine totodata ca Legea nr.31/1990, prin art. 202 , reglementeaza cu valoare de principiu libera transmisiune a partilor sociale intre asociati, in cadrul societatii ( pentru ca acesta transmisiune nu afecteaza caracterul intuitu personae a societatii) daca in actul constitutiv nu sunt stabilite restrictii iar in cazul transmiterii partilor sociale catre un tert se impune obtinerea prealabila a agrementului acestuia de catre asociati care decid cu o majoritate calificata de 3 din capitalul social.
Asociatii au dreptul sa decida cu privire la orice modificare a societatii in timpul existentei sale.
In cazul cesiunii de parti sociale intre asociati, care reprezinta tot un caz de modificare a actului constitutiv, asociatii sunt liberi sa decida in acord cu actul constitutiv,iar textul de lege mentionat nu conditioneaza adoptarea hotararii lor de inexistenta datoriilor societatii catre creditori sau de acordul scris al creditorilor.
Prin transmiterea partilor sociale nu se aduce atingere personalitatii juridice a societatii comerciale, art. 40 din Legea nr. 31/1954, ca si art. 250-251 Cod civil, in actuala reglementare, stabilind asupra modalitatii in care inceteaza personalitatea juridica a persoanei juridice . Asa fiind, toate obligatiile ce incumba societatii raman in fiinta, transmiterea partilor sociale in cadrul societatii neavand influenta asupra obligatiilor persoanei juridice insesi.
Pe de alta parte, opozitia la transmiterea partilor sociale are ca scop repararea prejudiciului creat in patrimoniul reclamantei, dovedirea caracterului cert, lichid si exigibil al acestuia constituind o conditie obligatorie pentru admisibilitatea opozitiei.

Sursa: Portal.just.ro