Prin procesul-verbal incheiat la _.2008 de I.P.J Salaj, s-a aplicat amenda de 450 lei contravenientului CSV pentru savarsirea faptei prevazute si sanctionate de art. 102 alin.3 lit. e) din O.U.G.195/2002, constand in aceea ca, la data de 05.07.2008, ora 18,03, a condus autoturismul _. prin localitatea Sutor, cu viteza de 104 km/h, fiind inregistrat de aparatul radar. Totodata, s-a retinut permisul de conducere al contravenientului in vederea suspendarii.
Impotriva procesului-verbal a formulat plangere contravenientul, la data de _..2008, solicitand anularea acestuia.
In motivare, petentul a aratat ca nu se face vinovat de savarsirea faptei, agentul constatator nu i-a prezentat dovada incalcarii limitei de viteza, iar procesul-verbal a fost incheiat cu grave nereguli in ceea ce priveste forma prevazuta de lege si abateri de la normativul de utilizare a aparatului radar.
Prin referat care tine loc de intampinare, organul constatator intimat Inspectoratul de Politie Judetean Salaj a solicitat respingerea plangerii ca nefondata, aratand ca fapta savarsita de petent este confirmata de forta probanta a procesului-verbal si a unui mijloc tehnic certificat potrivit legii, se incadreaza in textul legal sanctionator, iar petentul nu-si poate sustine cu probe nevinovatia.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine starea de fapt descrisa in procesul-verbal.
Fotografiile obtinute printr-un mijloc tehnic certificat potrivit legii (f.16) constituie proba indubitabila cu privire la viteza autovehiculului condus de petent.
Dovada relevanta in ceea ce priveste calitatea masuratorilor efectuate cu un mijloc tehnic este dovada omologarii acestuia si verificarii lui metrologice, in conditiile art. 109 alin.2 din O.U.G. 195/2002 republicata. Aceasta dovada a fost facuta de organul constatator (f.11).
De altfel, petentul nu a avut obiectiuni cu ocazia dresarii procesului-verbal, recunoscandu-si astfel in mod indirect fapta.
Normativele cu privire la utilizarea aparatelor radar contin norme tehnice indrumatoare pentru operatori, fiind cu atat mai putin obligatorii pentru instanta. Singurele norme obligatorii sunt dispozitiile legii, or, cata vreme aparatul este omologat, verificat metrologic si a fixat si reprodus video viteza autovehiculului condus de petent, instanta constata, in conditiile legii, savarsirea faptei de catre petent.
Cinemometrul de tip PYTHON II functioneaza atat in regim stationar, cat si in regim de deplasare a vehiculului pe care este amplasat, fapt specificat in Certificatul de Aprobare de Model - AM 185/2001.
De asemenea, are competenta directa de a constata contraventia si de a aplica sanctiunea politistul rutier, potrivit art. 109 alin.1 O.U.G. 195/2002. Este singura calitate ceruta de lege pentru agentul constatator, iar in cazul de fata, aceasta calitate rezulta din chiar cuprinsul procesului-verbal, precum si din atestatul de operator radar.
Fapta savarsita de petent este prevazuta si sanctionata de art. 102 alin.3 lit. e) din O.U.G.195/2002. Viteza legala pentru sectorul de drum pe care circula petentul este de maxim 50 km/h, conform art. 49 alin.1 din ordonanta.
Este sanctionata cu amenda categoria a IV-a si aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Petentul a depasit acest maxim legal de viteza cu 54 km/h. In raport de aceasta imprejurare, sanctiunile au fost legal individualizate, respectand prevederile art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001.
Prin urmare, plangerea petentului este nefondata si instanta o va respinge ca atare.
(Sentinta Civila 229/15 ianuarie 2009 nepublicata)