Amenda

Sentinta civila nr. 4559 din data de 17.12.2009 pronunțată de Judecatoria Zalau

Prin procesul-verbal incheiat la _.2009 de I.P.J Salaj, s-a aplicat amenda de 120 lei si 2 puncte de penalizare contravenientului MML pentru savarsirea faptei prevazute si sanctionate de art. 99 alin.2 raportat la art. 108 alin.1 lit. a) pct.4 din O.U.G.195/2002, constand in aceea ca, la data de _..2009, ora 01,50, a condus autovehiculul nr. _.. in mun. Zalau, zona Liceul nr.1, cu viteza de 70 km/h, fiind inregistrat de aparatul radar.
Impotriva procesului-verbal a formulat plangere contravenientul, la data de 18.06.2009, solicitand anularea acestuia.
In motivare, petentul a aratat ca nu se face vinovat de savarsirea faptei, agentul constatator nu i-a prezentat dovada incalcarii limitei de viteza, aparatul are o toleranta in functionare de care agentul constatator nu a tinut cont.
Prin referat care tine loc de intampinare, organul constatator intimat Inspectoratul de Politie Judetean Salaj a solicitat respingerea plangerii ca nefondata, aratand ca fapta savarsita de petent este confirmata de forta probanta a procesului-verbal si a unui mijloc tehnic certificat potrivit legii, se incadreaza in textul legal sanctionator, iar petentul nu-si poate sustine cu probe nevinovatia.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine starea de fapt descrisa in procesul-verbal. Aceasta stare de fapt a fost recunoscuta de petent cu ocazia dresarii procesului-verbal, sub semnatura.
Fotografiile obtinute printr-un mijloc tehnic certificat potrivit legii (f.13+1,2,3) constituie proba indubitabila cu privire la viteza autovehiculului condus de petent. Se vede de asemenea foarte clar ca fapta a avut loc in localitate si numarul de inmatriculare al autovehiculului.
Dovada relevanta in ceea ce priveste calitatea masuratorilor efectuate cu un mijloc tehnic este dovada omologarii acestuia si verificarii lui metrologice, in conditiile art. 109 alin.2 din O.U.G. 195/2002 republicata. Aceasta dovada a fost facuta de organul constatator (f.13). Rezulta tot astfel si identitatea dintre aparatul care a realizat inregistrarea si cel omologat si verificat metrologic.
Cinemometrul de tip _.. functioneaza atat in regim stationar, cat si in regim de deplasare a vehiculului pe care este amplasat, fapt specificat in Certificatul de Aprobare de Model - _..
Normativele cu privire la utilizarea aparatelor radar contin norme tehnice indrumatoare pentru operatori, fiind cu atat mai putin obligatorii pentru instanta. Singurele norme obligatorii sunt dispozitiile legii, or, cata vreme aparatul este omologat, verificat metrologic si a fixat si reprodus video viteza autovehiculului condus de petenta, instanta constata, in conditiile legii, savarsirea faptei de catre petent.
Toleranta tehnica a aparatului este minima si, de altfel, poate fi favorabila sau defavorabila petentului.
Raportat la probatoriul facut de organul constatator intimat, sarcina contraprobei revenea petentului, dar numai prin intermediul unei expertize tehnice realizate la Institutul National de Metrologie, in conditiile legii, sarcina pe care nu si-a indeplinit-o.
Fapta savarsita de petent este prevazuta si sanctionata de art. 108 alin.1 lit. a) pct.4 coroborat cu art. 99 alin.2 din O.U.G.195/2002. Viteza legala pentru sectorul de drum pe care circula petentul este de maxim 50 km/h, conform art. 49 alin.1 din ordonanta.
Este sanctionata cu amenda categoria I si 2 puncte de penalizare depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Petentul a depasit acest maxim legal de viteza cu 20 km/h. In raport de aceasta imprejurare, sanctiunea amenzii in valoare de 120 lei cu posibilitatea achitarii in 48 de ore a jumatate din minimul legal a fost corect individualizata de agentul constatator, respectand prevederile art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001.
Prin urmare, plangerea petentului este nefondata si instanta o va respinge ca atare.
(Sentinta Civila 4559/17 decembrie 2009 nepublicata)

Sursa: Portal.just.ro