SENTINTA CIVILA NR.966
Sedinta publica de la 27 Martie 2009
Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 10.02.2008 sub nr_./327/2009 reclamanta .. Marinela a solicitat ca in contradictoriu cu paratul _ Viorel Florin si autoritatea tutelara Consiliul Local Tulcea sa se pronunte o hotarare prin care sa se constate ca paratul este tatal minorei Florina Mihalea, nascuta la data de .. si sa se incuviinteze ca minora sa poarte numele tatalui.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca a convietuit cu paratul din 2002 pana in prezent perioada in care a intretinut relatii intime cu acesta , relatie din care a rezultat minora Florina Mihaela, nascuta la data de ... Dupa nasterea minorei, paratul s-a aflat in imposibilitatea de a recunoaste copilul intrucat era plecat in strainatate desi tinea legatura telefonic si acorda intretinere minorei . A mai aratat reclamanta ca in 2008 s-a casatorit cu paratul .
In drept, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 64, alin 2 , 86; 107 si 94 c.fam .
In dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei inscrisuri.
Paratul legal citat nu a depus intampinare.
In dovedirea actiunii, reclamanta a solicitat proba cu interogatoriul paratului, proba incuviintata si administrata de catre instanta.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Minora Florina Mihaela s-a nascut la data de _, in actul de nastere fiind mentionata la rubrica datelor privind parintii mama sa, respectiv reclamanta din prezenta cauza nefiind completata rubrica privind numele si prenumele tatalui. Prin raspunsurile date la interogatoriu paratul recunoaste ca este tatal minorei Florina Mihaela, aceasta fiind rezultatul relatiei de concubinaj cu reclamanta, exprimandu-si acordul ca minora sa i poarte numele. Intrucat paratul nu a recunoscut copilul prin declaratie facuta la serviciul de stare civila odata cu inregistrarea nasterii sau ulterior, prin inscris autentic, in cauza sunt incidente prevederile art. 56 teza I Cod Fam, instanta asimiland declaratia autentica a paratului paratului cu o recunoastere voluntara deplina de paternitate in privinta minorei.
Totodata instanta are in vedere ca in temeiul art. 64 alin. 1 si 2 Cod fam., copilul din afara casatoriei dobandeste numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita. In cazul in care filiatia a fost stabilita ulterior si fata de celalalt parinte, instanta va putea da incuviintare copilului sa poarte numele acestuia din urma. Nu in ultimul rand instanta retine ca minora are dreptul la un nume, nume ce poate fi ales de parinti, in conditiile legii (art. 8 alin. 2 si 3 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului).
Pe cale de consecinta, fata de cele expuse anterior si vazand dispozitiile art. 56 Cod fam. rap. la art. 64 al. 2 C. fam instanta constata intemeiata cererea dedusa judecatii si urmeaza a o admite astfel cum a fost formulata. Va dispune si efectuarea cuvenitelor modificari in actul de nastere al minorei.
STABILIRE PATERNITATE
Sentinta civila nr. 966 din data de 27.03.2009
pronunțată de Judecatoria Tulcea
Domeniu Paternitate. Stabilire. Tagada |
Dosare Judecatoria Tulcea |
Jurisprudență Judecatoria Tulcea
Sursa: Portal.just.ro