Dosar nr. _..
R O M A N I A
operator 2445
JUDECATORIA TARGU JIU, JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta civila nr. 15940
Sedinta publica de la 13.12. 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE: R.Z.N.
Grefier E.B.
Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamanta S.C. O.P. SRL in contradictoriu cu paratul T.M.
La apelul nominal, facut in sedinta publica, au lipsit partile.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, s-au constatat depuse la dosar de catre reclamanta, note de sedinta.
Instanta in baza art. 167 C.pr.civ., a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, aceasta fiind legala, concludenta, pertinenta si utila cauzei.
Totodata, instanta a respins cererea reclamantei referitoare la incuviintarea probei cu interogatoriul paratului, ca inadmisibila, pe considerentul ca ceea ce doreste reclamanta sa dovedeasca nu reprezinta fapte personale ale paratului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constatandu-se cauza in stare de judecata, s-a retinut spre solutionare.
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-.Jiu sub nr. __., reclamanta S.C. O.P. SRL a solicitat instantei de judecata, in contradictoriu cu paratul T.M., ca prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 960 lei, reprezentand contravaloare chirie, conform contractului de inchiriere din data de 28.01.2010, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca la solicitarea paratului, la data de 28.01.2010 a predat acestuia un echipament concentrator de oxigen RemStar marca Respironics, in baza procesului verbal de predare primire, iar incepand cu 03.02.2010, a facturat paratului chirie in suma de 20 lei/lunar, paratul achitand chiria in conformitate cu frecventa ce rezulta din documentul Fisa tert Ron, anexa 2 din contract, paratul restituind echipamentul in luna mai 2011.
A mai aratat ca in urma relatiilor contractuale incheiate intre acestia, a ramas neachitata suma de 960 lei reprezentand chiria aferenta perioadei octombrie 2010- mai 2011, asa cum rezulta din formularul Facturi neincasate clienti si facturile anexate, respectiv anexele 3 si 4.
Totodata a aratat ca s-a incercat solutionarea pe cale amiabila, convocand in acest sens paratul la conciliere directa prin notificarea nr. 403/25.05.2011, insa fara nici un rezultat.
In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 112 C.pr.civ. si 969,970 Cod Civil.
In dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si interogatoriul paratului.
S-au atasat cererii de chemare in judecata, in copie:, procesul verbal de primire din 28.01.2010, Fisa tert Ron Anexa 2, formular facturi neincasate, facturile scadente si notificarea nr. 403/25.05.2011.
In cauza paratul nu a formulat intampinare.
Instanta a incuviintat partilor si a administrat in cauza proba cu inscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine:
Reclamanta S.C. O. P. SRL a solicitat obligarea paratului T.M. la plata sumei de 960 lei, reprezentand contravaloarea chiriei unui echipament concentrator de oxigen, conform contractului de inchiriere din data de 28.01.2010.
Cu toate acestea, instanta retine ca reclamanta nu a facut dovada incheierii unui astfel de contract, la solicitarea instantei, reclamanta invederand ca relatiile contractuale dintre parti s-au desfasurat in baza procesului-verbal de predare primire a echipamentului, din data de 28.01.2010 si a facturilor fiscale emise, pentru o chirie in cuantum de 120 lei lunar, incepand cu data de 03.02.2010.
Intrucat reclamanta invedereaza ca intre parti s-ar fi nascut un raport juridic la data de 28.01.2010, deci inainte de intrarea in vigoare a Codului civil din 2009, iar actiunea a fost introdusa dupa aceasta din urma data, instanta apreciaza ca in cauza se impune a priori lamurirea cauzei, sub aspectul aplicarii legii civile in timp.
In acest sens, avand in vedere ca intre parti se invoca incheierea unui contract la data de 28.01.2010, iar potrivit art. 6 alin(2) si (3) C.civ., reluate in art. 3 si art. 4 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa, instanta considera ca in prezenta cauza sunt aplicabile dispozitiile Codului civil de la 1864.
In atari conditii, instanta va face aplicarea, cu precadere, a art. 969 Cod civil potrivit caruia " conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante" si, in consecinta, va analiza dispozitiile legale referitoare la contractul de locatiune.
Astfel, potrivit art. 1412 C.civ. "locatiunea lucrurilor este un contract prin care una dintre partile contractuale se indatoreste a asigura celeilalte folosinta unui lucru pentru un timp determinat, drept un pret determinat".
Din interpretarea art. 1416 C.civ., instanta retine ca pentru dovada existentei un contract de locatiune este necesara ad probationem incheierea acestuia in forma scrisa.
Examinand inscrisul- anexa 2 procesul-verbal de predare primire din data de 28.01.2010, instanta constata ca acesta nu indeplineste conditiile prevazute de art. 1412 C.civ. care impune reglementarea scrisa in contractul de locatiune a perioadei pentru care se incheie si, de asemenea, pretul locatiunii.
In atari conditii, intrucat reclamanta a procedat la predarea bunului dat in locatiune, astfel cum intr-adevar reiese din procesul-verbal de predare primire, instanta, din interpretarea per a contrario a art. 1416 C.civ., considera ca acest din urma inscris este un inceput de dovada scrisa privind existenta contractului de locatiune a echipamentului concentrator de oxigen care putea fi completat eventual cu declaratiile unor martori.
Cu toate acestea, instanta constata ca reclamanta nu a solicitat administrarea acestei probe, ci a solicitat administrarea probei cu interogatoriul paratului. Astfel, referitor la acest aspect, intrucat art. 218 C.proc.civ. permite incuviintarea interogatoriului doar pentru fapte personale, instanta considera ca proba este inadmisibila, fata de ceea ce intentiona reclamanta sa dovedeasca, si anume existenta contractului si neplata pretului, plata fiind un act juridic, iar nu un fapt juridic.
In acest sens, este adevarat, ca potrivit alin(3) C.proc.civ., instanta poate dispune completarea probatoriului, in vederea aflarii adevarului in cauza, sau poate dispune din oficiu administrarea altor probe, insa, in masura in care reclamanta nici nu s-a prezentat la termenul la care instanta a incuviintat probele si nici nu a precizat numele si adresa vreunui martor ce, eventual, puteau fi audiat in cauza, instanta, fara a incuviinta probe nelegale, a exercitat rol activ, raportat la imprejurarile cauzei.
Pe de alta parte, ca o consecinta a faptului ca reclamanta nu a dovedit perioada pentru care a fost incheiat pretinsul contract, instanta nu poate retine in probatiune nici fisa tert de la fila 7 si sustinerea reclamantei potrivit careia paratul a mai efectuat plati, din moment ce pentru pentru care solicita obligarea paratului, nu a facut dovada existentei relatiilor contractuale.
Fata de cele ce preced, constatand ca reclamanta nu a dovedit incheierea contractului, in baza caruia solicita obligarea paratului, nu a dovedit existenta relatiilor contractuale pentru perioada si suma pentru care solicita obligarea paratului, instanta va respinge cererea de chemare in judecata, formulata de reclamanta S.C. O.P. S.R.L. in contradictoriu cu paratul T.M., ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII HOTARASTE:
Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. O.P. SRL, sediul in __.. in contradictoriu cu paratul T.M., cu domiciliul in ____.. judetul Gorj, ca neintemeiata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.12.2012 .
PRESEDINTE, GREFIER,
,,,,,,,,,,,,,,,, .,,,,,,,,,,