Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Fond funciar Sentinta civila nr. 3215 din data de 07.04.2011
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr. 2372/318/2011
R O M A N I A
Cod operator 2445
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta civila nr. 3215/2011
Sedinta publica de la 07 aprilie 2011
Instanta constituita din:
PRESEDINTE: ANA MARIA NICOLCESCU
Grefier: LACRAMIOARA BOBOC Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta PI, in contradictoriu cu paratele CLC, CJG si DSG, avand ca obiect fond funciar.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns fiul reclamantei si consilier juridic DR pentru parata DSG, lipsa fiind celelalte parti.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza ca reclamanta a depus prin serviciul registratura precizari la actiune si adresa emisa de Comisia Locala.
Nemaifiind alte probe de administrat, exceptii de invocat sau cereri de formulat, instanta apreciaza cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond reprezentantului paratei DSG, constatand ca fiul reclamantei nu are procura judiciara pentru a putea formula concluzii.
Consilier juridic DR pentru parata DSG arata ca lasa solutionarea cauzei la aprecierea instantei.


INSTANTA

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 14.02.2011, sub nr. 2372/318/2011, reclamanta PI a chemat in judecata paratele CLC, CJG si DSG, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna modificarea titlului de proprietate nr. 406/08.11.2002 si a procesului verbal de punere in posesie nr. 564/23.10.2002, document de proprietate eliberat pe numele de PI pentru suprafata de 1, 8400 ha, teren cu vegetatie forestiera, in sensul inscrierii la rubrica tarla a tarlalei nr. 30, in loc de tarlaua 29, iar la rubrica parcela, inscrierea parcelei nr. 1335/10, in loc de 1335/9.
In fapt, reclamanta a aratat ca la data de 08.11.2002 i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 406/08.11.2002 si procesul verbal de punere in posesie nr. 564/23.10.2002 pentru suprafata de 1, 8400 ha, teren cu vegetatie forestiera, situat in com. Cilnic, jud. Gorj, in mod eronat inscriindu-se la rubrica tarla a tarlalei nr. 30, in loc de tarlaua 29, iar la rubrica parcela, inscrierea parcelei nr. 1335/10, in loc de 1335/9.
Astfel, CLC a comis o eroare materiala la completarea documentatiei ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate, in sensul aratat, eroare materiala pe care intimatii i-au adus-o la cunostinta dupa ce titlul de proprietate i-a fost distribuit.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997.
In probatiune, s-a solicitat incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosar.
Conform art. 112 C. pr. civ., reclamanta a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: adresa nr. 442/01.02.2011 emisa de Primaria comunei C, titlul de proprietate nr. 406/08.11.2002 si procesul verbal de punere in posesie nr. 564/23.10.2002, fisa tehnica, dovada comunicare (filele 4-8).
La data de 28.03.2011, reclamanta a inaintat la dosar precizari, in sensul ca solicita mentionarea tarlalei 30 si semiparcelei 1335/9, in loc de parcela 29 si parcela 1335/9 in actele mentionate, solicitand judecarea cauzei in lipsa. De asemenea, alaturat precizarii s-a depus adresa nr. 442/01.02.2011 a Primariei comunei C (filele 9-11).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
In baza actelor premergatoare intocmite de CLC, s-au emis titlul de proprietate nr. 406/08.11.2002 si procesul verbal de punere in posesie nr. 564/23.10.2002 pentru suprafata de 1, 8400 ha, teren cu vegetatie forestiera, situat in com. Cilnic, jud. Gorj (filele 5-6).
Instanta retine potrivit adresei nr. 442/01.02.2011 emisa de PCC ca numarul corect al tarlalei este 30, fata de 29 si al semiparcelei 1335/10, fata de 1335/9, cum din eroare au fost mentionate in titlul de proprietate (fila 4).
Prin urmare, instanta apreciaza ca in actele mentionate s-a strecurat o eroare cu privire la suprafata de 3400 m.p., in sensul celor mentionate, astfel incat, fata de considerentele de fapt si de drept expuse, instanta va admite actiunea, in temeiul art. 58 din Legea nr. 18/1991, si va dispune modificarea titlului de proprietate nr. 406/08.11.2002 si a procesului verbal de punere in posesie nr. 564/23.10.2002 emise pe numele PI, in calitate de mostenitoare a autorului MG, in sensul ca se va mentiona tarlaua "30", in loc de "29" si parcela nr. "1335/10", in loc de "1335/9", pentru suprafata de 3400 m.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite actiunea formulata de reclamanta PI, cu domiciliul in ......................., in contradictoriu cu paratele CLC, CJG si DSG.
Dispune modificarea titlului de proprietate nr. 406/08.11.2002 si a procesului verbal de punere in posesie nr. 564/23.10.2002 emise pe numele PI, in calitate de mostenitoare a autorului MG, in sensul ca se va mentiona tarlaua "30", in loc de "29" si parcela nr. "1335/10", in loc de "1335/9", pentru suprafata de 3400 m.p.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 07.04.2011.


Presedinte,
ANA MARIA NICOLCESCU Grefier,
LACRAMIOARA BOBOC

Red. A.N./Tehn. L.B.
6 ex. - 09 mai 2011

Sursa: Portal.just.ro