rezolutiune contract

Sentinta comerciala nr. 328 din data de 01.03.2011 pronunțată de Judecatoria Targu Jiu


DOSAR NR. 25987/318/2010 cod operator 2445
Rezolutiune contract
R O M A N I A
JUDECATORIA TG- JIU
SENTINTA COMERCIALA NR. 328
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE: 01.03.2011
PRESEDINTE: MIHAELA SURDOIU -JUDECATOR
GREFIER: IRINA CALUGARU

Pe rol solutionarea actiunii civile formulata de reclamantul C I, domiciliat in...., in contradictoriu cu parata BANCPOST SA.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamantul, personal iar, pentru parata a raspuns avocat A- S C care depune imputernicire avocatiala.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza instantei ca, prin serviciul registratura, la data de 01.03.2011, parata a depus adresa nr. 506/13088/28.02.2011, prin care raspunde adresei emise de catre instanta, la termenul de judecata anterior (filele 34 -37).
Reclamantul si aparatorul paratei invedereaza instantei ca nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Reclamantul C Isolicita admiterea actiunii formulate, rezolutiunea contractului de consum, precum si obligarea paratei la plata sumei de 715 lei, reprezentand cheltuieli de judecata, solicitand ca sentinta ce se va pronunta sa fie executorie, fara indeplinirea altor formalitati; Solicita instantei sa constate ca prin raspunsul depus la termenul de astazi, parata face aceeasi greseala, invocand prevederile articolului 3.1 si 3.2 din contractul de credit care se refera la eliberarea sumelor prin virament; Sustine ca nu a ridicat nici o suma de bani din cont iar somatia a descoperit-o accidental desi, conform articolului 2 si articolului 3 din contract, trebuia sa fie notificat in vederea rezilierii din oficiu a contractului; Afirma totodata ca intr-un raspuns comunicat in data de 12.01.2010 parata recunoaste faptul ca nu a retras nici o suma de bani din cont si ca urmare a neefectuarii platii ratelor lunare, din suma disponibila din cont, a fost retrasa lunar contravaloarea ratei; Sustine totodata ca parata a invocat articole trunchiat si fara a fi coroborate cu celelalte articole din contractul de credit si avand in vedere ca nu a dispus de nici o suma de bani din cont, apreciaza ca obiectul contractului nu a fost indeplinit, astfel ca, acesta este nul de drept.
Aparatorul paratei solicita respingerea cererii de chemare in judecata ca nemotivata si neintemeiata, apreciind ca acesta nu se intemeiaza in drept din punct de vedere juridic iar afirmatiile reclamantului nu sunt sustinute; Sustine ca se invoca de catre reclamant, clauze contractuale care nu sunt cele reale, afirmand totodata ca acesta avea dreptul de a rambursa creditul anticipat insa nu s-a manifestat in acest sens, banca avand astfel dreptul ca din contul pus la dispozitie sa achite ratele.

I N S T A N T A

Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 23.11.2010, sub numarul 25987/318/2010, reclamantul C I a solicitat instantei de judecata ca prin hotararea ce o va pronunta in contradictoriu cu parata BANCPOST SA sa se dispuna rezilierea contractului de credit de consum nr. 200CIS207351001; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca la data de 17.12.2007 a contractat un credit de consum, in acest sens incheind contractul nr. 200CIS207351001, credit pe care nu l-a primit si nu l-a consumat, avand in vedere ca dupa ce a luat cunostinta de continutul acestui contract a constatat ca in graficul de esalonare a ratelor s-a facut o adaugire in pix si anume cifra 3,5 ron, lunar ce nu facuse obiectul discutiei premergatoare semnarii contractului.
Reclamantul a mai aratat ca in momentul in care a citit contractul a incunostintat ofiterul de credite despre faptul ca nu mai contracteaza creditul in conditiile unei dobanzi variabile care nu fusese discutata inaintea semnarii contractului, ofiterul de credite replicandu-i ca este optiunea sa, iar la o perioada de aproximativ un an de zile de la acest telefon a fost incunostintat telefonic de termenul lunar scadent al ratei aferente creditului, moment de la care a inceput demersurile in vederea clarificarii situatiei cu privire la contractul de credit de consum.
Reclamantul a aratat de asemenea ca potrivit punctului II.2.3 din contract, imprumutatul se obliga sa utilizeze creditul in cel mult 30 de zile de la data angajarii, situatie in care banca trebuia sa rezilieze contractul, apreciind ca in situatia in care nu a ridicat din cont nici un ban a considerat, in baza punctului II.2.3, contractul ca fiind reziliat.
Reclamantul a precizat ca a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila, respectand procedura prealabila, prevazuta de articolul 720, indice 1 Cod Civil, fara a se ajunge la un acord .
In drept cererea nu a fost intemeiata.
Au fost anexate, in fotocopie, contract de credit de consum nr. 200CIS2073510001/17.12.2007 si convocare la conciliere.
S-a depus dovada achitarii taxei judiciare de timbru in valoare 712 lei si timbru judiciar in cuantum de 3 lei.
Prin intampinarea formulata, parata a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata si nemotivata, avand in vedere ca bani intrati in contul curent al imprumutatului nu mai pot fi folositi decat de titularul contului, banca nemaiavand acces la ei.
Parata a mai aratat ca articolul 5.3 din contract precizeaza faptul ca imprumutatul are dreptul, in baza unei solicitari scrise adresate banci, sa ramburseze creditul iar daca imprumutatul nu depune o astfel de cerere de rambursare, contractul ramane in desfasurare.
A mai aratat parata ca lichidarea contului curent, atasat contului de credit, poate fi efectuata numai dupa rambursarea integrala a creditului conform prevederilor contractuale iar, in conditiile in care suma aprobata si acordata de banca nu a fost retrasa din cont si depunerile aferente ratelor lunare de piata nu au fost efectuate, din suma disponibila in contul curent a fost retrasa lunar contravaloarea ratei, conform graficului de rambursare.
Pe parcursul cercetarii judecatoresti a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata ca actiunea formulata de reclamantul C I este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
La data de 17.12.2007 intre parti a fost incheiat contractul de credit de consum nr. 200CIS0073510001, reclamantul contractand un credit de nevoi personale nenominalizate in suma de 10000 RON, creditul fiind angajat prin contul curent de disponibilitati al imprumutatului cu simbolul 7720006646130RON01 conform art. II, punct 2.1 din contract.
Din extrasul de cont aflat la fila 35 din dosar instanta retine ca la data de 17.12.2007, data incheierii contractului de credit, suma imprumutata a fost virata de catre Bancpost SA in contul reclamantului, din totalul sumei imprumutate pana in prezent fiind retrase lunar de catre parata ratele scadente, conform graficului de rambursare, astfel cum se prevede in art. V din contractul incheiat de parti.
Astfel, conform art. V, punctul 5.1 imprumutatul si codebitorul sau se obliga sa restituie bancii, prin depunere in numerar la casieria bancii sau prin virament in contul de la punctul 2.1 (contul curent de disponibilitati al imprumutatului in care a fost virata suma imprumutata) creditul primit impreuna cu dobanda si comisioanele aferente in conformitate cu graficul de rambursare iar conform art. VIII, punct 8.2 banca are dreptul de a incasa de la imprumutat ratele de credit, dobanzile si comisioanele aferente creditului acordat in conditiile, cuantumurile si la termenele stabilite in contract, din dispozitiile contractuale mentionate rezultand dreptul bancii de a retrage rata scadenta din contul de disponibilitati al imprumutatului.
Instanta constata ca banca si-a indeplinit obligatia asumata prin contract, respectiv aceea de a pune la dispozitia reclamantului suma imprumutata, ramanand ca acesta sa-si indeplineasca obligatia de rambursare a imprumutului, fiind fara relevanta aspectul ca acesta nu a ridicat nici o suma de bani din imprumut din contul de disponibilitati atata timp cat acestia au fost la dispozitia sa din momentul incheierii contractului si putea oricand dispune de suma aflata in acest cont.
Instanta constata ca nu poate fi retinuta apararea reclamantului in sensul ca banca ar fi trebuit sa rezilieze contractul in conditiile in care imprumutatul nu a utilizat creditul in cel mult 30 de zile de la data angajarii.
Astfel, conform art. II, punct 2.3 imprumutatul se obliga sa utilizeze creditul in cel mult 30 de zile de la data angajarii, in caz contrar banca are dreptul de reziliere a contractului de credit. In consecinta, in cazul in care imprumutatul nu a utilizat creditul in termenul prevazut de art. II, punct 2.3 din contract banca are numai dreptul nu obligatia de a rezilia contractul, fiind neintemeiata sustinerea reclamantului in sensul ca atata timp cat nu a ridicat nici un ban din contul de disponibilitati banca trebuia sa rezilieze contractul, contract considerat in aceste conditii ca fiind reziliat de catre reclamant in mod nejustificat.
Avand in vedere cele aratate si tinand seama si de dispozitiile art. 969 Cod civil conform carora conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, instanta urmeaza sa respinga actiunea formulata de reclamantul C I, in contradictoriu cu parata BANCPOST SA.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge actiunea formulata de reclamantul C I, domiciliat in... in contradictoriu cu parata BANCPOST SA.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 01.03.2011.

PRESEDINTE, GREFIER,
MIHAELA SURDOIU IRINA CALUGARU

RED S.M/ THRED S.M
4 EX/17.03.2011
1

Sursa: Portal.just.ro