Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

pretentii Sentinta civila nr. 108 din data de 13.01.2011
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr. 9051/318/2010 operator 2445

R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
SENTINTA CIVILA Nr. 108
Sedinta publica de la 13.01.2011
Completul compus din:
PRESEDINTE : LUMINITA BERCULESCU
Grefier : ELENA BARA

Pe rol fiind judecarea actiunii civile in pretentii formulata de reclamanta P.S., in contradictoriu cu SC ,, E. P.,, SA . ( fosta D. S.C. G), si intervenientii G.P. si G.I..
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns, intervenientul G. P. asistat de avocat C.G., lipsa fiind celelalte parti, reclamanta fiind reprezentata de avocat B. L., parata SC E.P. SA, de consilier juridic D.D., iar intervenientul G. I., de avocat C. G.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei,de catre grefierul de sedinta, s-a depus la dosarul cauzei de catre avocat B. L., pentru reclamant, concluzii scrise, intitulate ,, note precizatoare,, , inmanand un exemplar dupa acestea, reprezentantilor paratilor, dupa care, constatand cauza in stare de judecata, s-a acordat cuvantul pe fond.
Avocat B.L., pentru reclamanta, a solicitat admiterea actiunii, rezolutiunea contractului de inchiriere nr.84/2010, iar in subsidiar, rezilierea contractului de inchiriere, obligarea paratei, sa incheie cu reclamanta un contract de inchiriere cu privire la apartamentul situat in str. Minerilor, bl.2, sc.1, ap.2, parter, si respingerea ca nefondata a cererii de interventie in interes propriu formulata de intervenienti, cu cheltuieli de judecata.
Consilier juridic D.D., pentru parata SC E.P. SA, a solicitat respingerea actiunii si admiterea cererii de interventie in nume propriu, formulata de intervenientii G.P. si G.I..
Avocat C.G, pentru intervenienti, a solicitat admiterea cererii de interventie in interes propriu formulata de intervenienti si respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecata.

J U D E C A T A

Obiectul cererii de chemare in judecata si argumentele reclamantului

Prin actiunea civila de fata, inregistrata sub nr.9051/318/2010 pe rolul Judecatoriei Tg.Jiu, reclamanta P. S. a chemat in judecata pe parata SC ,, E.P.,, SA Tg Jiu ( fosta DSC G), solicitand instantei, ca prin sentinta ce va pronunta sa se dispuna rezilierea contractului de inchiriere nr. 84/02.03.2010 incheiat intre parata DSC Tg Jiu, G. P. si G.A. O., ce priveste apartamentul situat in Tg Jiu, str. Minerilor, bl.2, sc.1, ap.2, parter, jud. Gorj.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat in fapt ca titularul contractului de inchiriere, pana la data de 22.09.2009, a fost sotul sau, P. S., iar in apartament, locuiau, atat reclamanta,cat si sotul acesteia si copii din prima casatorie a sotului sau.
A aratat reclamanta, ca desi dupa decesul sotului, a facut numeroase demersuri si cereri, chiar si o actiune in instanta, pe obligatia de a face, in urma careia, parata DSC a intocmit contractul de inchiriere, a carui rezolutiune o solicita, prin prezenta actiune, considerand ca acest lucru s-a facut contrat legii, pentru ca cei doi sa poata cumpara imobilul singuri.
In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 1020 C civil.
In dovedirea actiunii, a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri.
Pozitia procesuala a paratilor si a intervenientilor
Parata a formulat intampinare, prin care a aratat ca actiunea formulata de reclamanta, desi este intemeiata pe disp. art. 1020 si urm Cod Civil, nu specifica in detaliu care sunt motivele rezilierii, singura mentiune din cerere fiind aceea ca s-ar fi incheiat contractul nr. 84/2010, contrar legii, fara a se preciza care lege si ce obligatie nu a fost indeplinita la incheierea contractului fata de reclamanta.
Arata parata ca la data incheierii contractului, a fost respectat dreptul locativ al reclamantei, acela de membru de familie si a fost mentinuta in fisa locativa a noului contract cu acelasi drept pe care l-a avut si in contractul anterior nr. 804/2009.
In acest sens, s-a aratat ca primul contract de inchiriere a apartinut ca titular doamnei G. G. devenita prin casatorie P. G., iar dupa decesul acestuia, noul titular al contractului a devenit P. S., care s-a recasatorit in anul 2007 cu T. S. M., devenita P. S. M. si intrucat apartamentul a fost repartizat initial lui G. G., casatorita P., familia P., care a locuit efectiv de-a lungul anilor in apartament a fost formata din cei doi soti si copii G. I. si G. P..
S-a mai invocat faptul ca reclamanta nu a formulat inainte de incheierea contractului nr. 84/2010 o cerere pentru a-i fi schimbata calitatea de membru de familie, in calitate de titular al contractului.
De altfel, reclamanta nu a locuit si nici nu locuieste in prezent in acest apartament fiind plecata din tara, in concluzie, considerand parata ca nu exista nici un motiv de nulitate a contractului de inchiriere care sa justifice rezilierea acestuia, asa cum s-a solicitat.
In dovedirea apararilor din intampinare, parata a atasat o serie de inscrisuri.
A fost formulata cerere de interventie in interes propriu de catre G.P.si G. I., prin care s-a solicitat respingerea actiunii, pe considerentul ca sunt titulari de contract, fiind singuri indreptatiti sa aiba aceasta calitate, intrucat sunt descendenti titularei primului contract de inchiriere, G.G., si de atunci au locuit si locuiesc permanent in apartamentul in cauza, mai intai mama lor, apoi din 1991 cu sotul acesteia P. S., in 2007, decedand mama lor, titular de contract a devenit P.S., sotul supravietuitor si tatal lor vitreg.
Au mai aratat ca in septembrie 2007, P. S., s-a casatorit cu P. S. si in anul 2009, chiar inaintea decesului sau, a solicitat paratei introducerea acesteia in contract fara acceptul lor.
Considera intervenientii, ca reclamanta nu avea si nici nu are un drept locativ in acest apartament, intrucat de la casatoria sa cu P. S., aceasta nu a locuit nici macar o zi in apartament, locuind impreuna cu sotul sau la mama acesteia, iar dupa decesul sotului a plecat in Italia.
A fost pusa in discutie cererea de interventie, in sedinta publica din 09.09.2010, fiind admisa in principiu, fiind introdusi in cauza intervenientii, acestia preluand litigiul in stadiul in care era in momentul formularii cererii de interventie, fiind comunicata si celorlalte parti, cererea de interventie pentru a li se da posibilitatea sa formuleze aparari.,
Reclamanta a raspuns atat la cererea de interventie cat si la intampinarea formulata de catre parata, aratand ca aceasta cerere nu este intemeiata, intrucat dupa moartea sotului sau, Preoteasa Sebastian, a devenit proprietara a apartamentului si este normal sa fie trecuta in contractul de inchiriere ca titular .
Considera, reclamanta ca intervenientii, nu au nici un drept locativ in acest apartament, acestia locuind la aceasta adresa dupa decesul mamei lor P. G..
Starea de fapt-aspecte procesuale:
Analizand inscrisurile existente la dosarul cauzei, instanta retine ca la data de 02.03.2010, a fost incheiat contractul de inchiriere nr. 84, intre parata, prin reprezentantii sai legali, in calitate de proprietar si G. P. si G. A.O., in calitate de chiriasi, al locuintei din mun. Tg Jiu, situata pe ...., fiind trecuti in fisa locativa, GP, in calitate de titular, si membrii familiei sale, G.A.O. - sotie, G. A. M.R. - fiica, G. I. si P. S. M..
Prin prezenta actiune, se solicita rezolutiunea contractului de inchiriere mai sus mentionat, pe considerentul ca in mod nelegal, a fost incheiat pe numele intervenientului G. P., in calitate de titular, in opinia reclamantei ,corect ar fi fost ca acesta si membrii familiei sale sa fie trecuti in fisa locativa, iar reclamanta in calitate de titular al contractului, intrucat dupa decesul sotului sau, P. S., a devenit titulara contractului.
Coroborand materialul probator administrat in cauza, instanta constata ca actiunea reclamantei este neintemeiata, urmand a fi respinsa din urmatoarele considerente:
Institutiile legale incidente:
In contractul de inchiriere a carei reziliere se solicita, sunt mentionate in mod expres si limitativ cazurile de reziliere, iar motivul invocat de catre reclamanta, respectiv netrecerea unui chirias din fisa locativa, ca titular, nu constituie un caz de reziliere.
S-a constatat ca primul contract de inchiriere a apartinut ca titular doamnei G. G., mama intervenientilor G.P. si G.I., devenita prin casatorie P. G., iar dupa decesul acesteia, noul titular al contractului de inchiriere a devenit P. S., tatal vitreg al intervenientilor, care s-a recasatorit in anul 2007 cu reclamanta.
Din momentul incheierii contractului cu mama intervenientilor, G.G., casatorita P., familia P. care a locuit efectiv de-a lungul anilor in apartament a fost formata din cei doi soti si copii G. Ion si G. P..
Deoarece contractele de inchiriere sunt supuse Legi 114/1996, modificarea si rezilierea contractului, se supun acestei legi.
Potrivit disp. art. 27 din Legea 114/1996, dupa decesul parintilor, devenind succesiv titulari ai contractului de inchiriere, descendenti acestora, si nu un membru dintr-o alta familie, in speta reclamanta, introdusa in contract in anul 2009, puteau deveni noul titular al contractului de inchiriere.
In acest sens, s-a constatat ca primul contract de inchiriere a apartinut ca titular doamnei G. G., mama intervenientilor, devenita prin casatorie P. G., iar dupa decesul acestuia, noul titular al contractului a devenit P. S., care s-a recasatorit in anul 2007 cu T. S. M., devenita P. S. M. si intrucat apartamentul a fost repartizat initial lui G. G., casatorita P. familia P., care a locuit efectiv de-a lungul anilor in apartament a fost formata din cei doi soti si copii G. I. si G. P..
De altfel, reclamanta nici nu a formulat anterior incheierii contractului o cerere, pentru ai fi schimbata calitatea din membru de familie, in calitate de titular al contractului.
Singura cerere existenta este in data de 10.02.2010, cand reclamanta solicita reinnoirea contractului si trecerea in contract a copiilor sai, O. A. O.I. A. si T. C. G., precum si excluderea sotului sau P.S., din contract, deoarece la aceea data era decedat.
Deci, intentia reclamantei, era aceea de ai exclude pe intervenienti din contract si de includere a copiilor sai, care nu aveau nici o legatura cu titulari succesivi ai contractului.
Referitor la cererea de interventie in interes propriu, in opinia instantei, aceasta cerere este intemeiata, in conditiile in care acestia au formulat cerere pentru a deveni titulari de contract, au locuit in acest apartament, inca din perioada in care traia mama lor, G. G., pe numele careia s-a incheiat pentru prima data un contract de inchiriere a acestui apartament, incadrandu-se in disp. art. 27 din Legea 114/1996, care precizeaza ca dupa decesul parintilor deveniti succesivi titulari ai contractului de inchiriere, descendentii acestora pot deveni noul titular al contractului de inchiriere, astfel ca acestia sunt indreptatiti sa figureze in contractul de inchiriere in calitate de titulari, de altfel, reclamanta fiind mentionata in fisa locativa in calitate de membra a familiei, avand acelasi drepturi ca si titulari de contract.
Indreptatirea intervenientilor de a figura in contractul de inchiriere in calitate de titular, a fost analizata si cu alta ocazie, cu prilejul unui alt litigiu, in urma caruia a fost pronuntata sentinta civila nr. 3301/30.04.2010 in dosarul nr. 3774/318/2010, prin care aceeasi reclamanta a solicitat instantei, obligarea aceleiasi parate sa reinnoiasca contractul nr. 804/2009, urmarind si de aceea data ca si de altfel in prezenta cauza sa aiba calitatea de titulara de contract.
Pentru considerentele aratate va fi respinsa actiunea si admisa cererea de interventie principala, fiind obligata reclamanta catre intervenienti la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, in temeiul art. 274 C.p.c..


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge actiunea formulata de reclamanta P.S., in contradictoriu cu SC ,, E. P.,, SA . ( fosta D. S.C. G), si intervenientii G.P. si G.I..
Admite cererea de interventie principala formulata de intervenientii G.P. si G.I..
Obliga pe reclamanta catre intervenientii G.P. si G. I. la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu recurs, in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.01.2011, la Judecatoria Tg-Jiu.

Presedinte,
LUMINITA BERCULESCU Grefier,
ELENA BARA

Red. L.B.
Tehnored. 24 Ianuarie 2011- 6 ex.
1

Sursa: Portal.just.ro