Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

actiune in constatare Sentinta civila nr. 6257 din data de 07.07.2011
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu


Dosar nr. 6347/318/2011 Cod operator 2445

R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU, JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 6257/2011
Sedinta publica de la 07 Iulie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE: OTILIA CEZARINA POPESCU
GREFIER: ELENA CIORTAN

Pe rol fiind judecarea actiunii civile in constatare formulata de reclamanta .... impotriva paratului Consiliul Local ....
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile, reclamanta fiind reprezentata de avocat XX .
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului, acordand cuvantul asupra acesteia.
Avocat XX a lasat solutionarea exceptiei la aprecierea instantei.


INSTANTA

Prin actiunea inregistrata pe rolul judecatoriei Tg-Jiu sub nr.6347/318/2011 reclamanta .... a chemat in judecata paratul Consiliul local al comunei... si a solicitat instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se constate ca este singura mostenitoare a autorilor .... si ....
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca la decesul parintilor sai au ramas mai multe terenuri, cu destinatia curti constructii, arabil si cu vegetatie forestiera, pe care le mosteneste in calitate de unica mostenitoare, astfel ca se impune admiterea actiunii.
In dovedirea actiunii reclamanta a depus la dosar titlul de propriettae nr.1486668/2002, titlul de propriettae nr.189/2003, certificatele de deces ale autorilor.
Paratul, legal citat, nu a formulat intampinare.
Instanta, analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma exceptiei invocata, retine ca aceasta este intemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Reclamanta sustine ca este unica mostenitoare a parintilor sai.... si ...., care au avut in proprietate terenurile mentionate in actiune si solicita pronuntarea unei hotarari, in contradictoriu cu paratul Consiliul local..., pentru a se constata calitatea de unic mostenitor .
In cauza reclamanta nu justifica calitatea procesuala pasiva a paratului, nefacand dovada ca acesta are vocatie succesorala la mostenirea parintilor sai.
Actiunea de fata nu poate fi judecata in contradictoriu cu unitatea administrativ teritoriala si nici cu Statul Roman, pe motiv ca acestia ar culege eventuala mostenire vacanta, deoarece bunurile lasate de catre defuncti trec in propriettae statului numai atunci cand nu exista mostenitori legali sau testamentari, conform art.680c. civil.
Or, in cauza exista mostenitori cu vocatiei succesorala , respectiv reclamanta, care are posibilitatea sa solicite notarului, in cadrul procedurii succesorale notariale, necontencioase, reglementata de Legea 36/1995, eliberarea certificatului de mostenitor.
Cum, in cauza nu exista identitate intre paratul chemat in judecata si subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive va fi admisa, iar actiunea se va respinge.
Se retine si faptul ca actiunea in constatare, reglementata de art.111. c.p.c, are caracter subsidiar fata de actiunea in realizarea dreptului, iar in speta reclamanta are la indemana aceasta din urma actiune, respectiv procedura succesorala notariala.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Respinge actiunea formulata de reclamanta... cu domiciliul in comuna ..., sat ..., judetul Gorj impotriva paratului Consiliul local ... acesta fiind lipsit de calitate procesuala pasiva.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 07 Iulie 2011,la judecatoria Tg-Jiu.


Presedinte,
OTILIA CEZARINA POPESCU Grefier,
ELENA CIORTAN

O.P. 11 Iulie 2011/4ex 1

Sursa: Portal.just.ro