Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Daune civile Sentinta civila nr. 1216 C din data de 28.06.2011
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu

R O M A N I A
Operator 2445
JUDECATORIA TARGU JIU
TARGU JIU
SECTIA CIVILA
Dosar nr. 5586/318/2011
INCHEIEREA nr. 1216 C
Sedinta publica de la 28 Iunie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier Pe rol fiind judecarea cererii pentru aplicarea unei amenzi civile formulata de creditorul VP prin procurator VV. in contradictoriu cu debitorii Comisia Locala de Aplicare a Legilor Funciare D, Primarul loc. Dragutesti, -Presedintele Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D.
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns pentru creditorul lipsa procuratorul si avocat Florin Dondera si , pentru parata, consilier juridic Marcu Craciun.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta si, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de invocat, instanta a constatat cercetarea judecatoreasca incheiata si a acordat cuvantul pe fond.
Avocat Florin Dondera pentru reclamantul creditor a solicitat admiterea cererii asa cum a fost formulata, cu obligarea intimatei la plata unei amenzi civile.
Reprezentantul intimatei a solicitat respingerea cererii, potrivit motivelor dezvoltate in intampinare.

INSTANTA Deliberand, constata :
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 5586/318/2011 creditorul VP., in contradictoriu cu debitoarea Comisia Locala de Aplicare a Legii 18/1991 D a solicitat instantei sa fixeze o amenda civila pentru fiecare zi de intarziere in sarcina debitoarei obligatiei stabilita prin sentinta civila nr. 2008 a Judecatoriei Tg.-Jiu.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca debitoarea obligatiei nu s-a conformat dispozitivului sentintei, iar aceasta obligatie are un caracter strict personal, astfel ca se vede nevoit a invoca dispozitiile art. 580 3 C.pr.civ.
Prin intampinarea formulata debitoarea a solicitat respingerea cererii, aratand ca s-a validat reclamantul prin HCJ nr. /1991 cu suprafata de 0,95 ha, astfel ca cererea de fata nu are, practic, obiect.
Pe de alta parte, s-a aratat ca din planul parcelar pus la dispozitie nu se poate identifica terenul pentru care reclamantul este indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate.
Din actele aflate la dosarul cauzei instanta retine ca prin sentinta civila nr./ 23.05.2008 a Judecatoriei Tg.-Jiu s-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul V P. in contradictoriu cu paratele Comisia Locala de Aplicare a Legii nr. 18/1991 D si Comisia Judeteana de Lege 18/1991 Gorj, obligandu-se parata Comisia Locala D sa solutioneze cererea de reconstituire nr. 1991 in sensul inaintarii propunerii catre Comisia Judeteana Gorj.
Sentinta civila a ramas definitiva si irevocabila, devenind titlu executoriu, dar parata nu a indeplinit obligatia sa nici pana in prezent.
Sustinerea paratei ca cererea de fata nu are obiect nu poate fi luata in considerare, este evident ca dupa 23 mai 2008 s-a nascut obligatia la care se refera reclamantul, astfel ca nu poate invoca executarea in anul 1991 a obligatiei stabilita de instanta la 23 mai 2008 .
Ulterior acestei date parata a efectuat, la datele de 17.04.2009 o adresa prin care solicita reclamantului sa se prezinte la Comisie pentru a identifica terenul la care este indreptatit, iar la data de 17.03.2011 s-a adresat E.M. Rovinari solicitand sa identifice daca mai exista suprafete de teren care nu au facut obiectul procedurii de achizitionare a terenurilor din punctul "Capu-Dealului - Dimbova".
Aceste demersuri nu sunt de natura a exonera debitoarea obligatiei de sarcina trasata irevocabil de catre instanta de judecata, Comisia Locala fiind datoare a inainta propunerea de validare sau invalidare Comisiei Judetene.
Potrivit disp. art. 5803 alin.2 C.pr.civila , daca in termen de sase luni debitorul nu va executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, la cererea creditorului, instanta care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de intarziere in favoarea statului, va fixa suma datorata statului cu acest titlu, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neindeplinirea obligatiei prevazute de alin. (1), creditorul poate cere obligarea debitorului la daune - interese.
Asadar, creditorul poate reitera cererea sa in momentul indeplinirii conditiilor din acest text legal.
In atare situatie instanta apreciaza ca debitoarea nu a indeplinit obligatia stabilita in sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 3988/ 23.05.2008 a Judecatoriei Tg.-Jiu, obligatia fiind de natura celor la care se refera art. 580 3 C.pr.civ, adica nu poate fi indeplinita de alta persoana decat de debitorul ei.
Potrivit aceluiasi text de lege, in cazul neindeplinirii unei astfel de obligatii, instanta poate dispune obligarea debitorului la plata unei amenzi civile in favoarea statului, la un cuantum fixat intre 20 si 50 de lei pentru fiecare zi de intarziere, pana la indeplinirea obligatiei.
Asa fiind, instanta constata ca sunt indeplinite in totalitate conditiile legale prevazute de acest text de lege si, in consecinta, cererea de fata apare ca fiind intemeiata.
Urmeaza ca debitoarea sa fie obligata la plata unei amenzi civile in favoarea statului in cuantum apreciat de instanta la suma de 40 lei pentru fiecare zi de intarziere pana la data la care va inainta propunerea de validare sau de invalidare Comisiei judetene de lege 18/1991 Gorj cu privire la cererea nr. /1991 formulata de catre reclamant, in conformitate cu sentinta civila nr. 23.05.2008 a Judecatoriei Tg.-Jiu.
Conform art. 5803 alin.4 C.pr.civila , prezenta incheiere este executorie, urmand a se comunica organelor fiscale competente, in vederea executarii silite, potrivit Codului de procedura fiscala.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DISPUNE: Admite cererea formulata de creditorul VP. prin procurator VV, domiciliat in in contradictoriu cu debitorii Comisia Locala de Aplicare a Legilor Funciare D, Primarul loc. Dragutesti, -Presedintele Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D.
Obliga debitoarea Comisia Locala D pentru aplicarea Legii 18/1991 sa plateasca in favoarea statului o amenda civila de 40 lei pe zi de intarziere pana la executarea obligatiei prevazuta in titlul executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 3988 din 23.05.2008 a Judecatoriei Tg-Jiu.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi 28.06.2011, la Judecatoria Tg-Jiu.


PRESEDINTE GREFIER 1

Sursa: Portal.just.ro