Prin rechizitoriul nr.1029/P/2010 din 25.06.2010 intocmit de Parchetul de pe langa Judecatoria Strehaia si inregistrat pe rolul instantei la data de 27.05.2011 sub nr.1564/313/2011, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatului M.T. sub aspectul savarsirii infractiunii de inselaciune prevazuta de art.215 C.pen.
Prin actul de sesizare a instantei s-a retinut urmatoarea situatie de fapt:
In data de 25.06.2010, la Parchetul de pe langa Judecatoria Strehaia a fost inregistrata sub nr. 1031/P/2010, plangerea numitului N.G., administrator al SC S.G. SRL Strehaia - Ciochiuta, in care solicita efectuarea cercetarilor penale fata de M.T. pentru savarsirea infractiunilor prev de art. 290, 291, 208 Cod penal. In dovedirea plangerii N.G. a aratat ca in luna octombrie 2009 a constatat lipsa unor documente contabile si a stampilei firmei. La data respectiva a sesizat organele de cercetare penala, fiind adoptata solutia de neincepere a urmaririi penale, cu motivarea ca faptuitorul M.T. a continuat activitatile cuscrului sau N.G, plecat in Franta, unele documente aflandu-se la domiciliul faptuitorului, in baza relatiilor cu persoana vatamata dar ulterior in anul 2010 N.G a observat in dosarul nr. 3135/101/2010 as Tribunalului MH, cu obiect "declansare procedura insolventa, documentele contabile purtand semnatura lui M.T., semnatura contrafacuta a persoanei vatamate si amprenta stampilei firmei declarate furate in anul 2009.
Avandu-se in vedere legatura dinte infractiunile sesizate si inregistrate sub nr. 1029/P/2010 si 1031/P/2010, prin rezolutia din data de 27.08.2010 a Parchetului de pe langa Judecatoria Strehaia s-a dispus reuniunea cauzelor. La data de 30.08.2010 N.G. a fost audiat ca martor si a declarat ca a suferit pagube de pe urma infractiunii iar la data de 29.03.2011 a declarat ca participa in procesul penal ca parte vatamata.
Din probatoriul administrat in cauza, s-au retinut urmatoarele:
Inculpatul M.T. era in relatii de afinitate (cuscri) cu N.G., administrator SC S. SRL.
In absenta administratorului firmei, inculpatul isi insoteste frecvent nora N.Z. la locuinta tatalui acesteia N.G., unde se gaseau documentele primare ale firmei si stampila firmei, profitand de existenta documentelor societatii inculpatul a luat hotararea infractionala sa se prezinte la una din societatile partenere ale administratorului in calitate de reprezentant - imputernicit unde a incheiat un contract comercial cu scopul obtinerii unor venituri.
La data de 02.04.2009 inculpatul folosind calitatea mincinoasa de reprezentant al SC S.G. SRL Strehaia si insotit de martorul M.G. - reprezentant imputernicit al SC S.R SRL Strehaia s-a prezentat la sediul SC H. SRL din Arad unde a incheiat contractul nr. 253/02.04.2009 in valoare de 125.783 lei. In momentul incheierii contractului inculpatul a platit in avans suma de 15.000 lei urmand ca pentru executarea contractului, potrivit clauzelor plata sa fie efectuata in termen de 40 de zile de la emiterea facturii, cu numerar, ordin de plata, fila CEC.
Partea civila a livrat marfuri in valoare de 115832,15 lei cu facturile emise in perioada 13-28.04.2009 iar inculpatul a primit marfurile, a semnat toate facturile cu stampila SC S. G. SRL Strehaia. La data de 23.04.2009 a emis biletul la ordin seria BRDE3 AG 0013035 in valoare de 87.687,06 lei, scadent la data de 04.05.2009.
La data scadenta biletul la ordin semnat de M.T. si N.G. a fost introdus la plata si refuzat din lipsa totala disponibil.
Cu scopul obtinerii folosului material injust, inculpatul a valorificat toate marfurile achizitionate prin inducerea si mentinerea in eroare a societatii furnizoare , catre SC S.R SRL Strehaia reprezentat de M.G. , mandatar al administratorului M.M. Noul cumparator a valorificat mai departe marfurile catre SC O.S.M SRL si si-a achitat obligatiile catre inculpatul M.T, conform facturilor, avizelor si chitantelor iar inculpatul si-a insusit injust contravaloarea marfurilor, dar nu a achitat obligatiile catre SC H.BG SRL.
In timpul urmaririi penale inculpatul a sustinut diferite variante, fie ca a avut mandat de reprezentare, fie ca la data incheierii contractelor au fost prezenti M.G. si mandantul N.G. iar acestia au semnat contractul si ordinul de plata.
Fata de sustinerile inculpatului cu privire la autorul scriptural al semnaturilor la rubricile "Cumparator", "Avalizat", "Semnatura emitentului la vedere", "Semnatura emitentului" executate pe contractul de furnizare nr. 253/02.04.2009 si biletul la ordin, s-a dispus efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice a scrisului.
Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-stiintifica nr. 45170/03.12.2010, autorul scrisului si semnaturii executate pe documentele examinate -contract furnizare si bilet la ordin seria BRDE3AG 0013035 este M.T.
Ordinul de plata falsificat nu constituie elementul material al infractiunii prev de art. 282 cp in concurs cu infractiunea prev de art 215 alin. 2 cp , nu are in sine putere circulatorie, nu este titlu de valoare, nu poate servi decat ca mijloc de plata, astfel ca el nu poate constitui titlu pentru efectuarea platii. Ordinul de plata este numai un mijloc de plata, o dispozitie pe care tragatorul o da trasului sa efectueze o plata si opozabil numai bancii la care este constituit depozitul.
Cu privire la infractiunea de furt prev de art. 208 alin. 1 Cp nu se retine savarsirea acesteia, inculpatul a luat documentele societatii si stampila nu cu scopul insusirii pe nedrept ci pentru a le folosi pentru inducerea in eroare a partii civile, pentru a demonstra calitatea de reprezentant imputernicit ( in mod mincinos) al SC S.G. SRL Strehaia.
Fara consimtamantul administratorului SC S.G. SRL Strehaia a fost redactat si semnat prin contrafacerea semnaturii beneficiarului, contractul comercial nr. 253/02.04.2009 cu semnificatie juridica si apt de a produce consecinte juridice, folosit de catre insusi autorul falsului prev de art. 290 cp care este in concurs cu infractiunea prev de art. 215 alin . 2 cp.
Prejudiciul nu a fost recuperat de catre partea civila SC H. BG SRL care a solicitat instantei competente declansarea procedurii insolentei impotriva debitoarei SC S.G. SRL Strehaia.
Savarsirea infractiunii de catre inculpat a fost probata cu : proces verbal prin care se constata efectuarea actelor premergatoare (f.16 DUP ), plangerile partilor vatamate SC H BG SRL si N.G. (f. 16-22, 26-28), contractul de furnizare nr. 253/02.04.2009 si anexa , incheiate intre SC H. BG SRL si SC S.G SRL Strehaia (f. 69-77.81-88, 105), facturile emise de catre SC H. BG SRL (f93-96), fisa contului clientului SC S.G. SRL Strehaia pentru perioada ianuarie 2008-august 2010 (f. 97-104), bilet la ordin seria BRDE3AG 0013035 in original (f. 47), procese verbale ridicate probe de scris de la M. T , N.G. si M.G (f. 114-116), raport de constatare tehnico-stiintifica nr. 45170/03.12.2010 (119-127), adresa nr. 1/701829/MM/20.10.2010 si nota de constatare nr. 011470 a Garzii Financiare Maramures (f. 131, 132-168), copii facturi, avize de insotire a marfii si ordine de plata emise de SC S.R SRL Strehaia (f. 174-234), copii facturi si chitante de plata emise de SC S.G SRL Strehaia (f. 246-368), declaratiile partilor vatamate B. T- reprezentanta SC H. BG SRL si N.G. (f. 31-37, 43-45), declaratiile martorilor N.G., M.G., N. Z, R.T. P (f. 386, 387, 392, 395, 388, 391, 395, 396), fisa cazierului judiciar (f. 397-398), declaratiile inculpatului M.T (f.401-405).
Audiat inculpatul a recunoscut ca prin folosirea unor mijloace frauduloase, calitate mincinoasa, emitere ordin plata fara disponibil bancar, a indus si a mentinut in eroare partea civila care datorita acestor erori, a incheiat si derulat contractul comercial, act sub semnatura privata fals, folosit de catre autorul falsului si partea civila a suferit pagube materiale.
Cu ocazia prezentarii materialului urmarii penale, inculpatul a solicitat termen pentru achitarea prejudiciului, insa a prezentat o chitanta privind plata sumei de 1000 lei, prejudiciul fiind in valoare de 115832,15 lei.
In cursul cercetarii judecatoresti, dupa ce instanta i-a pus in vedere dispozitiile art.70 C.proc.pen., in baza art.323 C.proc.pen., a fost audiat inculpatul M. T, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar dupa semnare.
In baza art.327 C.proc.pen., au fost audiati martorii R.D, R.T.P, M.G, N.Z. si M. O, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei dupa semnare.
La dosar au fost depuse in copie urmatoarele inscrisuri: imputernicire din data de 20.05.2008, acte medicale ale partii vatamate N.G., traduse din limba franceza in limba romana, cazierul judiciar al inculpatului si concluzii scrise.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Din declaratia partii vatamate, coroborata cu declaratia martorei N.Z., instanta retine ca inculpatul a intrat in posesia actelor constitutive ale societatii S.G. SRL, administrata de N.G., cu ocazia vizitelor pe care inculpatul le facea la locuinta partii vatamate, insotit de fiica acestuia, care in acea perioada era casatorita cu fiul inculpatului.
La data de 02.04.2009, inculpatul, insotit de martorul M.G, s-a deplasat la Ghioroc unde, folosind o calitate mincinoasa - aceea de administrator al societatii S.G SRL, a incheiat cu reprezentantul partii vatamate SC H. BG SRL contractul de furnizare nr. 253/02.04.2009, prin care vanzatorul - furnizor SC H. BG SRL se obliga sa furnizeze pavaj si borduri cumparatorului - SC S.G. SRL iar acesta avea obligatia de a plati pretul convenit la termenele si in conditiile stipulate in contract.
Contractul mentionat a fost semnat de M.T., contrafacand semnatura partii vatamate N.G si aplicand stampila societatii SC S.G SRL.
La momentul incheierii contractului, inculpatul a platit in avans suma de 15.000 lei si, mentinuta in eroare, partea civila SC H BG SRL a livrat marfa in valoare de 115.832,15 lei, emitand facturi fiscale in perioada 13.04.2009 - 28.04.2009.
La data de 23.04.2009, inculpatul a emis biletul la ordin seria BRDE3AG nr. 0013035 in valoare de 87.687,06 lei, scadent la 04.05.2009, semnat ``M.T.`` si ``N.G.`` si care, fiind introdus la plata, a fost refuzat din lipsa totala disponibil.
Ulterior, inculpatul a valorificat toate marfurile achizitionate catre SC S.R. SRL, reprezentata de M.G., mandatar al administratorului M.M., incheind contractul de vanzare - cumparare nr. 234/20.04.2009. M.G. a vandut marfurile catre SC O.S.M SRL prin contractul de vanzare cumparare nr. 169/15.06.2009 si, primind contravaloarea marfurilor de la aceasta societate, si-a achitat datoria catre inculpat, astfel cum rezulta din chitantele aflate la filele 246 - 368 din dosarul de urmarire penala, coroborate cu declaratia martorului M.G.
Inculpatul si-a insusit injust contravaloarea marfurilor, fara a achita obligatiile catre SC H BG SRL.
Audiat in cursul urmaririi penale, la data de 13.09.2010, inculpatul a declarat ca in cursul anului 2008, N.G. l-a imputernicit printr-o procura sa reprezinte societatea S.G SRL in relatiile comerciale pe care urma sa le incheie cu diferiti agenti economici si ca, in aceasta calitate de reprezentat a mers la data de 02.04.2009 la Ghioroc, judetul Arad, impreuna cu N.G. si M.G.. N.G. a ramas in autoturism iar inculpatul si M.G. s-au inteles cu reprezentantii societatii H BG SRL sa cumpere dale, incheind contractul nr. 253/02.04.2009, el fiind trecut ca reprezentant al societatii S.G SRL iar contractul fiind semnat de M.G.. A mai aratat ca a lasat drept garantie un bilet la ordin pe care l-a semnat M.G. in numele lui N.G., stampila fiind aplicata de N.G., care ii daduse biletul la ordin lui M.G. Anexa la contract, sustine inculpatul, a fost semnata tot de M.G.. Inculpatul a mai declarat ca marfa cumparata a fost vanduta catre SC S.R. SRL, administrata de M.M. si reprezentata de M.G., fara a o plati iar ulterior marfa a fost vanduta catre SC O.S.M SRL.
La data de 09.02.2011, inculpatul a revenit asupra declaratiei initiale, aratand ca recunoaste ca a semnat biletul la ordin la rubricile ``avalizat``, ``semnatura emitentului la vedere`` si ``semnatura emitentului``, precum si contractul de furnizare nr. 253/02.04.2009. A aratat de aceasta data ca nu detine nici un document prin care sa fie imputernicit de SC S. G SRL.
Audiat in timpul cercetarii judecatoresti, inculpatul a relatat ca in anul 2008 partea vatamata N.G. i-a dat o imputernicire prin care era mandatat sa desfasoare in numele sau afaceri comerciale, astfel ca, in baza imputernicirii, a incheiat cu reprezentantii societatii comerciale H BG SRL un contract de furnizare pavaj pe care l-a semnat personal la rubrica cumparator. In aceeasi imprejurare a semnat si biletul la ordin si unele facturi fiscale.
Fata de sustinerile oscilante ale inculpatului cu privire la persoana care a semnat contractul de furnizare nr. 253/02.04.2009 si biletul la ordin, in faza de urmarire penala, s-a dispus efectuarea unui raport de constatare tehnico - stiintifica nr. 45170/03.12.2010, care a concluzionat in sensul ca:
- scrisul si semnaturile depuse pe biletul la ordin seria BRDE3AG nr. 0013035, la rubricile ``avalizat``, ``semnatura emitentului la vedere`` si ``semnatura emitentului``, au fost executate de catre M.T;
- semnaturile depuse pe contractul de furnizare nr. 253/02.04.2009 si anexa acestuia au fost executate de catre M.T.
In ceea ce priveste imputernicirea datata 20.05.2008, aflata la fila 27 din dosar, prin care N.G. il imputerniceste pe M.T. sa incheie contracte comerciale, sa desfasoare relatii cu furnizorii, sa efectueze comenzi si plati, instanta retine ca imputernicirea a fost data pentru derularea unor relatii comerciale in numele si pe seama societatii S.G SRL, inculpatul fiind doar un mandatar, calitate care nu ii confera in nici un caz dreptul de a se prezenta administratorul acestei societati, dreptul de a imita semnatura adevaratului administrator, in scopul de a induce in eroare alte persoane pentru a obtine foloase injuste, pricinuind pagube tertilor.
Indiferent de variantele sale, incriminate de art. 215 Cod penal, inselaciunea este o infractiune contra patrimoniului, care consta in inselarea increderii participantilor la raporturile juridice patrimoniale.
Conform art. 215 alin. 1-3 cod penal:
``Inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 12 ani.
Inselaciunea savarsita prin folosire de nume sau calitati mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani. Daca mijlocul fraudulos constituie prin el insusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
Inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alineatele precedente, dupa distinctiile acolo aratate.``
Doctrina si practica judiciara au stabilit ca pentru existenta infractiunii de inselaciune in variantele prevazute la alin. 2 si 3, trebuie indeplinite urmatoarele conditii: sa aiba loc incheierea sau executarea unui contract; cu prilejul incheierii sau executarii contractului, subiectul activ sa induca sau sa mentina in eroare subiectul pasiv; sa fie folosite mijloace frauduloase pentru inducerea sau mentinerea in eroare a subiectului pasiv; actiunea de amagire sa determine pe cei indusi sau mentinuti in eroare sa incheie sau sa execute contractul, in conditiile stipulate, adica in conditii care altfel nu ar fi fost acceptate si care au creat o situatie pagubitoare pentru subiectul pasiv; actiunea sa fie savarsita cu intentie.
La incheierea contractelor comerciale, ambele parti contractante trebuie sa fie de buna credinta. Partea contractanta care exercita, in mod intentionat, manopere viclene de inselare a celeilalte parti, transforma buna credinta in rea credinta. Cealalta parte, victima manoperelor dolosive, ramane de buna credinta, ea gasindu-se intr-o stare de eroare, pentru ca daca ar fi cunoscut realitatea, adica masinatiunile viclene ale contractantului, nu ar fi incheiat contractul.
Mijloacele frauduloase prin care se realizeaza latura obiectiva a infractiunii de inselaciune in contractele comerciale sunt variate, printre acestea fiind si titlurile de credit (bilet la ordin), fara acoperire baneasca.
Biletul la ordin dobandeste la scadenta, prin refuzul de plata pentru lipsa de disponibil banesc, caracterul de mijloc fraudulos, ceea ce pune in evidenta intentia frauduloasa a emitentului iar prin aceasta se realizeaza latura obiectiva a infractiunii de inselaciune in contracte prevazuta de art. 215 alin. 2 si 3. Infractiunea se consuma cand, la scadenta, biletul la ordin a fost refuzat la plata.
In speta, astfel cum rezulta din inscrisurile aflate la filele 47 - 49 din dosarul de urmarire penala, biletul la ordin, fiind introdus in circuitul bancar, a fost refuzat la plata pe motivul lipsei totale a disponibilului.
Un alt mijloc fraudulos folosit de catre inculpat a constat in prezentarea sa ca administrator al societatii H BG SRL.
Infractiunea de inselaciune se comite cu intentie directa, intrucat textul de incriminare cere ca actiunea ce formeaza obiectul material sa se realizeze in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust - intentia calificata prin scop.
Astfel cum se desprinde din lucrarile dosarului, inculpatul a realizat folosul material injust, prin aceea ca, desi a primit contravaloarea marfurilor livrate de la SC S.R. SRL, nu a achitat facturile emise de partea vatamata SC H BG SRL.
Inculpatul a cunoscut caracterul ilicit al activitatilor desfasurate, stiind ca prin acestea sunt indusi in eroare reprezentantii partii vatamate, cu scopul realizarii pentru sine a unor venituri ilicite.
In drept, fapta inculpatului de a fi indus si mentinut in eroare partea vatamata folosind calitati mincinoase si emitand un bilet la ordin fara disponibil bancar, cu prilejul incheierii contractului nr. 253/02.04.2009, savarsita in asa fel incat fara aceasta eroare persoana vatamata nu ar fi incheiat contractul in conditiile stipulate, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. 1, 2 si 3 Cod penal.
Art. 290 Cod penal arata ca inscrisul sub semnatura privata trebuie falsificat prin modalitatile prevazute de art. 288 Cod penal, respectiv prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea lui in orice mod.
Astfel, in cazul contrafacerii este esentiala imitarea semnaturii de pe inscris, iar in cazul alterarii este necesara imitarea scrierii.
Din raportul de expertiza rezulta ca biletul la ordin seria BRDE3AG nr. 0013035, la rubricile ``avalizat``, ``semnatura emitentului la vedere`` si ``semnatura emitentului``, a fost semnat in fals de catre inculpatul M.T. si, de asemenea, ca semnaturile depuse pe contractul de furnizare nr. 253/02.04.2009 si anexa acestuia au fost executate de catre M.T..
Fara de proba stiintifica administrata in cursul urmaririi penale si care nu poate fi combatuta decat printr-o proba de acelasi fel, instanta retine ca, in drept, fapta inculpatului de a contraface semnaturile de pe cele doua inscrisuri sub semnatura privata si de a folosi inscrisurile falsificate, urmarind producerea unei consecinte juridice, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, prevazuta de art. 290 Cod penal
Pentru toate acestea, fiind intrunite elementele constitutive ale infractiunilor pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, instanta urmeaza a dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea judiciara a pedepsei vor fi avute in vedere criteriile enumerate de art. 72 din Codul penal si anume: regulile generale de individualizare a sanctiunilor penale, limitele de pedeapsa stabilite legea penala speciala, gradul de pericol social concret al faptei savarsite, circumstantele personale ale inculpatului si imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Astfel, in ceea ce-l priveste pe inculpat, instanta retine ca acesta este o persoana in varsta de 35 de ani, ca nu a mai fost condamnat anterior pentru comiterea vreunei fapte penale. Ulterior savarsirii infractiunii, atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, inculpatul, desi a avut un comportament nesincer, nerecunoscand fapta, a fost totusi prezent la toate chemarile organelor judiciare.
Fata de aceste considerente, instanta apreciaza ca o pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 215 alin. 1, 2 si 3 Cod penal si o pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 290 Cod penal, sunt suficiente si de natura a-l reeduca pe inculpat si de a-l determina ca pe viitor sa se conformeze dispozitiilor legale.
Intrucat infractiunile au fost savarsite mai inainte ca inculpatul sa fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, in baza art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod Penal, instanta urmeaza a contopi pedepsele aplicate si a condamna inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare.
Potrivit dispozitiilor art. 71 alin. 1 din Codul penal ``pedeapsa accesorie consta in interzicerea drepturilor prevazute in art. 64``, iar in conformitate cu aliniatul al doilea al aceluiasi articol ``condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 lit. a) - c) din momentul in care hotararea de condamnare a ramas definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei (_)``.
Desi art. 71 alin. 2 din Codul penal impune aplicarea obligatorie a pedepsei accesorii constand in interzicerea tuturor drepturilor prevazute la art. 64 lit. a) - c) din acelasi act normativ, instanta constata ca, raportat la circumstantele spetei, interzicerea dreptului de a alege nu raspunde niciunuia dintre dezideratele enuntate de art. 52 din Codul penal privind scopul pedepsei.
In baza art. 71 alin 2 Cod penal si fata de considerentele anterior expuse, instanta va interzice inculpatului pe durata executarii pedepsei principale rezultante drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.
Apreciind ca exigentele impuse de art. 52 Cod penal sunt respectate iar scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea efectiva a acesteia, inculpatul fiind la prima incalcare a legii penale, constatand ca sunt indeplinite si celelalte conditii impuse de art. 86 indice 1, 86 indice 2 Cod penal (pedeapsa aplicata in prezenta cauza este inchisoarea de cel mult 4 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an), instanta urmeaza a dispune suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Mehedinti a executarii pedepsei inchisorii de 3 ani, pe o durata de 6 ani, termen de incercare stabilit in conditiile art. 86 indice 2 Cod penal: cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adaugat un interval de 3 ani.
In baza art. 359 Cod procedura penala, pune in vedere inculpatului ca pe durata termenului de incercare trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere prevazute de art. 86 indice 3 alin. 1 lit. a - d Cod penal si anume :
a) - sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Mehedinti;
b) - sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea ;
c) - sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
d) - sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
In baza art. 359 Cod procedura penala si art. 86 indice 4 alin. 1 Cod penal, atrage atentia inculpatului in ceea ce priveste revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei, in cazul savarsirii unei noi infractiuni in termenul de incercare sau a sustragerii cu rea-credinta de la masurile de supraveghere prevazute de lege ori activitatea stabilita de instanta.
Pe cale de consecinta, in conformitate cu dispozitiile art. 71 alin. 5 Cod penal instanta va dispune si suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata termenului de incercare.
Cu privire la latura civila, se constata ca partea vatamata SC H BG SRL s-a constituit in termen legal parte civila in faza de urmarire penala, in conformitate cu dispozitiile art. 14 si 15 Cod Procedura Civila, solicitand obligarea inculpatului la plata sumei de 111.586,33 lei, reprezentand contravaloarea facturilor fiscale nr. 00182/28.04.2009, 00149/23.04.2009, 00148/23.04.2009, 00147/23.04.2009, 00146/23.04.2009, 00145/23.04.2009, 00144/23.04.2009, 00143/23.04.2009, 00142/23.04.2009, 0170/23.04.2009, 0142/13.04.2009, 00134/13.04.2009 iar partea vatamata N.G. s-a constituit parte civila in faza cercetarii judecatoresti cu suma de 20.000 euro, reprezentand 10.000 euro daune materiale si 10.000 euro daune morale.
Potrivit art. 998 Cod civil, ``Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara`` iar conform art. 999 Cod civil, ``Omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa``.
Textele de lege sus-mentionate instituie principiile raspunderii civile delictuale, pentru angajarea careia se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii si anume: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
In raport de probele administrate si de cele anterior retinute, instanta apreciaza ca este intemeiata actiunea civila exercitata de SC H BG SRL, astfel ca urmeaza a-l obliga pe inculpat, la 111.586,33 lei catre partea civila SC H BG SRL, reprezentand prejudiciu nerecuperat.
In ceea ce priveste actiunea civila exercitata de N.G., instanta retine, din declaratia acestuia, coroborata cu declaratia martorilor R.D si N.Z si cu inscrisurile medicale depuse la dosar, ca partea civila, amenintata de inculpat si rudele acestuia, a inceput sa aiba probleme de sanatate si a suferit mult ca urmare a amenintarilor proferate la adresa sa (martorii arata ca inculpatul s-a adresat partii civile spunandu-i ca ``nu are nimic daca face si el 2-3 ani de puscarie``).
Dispozitiile art. 998 Cod civil nu disting intre natura materiala sau morala a prejudiciului atunci cand legea obliga la repararea acestuia de catre cel vinovat de producerea lui. Urmare a faptului ca un prejudiciu moral nu poate fi evaluat direct in bani si, intrucat legiuitorul nu a fixat niste limite sau criterii orientative, instanta nu poate recurge la probe pentru stabilirea cuantumului acestuia, astfel incat urmeaza a acorda victimei o suma globala compensatoare, tinand cont de imprejurarea ca faptele inculpatului i-au provocat partii civile in mod evident o suferinta psihica.
Apreciind ca sunt intrunite conditiile pentru a opera raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, instanta considera suficienta o despagubire in valoare de 1000 euro, pe care inculpatul va trebui sa o achite partii civile in echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii, astfel ca, in temeiul art. 14 Cod Procedura Penala si 998-999 Cod Civil, urmeaza a admite in parte actiunea civila exercitata de partea vatamata N.G., cu privire la daunele morale.
Referitor la constituirea ca parte civila cu suma de 10.000 euro reprezentand daune materiale, instanta retine ca nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sub aspectul legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si ca daunele solicitate de partea vatamata reprezinta de fapt cheltuieli judiciare efectuate de aceasta si ocazionate de derularea prezentului proces civil, in conditiile in care suma solicitata de 10.000 euro reprezinta contravaloarea deplasarilor pe care N.G. a fost nevoit sa le faca din Franta pana in Romania si inapoi pentru a fi prezent la chemarea organelor judiciare.
De altfel, desi infractiunea de inselaciune este o infractiune contra patrimoniului, in speta nu s-a produs nici o paguba patrimoniului partii civile.
Din declaratia partii civile, coroborata cu declaratiile martorilor R.D., N.Z. si R. T. P, instanta retine ca N.G. a fost plecat in Franta in perioada ianuarie 2009 - aprilie 2009 iar dupa sarbatorile pascale a plecat iarasi in strainatate, unde realiza venituri in jurul sumei de 60 - 80 euro pe zi. De asemenea, se mai retine ca in perioada cercetarilor penale, partea civila a revenit in tara de 5 - 6 ori la chemarea organelor judiciare, contravaloarea unui drum dus - intors fiind de 800 euro. Partea civila era nevoita sa ramana in tara pentru audieri, aproximativ o saptamana de fiecare data.
Pentru aceste motive, in baza art. 193 Cod procedura penala, instanta urmeaza a obliga inculpatul la 7.000 euro, in echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii, catre partea vatamata N.G., reprezentand cheltuieli judiciare facute de aceasta.
In baza art. 14 alin. 3 lit. a, art. 346 alin. 1 si 348 Cod procedura penala, instanta urmeaza a dispune desfiintarea inscrisului intitulat contract de furnizare nr. 253/02.04.2009 (filele 81 - 88 dosar urmarire penala) si a biletului la ordin BRDE3AG 0013035 din 23.04.2009 (fila 47 dosar urmarire penala).
Instanta constata ca in acelasi sens s-a conturat si practica judiciara. Inalta Curte de Casatie si Justitie, intr-o decizie de speta (1384/2010), a hotarat acelasi lucru, considerand ca in cazul in care inculpatii au indus in eroare partea vatamata in vederea perfectarii unui contract, fiind intrunite elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune in conventii, se impune in baza art. 346 si art. 14 alin. 3 lit. a Cod procedura penala, restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, prin desfiintarea in totalitate a contractelor incheiate in astfel de conditii.
In baza art. 191 Cod procedura penala, urmeaza a obliga inculpatul la 2.000 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Art.215 C.p. - inselaciune
Sentinta penala nr. 13 din data de 17.01.2012
pronunțată de
Sursa: Portal.just.ro