Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Punere sub interdictie Sentinta civila nr. 5074 din data de 16.10.2009
pronunțată de Judecatoria Slatina


Prin sentinta civila nr.5074/16.10.2009 pronuntata in cauza nr. 3924/311/2009 Judecatoria Slatina a admis cererea
de punere in interdictie formulata de reclamanta M.E. in contradictoriu cu parata G.M si curatorul G.C., si Autoritatea
Tutelara - Primaria S., jud. O. si in consecinta a dispus punerea sub interdictie a numitei G. M.
Dupa ramanerea definitiva a hotararii s-a comunicat o copie locului de nastere al celui pus sub interdictie, si
unde a fost inregistrat spre a fi transcrisa in registrul anume destinat.
De asemenea, s-a comunicat medicului sef al Directiei Sanitare O.- Laboratorului de Sanatate Mintala Directia Sanitara O.,
pentru a se institui asupra celui interzis potrivit instructiunilor Ministerului Sanatatii, o supraveghere medicala
permanenta.
Hotararea judecatoreasca s-a comunicat autoritatii tutelare pentru a desemna un tutore.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Prin actiunea depusa la aceasta instanta si inregistrata sub nr. 3924/311/2009 reclamanta M.E. a chemat in judecata
pe parata G.M, solicitand care prin hotararea ce se va pronunta sa fie pusa sub interdictie numita G.M.
In motivare, reclamanta a aratat ca parata este in prezent suferinda de leuconevraxita forma invalidanta conform
adeverintei eliberata cu nr. 2230/22.04.2009 de catre medic primar dr. M.M. si este incadrata cu gradul grav de handicap
conform certificatului de incadrare in grad de handicap eliberat cu nr. 1934 din 08.04.2009 de catre Comisia de evaluare a
persoanelor cu handicap pentru adulti din cadrul Consiliului judetean O., necesitand astfel o ingrijire si supraveghere
permanenta.
Datorita agravarii bolii de care sufera aceasta a fost diagnosticata cu " dementa senila"conform adeverintei
eliberata cu nr.2578 din 29.04.2009 de catre Dr. B.I. din cadrul L. de S. M. D. S. O.
S-a mai aratat ca reclamanta este cumnata persoanei pentru care solicita punerea sub interdictie cunoscand situatia
acesteia precum si faptul ca a necesitat o ingrijire si supraveghere permanenta, fiind ingrijita de catre sotul sau, G.C.
Promovarea cererii de punere sub interdictie de catre reclamanta a fost necesara in vederea instituirii tutelei
pentru persoana majora G.M si a desemnarii pentru aceasta a unui reprezentant legal.
In dovedire, reclamanta a depus la dosar in copie urmatoarele acte: adeverinta medicala, examen psihologic,
certificat de incadrare in grad de handicap, actul de stare civila al persoanei pentru care s-a cerut punerea sub
interdictie si al sotului acesteia.
Parchetul de pe langa Judecatoria S. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiza medico-legala psihiatrica
intocmit de SJML-Olt .
In cauza, instanta a administrat proba cu inscrisuri si totodata a procedat la audierea persoanei pentru care s-a solicitat
punerea sub interdictie la domiciliul acesteia, incheindu-se proces verbal atasat la dosar fila 42.
De asemenea s-a dispus de catre instanta efectuarea anchetei sociale la domiciliul persoanei pentru care s-a solicitat
punerea sub interdictie.
Ulterior cu adresa nr.612/III/12/2009 Parchetul de pe langa Judecatoria S. a inaintat instantei in conformitate cu
prevederile art. 30 din decretul 32/1954 rezultatul cercetarii prealabile efectuat in cauza de fata in care s-a mentionat
ca prin expertiza medico-legala psihiatrica cu nr 934/E/17.06.2009 intocmita de Serviciul judeteana de Medicina Legala O.
numita G.M in varsta de 70 de ani prezinta diagnosticul "dementa mixta", stabilindu-se ca acesta nu are dezvoltata
capacitatea psihica de a se autoconduce, de a-si prezenta interesele si de a decide asupra drepturilor si obligatiilor
propriei persoane, discernamantul sau fiind abolit.
S-au anexat adresa inaintata SJML O., raportul de expertiza medico-legala psihiatrica si actele medicale .
De asemenea prin dispozitia nr.1744/12.05.2009, Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei mun. S. a instituit curatela si a
numit curator pe G.C.
Din actele dosarului si probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele :
Parata G.M., s-a nascut la data de 16.06.1939, avand domiciliul in S., judetul O. si asa cum rezulta din raportul
de expertiza medico-legala psihiatrica cu nr.934/E/17.06.2009 intocmita de Serviciul judeteana de Medicina Legala O. numita
G.M. in varsta de 70 de ani prezinta diagnosticul "dementa mixta", stabilindu-se ca acesta nu are dezvoltata capacitatea
psihica de a se autoconduce, de a-si prezenta interesele si de a decide asupra drepturilor si obligatiilor propriei persoane,
discernamantul sau fiind abolit.
Aceste concluzii se coroboreaza si cu constatarile directe ale instantei, cu ocazia audierii paratei, aceasta avand
un comportament dezorientat spatio-temporar.
Fata de aceasta situatie de fapt, instanta retine ca paratei ii lipseste discernamantul, nu intelege consecintele
actelor sale si nu poate sa se ingrijeasca de interesele sale, impunandu-se astfel punerea sub interdictie in conformitate
cu dispozitiile art.33 si 34 din Decretul 32/1954 raportat la art.142 Codul familiei.
Prezenta sentinta urmeaza a fi comunicata Autoritatii de Sanatate Publica O., in vederea instituirii unei
supravegheri permanente asupra paratei precum si Autoritatii Tutelare a municipiului S. pentru instituirea tutelei, in
temeiul art.145 Codul familiei. De asemenea, in baza art.144 alin.2 Codul familiei, instanta va dispune ca, dupa ramanerea
irevocabila a acestei sentinte sa se faca cuvenitele mentiuni in registrul anume destinat al Judecatoriei Slatina
(ca instanta a locului unde actul de nastere al paratei a fost inregistrat) si sa se asigure publicarea in extras,
intr-un ziar de circulatie nationala.

Sursa: Portal.just.ro