Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Reincredintare minor Sentinta civila nr. 134 din data de 08.01.2009
pronunțată de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti

Dosar nr. 11437/302/2008

SENTINTA CIVILA Nr. 134
Sedinta publica de la 08 Ianuarie 2009

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. M., paratul S.A. si Autoritatea Tutelara avand ca obiect reincredintare minor.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamanta M. M. personal, lipsa fiind paratul S. A. si Autoritatea Tutelara.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza instantei ca a fost comunicat referatul de ancheta sociala efectuat in cauza.
Reclamanta depune la dosarul cauzei un set de inscrisuri, precizand totodata, la interpelarea instantei, ca nu exista nici un motiv de amanare a cauzei.
Instanta, constatand ca nu exista nici un motiv de amanare, lasa cauza la ordine in vederea administrarii probatoriului.
La cel de-al doilea apel nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamanta M. M. personal, lipsa fiind paratul S. A. si Autoritatea Tutelara.
Reclamanta arata ca renunta la administrarea probei testimoniale.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Reclamanta solicita insantei admiterea aciunii, in sensul reincredintarii minorului, fara obligarea paratului la plata pensiei de intretinere; fara cheltuieli de judecata.


INSTANTA

Prin cererea inregistrata la data de 12.11.2008 sub nr.11437/302/2008 reclamanta M. M. a chemat in judecata paratul S. A., in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara Sector 5 solicitand pe cale de ordonanta presedintiala reincredintarea minorului S. V. fara obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamanta a aratat ca prin sentinta civila nr. 2959/03.05.2007, definitiva si irevocabila, pronuntata de Judecatoria Sector 5 Bucuresti in dosarul nr. 16412/302/2006, minorul S. V. a fost incredintat spre crestere si educare tatalui, urmare a invoielii partilor in cadrul procesului de divort. Reclamanta a aratat ca s-a recasatorit si urmeaza a se stabili in SUA, minorul urmand sa locuiasca impreuna cu mama sa.
In drept, reclamanta nu a motivat actiunea.
Paratul nu a formulat intampinare insa, prezent in fata instantei, a aratat ca este de acord cu reincredintarea minorului catre mama.
La termenul din 04.12.2008 reclamanta si-a precizat actiunea in sensul transformarii acesteia in incredintare pe procedura dreptului comun.
In cadrul probei cu inscrisuri, la dosarul cauzei au fost depuse in copie: sentinta civila nr. 2959/2007, definitiva si irevocabila, pronuntata de Judecatoria Sector 5 Bucuresti, acte de stare civila, certificat de nastere minor, contract de inchiriere, adeverinta nr. /.2008 emisa de D S V S A B, declaratie venituri.
De asemenea, in cauza a fost efectuat referat de ancheta sociala la domiciliul minorului si s-a procedat la audierea acestuia in camera de consiliu la termenul din 07.01.2009.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Din casatoria reclamantei M. M. si a paratului S. A. a rezultat minorul S. V.
Prin sentinta civila nr. 2959/03.05.2007, definitiva si irevocabila, pronuntata de Judecatoria Sector 5 Bucuresti, s-a dispus, o data cu desfacerea casatoriei celor doi soti, si incredintarea catre tata a cresterii si educarii minorului, urmare a invoielii partilor.
Din probele administrate in cauza, respectiv referatul de ancheta sociala coroborat cu sustinerile minorului instanta constata ca in prezent acesta locuieste impreuna cu mama sa, fiind ingrijit de catre aceasta inca de la desfacerea casatoriei partilor. Instanta mai retine ca paratul se ocupa in prezent de ingrijirea parintilor sai, bunicii paterni ai copilului, astfel ca nu poate acorda minorului ingrijirile necesare.
De altfel, instanta retine ca minorul se afla foarte aproape de varsta majoratului, urmand ca ulterior sa se stabileasca impreuna cu mama sa si actualul sot al acesteia in Statele Unite ale Americii.
In drept, in ceea ce priveste cererea de reincredintare a copilului, instanta retine ca potrivit art. 44 C. fam., se vor putea modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale intre parintii divortati si copii, numai in situatia in care s-au schimbat imprejurarile care au fost avute in vedere la incredintarea minorului.
Astfel spus, pentru a se dispune reincredintarea, parintele care a solicitat aceasta masura trerbuie sa faca dovada schimbarii esentiale a imprejurarilor care au determinat incredintarea copilului catre celalalt parinte, in intervalul trecut de la luarea acestei masuri si pana la introducerea cererii de reincredintare.
Avand in vedere probele administrate in cauza, concluziile referatului de ancheta sociala, declaratiile minorului date in camera de consiliu, in sensul ca doreste sa locuiasca cu mama sa, precum si atitudinea paratului care este de acord ca minorul sa fie incredintat mamei sale, instanta apreciaza ca este in interesul minorului sa fie reincredintat spre crestere si educare mamei sale, reclamanta M. M..
In consecinta, in conformitate cu prevederile art. 44 C. fam., instanta va reincredinta spre crestere si educare mamei reclamante pe minorul S. V.
Instanta va lua act ca reclamanta nu solicita obligarea paratului la plata pensiei de intretinere, retinand ca din inscrisurile depuse la dosar reiese ca aceasta are mijloace materiale suficiente pentru a suporta in exclusivitate cheltuielile de crestere si educare ale minorului.
Se va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite actiunea formulata de reclamanta M M, impotriva paratului S. A., si in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara. Reincredinteaza reclamantei spre crestere si educare pe minorul S. V.
Ia act ca reclamanta nu a solicitat obligarea paratului la plata pensiei de intretinere pentru minor.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.

Sursa: Portal.just.ro