Prin cererea introdusa la aceasta instanta si inregistrata la nr.3809 /292 din 2 noiembrie 2012 reclamanta F.C.D., in contradictoriu cu paratii F. V.D. si Primarul comunei D.V., a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna reluarea numelui de familie avut anterior casatoriei.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu paratul la 25 mai 2000 la primaria aceleiasi comune, la 22.03.2001 din casatorie a rezultat un minor, dupa care a plecat in Spania unde, ca urmare a racirii relatiilor dintre cei doi soti s-a pronuntat divortul la 8 martie 2010 la Judecatoria de Prima Instanta si Instructie nr.2 din Huesca Spania, pronuntandu-se hotararea judecatoreasca nr.27/2010 recunoscuta pe teritoriul Romaniei prin sentinta civila nr.443 din 17 iunie 2012 a Tribunalului Teleorman. A mai aratat ca paratul si-a exprimat acordul la .04.2012 prin declaratia nr.593, cu privire la reluarea de catre reclamanta a numelui de familie avut anterior casatoriei si ca a formulat prezenta cerere intrucat statul spaniol nu are o reglementare privind numele de familie dupa desfacerea casatoriei.
Paratul a inaintat la dosar copie de pe cartea de identitate si un inscris - intampinare prin care a aratat ca este de acord cu actiunea formulata de reclamanta privind reluarea numelui de familie avut anterior casatoriei.
Analizand actele si probatoriile administrate in cauza instanta a constat si retinut urmatoarele:
Cu certificatul de casatorie seria CB nr.168917 emis la 27 mai 2000 s-a facut dovada ca partile s-au casatorit la aceasta data iar numele reclamantei era de B.C.D. , dupa casatorie luand numele sotului.
Prin sentinta civila nr.443/2012 a Tribunalului Teleorman s-a admis cererea formulata de reclamanta; s-a dispus recunoasterea pe teritoriul Romaniei a hotararii judecatoresti nr.27/2010 pronuntata in cauza de divort nr.784/2009 a Judecatoriei de Prima Instanta si Instructie nr.2 din Huesca Spania prin care s-a dispus desfacerea casatoriei dintre parti, ca fotii soti sa isi stabileasca domiciliul si resedinta in mod liber, sa exercite in comun autoritatea parinteasca fata de fiul lor minor, iar protectia si custodia a fost atribuita reclamantei, paratul avand dreptul de a-l lua pe copil la sfarsit de saptamana si obligatia de a-i plati suma de 150 euro lunar.
Analizand declaratia paratului tradusa de Biroul Notarului Public Diana Nica din cadrul Ministerului Justitiei, instanta a retinut ca acesta a declarat ca isi da consimtamantul si acordul total pentru ca reclamanta sa-si reia numele avut anterior casatoriei.
Intrucat prin hotararea nr.27/2010 instanta spaniola nu a dispus nicio masura cu privire la numele partilor dupa desfacerea casatoriei, in temeiul art.383 alin 3 Cod civil, instanta a admis cererea si a dispus ca reclamanta sa isi reia numele avut anterior casatoriei.
Divort- reluare nume.
Sentinta civila nr. 3123 din data de 11.12.2012
pronunțată de Judecatoria Rosiori de Vede
Domeniu Situatii la divort |
Dosare Judecatoria Rosiori de Vede |
Jurisprudență Judecatoria Rosiori de Vede
Sursa: Portal.just.ro