plangere contravetionala

Sentinta civila nr. 1007 din data de 10.02.2009 pronunțată de Judecatoria Ramnicu Valcea


Pe rol fiind solutionarea plangerii formulata de petentul M.J.L., cu domiciliul in localitatea Bragadiru , privind procesul verbal de contraventie seria CC nr. 1138626 emis la data de 09.09 2008 de catre intimatul I.P.J. VALCEA.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns petentul si martorul propus de petent P.S.C..
Procedura este legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei, dupa care :
Petentul depune la dosarul cauzei 4 planse foto .
In continuare se audiaza martorul propus de catre petent, depozitiile acestuia consemnandu-se in scris sub prestare de juramant, declaratie ce se afla atasata la dosarul cauzei.
Instanta constata plangerea in stare de judecata, dupa care acorda cuvantul pe fond.
Petentul solicita admiterea plangerii formulate si anularea procesului verbal de contraventie , in subsidiar solicita inlocuirea sanctiunii cu avertismentul.

INSTANTA,
Deliberand constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata la nr. 7170/288/2008, petentul M.J.L., a solicitat anularea procesului verbal de contraventie seria CC nr. 1138626 incheiat de IPJ Valcea - Serviciul de Politie Rutiera la data de 09 septembrie 2008.
In motivarea plangerii petentul arata ca la data de 09 septembrie 2008 ,ora 16, se deplasa cu autoturismul tatalui sau cu nr. _. pe DN 67 in directia Bucuresti impreuna cu prietenul sau P.S.C. si cumnata sa G.E.M., venind dinspre orasul Horezu. Pe raza localitatii Bunesti a fost oprit de un agent de politie care initial i-a solicitat actele, dupa care a oprit o masina care venea din spate si se deplasa din aceeasi directie. A purtat o discutie cu acel conducator auto, dupa care s-a deplasat catre masina politiei si a revenit cu procesul verbal pe care il contesta intrucat nu a savarsit fapta ce i se imputa.
Mai arata petentul ca a depasit intr-adevar autovehiculul indicat in procesul verbal, insa numai pe marcaj longitudinal discontinuu si dupa o temeinica asigurare. Referitor la procesul verbal de contraventie apreciaza ca acesta are grave deficiente deoarece : nu s-a mentionat cu exactitate locul si numarul postal al strazii sau kilometrul unde ar fi savarsit contraventia, presupusa fapta nu este incadrata corect din punct de vedere legal deoarece actul normativ nu este lizibil ori este trecut gresit, nu a fost lasat sa formuleze obiectiuni.
La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal de contraventie contestat.
Intimatul, prin intampinarea depusa la fila 15 dosar, solicita respingerea plangerii ca nefondata, subliniind ca procesul verbal respecta conditiile de forma si fond prevazute in OG 2/2001 modificata si completata, iar sustinerile petentului referitoare la fapta savarsita sunt nereale, acest lucru urmand a fi dovedit cu martorul O.N.
Examinand procesul verbal de contraventie, instanta retine ca petentul la data de 09 septembrie 2008, ora 16,10 se deplasa pe DN 67 cu autoturismul cu nr. _., iar pe raza localitatii Bunesti, judetul Valcea a efectuat manevra de depasire a autoturismului cu nr. VL-07-BBB, in zona de actiune a indicatorului ,, depasirea interzisa,, incalcand marcajul longitudinal continuu. Procesul verbal nu ester semnat de petent cu mentiunea ca refuza sa-l primeasca, insa el este semnat de martorul O.N., conducatorul auto depasit de petent, care face si referire la faptul ca a fost depasit pe marcaj continuu.
Audiat de catre instanta, in calitate de martor, O.N. a sustinut ca petentul l-a depasit pe linie continua in apropierea Postului de Politie Bunesti, unde drumul pe circa 200-300 metri este in linie dreapta, vizibilitatea este buna, apreciind astfel ca si politisti puteau sa-l vada pe petent atunci cand a trecut pe linia continua.
Martorul audiat la solicitarea petentului, P.S.C., a confirmat faptul ca depasirea s-a realizat cu circa 200-300 metri inainte de a ajunge in dreptul Postului de Politie Bunesti, dar ca atunci cand a inceput manevra de depasire marcajul era discontinuu, fara insa sa mai poata preciza cu certitudine daca acest marcaj se schimbase atunci cand a reintrat pe sensul sau de mers. De asemenea, a confirmat faptul ca masina pe care petentul a depasit-o este cea oprita de politisti si condusa de martorul O.N..
Avand in vedere depozitia martorului O.N. care se coroboreaza cu situatia de fapt retinuta de agentul constatator, instanta constata ca petentul a savarsit contraventia retinuta in sarcina sa.
Potrivit art. 120 alin. 1 lit.h,i, din HG 1391/2006 - regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 se interzice depasirea vehiculelor in zona de actiune a indicatorului ,, depasirea interzisa,, dar si atunci cand pentru efectuarea manevrei se incalca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si partial, pe sensul opus.
Potrivit art.100 pct. 3 lit.e din OUG 195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II.-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiuni contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile, nerespectarea regulilor privind depasirea
Avand in vedere ca cele doua texte legale susmentionate au constituit incadrarea in drept a faptei savarsite de petent, instanta urmeaza a inlatura ca neintemeiate criticile petentului referitoare la acest aspect.
Costata totodata instanta ca procesul verbal respecta dispozitiile art. 16 si 19 din OG 2/2001 si in consecinta nu sunt motive de anulare a acestuia.
Asa fiind, instanta va respinge plangerea ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Respinge plangerea formulata de petentul M.J.L., cu domiciliul in localitatea Bragadiru , privind procesul verbal de contraventie seria CC nr. 1138626 emis la data de 09.09 2008 de catre intimatul I.P.J. VALCEA.

Sursa: Portal.just.ro