R O M A N I A
JUDECATORIA PITESTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 8228
Sedinta publica de la 09 Octombrie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE E F
Grefier I C
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant F C, reclamant F M si pe parat U P, parat U E, avand ca obiect revendicare imobiliara
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza instantei ca dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 02.10.2012, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data, ce face parte integranta din prezenta sentinta.
INSTANTA
Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Pitesti la data de 05.05.2009 sub nr.5316/280/2009 reclamantii F C si F M in contradictoriu cu paratii U P si U E au solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea paratilor sa le respecte posesia unei suprafete de cca 1000 mp situata in com. B, sat B M, pct. B, jud. Arges, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii au aratat ca terenul revendicat face parte din suprafata de 7725 mp livezi situat in acel punct, cu vecinatatile N- F I, R- drum comunal, S-rezerva, V- Ocol silvic, acest teren fiind mentionat in titlul de proprietate nr.47370/25.07.1994, tarla 13 extravilan, precum si in contractul de vanzare-cumparare nr.736/04 martie 2003.
Au mai aratat ca la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nu erau intocmite lucrarile cadastrale.
Au precizat ca au stapanit netulburati acest teren in anul 2007 data la care paratii au patruns pe terenul lor si au ocupat abuziv din suprafata de mai sus circa 1000 mp sub forma unui triunghi, pe latura de sud a terenului lor, mentionata ca fiind invecinata cu rezerva primariei.
Totodata au aratat ca la data de 13.08.2008 au sesizat Primaria com. B cu privire la situatia de mai sus solicitand sprijinul acesteia in rezolvarea litigiului, ocazie cu care li s-a comunicat ca terenul situat in partea de sud a fost atribuit numitului B V, care a intabulat in cartea funciara dreptul sau de proprietate si ulterior a instrainat terenul paratilor.
In drept, si-au intemeiat actiunea pe disp. art.480 Cod civ.
Au anexat actiunii inscrisuri (filele 5-13).
La data de 11.09.2009 paratii au depus intampinare (filele 25-27) prin care au solicitat respingerea actiunii.
In motivare au aratat ca ei sunt proprietarii unei suprafete de 5.000 mp teren situat in extravilanul com. B M, punctul ,,B", avand ca vecinatati: N- rezerva primariei B, S- B G; R- drum comunal B - B, V- Ocolul Silvic, conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.603/24.04.2007.
Au mai aratat ca proprietatea lor nu se invecineaza pe nicio latura cu proprietatea reclamantilor; ca la momentul intocmirii documentatiei cadastrale, proprietatea reclamantilor era delimitata in partea de sud cu un gard, intre gardul acestora si proprietatea lor existand rezerva primariei.
La data de 04.12.2009 reclamantii au depus cerere completatoare (filele 30-32) prin care au solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna si granituirea proprietatilor in raport de titlurile de proprietate.
La data de 29.01.2010 paratii au depus la dosar inscrisurile de la filele 40-47.
In cauza s-au administrat probele cu inscrisuri, interogatoriu (filele 102-104), s-au audiat martorii F M (fila 68), Ba A (fila 105), B V (fila 127), F M (fila 128), expertiza de specialitate (filele 132-139).
Prin sentinta civila nr. 9124/12.11.2010 pronuntata de Judecatoria Pitesti s-a admis actiunea formulata de reclamantii F C si F M, impotriva paratilor U P si U E; au fost obligati paratii sa lase in deplina proprietate si posesie reclamantilor suprafata de 1.214 mp teren situat in com. B, pct. B, jud. Arges, identificata cu culoare galben pe schita raportului de expertiza efectuat in cauza de expert D G, prin coordonatele 12-G-H-12 (fila 136).
S-a dispus granituirea proprietatilor pe aliniamentul F-E identificat pe schita raportului de expertiza efectuat in cauza de expert D G (fila 136).
Au fost obligati paratii sa plateasca reclamantilor suma de 1.755 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a dispune astfel s-a retinut de prima instanta ca prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.736/04.03.2003 reclamantii au cumparat de la F D suprafata de 7.725 mp teren extravilan livezi punctul ,,A" situat in com. B, sat B M, jud. Arges, cu vecinii: N- FI, E- drum comunal, S- rezerva, V- ocol silvic precum si alte suprafete astfel cum sunt mentionate in contractul de vanzare-cumparare mai sus mentionat.
Din acelasi inscris a reiesit ca terenurile ce au facut obiectul instrainarii au intrat in proprietatea vanzatorului prin reconstituire conform titlului de proprietate nr.47370/25.07.1994.
Din inscrisul de la fila 6, respectiv titlul de proprietate nr.47370/25.07. 1994 a rezultat ca la suprafetele din extravilan tarlaua 13, figureaza si suprafata de 7725 mp in punctul ,,B", cu vecinii: N- FI, E- drum comunal, S- rezerva, V- ocol silvic.
Din contractul de vanzare-cumparare depus la filele 148-150 a reiesit ca la data de 24.04.2007 paratii au cumparat de la B N, B V, B C, B G, P M si B M suprafata de 5.000 mp teren pasune situat in extravilanul comunei B, sat B M, punctul ,,B", jud. Arges, cu vecinii: N- Rezerva Primariei B, S- B G, E- drum comunal B - B si V- Ocol Silvic Pitesti.
Din inscrisul depus la fila 10 din dosar, respectiv certificatul de mostenitor nr.119/ 15.06.2006 a reiesit ca terenul in suprafata de 5000 mp teren arabil tarlaua 542, parcela 15 punctul ,,B" situat in com. B, Jud. Arges, a fost dobandit potrivit procesului-verbal nr.2042/26.05.2006 eliberat de Primaria com. B, jud. Arges.
La filele 8-9 din dosar s-a depus planul de amplasament si delimitare a imobilului proprietatea reclamantilor.
Din depozitia martorului FM audiat in cauza (fila 68) a rezultat ca terenurile sunt pozitionate in linie dreapta. Mai arata jumatate din teren este imprejmuit, restul nu; ca hotarul a fost drept, acum este inclinat pe o latura, pe latura de sud a terenului reclamantilor.
Din depozitia martorului B V (fila 127) a reiesit ca el impreuna cu fratii sai au vandut un teren de 5000 mp lui U, ca terenul era acolo cand au fost pusi in posesie, dar ca nu mai este acolo. Mai arata ca terenul pe care l-a vandut paratilor se invecina cu B G, care a cumparat de la F G; pe cealalta latura rezerva primarie, alta latura drum comunal si ocolul silvic pe alta latura.
Totodata a aratat martorul ca terenul reclamantilor era imprejmuit si era langa rezerva, iar rezerva era acolo in momentul in care au fost pusi in posesie.
Din declaratia martorei F M (fila 128) a reiesit ca in B era un teren care a fost impartit la doi frati, adica B C si F G; ca acesta din urma a vandut terenul , apoi a vandut si B; ca a ramas o rezerva langa B care i-a vandut lui U bucata de pamant care-i revenise in urma impartirii cu fratele sau, iar acest teren era situat langa rezerva ce era a primariei.
A mai aratat martorul ca terenul lui U este hotar cu rezerva, rezerva este hotar cu F D si in partea cealalta cu U.
Totodata a aratat martorul ca gardul era facut si cand a venit Comisia locala, ca partile se cearta pentru ca F D (tatal reclamantului) vrea sa ia rezerva aia a primariei.
Din declaratia martorei B A (fila 105) a reiesit ca terenul in litigiu are destinatia fanete, ca rezerva de teren ramasa in urma efectuarii masuratorii era situata intre B C si F G.
A mai aratat martorul ca rezerva nu este ingradita; ca hotarul dintre B C si FC era in linie dreapta, iar in prezent, este un pic mai inclinat pentru ca acolo s-a bagat B C, care a vandut terenul lui U.
Din concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza de expert D G a reiesit ca din modul in care vanzatorii B catre paratii U si-au individualizat proprietatea prin documentatia cadastrala 11179/2006 in care i s-a atribuit nr. cadastral 1039 imobilului in suprafata de 5000 mp acestia au acaparat suprafata de 1214 mp data de punctele 12-G-H-12- din proprietatea reclamantilor F, acaparare transmisa si la cumparatorii-parati U.
Actiunea in revendicare, fiind intemeiata direct, nemijlocit pe existenta dreptului de proprietate, opozabil erga omnes, obliga pe reclamanti sa faca dovada, conform art.1169 Cod civ., ca sunt proprietarii bunului revendicat. In aparare paratul poate opune titlul sau, a carei examinare judiciara este fireasca si esential necesara solutionarii pricinii.
Cum din concluziile raportului de expertiza a reiesit ca paratii ocupa 1214 mp din terenul reclamantilor, suprafata identificata cu culoare galben pe schita raportului de expertiza efectuat in cauza de expert D G, prin coordonatele 12-G-H-12 (fila 136), instanta apreciaza ca actiunea reclamantilor este intemeiata.
Tot din concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza de expert D G a reiesit ca hotarul dintre proprietatile partilor in proces este dat de punctele F-E.
Avand in vedere considerentele expuse, in raport de disp. art. 480 Cod civ., art. 584 Cod civ., instanta a admis actiunea, a obligat paratii sa lase in deplina proprietate si posesie reclamantilor suprafata de 1.214 mp teren situat in com. B, pct. B, jud. Arges, identificata cu culoare galben pe schita raportului de expertiza efectuat in cauza de expert D G, prin coordonatele 12-G-H-12 (fila 136).
A dispus e granituirea proprietatilor pe aliniamentul F-E identificat pe schita raportului de expertiza efectuat in cauza de expert D G (fila 136).
In temeiul disp. art.274 Cod proc. civ., instanta a obligat paratii sa plateasca reclamantilor suma de 1.755 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Impotriva sentintei au declarat recurs paratii U P, U E care au considerat-o nelegala si netemeinica , dupa cum urmeaza :
Instanta de fond nu a avut in vedere probele administrate in cauza,respectiv extrasul din registrul de evidenta al terenurilor eliberat de primaria Budeasa potrivit cu care autorul F Gh.D a figurat in evidenta cu suprafata de 2,19 ha , iar prin titlul de proprietatea acesta a primit suprafata de 2,6963 ha ,astfel ca acesta a dobandit 5000 mp care nu i se cuveneau din proprietatea recurentilor.
De asemenea au fost inlaturate declaratiilor martorilor audiati in cauza, F M si B G, care au relatat ca intre cele doua terenuri in litigiu se afla un teren rezerva primariei pe care reclamantii incearca sa-l acapareze ,desi terenul lor este delimitat cu mult timp in urma , insa au daramat in timpul procesului gardul tocmai pentru a realiza acest lucru .
Se mai arata ca recurentii parati au dobandit terenul in litigiu in 2007 potrivit contractului de vanzare cumparare nr. 603/24.04.2007 fiind inscris in cartea funciara si situat in extravilanul comunei B M pct. B , anterior fiindu-i reconstituit lui B G dreptul de proprietate si eliberat procesul verbal de punere in posesie nr. 2042/2006 .
Instanta de fond nu a manifestat rol activ pentru a stabili o corecta situatie de fapt in legatura cu modul in care s-au dobandit cele doua proprietati delimitarea lor si identificarea terenului rezerva primarie si nu a observat ca terenul din titlul reclamantilor nu corespunde cu cel evidentiat la primaria B , si nefacandu-se dovada ocuparii de catre parati a terenurilor lor, aspect sustinut si de Primaria B .
Tribunalul nu poate retine concluziile raportului de expertiza intrucat sunt contradictorii la obiectivul 4 in care se arata ca exista o suprapunere de inscrisuri datorata unei greseli cadastrale care urmeaza sa fie eliminata avandu-se in vedere sentinta civila nr. 4318/17.05.2010 a Judecatoriei Pitesti prin care Comisia Locala de Fond Funciar B a fost obligata sa efectueze masuratorii si sa intocmeasca planul parcelar pentru tarlaua in care se afla terenul proprietatea paratilor in suprafata de 5000 mp din extravilanul comunei B,sat B M, pct. B neavandu-se in vedere existenta cadastrului intabulat.
In sustinerea recursului , la dosarul cauzei s-au depus inscrisuri cu borderou (filele 13-19) ,respectiv procesul verbal din 07.04.2011, schita terenurilor si planul parcelar ,iar intimatii reclamanti au depus inscrisuri ( filele 21-32).
Examinand sentinta recurata prin prisma criticilor invocate si care se incadreaza in motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum si analizand cauza sub toate aspectele potrivit art. 304 ind. 1 C. proc. civ. in raport de actele si lucrarile dosarului tribunalul a constatat ca recursul este fondat.
A retinut tribunalul ca potrivit sentintei civile nr. 4318/17.05.2010 pronuntata de Judecatoria Pitesti in dosarul 7942/280/2009 s-a admis actiunea formulata de intimatii U si a dispus obligarea paratei Comisia Locala de Fond Funciar B sa efectueze masurator si sa intocmeasca planul parcelar pentru tarlaua in care se afla terenul proprietatea acestora in suprafata de 5000 mp ,acelasi teren cu cel in litigiu.
In cauza, in recurs s-a depus de catre recurenti ca si inscris nou potrivit art. .305 C.pr.civ. procesul verbal din 07.04.2011 intocmit de paratei Comisia Locala de Fond Funciar B prin care se constata ca s-au efectuat masuratorile si s-a intocmit planul parcelar potrivit sentintei sus mentionate, urmand ca acesta sa fie depus la OCPI Arges pentru avizare .
In acest sens s-a depus la fila 17 schita terenului in suprafata de 5000 mp precum si planul parcelar al comunei B,sat BM, pct. B inscrisuri care nu au fost avute in vedere de catre expertul D G ,care de altfel arata in schita anexa de la fila 136 la raportul de expertiza ca exista o suprapunere ale documentatiilor cadastrale ale partilor pentru suprafata de 1214 mp ,insa trebuie repozitionate schitele pentru eliminarea suprapunerii .
In raport de aceste aspecte, tribunalul a retinut ca se impune completarea raportului de expertiza avandu-se in vedere si inscrisurile nou depuse de recurenti in baza sentintei civile nr. 4318/17.05.2010 pronuntata de Judecatoria Pitesti pentru a se identifica terenurilor partilor in raport de planul parcelar intocmit in zona in pct. Branzari si pentru a se stabili daca in raport de aceste aspecte recurentii parati ocupa din proprietatea intimatilor reclamanti .
Pentru aceste considerente, prin decizia civila nr. 2731/2011 Tribunalul Arges a admis recursul, a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond in vederea completarii raportului de expertiza cu obiectul mentionat , urmand ca in rejudecare sa fie avute in vedere si primele critici din recurs ce urmeaza a fi analizate in raport de situatia de fapt ce va rezulta din completarea acestei probe.
In fond dupa casare s-au administrat probele cu inscrisuri, interogatoriu si expertiza specialitatea topografie, raportul fiind intocmit de d-nul expert Dragut Ionel.
Din probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.736/04.03.2003 reclamantii au cumparat de la F D suprafata de 7.725 mp teren extravilan livezi punctul ,,Acasa" situat in com. B, sat B M, jud. Arges, cu vecinii: N- F I, E- drum comunal, S- rezerva, V- ocol silvic precum si alte suprafete astfel cum sunt mentionate in contractul de vanzare-cumparare mai sus mentionat.
Din acelasi inscris rezulta ca terenurile ce au facut obiectul instrainarii au intrat in proprietatea vanzatorului prin reconstituire conform titlului de proprietate nr.47370/25.07.1994.
Din inscrisul de la fila 6, respectiv titlul de proprietate nr.47370/25.07. 1994 rezulta ca la suprafetele din extravilan tarlaua 13, figureaza si suprafata de 7725 mp in punctul ,,B", cu vecinii: N- F I, E- drum comunal, S- rezerva, V- ocol silvic.
Din contractul de vanzare-cumparare depus la filele 148-150 reiese ca la data de 24.04.2007 paratii au cumparat de la B N, B V, B C, B G, P M si B M suprafata de 5.000 mp teren pasune situat in extravilanul comunei B, sat B M, punctul ,,B", jud. Arges, cu vecinii: N- Rezerva Primariei B, S- B G, E- drum comunal B - B si V- Ocol Silvic Pitesti.
Din inscrisul depus la fila 10 din dosar, respectiv certificatul de mostenitor nr.119/ 15.06.2006 a rezulta ca terenul in suprafata de 5000 mp teren arabil tarlaua 542, parcela 15 punctul ,,B" situat in com. B, Jud. Arges, a fost dobandit potrivit procesului-verbal nr.2042/26.05.2006 eliberat de Primaria com. B, jud. Arges.
La filele 8-9 din dosar s-a depus planul de amplasament si delimitare a imobilului proprietatea reclamantilor.
Terenul pe care reclamantii l-au cumparat si pentru care s-a reconstituit drept de proprietate autorilor lor este identificat in schita anexa la raportul de expertiza tehnica la fila 44 cu contur portocaliu.
Terenul pentru care s-a reconstituit initial dreptul de proprietate autorilor paratilor este evidentiat in aceeasi schita prin poligonul marcat de punctele 69-i-13-6, invecinandu-se cu teren rezerva primarie colorat cu albastru.
Autorii paratilor au intocmit documentatia cadastrala aferenta terenului in suprafata de 5000 mp pe amplasamentul evidentiat in schita de la fila 44 prin patrulaterul marcat de punctele 9-12-13-20 desi nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate integral pe acest amplasament, si, in consecinta nu detineau acte de proprietate pentru intregul amplasament evidentiat in documentatie.
In baza documentatiei astfel intocmite autorii paratilor au vandut suprafata de 5000 mp paratilor.
In acest mod terenul cumparat de parati s-a suprapus cu terenul pentru care reclamantii detineau acte de proprietate, respectiv contact de vanzare-cumparare fundamentat pe titlul de proprietate emis in baza Lg. nr. 18/1991, realizandu-se astfel ocuparea partiala a terenului reclamantilor de catre parati.
Paratii au contestat acest aspect, sustinand ca nu au ocupat ternul reclamantilor, terenul ocupat apartinand conform actelor primare de proprietate si actelor de reconstituire a dreptului de proprietate autorilor lor.
Pe parcursul solutionarii cauzei s-a pronuntat sentinta civila nr. 4318/17.05.2010 a Judecatoriei Pitesti prin care Comisia Locala de Fond Funciar B a fost obligata la solicitarea paratilor sa efectueze masuratori si sa intocmeasca planul parcelar pentru tarlaua in care se afla terenul proprietatea paratilor in suprafata de 5000 mp din extravilanul comunei B,sat BM, pct. B.
Comisia s-a conformat hotararii judecatoresti, a intocmit procesul verbal din 07.04.2011 prin care s-a constatat ca s-au efectuat masuratorile si s-a intocmit planul parcelar potrivit sentintei sus mentionate, urmand ca acesta sa fie depus la OCPI Arges pentru avizare .
In acest sens s-a depus la fila 17 schita terenului in suprafata de 5000 mp precum si planul parcelar al comunei B,sat B M, pct. B.
Prin intocmirea planului parcelar terenurile proprietatea partilor nu se mai suprapun.
Deci, terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate autorului paratilor era situat partial pe un alt amplasament decat cel care a format obiectul contractului de vanzare-cumparare raportat la documentatia cadastrala.
In raport de documentatia cadastrala in baza careia s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare paratii ocupau partial terenul reclamantilor, respectiv suprafata de 1214 mp identificata in schita de la fila 44 prin triunghiul marcat de punctele G-H-12.
Conform raportului de expertiza, prin intocmirea planului parcelar si transpunerea in teren, in prezent terenurile partilor se invecineaza, pe hotarul trasat de Comisia Locala de Fond Funciar B nefiind edificat gard.
Terenul situat anterior intocmirii planului parcelar intre proprietatile partilor ce reprezenta rezerva primariei, nu mai exista in prezent cu aceasta destinatie intrucat prin repozitionarea proprietatilor paratilor U acestia se invecineaza pe latura de Nord cu reclamantii.
Intre proprietatile partilor, in prezent nu exista gard sau alte semne de hotar.
Situatia de fapt expusa se probeaza cu inscrisurile depuse la dosar coroborate cu concluziile raportului de expertiza.
Potrivit dispozitiilor art. 480 C.civ. actiunea in revendicare este acea actiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau cere restituirea bunului de la posesorul neproprietar.
In cadrul actiunii in revendicare reclamantul are obligatia sa dovedeasca dreptul sau de proprietate asupra bunului revendicat si faptul ocuparii terenului de catre parat.
Prin titlul de proprietate emis in baza Lg. nr. 18/1991 si contractul de vanzare-cumparare reclamantii au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat identificat in schita de la fila 44 prin triunghiul G-H-12.
Pentru acest teren autorilor paratilor nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate in baza Lg. nr. 18/1991.
Cu toate acestea au instrainat terenul in baza contractului de vanzare-cumparare si documentatiei cadastrale anexa la contract.
Ocuparea terenului de catre parati s-a realizat scriptic, prin suprapunerea actelor de proprietate subsecvente titlurilor emise in baza Lg. nr. 18/1991.
Paratii nu au recunoscut acest aspect motiv pentru care in mod corect instanta de fond i-a obligat sa lase terenul in deplina posesie si proprietate reclamantilor.
Posesia ca atribut al dreptului de proprietate nu implica obligatoriu savarsirea unor acte materiale asupra bunului, fiind suficienta existenta intentiei de a stapani, respectiv a elementului animus, situatie ce se regaseste in cauza.
Pe parcursul solutionarii dosarului in primul ciclu procesual s-a pronuntat sentinta civila nr. 4318/17.05.2010 a Judecatoriei Pitesti prin care Comisia Locala de Fond Funciar B a fost obligata sa efectueze masuratorii si sa intocmeasca planul parcelar pentru tarlaua in care se afla terenul proprietatea paratilor in suprafata de 5000 mp din extravilanul comunei B, sat B M, pct. B neavandu-se in vedere existenta cadastrului intabulat.
In baza sentintei Comisia Locala de Fond Funciar B a intocmit procesul verbal din 07.04.2011 prin care se constata ca s-au efectuat masuratorile si s-a intocmit planul parcelar potrivit sentintei sus mentionate, urmand ca acesta sa fie depus la OCPI Arges pentru avizare .
Aceste inscrisuri au fost depuse in fata instantei de recurs.
Prin pozitionarea amplasamentului terenului autorilor paratilor, terenul cumparat de parati nu se mai suprapune cu terenul proprietate reclamantilor.
In aceste conditii, avand in vedere faptul ca ocuparea terenului de catre parati s-a realizat prin exercitarea elementului animus al posesie fundamentat pe contractul de vanzare-cumparare precum si faptul ca prin raspunsurile date la interogatoriu s-a recunoscut imprejurarea ca punctele fixate in prezent corespund terenului cumparat, instanta retine ca in prezent paratii nu mai ocupa din terenul reclamantilor.
Trebuie precizat faptul ca si in conditiile in care s-ar fi comparat titlurile de proprietate ale partilor, titlul invocat de reclamanti ar fi fost preferabil titlului invocat de parati avand in vedere faptul ca se fundamenta contractul invocat de reclamanti pe titlul de proprietate emis in baza Lg. nr. 18/1991 iar contractul invocat de parati nu avea un astfel de fundament pentru suprafata revendicata, terenul reconstituit autorilor paratilor fiind evidentiat prin poligonul marcat de punctele 69-71-3-6 conform raportului de expertiza.
Intre proprietatile partilor, in prezent nu exista semne de hotar astfel incat cererea prin care se solicita granituirea este intemeiata.
Fata de aceasta situatie, in baza dispozitiilor art. 584 C.civ. instanta va stabili linia de hotar pe aliniamentul dat de punctele - 3.71. - in schita anexa la raportul de expertiza intocmit de domul expert D I - fila 44 din dosar.
Este evident faptul ca in prezent paratii nu mai ocupa terenul reclamantilor, cererea in revendicare ramanand fara obiect la acest moment, insa culpa procesuala in declansarea litigiului atat cu privire la actiunea in revendicare cat si cu privire la actiunea in granituirea revine exclusiv paratilor.
Paratii aveau posibilitatea anterior primei zile de infatisare sa efectueze verificari din momentul primirii citatiei si sa recunoasca , eventual, pretentiile reclamantilor, sa rectifice documentatia cadastrala in care era evidentiat terenul cumparat, situatie in care in patrimoniul lor nu lua nastere obligatia de a suporta cheltuielile de judecata.
Pentru considerentele expuse, instanta va admite in parte cererea formulata in sensul ca va respinge cererea in revendicare ca ramasa fara obiect, va dispune granituirea proprietatilor partilor si in baza dispozitiilor art. 274 C.pr.civ. va obliga pe parati sa plateasca reclamantilor cu titlul de cheltuieli de judecata suma de 3615 lei, suma formata din 1755 lei reprezentand cheltuieli efectuate in primul ciclu procesual si necontestate prin recursul declarat de parati si din 1860 lei reprezentand cheltuieli efectuate in recurs de reclamanti.
Chitanta depusa la dosar de aparatorul reclamantilor, in fond dupa casare, reprezinta o copie a chitantei depusa in recurs conform mentiunii inserate in continutul acesteia.
In baza dispozitiilor art. 274 C.pr.civ. instanta va respinge cererea de acordarea a cheltuielilor de judecata formulata de parati, retinand ca reclamantii nu au culpa procesuala in declansarea litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte cererea formulata de reclamantii F C si F M ambii domiciliati in mun. R. V, N. I, nr., bl., sc., ap., jud. Arges in contradictoriu cu paratii U P si U E ambii domiciliati in localitatea C, str. I. G P nr. 15, jud. Brasov.
Stabileste linia de hotar intre proprietatile partilor situate in comuna B, satul BM, punctul B, jud. Arges pe aliniamentul dat de punctele - 3.71. - in schita anexa la raportul de expertiza intocmit de domul expert D I - fila 44 din dosar.
Obliga pe parati sa plateasca reclamantilor cu titlul de cheltuieli de judecata suma de 3615 lei. Respinge cererea de acordarea a cheltuielilor de judecata formulata de parati.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 09 Octombrie 2012
Presedinte,
E F
Grefier,
I C
Red. EF
Tehn. L.B. 11 Octombrie 2012
6 ex.
