Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Fond funciar Sentinta civila nr. 1207 din data de 06.05.2009
pronunțată de Judecatoria Motru


Sentinta civila nr. 1207
Sedinta publica de la 06 Mai 2009

Fond funciar Mai intai , instanta trebuie sa porneasca in solutionarea actiunii de la examinarea indeplinirii conditiilor de exercitiu ale actiunii civile , respectiv de la intrunirea cerintelor de a fi parte in proces.
Astfel , examinand cererea de chemare in judecata prin prisma existentei unui interes legitim in promovarea unei astfel de solicitari ,si in acord cu prevederile art. III al. 2 din Legea 169/1997 dar si retinand ca obiectul cererii de chemare in judecata este reprezentat de nulitatea unui titlu de proprietate , se constata ca petenta nu justifica nici dreptul dar nici interesul promovarii actiunii , intrucat nu are nici un folos practic in urma modificarii titlului de proprietate .
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 1280/263/2009 petenta Comisia Locala de Fond Funciar S. a chemat in judecata paratii D. D. si D. V. solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna anularea adeverintei de proprietate nr. 1751 precum si a titlului de proprietate nr. 1505407.
In motivare ,s-a aratat ca inscrisurile contestate au fost emise in considerarea sentintei civile nr. 44/17.01.2006 , a Judecatoriei Motru, insa in ceea ce priveste terenul reconstituit in locatia "La_. " , intimatii nu sunt indreptatiti la reconstituire intrucat nu au formulat cerere si mai mult nu figureaza in registrul agricol cu aceasta suprafata .
In drept cererea a fost intemeiata pe disp. Art. III lit. a L.169/1997 .
In dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar inscrisuri(filele 4-12).
Paratul D. D. a depus intampinare la dosar solicitand respingerea cererii ca neintemeiata intrucat cele relevate prin cererea de chemare in judecata nu corespund realitatii, terenul litigios aflandu-se in punctele C. lui G. si V. lui I..
In scop probator , a fost depusa s.c. nr. 3210/17.12.2008 a Judecatoriei Motru , prin S-a solutionat in mod definitiv statuandu-se asupra legalitatii adeverintei de proprietate nr. 1751.
La termenul de judecata din data de 06.05.2009 , din oficiu , instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a petentei .
Asupra exceptiei invocate
Mai intai , instanta trebuie sa porneasca in solutionarea actiunii de la examinarea indeplinirii conditiilor de exercitiu ale actiunii civile , respectiv de la intrunirea cerintelor de a fi parte in proces.
Astfel , examinand cererea de chemare in judecata prin prisma existentei unui interes legitim in promovarea unei astfel de solicitari ,si in acord cu prevederile art. III al. 2 din Legea 169/1997 dar si retinand ca obiectul cererii de chemare in judecata este reprezentat de nulitatea unui titlu de proprietate , se constata ca petenta nu justifica nici dreptul dar nici interesul promovarii actiunii , intrucat nu are nici un folos practic in urma modificarii titlului de proprietate .
Este adevarat, insa ca petenta are facultatea de a identifica terenurile atribuite ilegal si de a sesiza , dupa caz , primarul sau prefectul pentru ca acestia sa promoveze o actiune in constarea nulitatii , insa atata timp cat in cauza , promotoarea cererii de chemare in judecata este comisia locala de fond funciar , instanta va califica cererea ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa .
Astfel , potrivit art. 5 lit. l din regulamentul aprobat prin HG 890/2005 , primarul "inainteaza sub semnatura actiuni in constatarea nulitatii absolute pentru cazurile prevazute de art. III din Legea 167/1997" , temei invocat chiar de catre petenta prin actiunea introductiva.
Retinand ca promovarea unei astfel de cereri a fost conditionata de catre legiuitor de existenta unei calitati procesuale derivata dintr-un interes legitim , care insa nu se regaseste in cazul petentei , urmeaza ca instanta sa admita exceptia invocata din oficiu , cu consecinta respingerii cererii ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

Sursa: Portal.just.ro