Dosar nr. 1210/260/2011
Constata ca, prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Moinesti inregistrat pe rolul acestei instante sub nr. 1210/260/2011, s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatului S.N.,, cetatean roman, casatorit, studii scoala profesionala, fara antecedente penale, pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa prevazute de art. 178 alin. 2 si 5 C.pen. si art. 184 alin. 2 si 4 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a. C. pen..
S-a retinut in actul de sesizare al instantei ca la data de 11.02.2010, prin producerea unui accident de circulatie a cauzat uciderea din culpa a patru persoane si vatamarea corporala din culpa a unei alte persoane, urmare a nerespectarii dispozitiilor legale si a masurilor de prevedere pentru exercitarea unei profesii sau meserii, ori pentru indeplinirea unei activitati.
La termenul din 9 iunie 2011 inculpatul a recunoscut faptele, astfel cum au fost descrise in actul de sesizare si a solicitat ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, conform art. 320 ind. 1 C.p.p..(f.64 dos. inst.)
La termenul din 8 decembrie 2011 s-a depus la dosar tranzactie incheiata intre asigurator si partile civile V C D, V C, V M, P R M, V C.(f. 103 dos. inst.)
La termenul din 5 aprilie 2012 instanta, repunand cauza pe rol, a pus in discutie, din oficiu, schimbarea incadrarii juridice din infractiunile prevazute de art. 178 alin. 2, 5, si art. 184 al. 2, 4 C.pen, cu aplicarea art. 33 lit. a. C. pen., in infractiunile prev. de art. 178 alin. 2, 5, si art. 184 al. 2, 4 C.pen cu aplicarea art. 33 lit. b. C. pen..
Au fost depuse inscrisuri si a fost audiata partea civila S A.(f.l31 dos. inst.)
Din ansamblul probelor administrate in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
La data de 11.02.2010, injurai orelor 13.45, in calitate de conducator auto la SC Euroline SRL Bacau, inculpatul se deplasa cu autotrenul Volvo cu numar de inmatriculare BC.04.DFF si semiremorca Schmitz cu numar de inmatriculare B.80.FFS, ambele apartinand societatii angajatoare, pe directia Comanesti - Bacau, pe DN 2G.
in afara localitatii Scorteni, jud. Bacau a intalnit indicatorul de avertizare care semnaliza intrarea intr-o succesiune de curbe, precum si indicatorul care semnaliza "drum alunecos".
Dupa parcurgerea a aproximativ 40 m de la ultimul indicator, intrand in curba semnalizata, inculpatul a actionat sistemul de franare pentru a intra in siguranta in aceasta curba, avand in vedere si faptul ca, din sens contrar se apropia autoturismul marca Dacia cu numar de inmatriculare BC.28.ZES.
Ca urmare a actionarii sistemului de franare, intreg ansamblul auto a intrat in tangaj.
Inculpatul a incercat redresarea autovehiculului, insa nu a reusit, autocamionul fiind impins de remorca pe contra sens unde a intrat in coliziune cu autoturismul condus regulamentar de Virtea Costica.
Singurul supravietuitor din autoturismul marca Dacia, V Ctin D(14 ani) a suferit leziuni care au necesitat un numar de 75-80 zile de ingrijiri medicale, conform CML Moinesti.(f. 67 d.u.p.)
Din raportul de constatare medico-legala autopsie nr. 52/12.02.2010 a rezultat ca moartea numitului V Ca a fost violenta si s-a datorat dilacerarii cerebrale, consecinta unui politraumatism cu fractura craniana complexa, leziunile putand fi produse in accident rutier, fiind sigur si direct letale. in momentul decesului sangele nu continea alcool (f.55-56 u.p.).
Potrivit raportului de constatare medico-legala autopsie nr. 51/12.02.2010, moartea numitei V E S a fost violenta si s-a datorat unui politraumatism cu multiple fracturi costale, stern, rupturi de coaste, plagi pulmonare, rupturi de ficat si splina, fracturi multiple de membre si bazin, leziuni ce s-au produs intr-un accident rutier. Alcoolemia in momentul decesului a fost zero (filele 58,59 u.p.).
Conform raportului de constatare medico-legala autopsie nr. 53/12.02.2010, moartea numitei V T A a fost violenta si s-a datorat dilacerarii cerebrale, consecinta unui politraumatism cu fractura craniana complexa, fracturi de membre, leziunile producandu-se in accident rutier, existand legatura directa de cauzalitate intre leziuni si deces.(f.61-62 u.p.).
Din raportul de constatare medico-legala autopsie nr. 9/11.03.2010 a rezultat ca moartea numitei V L s-a datorat insuficientei cardiorespiratorii acute produsa din cauza unui politraumatism toracic soldat cu fracturi costale si de stern si fractura de cot stang, ce au survenit la un organism cu neoplasm uterin operat, recidivat. Leziunile toracice au contribuit la producerea decesului in sensul agravarii unei stari patologice severe, preexistente, avand legatura in raportul de cauzalitate, prin accentuarea sindromului de insuficienta respiratorie. Traumatismele s-au putut produce in cadrul accidentului rutier.
S-a precizat ca alcoolemia inculpatului a fost negativa.(f.50 d.u.p.)
La stabilirea situatiei de fapt, instanta a avut in vedere actele si lucrarile efectuate in cursul urmaririi penale, inscrisurile depuse in cursul judecatii, precum si declaratia inculpatului de la termenul din 9 iunie 2011, cand a recunoscut faptele si a solicitat ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, conform art. 320 ind. 1 C.p.p..
Instanta retine ca accidentul de circulatie din data de 11.02.2010, soldat cu decesul a patru victime si vatamarea corporala grava a alteia, s-a produs numai din culpa inculpatului, care se deplasa la momentul premergator impactului cu o viteza mult superioara conditiilor de trafic si meteo, tara a respecta indicatoarele care semnalizau succesiunea de curbe si drumul alunecos(art. 29, 35, 48 si urm. din OUG nr. 195/2002).
In drept, avand in vedere ca, aceeasi actiune intruneste elementele constitutive ale mai multor infractiuni(concurs ideal) si ca aceste infractiuni au fost savarsite mai inainte ca inculpatul sa fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanta va schimba incadrarea juridica din infractiunile prevazute de art. 178 alin. 2, 5, si art. 184 al. 2, 4 C.pen, cu aplicarea art. 33 lit. a. C. pen., in infractiunile prev. de art. 178 alin. 2, 5 si art. 184 al. 2, 4 C.pen cu aplicarea art. 33 lit. b. C. pen..
constitutive al infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 184 alin. 2 si 4 C.pen, pentru care se va stabili pedeapsa de 1 an inchisoare.
La individualizarea pedepselor, instanta a tinut seama de dispozitiile art. 52 si art. 72 Cp., de dispozitiile partii generale a codului penal, de limitele de pedeapsa fixate in legea speciala, astfel cum rezulta prin aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.pen., de gradul de pericol social al faptei savarsite, de imprejurarile concrete in care au fost savarsite faptele, precum si de circumstantele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar si de atitudinea acestuia in fata organelor judiciare.
Astfel, instanta a avut in vedere ca, prin faptele sale, inculpatul a cauzat decesul a patru persoane, printre care un copil in varsta de 11 luni, si vatamarea corporala grava a unui tanar in varsta de 14 ani, ramas, practic, fara familie.
De asemenea, instanta a tinut seama ca inculpatul nu se afla la prima abatere de la regulile privind circulatia pe drumurile publice.
Astfel, din cazierul auto rezulta ca inculpatul a fost sanctionat contraventional de mai multe ori pentru depasirea limitei legale de viteza si a fost cercetat penal pentru provocarea unui accident de circulatie cu victime.
Aceste incalcari repetate ale regulilor privind circulatia pe drumurile publice dovedesc o anumita perseverenta intr-un comportament inadecvat, comportament care, a dus, in cele din urma, la producerea acestui accident cu urmari atat de grave.
La stabilirea sanctiunilor instanta a avut in vedere si calitatea de sofer profesionist a inculpatului. In aceasta calitate, inculpatul ar fi trebuit sa dea dovada pregatire si indemanare care sa fi constituit un model pentru ceilalti participanti la trafic.
In contextul in care numarul accidentelor de circulatie care au ca urmare vatamarea ori chiar moartea victimelor, a crescut, instanta apreciaza ca pedepsele stabilite in prezenta cauza au, nu numai un rol de reeducare, dar si unul de exemplaritate.
Vazand dispozitiile art. 33 lit. b. si 34 lit. b. C.pen., va aplica inculpatului pedeapsa rezultanta, de 4 ani inchisoare, pe care o sporeste cu 6 luni inchisoare, urmand ca inculpatul sa execute 4 ani si 6 luni inchisoare.
Sporul aplicat este justificat de considerente privind rezultatul infractiunilor savarsite si perseverenta in nerespectarea regulilor de circulatie pe drumurile publice, astfel cum au fost detaliate mai sus.
Instanta apreciaza ca aceleasi considerente justifica aplicarea dispozitiilor art. 111 rap. la art. 115 C.pen., in sensul interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Astfel, nerespectarea repetata a regulilor privind circulatia pe drumurile publice de catre o persoana care, in calitate de sofer profesionist, este chemata sa le cunoasca si sa le respecte cu intaietate, probeaza un comportament impropriu, care a dus la producerea acestui grav accident.
Acest comportament reprezinta un pericol pentru viata cetatenilor si justifica inlaturarea starii de pericol prin interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Avand in vedere faptul ca savarsirea unor infractiuni contra persoanei il fac nedemn pe inculpat sa fie ales intr-o autoritate publica sau intr-o functie C D, V C, V M, P R M, V C(f. 103 dos. inst), invoiala cuprinsa in inscrisul intitulat "Tranzactie" si infatisat in sedinta publica.
De asemenea, in temeiul art.14 si 346 C.pr.pen., art. 998 C.civil rap. la art. 55 alin.l, art. 50 din Lg. nr. 136/1995, dispozitii din interpretarea carora rezulta ca asiguratorul suporta despagubirile in cazul accidentelor de circulatie soldate cu victime omenesti, in limita unui plafon stabilit anual, va admite actiunea civila si va obliga asiguratorul S.C. ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A la plata catre partea civila S A a echivalentului in lei la data platii a sumei de 2500 euro, reprezentand daune morale, intrucat in urma decesului fiicei sale -V E S si a celorlalte victime este inerent ca partea civila a suferit din punct de vedere moral, iar acordarea acestor sume ar acoperi prejudiciul moral, fara ca instanta sa aprecieze ca aceasta ar constitui o imbogatire fara justa cauza.
Potrivit art. 14 si 346 C.pr.pen., art. 998 C.civil rap. la art. 55 alin.l, art. 50 din Lg. nr. 136/1995 va obliga S.C. ASIGURAREA ROMANEASCA -ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A la plata sumei de 786,40 lei catre partea civila SERVICIUL DE AMBULANTA JUDETEAN BACAU, reprezentand contravaloare transport parti vatamate, astfel cum au fost dovedite in cauza.
Pentru aceleasi considerente de fapt si de drept va obliga S.C. ASIGURAREA ROMANEASCA - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A la plata sumei de 3336,04 lei catre partea civila SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA MOINESTI, reprezentand contravaloare asistenta medicala acordata partilor vatamate, astfel cum au fost dovedite in cauza.
Vazand dispozitiile art. 191 alin. 1 Cod pr.pen. va obliga inculpatul sa plateasca statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 1600 lei.
Pentru aceste motive,
Infractiuni
Sentinta penala nr. 190 din data de 11.04.2012
pronunțată de Judecatoria Moinesti
Sursa: Portal.just.ro