Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Cerere de radiere autoutilitare Sentinta civila nr. 51 din data de 17.01.2012
pronunțată de Judecatoria Moinesti

Judecatoria Moinesti
Sentinta civila nr.51/17.01.2012 Cod:
Prin cererea inregistrata la data de 15.04.2011 pe rolul Judecatoriei M. sub nr. de dosar ..., reclamantul G. A. a solicitat in contradictoriu cu ... obligarea Politiei Municipiului B. la radierea autoutilitarei marca Dacia, cu nr. de inmatriculare BC 03 V.. si obligarea paratului M. R. V. la plata sumelor de 1250 lei si 96 euro, reprezentand prejudiciul pe care i le-a cauzat prin neindeplinirea obligatiei de radiere.
A aratat reclamantul ca la data de 12.03.2007 a instrainat autoturismul catre paratul persoana fizica, acesta nu a procedat la radierea bunului de pe numele reclamantului, iar la data de 09.09.2010 paratul a fost depistat circuland cu acest autovehicul fara avea rovinieta valabila, drept pentru care s-a intocmit proces verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, sanctionat fiind reclamantul deoarece inca figura in calitate de proprietar.
Referitor la primul capat de cerere, raportat la obiectul sau si calitatea paratului, instanta a invocat exceptia necompetentei materiale si a dispus declinarea competentei de solutionare in favoarea T. B.- Sectia de contencios administrativ si fiscal, cel de al doilea capat de cerere a fost disjuns si a fost format prezentul dosar.
Paratul, legal citat, nu s-a prezentat in instanta si nici nu a formulat intampinare.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisurile ce se afla atasate la dosar. Din actele si lucrarile dosarului, prin prisma probatoriului administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
La data de 12.03.2007 reclamantul a vandut paratului autovehiculul marca Dacia cu nr. de inmatriculare BC 03 V... pentru pretul de 1000 euro.
La data de 27.09.2010, potrivit adeverintei eliberata de Directia impozite si taxe locale din cadrul Primariei B., reclamantul a solicitat radierea autovehiculului de pe numele sau.
Contractul de vanzare cumparare incheiat intre parti a fost incheiat cu respectarea prevederilor legale, producandu-si efectele de la data incheierii si potrivit art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 "in cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidentele autoritatilor competente simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operatiuni si emiterea unui nou certificat de inmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autoritatii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate,
1
in termen de 30 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului".
Astfel, noul proprietar, respectiv paratul, avea obligatia de a solicita inscrierea in evidente a instrainarii, urmand ca autoturismul sa fie inmatriculat pe numele sau.
O dovada in sensul ca nu s-a procedat in aceasta maniera il reprezinta faptul ca la data de 09.09.2010 reclamantul a fost sanctionat contraventional de catre CNADNR SA deoarece autoturismul cu nr. de inmatriculare BC 03 VKD a circulat pe ruta B. B. fara rovinieta valabila, desi la acea data autoturismul deja fusese instrainat si bunul nu mai apartinea reclamantului.
Faptul ca organul constatator 1-a sanctionat contraventional pe reclamant atesta ca in evidente, precum si in certificatul de inmatriculare al autovehiculului, figureaza ca proprietar tot reclamantul, desi, astfel cum am aratat, de la data incheierii actului de vanzare cumparare, acesta nu mai avea calitatea de proprietar, autoturismul trebuind a fi inmatriculat pe numele paratului.
In aceste conditii, este evident ca fapta culpabila a paratului, de a nu solicita efectuarea modificarilor survenite cu privire la noul proprietar al autovehiculului, a dus la sanctionarea reclamantului, tara vreo culpa din partea acestuia.
De asemenea, se mai retine ca reclamantul a facut dovada ca a achitat amenda in cuantum de 1250 lei aplicata prin procesul verbal nr. 050999/09.09.2010, precum si contravaloarea sumei de 96 euro reprezentand tarif de despagubire, totalul acestora fiind de 1656 lei.
in drept, raspunderea civila reprezinta acea forma a raspunderii juridice ce consta in obligatia pe care o are orice persoana de a repara prejudiciul pe care 1-a cauzat altuia. Prin functia sa reparatorie, raspunderea civila are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate in situatia anterioara, prin inlaturarea tuturor consecintelor daunatoare ale faptei ilicite.
Potrivit dispozitiilor art. 998 Cod civil "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-1 repara ", iar conform art. 999 Cod civil "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa".
Din prevederile legale mentionate rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii, si anume:existenta unei fapte ilicite; existenta unui prejudiciu; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, elemente pe care reclamantul trebuie sa le dovedeasca.
In ceea ce priveste fapta ilicita, instanta apreciaza ca neindeplinirea de catre parat a obligatiei de inscriere in evidente a instrainarii autovehiculului si a schimbarii proprietarului acestuia, are caracter ilicit, nefiind respectate dispozitiile legale in materie.
2
in ceea ce priveste prejudiciul, conform dispozitiilor art 1084 C. civ. prejudiciul cuprinde doua elemente: pierderea suferita si beneficiul nerealizat. Textul este inscris in materie contractuala, dar, prin generalitatea redactarii, el acopera intreaga arie a raspunderii civile, inclusiv cea delictuala. Pierderea patrimoniala suferita consta intr-o diminuare a valorilor active din patrimoniu, iar beneficiul nerealizat consta in lipsirea activului patrimonial de o sporire care ar fi intervenit daca nu s-ar fi savarsit fapta ilicita..
In speta de fata, prejudiciul suferit de reclamant a constat in sumele de bani pe care le-a achitat cu titlul de amenda contraventionala si tarif de despagubire, sume provenite din procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor incheiat pe numele reclamantului desi acesta nu mai era proprietarul autovehiculului, fapt datorat atitudinii paratului.
Cea de a treia conditie a raspunderii civile delictuale o reprezinta raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu. Raspunderea civila constand in reparatia prejudiciului nu poate exista in lipsa raportului cauzal dintre fapta ilicita si prejudiciu. In speta de fata, instanta apreciaza ca s-a stabilit legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si paguba suferita de reclamant deoarece daca paratul si-ar fi indeplinit obligatiile prevazute de lege reclamantul nu ar mai fi fost obligat sa achite sumele pe care le solicita prin prezenta cerere.
Sub aspectul laturii subiective, se retine faptul ca textul de lege sanctioneaza si culpa cea mai simpla si raportat la cele mentionate mai sus, precum si la faptul ca nu s-a facut vreo dovada in sensul ca paratul ar fi fost impiedicat de cauze mai presus de vointa sa sa isi indeplineasca obligatiile legale, fiind astfel indeplinita si aceasta conditie.
Pentru toate aceste considerente instanta va admite actiunea formulata de reclamant, va obliga paratul sa ii plateasca reclamantului prejudiciul cauzat in suma de 1656 lei si deoarece paratul va fi partea cazuta in pretentii, va fi obligat sa plateasca si cheltuielile de judecata, respectiv onorariu avocat, cheltuielile de transport si contravaloarea taxei judiciare de timbru.
3

Sursa: Portal.just.ro