Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Fond Funciar Sentinta civila nr. 1190/01.10.2014 din data de 20.10.2014
pronunțată de Judecatoria Marghita

Constata ca prin cererea inregistrata la instanta la data de 29 mai 2013 reclamantul C.F. a chemat in judecata pe paratele Comisia locala de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor conform Legii 18/1991 Popesti si Comisia judeteana de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor conform Legii 18/1991 Bihor, pentru fond funciar.
Reclamantul arata ca a depus la data de 21.09.2005 cereri inregistrate sub nr. 102 si 103 pentru finalizarea titlului de proprietate pentru parcela inscrisa in CF nr. 64 A Voivozi, nr. topo. 454/1, 454/2 _., CF nr. 267 nr. topo 211, 212 de sub B 3,6,13 si CF nr. 269 A.I. 1-2 solicitand cota de 1/3 parte dupa bunicul sau I.F..
Reclamantul arata ca parata Comisia locala vrea sa-i dea partea cuvenita intr-o alta locatie invocand tot felul de motive, respectiv testamente ale altor persoane si ca cele 2 surori ale bunicului sau si-au dobandit partea din aceste parcele inca din anul 1983 si 1984, in locatiile dorite de ele. Solicita instantei sa dispuna punerea sa in posesie cu suprafata specificata in actul de "Imparteala".
In probatiune ataseaza inscrisuri.
La data de 09 iulie 2014 parata Comisia locala de aplicare a Legii 18/1991 Popesti a formulat intampinare solicitand respingerea cererii inaintate de reclamantul C.F., aceasta fiind neintemeiata.
In motivarea cererii sale parata arata ca terenul revendicat de catre reclamant este situat in locul numit "Rit" teren situat in localitatea Voivozi si ca acest teren a fost ocupat de catre fosta EM Voivozi. Desi in comisia locala s-a hotarat a se emite titlu de proprietate comun pentru toti mostenitorii, teren pentru care reclamantul se considera mostenitor al fostilor proprietari, acesta a refuzat sistematic a se prezenta pentru incheierea formalitatilor si emiterea titlului de proprietate nefiind de acord cu amplasamentul stabilit pentru a fi pus in posesie, acesta dorind un alt amplasament dar pe care nu este in drept a-1 revendica.
Terenul pe care il revendica (mai bine spus amplasamentul) reclamantul a fost, conform testamentului din data de 31.05.1992 transmis numitei C. (fosta P.)A., fiica defunctului P.V., care imparte "patrimoniul -averea -. celor doi copii ai mei I. si A., deci este vorba despre numita .A.. Prin testament defunctul P.V. lasa fiicei sale terenul din "rat intre vecinii G.I. si S.G. suprafata de 6 (sase) vici". Este terenul (amplasamentul revendicat de catre reclamant)din prezenta cauza conform si registrului agricol din anii 1959 - 1961 pozitia 94.
Pe de alta parte C.A. (fosta I.) mama reclamantului nu poate transmite un teren pe care nu-1 poate revendica deoarece acesta nu figureaza in registrul agricol din anii 1959-1961 pozitia 98 la pozitia defunctului I.F. (bunicul reclamantului).
Avand in vedere cele de mai sus, cat si faptul ca reclamantul revendica un amplasament la care nu este in drept, solicita respingerea cererii ca fiind neintemeiata.
In probatiune ataseaza inscrisuri.
Prin raspunsul la intampinare depus la dosarul cauzei la data de 12 iulie 2014 reclamantul C.F. arata ca parata a favorizat punerea in posesie cu terenul in cauza pentru mostenitorii celor 2 surori ale bunicului sau, urmand ca cei in cauza sa vanda imediat acest teren numitului C.D. care este primarul comunei si face parte din comisie.
La data de 24 iulie 2014 reclamantul a formulat raspuns la intampinare aratand ca parata nu poate contesta dreptul bunicului sau I.F. la parcela din litigiu, parcela care i-a fost atribuita la data de 04.12.1928. Terenul revendicat de reclamant este o parte din parcela in cauza deoarece doua suprafete au fost luate inca din 1983 si 1984 de cele 2 surori si ca prin testamentul din 31.05.1992 P.V. a lasat fiicei sale teren intre vecinii G.I. si S.G. , teren care se afla in proprietatea lui C.D.. Reclamantul revendica partea care a fost ocupata de fosta EM Voivozi unde S.G. nu mai are parte.
Reclamantul mai arata ca parata a specificat in intampinare ca C.A. - fosta I. - mama sa nu poate transmite un teren ce nu figureaza in registrul agricol or, in registrul agricol din anii 1959-1961, la pozitia 98 apare bunicul sau I.F.. Acest teren a fost luat in regimul comunist urmand a fi redat celor in drept dupa revolutie.
Cu adresa nr. 6989 din 01.08.2014 parata Comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar Popesti a comunicat instantei ca, comisia locala a hotarat eliberarea titlului de proprietate comun, caz in care reclamantul va beneficia de cota parte ce ii revine dupa ce se vor parcurge toate etapele legale, iar mostenitorii isi vor imparti mostenirea in functie de intelegerea partilor sau mostenirea se va imparti conform prevederilor legale. Mai arata ca punerea in posesie s-a executat conform folosintei terenului de catre parti, este cazul cand terenul este folosit de catre mostenitorii fostului proprietar (aceasta este regula si se face pe vechiul amplasament). Mai arata ca terenul solicitat a fost folosit de catre alti mostenitori si nu de catre reclamant.
Cu adresa nr. 9555 din 22.10.2014 parata Comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar Popesti a comunicat faptul ca reclamantul C.F. nu a formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate in baza nici unei legi. Pentru terenul solicitat s-a depus cerere de reconstituirea dreptului de proprietate de catre numita C.A. (fosta P.), s-a eliberat proces verbal de punere in posesie si s-a eliberat titlu de proprietate. Terenul in litigiu provine din proprietatea defunctului P.V. (antecesorul numitei C.A., nascuta P), a fost inscris in registrul agricol la pozitia 94 Voivozi, purtand denumirea de "Rit" avand suprafata de 3000 mp. Defunctul a lasat prin testament acest teren numitei C.A. (fiica defunctului), pentru acest teren s-a emis titlu de proprietate, reclamantul este fiul numitei C.A. (fosta I.), care a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii nr. 18/1991 (cererea nr. 1411/17.03.1991) pentru suprafata de 1,28 ha mp, a fost validata si s-a emis titlu de proprietate (nr. 2073/31.01.2007) pentru suprafata de 500 mp curti constructii si 500 mp teren arabil intravilan.
Parata mai arata ca in registrul agricol a localitatii Voivozi, pozitia 98 apare defunctul I.F. (antecesorul numitei C.A.), dar terenul din speta de fata nu apare in acest registru, nu apare nici in cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusa la Legea nr. 18/1991, deci reclamantul nu poate solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren,
De asemenea arata ca C.A. a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii nr. 247/2005, respectiv cererile cu nr. 102 si 103 din data de 22.09.2005 unde a solicitat suprafata de 0,25 ha fiind validata cu suprafata de 0,10 ha intravilan pe anexa nr 2b, teren ce provine din incinta fostei EM Voivozi dar care se gaseste pe un alt amplasament, amplasament pentru care se vor putea emite acte pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Daca numita C.A. ar fi fost nemultumita de validarea suprafetei se putea face contestatie, fapt ce nu s-a intamplat.
Avand in vedere cele de mai sus, invedereaza faptul ca reclamantul nu are calitate procesuala activa. Prin urmare parata ridica exceptia lipsei calitatii procesuale active. Succesoare a defunctului I.F. este numita C.A.. Dar nici aceasta nu este in drept a solicita acest teren si nici nu 1-a solicitat in baza legilor fondului funciar.
La termenul de judecata din data de 27.02.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei procura judiciara autentificata cu nr. 182/16.01.2014 de notar public P.P., prin care C.A. il imputerniceste sa o reprezinte cu puteri depline in dosarul nr. 1749/255/2013.
La data de 21 aug. 2014 C.A. reprezentata de reclamantul C.F. a depus la dosarul cauzei precizare de actiune prin care arata ca cererea a fost formulata in baza procurii depusa la dosar si ca solicita suprafata inscrisa in nr. topo 454 / 2 Voievozi, CF 65 Voievozi in suprafata de 5256 mp.
Reclamanta arata ca acest teren l-a folosit din anul 2005 pana in anul 2013 cand suprafata respectiva a fost achizitionata de catre domnul primar C.D. printr-o promisiune bilaterala de vanzare cumparare de la surorile bunicului sau I.F..
La data de 30 sept.2014 reclamanta C.A. a depus la dosarul cauzei completare la precizarea de actiune si asupra actelor depuse de parata aratand ca nu o intereseaza documentatia privind familia G.F. si I., respectiv P.V. ca mostenitoare dupa respectivii, iar privind familia P.E., respectiv procesul verbal de punere in posesie incheiat la data de 15.03.2013 este ilegal deoarece defuncta L.V. nu a avut domiciliul in localitatea Varviz nr. _..
In adresa de la Arhivele Nationale, exproprierea privind terenul in litigiu s-a facut de catre Statul Roman in perioada anilor 1950-1952 de la tatal sau I.F. si el este persoana de drept caruia ii revine acest teren si nu familiilor L.V. si P.I., fostele surori ale tatalui sau. C.A. solicita instantei sa dispuna ca intreaga suprafata pentru care a facut cerere de punere in posesie sa ii fie atribuita.
Cu adresa nr. 6203 din 30.09.2014 parata Comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar Popesti a depus la dosarul cauzei precizari aratand ca, cu referire la cererea formulata de catre .F. in reprezentarea mamei sale C.A., daca este un mandat clar precizat cu privire la depunerea unei astfel de actiuni si daca mandatul a fost dat in conformitate cu prevederile legale si depus in termen (adica pana cel tarziu in data depunerii actiunii), atunci renunta la exceptia ridicata respectiv exceptia lipsei calitatii procesuale active.
Parata mai arata ca, prin cererea nr 103 din data de 21.09.2005 depusa de catre C.A., s-a solicitat, expres, suprafata de teren unde este casa de locuit, adica suprafata de 500 mp deoarece prin contractul de vanzare cumparare au cumparat suprafata de 500 mp. In probatiune a depus cartea funciara nr. 279 Voivozi, nr. topo 460, exact se revendica suprafata de teren, solicitat si prin cererea nr. 103/2005, unde este amplasata casa de locuit a reclamantei. Mai arata ca suprafata solicitata a fost validata de catre Comisia Judeteana Bihor iar reclamanta nu a contestat aceasta validare, deci a fost de acord cu validarea; pe de alta parte nesolicitand aceasta suprafata in baza legilor fondului funciar, s-a prescris dreptul de a actiona privind revendicarea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Referitor la afirmatiile ca terenul a fost folosit din anul 2005, aceasta afirmatie nu este adevarata. In anul 2008 acest teren care a apartinut de fosta EM Voivozi si a fost retrocedat catre Primaria Popesti in anul 2008. Doi ani de zile, pana in anul 2010 octombrie, a fost in perioada de monitorizare si deci nu a putut fi folosit de nimeni si nici nu a fost pus nimeni in posesie.
Pentru motivele aratate parate solicita respingerea actiunii ca neintemeiata.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Examinand actele de la dosar, prin prisma exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantului C.F., instanta retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata formulata, reclamantul C.F. solicita instantei sa oblige paratele sa-l puna in posesie si sa elibereze titlul de proprietate pentru cota de 1/3 parte din terenurile cuvenite dupa bunicul sau I.F., identificate cu nr. top. 454/1, 454/2, 211, 212.
Potrivit pozitiei exprimate de catre Comisia locala Popesti si inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamantul nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, ci doar mama acestuia, numita C.A. (fosta I.) a depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate in baza legilor fondului funciar, inregistrate cu nr. 1411/17.03.1991, 102 si 103/21.09.2005. Pentru acest motiv parata Comisia Locala Popesti a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului.
Ulterior invocarii acestei exceptii, la termenul de judecata din data de 27.02.2014 (al cincilea termen in cauza), reclamantul C.F. a depus la dosarul cauzei procura judiciara autentificata cu nr. 182/16.01.2014 de notar public P.P., prin care C.A. il imputerniceste sa o reprezinte cu puteri depline in dosarul nr. 1749/255/2013. Reclamantul a sustinut, asadar, ca a actionat in calitate de mandatar al mamei sale, C.A.. Aceeasi pozitie a fost exprimata si prin precizarea de actiune depusa la dosarul cauzei la data de 21.08.2014.
Instanta retine insa ca cererea de chemare in judecata a fost formulata de reclamantul C.F. in numele sau personal, fara a se face vreo mentiune in cuprinsul acesteia ca actioneaza in calitate de reprezentant al mamei sale. Mai mult, cererea de chemare in judecata a fost depusa la data de 29.03.2013, iar procura privind reprezentarea numitei C.A. a fost autentificata la data de 16.01.2014.
In consecinta, pozitia exprimata ulterior de reclamant, chiar insusita de catre mama sa C.A., reprezinta o veritabila modificare a cererii initiale de chemare in judecata, formulata cu incalcarea termenului prevazut de art. 204 Cod proc. Civila.
Potrivit art. 36 Cod procedura civila, "calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii", iar conform art. 8 din Legea nr. 18/1991, "(1) Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se gasesc in patrimoniul cooperativelor agricole de productie se face in conditiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
(2) De prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoane anume stabilite."
In prezenta cauza chiar reclamantul a recunoscut ca mostenitoare a defunctului I.F. si in consecinta persoana care ar fi indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate dupa acesta, este mama sa, C.A..
In conditiile in care reclamantul C.F. nu are o vocatie proprie la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor apartinand bunicului sau, iar cererea de chemare in judecata a fost formulata in numele sau personal si nu al titularului dreptului afirmat, instanta constata ca exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului este intemeiata.
Pentru motivele de fapt si de drept aratate, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului C.F. si va respinge cererea ca fiind introdusa de o persoana lipsita de calitate procesuala activa.
Instanta ia act ca paratele nu au solicitat cheltuieli de judecata. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului C.F..
Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul C.F., domiciliat in loc. __, in numele sau personal si nu in calitate de mandatar al mamei sale, C.A. dom. in comuna __., jud. Bihor in contradictoriu cu paratele Comisia locala de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor conform Legii 18/1991 Popesti si Comisia judeteana de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor conform Legii 18/1991 Bihor, avand ca obiect fond funciar.
Fara cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Bihor. Calea de atac se va depune la Judecatoria Marghita.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 01.10.2014.

PRESEDINTE GREFIER

Sursa: Portal.just.ro