Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Fond funciar Rezolutie nr. 7 din data de 04.12.2009
pronunțată de Judecatoria Marghita


Sedinta publica din data de 4 decembrie 2009
Presedinte: M.V.V.
Grefier: G.V.

Pe rol fiind pentru azi judecarea cauzei civile inaintata de reclamantii S.L. si E in contradictoriu cu paratii K.I. SI I, C.L.L.F.F. S, C.J.L.F.F.B , S R. prin M.F., C. L .S. ,pentru fond funciar.
La apelul nominal facut in cauza, lipsa partile.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, de catre grefierul de sedinta, dupa care ;
Se constata ca fondul cauzei a fost dezbatut in data de 23.11.2009, cand partile prezente au pus concluzii, acestea fiind consemnate in incheierea din acea data si cand s-a amanat pronuntarea pentru data de 27.11.2009, 4.12.2009, zi in care s-a pronuntat hotararea.

JUDECATORIA
DELIBERAND

Constata ca, prin cererea inregistrata la 5.12.2005, reclamantii S.L. si I., au solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta in contradictoriu cu paaratii : K.I. SI I, C.L.L.F.F. S, C.J.L.F.F.B , S R. prin M.F., C. L .S., sa dispuna anularea partiala a titlului de proprietate nr. 1678/18.01.1996 eliberat pe seama paratilor in sensul reducerii suprafetei ce le revin din imobilul cu nr. Top. 246, sa dispuna modificarea inscrierilor in Cf 432 Sacuieni, in sensul reducerii suprafetei detinute de paratii de randul 1 si 2 din nr. Top. 246 si sa oblige paratele la randul 3 si 4 sa elibereze un titlu de proprietate in favoarea lor.
In motivarea cererii, reclamantii arata ca, aui cumparat imobilul inscris in CF S nr. 432 in baza Legii 112/1995 iar anterior cumpararii casei au detinut casa si conta de 1 din gradiuna aferenta avand topograficul 246 cu tiltu de inchiriere.
Paratii de randul 1 si 2 detin in proprietate casa situata pe topograficul 245/1 iar in 1996 au obtinut titlu de proprietate, prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra intregului imobil, inducand in eroare Comisia Locala pentru aplicarea Legii 18/91 Sacuieni.
Reclamantii mai arata ca, prin Sentinta civila 713/2004 a j.m li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra casei insa nu s-a pus problema gradinii aferente.
Avand in vedere ca si paratii de randul 1 si 2 in ceea ce priveste gradina, au aceleasi drepturi, reclamantii considera ca in baza art. 35 din Legea 18/1991 prin titlul de porprietate pe care il ataca, paratilor li s-a acordat o suprafata mai mare decat cea cuvenita.
In drept sunt invocate prevederile art. 35 din Legea 18/1991.
In probatiune se anexeaza in copie adeverinta nr. 2974 din 20.10.2005, sentinta civila 713.
Desi legal citata C.J.F.F.B. nu si-a precizat pozitia fata de actiunea reclamantilor.
Prin intampinarea depusa paratii K.F. si .K.I., au solicitat respin gerea actiunii inaintata de reclamanti, ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea intampinarii paratii arata ca, prin actiunea civila inaintata reclamantii au solicitat anularea partiala a titlului de proprietate nr. 1678 emis cu privire la topograficul 246 S si rectificarea evidentei de carte funciara, in sensul reducerii suprafetei de teren existenta in patrimonial acestora.
Se mai sustine ca reclamantii nu au adus terenul cu nr. Top. 246 in CAP ei dobandind doar dreptul de proprietate asupra constructiei, in baza L. 112/1995 si nu au formulat cerere de reconstituire, pentru acel teren.
Paratii au dobandit dreptul de proprietate cu titlu de reconstituire, conform titlului de proprietate 1678 si nu in baza art. 35 din Legea 18/1991 iar nulitatea invocata de catre reclamantii cu privire la titlul de proprietate nu se incadreaza in prevederile din titlul V a Legii 247/2005 care a modificat Legea 169/1997.
In drept sunt invocate prevederile art. 115 si urmatoarele Cod procedura civila, art. III din Legea 169/1997, modificata prin titlul V din Legea 247/2005.
Prin adresa nr. 183, C.L.F.F.S. a trimis la solicitarea instantei actele care au stat la baza emiteiri titlului de proprietate 1678/18.01.1996 eliberat pe seama paratilor, cererea nr. 1822 inaintata de reclamantul C.I. si extras CF 432 S.
Prin raspunsul la intampinare reclamantii isi precizeaza actiunea in sensul ca solicita, constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate aratand ca temeiul de drept al cererii lor este art. 35 din legea 18/1991 si au cerut dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu in baza legii 247/2005.
Prin decizia civila 657 T B a casat sentinta civila 774 a JM , trimitand dosarul pentru o noua judecare.
La data de 18.01.2008, paratii K I si K I au formulat cerere reconventionala in contradictoriu cu paratii S.L. si E., S R prin M F, C.L.F.F.S., C.J.F.F.B., solicitand sa se constate ca pe nr. Top. 245/2 S au edificat annexe gospodaresti, sa se dispuna inscrierea dreptului de proprietate in Cf 432 sacuieni, sa se constate ca au dobandit cu titlu de constituire dreptul de proprietate asupra suprafetei de 150 mp- nr. Top. 245/2 Sacuieni reprezentand teren afferent constructiei si potrivit folosintei sa se dispuna paratelor de randul 3 si 4 eliberarea titlului de proprietate.
In motivarea cererii se arata ca Consiliul Popular le-a atribuit in folosinta un lot de 150 mp in scopul construirii unei locuinte proprietate personala. In anul 1974 au edificat o casa de locuit si anexe- grajd, camara, cotete de animale.
In baza dispoozitiilor art. 4 din Legea 4/1973 terenul proprietate de stat le-a fost atribuit in schimbul unei taxe, dreptul de folosinta fiind atribuit pe perioada existentei constructiei. Terenul folosit a fost imprejmuit cu gard si delimitat prin constructiile edificate partial.
Arata ca in baza art. 36 din Legea 247/2005 sunt indreptatiti la constituirea dreptului de proprietate in calitate de proprietari actuali ai locuintelor.
Anexele gospodaresti se gasesc pe suprtafata de teren din curtea casei, suprafata de aproximativ 89 mp cuprinzand atat constructii-curte aferenta si anexe. In cuvantul pe fond paratii K sunt de acord cu admiterea actiunii pentru suprafetele de 146 mp si 148 mp din topo 246 care le apartine, in sensul anularii din titlul lor de proprietate a acestor doua suprafete, si atribuirea lor catre reclamanti ca teren aferent casei de locuit.
Examinand dosarul cauzei privind partile in litigiu, instanta retine urmatoarele :
Paratii K I si I solicita sa se constate ca pe topo 245/2 acestia au ridicat anexe gospodaresti.
Paratii nu au facut dovada ca au ridicate anexe gospodaresti pe acea parcela de 89 mp , care de fapt nici nu le apartine, suprafata de 89 mp se afla in topograficul aferent reclamantilor S L si E
In motivarea acestui punct de vedere instanta are in vedere concluziile expertizei care mentioneaza anexe gospodaresti doar pe suprafata marcata de (hgklmcb).
Reclamantii S probeaza faptul ca paratii K nu au ridicate pe suprafata de 89 mp demarcata cu literele a, b, c,d , nici o anexa gospodaresca, pe terenul acesta aflat in topo 245/2 fiind doar un grinar mobil, un tractor, si citeva utilaje care nu constituie annexe gospodaresti.
Aceste aspecte reies atat din concluziile expertizei pe care instanta o omologheaza cat si din fotografiile depuse de catre reclamantul S care se opune cererii paratului de notare a unor annexe gospodaresti.
In concluziile expertizei sunt delimitate si notate constructiile cu litera C , iar in ceea ce priveste suprafata de 89 mp demarcata de literele( a, b, c, d,) acesta este definita ca perimetru, nicidecum perimetru cu constructii.
Mai mult parata nici nu a avut cum sa probeze faptul ca ar plati impozit asupra suprafetei de 89 mp, atata timp cit acesta suprafata apartine topo 245/2 si se afla in proprietatea reclamantilor.
In legislatia civila exista doar notiunea de notare in CF a unor constructii,care are temeiul juridic in art 28 lit 5 din legea 7/1996 , nici decum a unor annexe gospodaresti, care in speta de fata nu numai ca nu sunt definite dar nici nu exista. Acest aspect reiese din expertiza administrata in cauza.
Reclamantii au asupra topograficului 245/2 un titlu care il reprezinta sentinta judecatoreasca nr 713 ramasa ierevocabila si care se bucura de autoritae de lucru judecat.
Prin acesta sentinta se dispune anularea TP 1678, emis pe seama numitilor K in sensul ca se exclude din acesta intreg topograficul 245/2.
In acesta situatie reclamantii S L au titlu de proprietate asupra intregului topografic si inclusiv asupra suprafetei de 89 mp pe care paratii sutin ca au ridicat anexe gosodaresti.
Partile nu au facut obiectii la expertiza in intelesul art 212 cod procedura civila, necontestand faptul ca pe topo 245/2 nu se afla ridicate constructii.
Fata de aceste aspecte instanta respinge cererea de constatare ca pe topo 245/2 sunt construite anexe gospodaresti, atat CA nefondata cit si inadmisibila.
Instanta repingand capatul de cerere initial, va respinge si cererea de inscriere a dreptului de proprietate in CF 432 asupra asaziselor anexe, in speta de fata nefiind aplicabile dispozitiile art 22 din legea 7/1996
In ceea ce priveste capatul de cerere prin care se cere sa se constate ca paratii K I si K I au dobandit cu titlu de constituire dreptul de proprietate asupra suprafetei de 89 mp din topo 245/2 reprezentand teren aferent constructiei.
In speta de fata asa cum instanta a constatat nu exista ridicate constructii asupra suprafetei de 89 mp demarcata in schita din expertiza cu literele (a, b, c, d) , asupra acestei suprafete avand titlu reclamantii,
Ca atare instanta constata ca nu este incident in cauza art 23 din legea 18/1991 coroborat cu art 8 din DL nr 42/1990, si constata ca nu s-a construit nici o constructie care sa constituie casa de locuit .
pe cale de consecinta nu este indeplinita nici conditia prevazuuta de art 36 al 4 Lg 247/2005.
Fata de respingerea capetelor de cerere anterioare, instanta va respinge si capatul de cerere privind obligarea Comisiei locale respectiv Comisiei Judetene la eliberarea titlului de proprietate.
Pentru aceste considerente instanta va respinge cererea reconventionala a paratilor KI si K I
In ceea ce priveste cererea de chemare in judecata a reclamantilor S L si sotia.
Reclamatii solicita prin actiune, anularea in parte a TP nr 1678 emis pe numele paratilor K in sensul reducerii suprafetelor ce le revin paratilor din topo 246.
Reclamantii si paratii deopotriva sunt de acord cu concluziile expertizei propuse in cauza, la care achieseaza expres si nu o contesta, in baza art 212 cod procedura civila.
Reclamantiii detin titlu juridic si anume, contractul cu SC CTI nr 12 din 25.04.2002, pentru o locuinta si terenul aferent de 336mp, la acesta se adauga in baza sentintei numarul 713 ramasa ierevocabila, topograficul 245/2 care a fost scos din TP nr 1678al paratului K.
In expertiza judiciara a expertuluiM.G., s-a stabilit ca imobilele, constructii aflate in perimetrul topo 245/2, si demarcat cu literele (h, g, k,l,m, c, b) in suprafata de 393 sunt in folosinta exclusiva a reclamantului reconventional S L si sotiei sale.
Reclamantii revendica in prima faza din topo 246 urmatoarele suprafete :
a) suprafata marcata cu literele (b,k,g,h), in suprafata de 146 mp pe care se afla constructiile C2 si C3, constructii annexe a reclamantilor .Paratii sunt de acord cu admiterea actiunii in ceea ce priveste acesta suprafata, in concluzii orale in fata instantei
b) Suprafata marcata cu literele (h, g, f, e) in suprafata de 148 mp aflati pe topo 246 si aflati in folosinta reclamantilor, si cu acesta suprafata sunt de accord paratii K sa se admita actiunea.
Suprafata de 148 mp se afla in topograficul 246 si este situate faptic in prelungirea parclei de 146 mp demarcate cu literele ( bkgh), care sunt anexele , curtea gospodariei familiei numitilor S L.
In precizarea actiunii in intelesul art 138 cod procedura civila reclamantii solicita sa li se atribuie din topo 246 si suprafata care incepe de la e,f, pina in capatul gradinii, prin impartirea in doua a topograficului, avand ca limita drepata topo 243 iar limita stanga mijlocul lui 246.
Cu acest capat de cerere paratiii nu sunt de acord.
Instanta constata ca paratii detin un titlu de proprietate asupra acestuia topo 246 cu nr 1678/1996, prin care li se reconstituie dreptul de proprietate in baza Legii 18/1991, titlu de proprietate care a fost anulat doar in parte in dosarul mnai sus evocat al J M doar cu privire la topo 245/1.
Terenul in dscutie se refera la gradina nicidecum la anexe , iar gradina nu poate face in nici un caz obiectul terenului eferent unei constructii teren aferent constituindu-l doar terenul de lainga casa.
Cerea reclamantilor insa nu este fondata cu privire la acest capat de cerere in speta nefiind incidente art 35 din Legea 18/1991 articol. Mai mult art 35 din actul normativ este insa abrogat.
In ceea ce privesete adeverinta Primariei cu nr 4127 prin care se aduce la cunostinta instantei faptul ca din eroare s-a eliberat TP 1678 pe numele lui K, instanta constata ca parata C.L. isi invoca proprie culpa, incalcand principiul « nemo auditur propriam turpitudinem allegans », incalcand inclusiv art 5 din cod civil si fara a motiva cele sustinute.
Paratii K au adeverinta de proprietate cu nr 97 mentionata in procesul verbal de punere in posesie din 20.03.1995 , validata pt o suprafata de 0.22 ha in baza caruia s-a emis TP contestat.
In ceea ce priveste depozitia martorului C.I. acesta nu este relevanta in cauza, neavand legatura cu fondul cauzei, folosinta fiind stabilita si prin expertiza.
Martorul P.E. arata ca , numai curtile sunt despartite de gard, gradinile nu sunt.
Martorul M.B. recunoste ca paratii folosesc toata gradina., in acest sens este si declaratia martorei S.G..
Fata de aceste aspecte instanta va respinge capatul de cerere prin care se solicita impartirea in doua a gradinii aflata pe topo 246, in echitate ,cum solicita reclamantii, intrucat paratilor K li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe Legea 18/1991, acestia indeplinind conditiile pentru reconstituire.
In speta nu sunt incidente cauzele de nulitate ale TP conform legii 247/2005, privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei,care modifica legea 169/1997, motiv pentru care va respinge capatul de cerere privind anularea TP si pentru acest segment de teren, cuprins in tp si aferent top 246.
Pe cale de consecinta instanta va admite in partea actiunea formulata de reclamantii S.L si sotia, pentru suprafetele de 146 si 148 din topo 246 inscrise in CF 432, si va dispune anularea in parte a TP 1678, pentru aceste suprafete.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E

Admite in partea actiunea formulata de reclamantii S.L. si E in contradictoriu cu paratii K.I. SI I, C.L.L.F.F. S, C.J.L.F.F.B , S R. prin M.F., C. L .S. ,pentru fond funciar.
Dispune anularea in parte a TP 1678 emis pe numele lui Kovacs Iosif , in sensul excluderii din acesta a partii din topo 246 cu privire la suprafetele de 146 mp respectiv 148 mp delimitati prin punctele.( b,k,f,e)
Dispune modificarea inscrierilor din CF 432 Sacuieni in sensul reducerii cu suprafetei de 146 mp si 148 mp a topograficului 246
Obliga C.J.F.F.B si C.L.F.F.S. la eliberarea unui nou titlu de proprietate.
Respinge capatul de cerere privind acordarea restului de suprafata din topo 246 delimitat de topograficul 243, limita (e,f ), si jumatatea topo 246, ca nefondata.
Respinge ca nefondata cererea reconventionala.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Fara cheltuieli de judecata.
Pronuntata in sedinta publica din 4.11.2009

PRESEDINTE GREFIER
M.V.V. G.V.

Sursa: Portal.just.ro