JUDECATORIA MANGALIA
SENTINTA CIVILA NR.2417/C DIN DATA DE 24.11.2008
Fond funciar.
Prin cererea adresata instantei reclamantul A.I. a solicitat ca in contradictoriu cu Comisia Locala de Fond Funciar Limanu , Comisia Judeteana de Fond Funciar Constanta, C.S. si U.N. sa se dispuna reconstituirea dreptului sau de proprietate pentru suprafata de 0,5 ha. teren arabil dupa autorul sau A.M..
La solicitarea instantei reclamantul a precizat ulterior ca prin aceasta cerere intelege sa conteste Hotararea nr. 86/2003 a Comisiei Judetene de Fond Funciar Constanta prin care a fost inclus in anexa nr.39 respectiv 23 prin care i se acorda despagubiri pentru cele 0,5 ha. teren, solicitand ca organele abilitate sa-i acorde acest teren ca lot de casa in zona Santierului Naval Mangalia, unde sunt terenuri libere.
In motivarea sumara a cererii sale reclamantul arata ca i se cuvine acest teren dupa autorul sau A.M. mentionand ca desi a formulat numeroase cereri la Comisia Locala aceasta refuza in mod nejustificat sa-i acorde teren in natura desi exista teren liber, paratii persoane fizice facand numeroase abuzuri privind vanzarile de terenuri la alte persoane si obtinand foloase financiare substantiale.
Reclamantul nu depune nici un inscris si nu propune nicio proba pentru sustinerea cererii sale.
Initial reclamatul a solicitat ca prezenta cerere sa fie considerata si o plangere penala impotriva paratilor persoane fizice pentru infractiunea de abuz in serviciu dar la termenul din 25.09.2008 dupa ce a primit explicatiile necesare
privind procedura juridica diferita a cererilor reclamantului, acesta a renuntat la plangerea penala solicitand numai ca in loc de despagubiri pentru cele 0,5 ha sa primeasca teren in natura respectiv un lot de casa pe raza satului 2 Mai.
Reclamantul a depus copiile adreselor nr.3575/8.05.2003, nr.1002/2/11.02.2008 si 5195/8.08.2008 prin care i se comunica faptul ca a fost validata cererea prin includerea in anexa 39 pozitia 42, in prezent anexa 23 /pozitia 7 (Lg.257/2005), intrucat nu exista teren arabil disponibil a fi restituit in natura.
Fata de solicitarea reclamantului, instanta a emis o adresa la Comisia Locala Limanu prin care a solicitat relatii privind posibilitatea acordarii unui teren pentru lot de casa pe raza comunei Limanu, satul 2 Mai jud. Constanta. Parata C.S. a formulat intampinare prin care invoca lipsa calitatii sale procesuale pasive intrucat este angajata la Primaria Limanu ocupandu-se de lucrarile cadastrale, dar nu este membru in Comisia Locala de Fond Funciar Limanu, sens in care depune copia Ordinului nr. 537/11.07.2008 a Prefectului Constanta si anexa privind componenta Comisiei Locale Limanu.
Comisia Locala Limanu a comunicat relatiile solicitate cu adresa nr.7660/23.10.2008, din care rezulta ca nu exista teren disponibil la nivelul comunei Limanu spre a fi atribuit persoanelor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate in natura.
Paratii Comisia Judeteana de Fond Funciar Constanta si U.N. nu au formulat intampinare si nu au propus probe in aparare.
Procedand la solutionarea cererii instanta a constatat urmatoarele:
Reclamantul este mostenitorul autorului sau A.M. dupa care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,5 ha. teren arabil prin acordare de despagubiri ca urmare a lipsei de teren disponibil a fi restituit in natura.
Reclamantul a fost inclus in anexa 39 la pozitia 42, ulterior ca urmare a aparitiei Legii247/2005, fiind inclus in anexa 23 pozitia 8, aspect ce rezulta din adresele nr.3575/8.05.2003, fila 2, adresele nr. 1002/11.02.2008 si 5197/8.08.2008.
Propunerea Comisiei Locale a fost validata prin Hotararea nr.86/24.03.2003 a Comisiei Judetene Constanta.
Din declaratia comuna a membrilor Comisiei Locale Limanu, rezulta faptul ca pe raza comunei Limanu nu exista terenuri arabile, disponibile a fi restituite in natura si in acelasi timp, ca s-au facut demersuri la Comisiile Locale limitrofe in acest sens, fara rezultate pozitive.
Declaratia a fost data in consideratia dispozitiilor art.292 Cod civil privind falsul in declaratii.
Instanta constata ca reclamantul are calitatea de persoana indreptatita la reconstituire, cererea sa fiind analizata de membrii Comisiei Locale Limanu si aprobata ca atare insa nu prin restituire in natura ci numai prin acordare de despagubiri ca urmare a lipsei de teren disponibil a fi restituit.
Constatand ca ambele comisii de fond funciar si-au respectat atributiile astfel cum sunt prevazute de lege in sensul ca au analizat si au solutionat favorabil cererea reclamantului astfel incat nu se poate pune problema raspunderii acestora din punct de vedere al indeplinirii necorespunzatoare a obligatiilor lor, instanta urmeaza a inlatura sustinerile reclamantului privind modul necorespunzator de lucru al paratelor in rezolvarea cererii sale.
Faptul ca reclamantul nu a primit teren arabil in natura nu inseamna ca fata de persoana sa s-a comis o nedreptate sau un abuz de catre membrii comisiilor intrucat acest lucru nu a fost posibil datorita lipsei de teren liber a fi restituit in natura si nu altor considerente.
Nici persoanele fizice chemate in judecata nu poarta nicio raspundere personala fata de reclamant, astfel incat plangerea reclamantului va fi respinsa ca nefondata. Se retine faptul ca instanta a unit exceptia invocata de parata C.S. cu fondul cauzei. Apreciind ca nefondata plangerea reclamantului instanta a respins-o, mentinand solutia data prin Hotararea Comisiei Judetene nr.86/2003.