ROMA NIA
JUDECATORIA INEU, JUDETUL ARAD OPERATOR 2826
DOSAR NR.
SENTINTA CIVILA NR_./2012
Sedinta publica din 08 octombrie 2012
Presedinte:
Grefier:
S-a luat in examinare cauza civila formulata de reclamanta SC _SRL impotriva paratei SC _SRL, pentru pretentii.
La apelul nominal se prezinta pentru reclamanta avocat _. in substituirea avocat _si martorul_, lipsa fiind parata.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care procedeaza la ascultarea sub prestare de juramant a martorului prezent care arata ca este cetatean italian, cunoscator al limbii romane, declaratia sa fiind consemnata in proces verbal, atasat la dosarul cauzei.
Reprezentanta reclamantei, fata de inscrisurile depuse in sustinerea actiunii si probele administrate in cauza, arata ca nu mai are alte cereri de formulat.
Constatand ca nu mai sunt de administrat alte probe, instanta declara incheiata faza probatorie si, acorda cuvantul pentru dezbaterea in fond a cauzei.
Avocat _ pentru reclamanta, in substituirea avocat _, solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, aratand ca din probele administrate rezulta ca s-a efectuat lucrarea de catre societatea reclamanta cu atelajele si combustibilul reclamantei, si ca initial s-a stabilit o compensare intre parti, dar intrucat parata nu si-a indeplinit obligatiile asumate.
Solicita obligarea paratei la plata contravalorii lucrarilor agricole efectuate, respectiv la plata sumei de 15.252 lei RON, cu cheltuieli de judecata justificate prin plata taxei judiciare de timbru si onorariu avocat, sens in care depune la dosar chitanta nr.25 din 10.01.2012.
Actiunea este legal timbrata cu 1.026 lei taxa judiciara de timbru si timbru judiciar in valoare de 5 lei.
J U D E C A T A
Asupra actiunii civile de fata, constata ca prin cererea inregistrata la data de 19 iunie 2012, legal timbrata, se constata ca reclamanta SC _SRL , cu sediul in_, fiind inregistrata la ORC sub nr_. /2307/2006, cod fiscal RO_, reprezentata legal prin administrator_, a solicitat in contradictoriu cu parata SC _SRL,cu sediul in_, inmatriculata la ORC Arad sub nr_. /1667/2003, avand CUI_, ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata parata la plata sumei de 15.252 lei (RON), reprezentand contravaloarea lucrarilor agricole efectuate de catre reclamanta in beneficiul paratei, in temeiul art. 1516 c.civil.
A solicitat cheltuieli de judecata.
In fapt, a aratat ca,intre parti s-a incheiat o conventie conform careia reclamanta s-a obligat sa execute pentru parata lucrari agricole constand in arat teren, scormonit teren, discuit, lucrari ce au fost efectuate cu utilajele reclamantei si cu muncitorii acesteia.
De asemenea a aratat ca desi au fost finalizate lucrarile conform intelegerii, parata nu a efectuat plata datorata, desi i-a fost remisa factura spre plata.
In drept, s-au invocat prev.art.1516 c.civil.
Parata SC ,,_ ,, SRL, prin intampinarea depusa la fila 15 dosar, a solicitat respingerea actiunii ca nefondata cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecata.
In sustinerea pozitiei, parata arata ca reclamanta nu poate pretinde nici o suma de bani, deoarece lucrarea nu a fost efectuata, nu s-a incheiat nici o conventie cu reclamanta iar factura depusa la dosar nu ii este opozabila.
Pentru solutionarea cauzei au fost depuse la dosar: imputernicire avocatiala pentru reprezentare reclamanta fila 3, factura fiscala fila 4 si 20, chitanta plata taxa judiciara de timbru fila 13, imputernicire avocatiala pentru reprezentare parata fila 14, invitatie la conciliere fila 17, proces verbal din 20.04.2012 fila 18, contract de arendare filele 23-24, si au fost audiati martorii reclamantei_, fila 27 si _, fila 31 si chitanta de plata onorariu avocat reclamanta fila 32 dosar, astfel ca, fata de cererea reclamantei, a dispozitiilor legale aplicabile precum si din ansamblul probelor administrate instanta retine in fapt urmatoarele:
Potrivit contractului de arendare incheiat intre parti, coroborat cu depozitiile martorilor _si_, consemnate la filele 27 si respectiv 31 dosar, reclamanta a prestat diverse lucrari agricole, respectiv arat si frezat teren, in beneficiul paratei SC ,,_ ,, SRL, sens in care a fost emisa factura fiscale nr.12 din 07.12.2011, in valoare de 15.252 lei, copie fila 4 dosar.
Pentru stingerea litigiului, reclamanta a procedat si la invitarea paratei la conciliere, fila 18,19 dosar, potrivit inscrisului incheiat la data de 30.03.2012 si comunicata acesteia cu confirmare de primire, copie filele 17-19 dosar, dar parata nu a dat curs nici invitatiei la concilierea directa, potrivit prev.art.7201 c.pr.civ., si nu a achitat contravaloarea acestor lucrari, in suma totala de 15.252 lei, desi reclamanta a invitat parata la conciliere.
Desi parata, potrivit intampinarii formulate in cauza, a aratat ca lucrarile pretinse de reclamanta nu au fost efectuate, din declaratiile celor doi martori rezulta cu certitudine ca reclamanta a efectuat lucrari de arat si frezat terenul apartinand paratei, situat pe teritoriul satului M., in luna aprilie-mai 2011, martorii audiati fiind persoana care a efectuat lucrarea, respectiv cel care a intermediat efectuarea lucrarii chiar la solicitarea paratei.
Avand in vedere cele expuse, vazand in drept dispozitiile art.969,art.1073 c.civil 1864, urmeaza a se admite actiunea reclamantei .
Pe cale de consecinta, urmeaza a fi obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 15.252 lei, reprezentand contravaloarea lucrarilor efectuate in perioada aprilie -mai 2011, pentru care s-a emis factura nr.12 din 07.12.2011.
Vazand ca s-au solicitat si justificat cheltuieli de judecata, in drept prevederile art.274 c.pr.civila, instanta urmeaza a obliga parata si la 2.526 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta, justificate prin plata taxei judiciare de timbru si onorariu de avocat.
Pentru aceste motive, in numele legii,
H O T A R A S T E,
Admite actiunea formulata de reclamanta SC _SRL , cu sediul in_, fiind inregistrata la ORC sub _/2307/2006, cod fiscal RO _, reprezentata legal prin administrator_, impotriva paratei SC _SRL,cu sediul in_, inmatriculata la ORC Arad sub nr_. /1667/2003, avand CUI_, pentru pretentii si in consecinta:
-obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 15.252 lei, reprezentand contravaloarea lucrarilor agricole efectuate in perioada aprilie -mai 2011, pentru care s-a emis factura nr.12 din 07.12.2011.
Obliga parata la 2.526 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.
Executorie.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 08 octombrie 2012.
Presedinte Grefier