Prin cererea inregistrata la Judecatoria Iasi, reclamantii A.D. si A.V. au solicitat in contradictoriu cu paratele Comisia locala de fond funciar si Comisia judeteana de fond funciar, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a titlului acestora de proprietate.
S-a precizat, in motivare, ca reconstituirea dreptului de proprietate viza vechiul amplasament al autorului sau, in schimb, titlul de proprietate a fost emis pentru alte suprafete.
Prin s.c. 17243/20.10.2011 instanta a respins cererea ca nefondata.
S-a retinut ca, la data emiterii titlului de proprietate, anterior aparitiei Lg. 1/2000, nu era obligatorie reconstituirea dreptului de proprietate, in extravilan, pe vechiul amplasament, ci, cf. art. 13 al. 2 din Lg. 18/1991, atribuirea se facea, in zona colinara, de regula, pe vechile amplasamente, iar in zonele de campie, pe sole stabilite de comisie si nu neaparat pe vechile amplasamente.
Referitor la suprafetele de teren pentru care s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate, s-a mentionat, in raportul de expertiza efectuat in cauza, ca acestea nu au fost inscrise eronat in titlul de proprietate, autorul reclamantilor a fost pus in posesie cu aceste suprafete, pe care insa le-a cedat, ocupand vechiul amplasament.
Se constata ca nu exista nici o eroare in ceea ce priveste inscrierea in titlul de proprietate a suprafetelor de teren din extravilan, aceasta corespunzand cu punerea in posesie efectuata la momentul respectiv si pe care , daca nu era de acord cu aceasta, putea sa o conteste, ceea ce nu a facut.
De asemenea, nu este incidenta in cauza nici o cauza de nulitate absoluta dintre cele expres prev. la art. III din Lg. 169/1997 modif., raportat inclusiv la data emiterii titlului de proprietate si la pozitia autorului reclamantilor de acceptare a amplasamentului care i s-a propus initial.
Nu poate fi periclitata nici securitatea circuitului civil al terenurilor, prin constatarea nulitatii partiale a titlului de proprietate, doar pentru faptul ca, in prezent, persoanele care detin teren pe raza comunei respective, le stapanesc in mod incorect, pe alte amplasamente decat cele inscrise in actele de proprietate.
FOND FUNCIAR
Sentinta civila nr. 17243 din data de 20.10.2011
pronunțată de Judecatoria Iasi
Sursa: Portal.just.ro