Recurs. Exceptia lipsei calitatii procesuale active.
Art. 137 alin. 1 C.proc.civ., art. 138 alin.6 Legea nr. 85/2006 . Decizia civila nr. 998/23.04.2014 Curtea de Apel Bucuresti Sectia a V-a Civila.
Deliberand asupra recursului :
Prin Sentinta civila nr. 8350/15.10.2013 pronuntata in dosarul nr., T. B.-S. a VII a Civ. a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de D.G.R.F.P.M.B.- A.S.4.F.P. impotriva paratului G. N., ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
Societatea debitoare a fost infiintata in anul 2004, paratul avand calitatea de ca asociat unic ?i administrator. Prin sentinta nr. 3683/25.03.2011 a T. B. S. a VI-a C. s-a constat dizolvarea de drept a societatii debitoare, cererea de deschidere a procedurii fiind formulata de catre lichidatorul judiciar.
Dupa deschiderea procedurii, paratul, reprezentant legal al societatii , nu a mai putut fi contactat, lichidatorul judiciar neintrand in posesia documentelor contabile prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, astfel incat raportul intocmit de catre lichidatorul judiciar in temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006 a avut la baza raportarile contabile depuse de catre societate la organele fiscale .
Pentru a putea fi atrasa raspunderea membrilor organelor de conducere in conformitate cu dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este necesar a fi fost savar?ite anumite fapte prevazute expres de lege ?i care sa fi condus la ajungerea societatii in incetare de plati.
In aceste conditii, lipsa de diligenta manifestata de catre administratorul statutar sau modul defectuos de conducere al activitatii nu este de natura a conducere la transferarea obligatiilor societatii asupra membrilor organelor de conducere.
In esenta, raspunderea organelor de conducere reprezinta o raspundere delictuala generata de savar?irea unor fapte, care, prin natura lor, conduc la deturnarea activitatii societatii de la realizarea scopului pentru care a luat fiinta si au in vedere satisfacerea unui interes personal al acestuia sau al unui tert.
In aceste conditii, pentru a putea fi atrasa raspunderea este necesar a se face dovada tuturor elementelor prevazute de art. 998-999 Cod civil, respectiv existenta unei fapte, din cele enumerate limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a vinovatiei ?i a raportului de cauzalitate intre fapta ?i starea de insolventa.
Creditoarea a invocat dispozitiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, conform carora raspunderea organelor de conducere poate fi atrasa in conditiile in care au generat starea de incapacitate de plata prin continuarea, in interes personal, care conducea, in mod vadit, la incetare de plati.
Din aceasta perspectiva, creditoarea a invocat in mod generic existenta unui management defectuos ?i omisiunea de a formula de catre debitoarea insa?i a unei cereri de declan?are a procedurii insolventei, fara indicarea unor date concrete din care sa rezulte continuarea unei activitati avand un caracter vadit neprofitabil al activitatii pentru o perioada lunga de timp pentru satisfacerea unui interes personal.
Omisiunea formularii unei cereri de deschidere a procedurii de catre administratorul statutar in conditiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 are relevanta din punct de vedere al posibilitatii antrenarii raspunderii pentru pasivul societatii numai in masura in care debitorul ar fi continuat dupa intrarea in incapacitate de plata o activitate neprofitabila in interesul personal al organelor de conducere, ceea ce in cazul de fata nu a fost probat.
In lipsa unor fapte ?i imprejurari concrete din care sa poata fi dedusa in mod direct savar?irea faptei in conditiile ?i cu consecintele prevazute de lege, nu se poate retine intrunirea conditiilor prevazute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea D.G.R.F.P.M.B.- A.S.4.F.P, solicitand modificarea hotararii in sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulata.
In motivarea recursului se arata ca, in fapt, in data de 16.11.2012 Administratia Finantelor Publice Sector 4 a formulat in temeiul art. 138 alin. (1) lit. c si d din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei, o cerere de atragere raspunderii patrimoniale personale a numitului G. N. in calitate de administrator al societatii, prin care s-a solicitat instantei sa dispuna suportarea de catre acestia a debitelor cu care figureaza societatea debitoare la bugetul de stat conform tabelului definitiv depus la dosar.
Prin sentinta comerciala pe care o recureaza, instanta a dispus respingerea cererii formulata de catre creditor.
Considera ca instanta de fond a procedat la solutionarea cererii formulata de recurenta cu interpretarea gresita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
A aratat instantei faptul ca prin continuarea unei activitati ineficiente, reprezentantii debitoarei au incalcat dispozitiile art. 27 din acelasi act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusa dispozitiilor acestei legi, in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
Prin incalcarea acestor dispozitii legale se dovedeste faptul ca prin continuarea activitatii societatii care se afla in incetare de plati, administratorul societatii nu a facut altceva decat sa adanceasca pierderile debitoarei (art. 138 lit. c). Societatea a acumulat in decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovada fiind datoriile acesteia catre bugetul de stat.
In aceasta situatie, formularea cererii prevazute de art. 27 din acelasi act normativ, nu este o optiune a debitorului, ci o obligatie pe care administratorul nu o poate incalca.
In acest context, dispozitiile art. 138 lit. c reprezinta o sanctiune care trebuie aplicata administratorului care a incalcat dispozitii imperative ale legii care impun obligatia de a solicita stabilirea starii de insolventa, cu mentiunea ca interesul acestora este prezumat, datorita faptului ca mandatul in baza caruia a condus societatea comerciala este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).
Fapta administratorului debitoarei de a nu depune documentele contabile cu ocazia lichidarii, evidentiaza prin ea insasi ca acesta a actionat contrar dispozitiilor legii, nu a permis verificarea situatiei fondurilor banesti si ale bunurilor societatii astfel incat, imposibilitatea constatarii exacte a situatiei patrimoniale a debitoarei sub aspectul activului si pasivului, in evolutia cronologica pe toata durata societatii, este cauzata de conduita paratului, care a prevazut consecintele atitudinii lui si chiar daca nu le-a urmarit, le-a acceptat, consecinta fiind aducerea in stare de faliment a societatii si fraudarea creditorilor prin neputinta de a-si recupera creantele din activul patrimonial al societatii falite.
Raspunderea membrilor organelor de conducere ale societatilor ajunse in incetare de plati, asa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o raspundere speciala care pune la indemana creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Neindeplinirea obligatiilor legale, creeaza o prezumtie in legatura cu folosirea bunurilor si creditelor societatii debitoare de catre parati in alte scopuri, dovedeste culpa acestora in ajungerea societatii debitoare in incapacitate de plata.
Urmare a activitatii desfasurate de administratorii societatii, societatea a intrat in incetare de plati, si pe cale de consecinta in faliment, recurenta fiind prejudiciata prin neplata impozitelor si taxelor, dobanzilor si penalitatilor aferente acestora.
Instanta de fond a analizat eronat situatia de fapt, considerand ca nu sunt intrunite nici una dintre ipotezele cuprinse in art. 138 c) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei.
Astfel, recurenta solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea sentintei instantei de fond, in sensul admiterii cererii formulata in baza art. 138 lit. c din Legea 85/2006 de catre recurenta si obligarea paratului G.N. la plata pasivului neacoperit.
In drept: art. 299 si urm. din Codul de Procedura Civila, art. 138 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.
Analizand actele dosarului sub aspectul exceptiei invocate din oficiu, conform art. 137 alin. 1 C.p.civ., Curtea constata urmatoarele:
Potrivit art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, impotriva hotararii prin care s-a respins cererea formulata in conditiile art. 138 alin. 1 sau 3 din acelasi act normativ poate formula recurs numai administratorul sau lichidatorul judiciar, atat in situatia in care intentia de declarare a recursului este a administratorului judiciar, respectiv a lichidatorului judiciar, cat si atunci cand acestia sunt solicitati in acest sens de adunarea creditorilor, respectiv de creditoarea ce detine mai mult de jumatate din valoarea totala a creantelor.
Raportat la aceste dispozitii legale, recurenta - creditoare, chiar daca a fost titulara cererii formulate in conditiile art. 138 din Legea nr.85/2006, nu justifica legitimare procesuala in promovarea recursului impotriva hotararii de respingere a cererii sale.
Pentru aceste considerente, in baza art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, Curte va admite exceptia invocata din oficiu si va respinge recursul pentru lipsa calitatii procesuale active .