Succesiuni. mosteniri
Calificarea juridica a unei inscris ca fiind testament. Cauza juridica.Vointa testatorului, ca element intrinsec important. Imposibilitatea probarii testamentului prin folosirea unor elemente extrinseci inscrisului.
art.859 Cod civil din 1864
Testamentul este un act solemn dar nu neaparat autentic. In cazul testamentului olograf, solemnitatea consta in scriitura care trebuie sa fie in intregime opera testatorului.
Asadar in raport de aceste consideratii teoretice,interpretarea coroborata, unitara a clauzelor celor doua inscrisuri, nu poate conduce la concluzia ca acestea pot fi considerate un testament olograf.
Primul inscris poarta denumirea de "chitanta" si chiar daca este scris in intregime, datat 5.04.2005 si semnat de defunctul, clauzele sale nu pot fi considerate a reflecta vointa defunctului de a-i lasa reclamantei apartamentul in discutie, intrucat in cuprinsul acestui act se fac referiri exprese la imprumutul sumei de 100.000.000 lei rol precum si la termenul de restituire, acela de un an.
Ca urmare, vointa defunctului la acea data nu poate fi interpretata ca fiind aceea de a testa in favoarea reclamantului, cata vreme o eventuala intrare in posesie a reclamantei era conditionata de nerestituirea sumei de bani si in acest mod dispare caracterul de liberalitate ale inscrisului in cauza.
Cauza juridica a intocmirii ambelor inscrisuri este data de imprejurarea imprumutului sumei de 100.000.000 lei rol intrucat si in cel de-al doilea inscris - "declaratie", defunctul a facut referire la aceiasi suma de bani, utilizand din nou termenul de "imprumut" si adaugand din nou o mentiune cu referire la posibilitatea decesului, si lasarea in proprietate a apartamentului insa in raport direct, din nou cu valoarea sumei imprumutate.
(Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a-IV-a Civila, decizia civila nr.1749/21.10.2013, in dosarul nr. 1259/300/2010)
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr. 1259/300/2010, precizata la data de 28.04.2010 si completata la data de 02.06.2010, reclamanta S.V. a chemat in judecata pe paratele P.I. si G.C., solicitand instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta, sa i se constate calitatea de mostenitor testamentar al defunctului David Ion decedat la data de 03.12.2009, sa se constate ca legatul particular instituit de defunct in favoarea sa este reprezentat de apartamentul situat in Bucuresti, Sos.P., sector 2, care este si ultimul domiciliu al defunctului, sa se dispuna anularea certificatului de mostenitor nr. 26/19.04.2010 eliberat de B.N.P. O.A.R., obligarea paratelor la plata contravalorii sumei de 20.000 Euro, echivalentul a 84.000 lei si la plata sumei de 11.000 lei plus dobanda aferenta la data platii efective cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a invederat instantei ca prin inscrisul denumit chitanta din data de 05.04.2005, scris, semnat si datat de defunctul David Ion a fost instituita legatar cu titlu particular cu privire la apartamentul situat in Bucuresti, sos.P, sector 2, intrucat intre ea si defunct a existat o relatie de concubinaj de 19 ani, iar gratificatia facuta de defunct se datoreaza si faptului ca aceasta a avut o garsoniera pe care a vandut-o, iar suma obtinuta l-a dat-o defunctului pentru a-si achita o datorie foarte mare, insa nu a solicitat inapoierea acestei sume. La data de 10 iulie 2009 defunctul a reinnoit actul din 2005 aratand ca in caz de deces va deveni mostenitoarea sa testamentara cu titlu particular asupra apartamentului defunctului.
In drept au fost invocate disp. art. 899 si urm. Cod civil.
La data de 21.04.2010 paratele au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea cererii.
La termenul de judecata din data de 07.09.2010 reclamanta a precizat cererea sub aspectul cadrului procesual pasiv fata de decesul paratei G.C., survenit pe parcursul judecatii, aratand ca intelege sa se judece in contradictoriu cu mostenitorii acesteia, respectiv G.I., D.D si C.L..
La termenul de judecata din data de 15.12.2010 instanta a admis exceptia de litispendenta si exceptia de conexitate in privinta capetelor de cerere pentru care nu exista identitate intre cele doua cereri de chemare in judecata si a dispus reunirea dosarului cu nr. 21797/300/2010 la dosarul de fata.
Prin sentinta civila nr. 13898/16.11.2011, instanta de fond a admis in parte cererea formulata de reclamanta; au fost obligati paratii sa plateasca reclamantei suma de 11.000 lei, reprezentand imprumut nerestituit, precum si dobanda legala aferenta, calculata cu incepere de la 22.06.2010 si pana la data platii efective; s-au respins ca neintemeiate celelalte capete ale cererii; au fost compensate in parte cheltuielile de judecata si obligata reclamanta sa plateasca paratilor suma de 134 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
In privinta primului inscris, intitulat "chitanta", instanta a considerat ca acesta nu imbraca forma unui testament olograf.
Cat priveste cel de-al doilea inscris, intitulat "declaratie" , instanta a constat ca, in raport de disp. art. 859 C.civil testamentul olograf nu este valabil decat cand este scris in tot, datat si subsemnat de mina testatorului, acesta nu indeplineste conditiile impuse de lege pentru a fi calificat drept testament, fiind un inscris tehnoredactat, doar semnat de catre defunct, nefiind scris si nici datat de catre acesta. Or, pentru a putea reprezenta un testament olograf valabil, era necesar ca inscrisul invocat sa indeplineasca cumulativ cele trei conditii desprinse din textul legal evocat, respectiv sa fie scris in intregime, semnat si datat de catre testator, conditii neindeplinite in speta.
In raport de aceste concluzii ale instantei, in sensul inexistentei unui legat cu titlu particular instituit in favoarea reclamantei, capetele de cerere privind constatarea calitatii reclamantei de mostenitor testamentar de pe urma defunctului D.I., constatarea obiectului legatului si anularea certificatului de mostenitor nr. 26/19.04.2010 eliberat de B.N.P. O.A.R. au fost respinse ca atare.
Cat priveste capetele de cerere formulate cu caracter subsidiar, respectiv obligarea paratilor la plata sumei de 20.000 euro reprezentand contravaloarea procentului de 75% din valoarea actuala a garsonierei vandute de reclamanta sau obligarea paratilor la restituirea sumei de 11.000 lei, plus dobanda legala la data platii, reprezentand imprumutul acordat autorului paratilor, instanta, avand in vedere situatia de fapt expusa anterior cu privire la natura raportului juridic nascut intre reclamanta si autorul paratilor - imprumut banesc, precum si dispozitiile legale incidente art. 1584-1586 C.civil - obligatiile imprumutatului), a constatat temeinicia in parte doar a ultimului, cel vizand restituirea sumei imprumutate, alaturi de dobanda legala aferenta, dobanda care in conformitate cu disp. art. 1088 C.civil anterior aplicabil in raport de data incheierii conventiei de imprumut si de data sesizarii instantei de judecata curge cu incepere de la data introducerii cererii de chemare in judecata. Conform textelor legale sus mentionate, obligatia care incumba imprumutatului in speta, mostenitorilor acestuia este aceea de a restitui la scadenta lucrurile imprumutate in aceeasi calitate si cantitate sau aceeasi suma de bani in situatia imprumutului banesc. Provenienta sumei imprumutate si imprejurarea ca reclamanta imprumutatoare si-a instrainat un bun imobil pentru a obtine suma de bani cu care l-a imprumutat pe concubinul sau, autorul paratilor, este lipsita de relevanta prin prisma obligatiei de restituire ce incumba imprumutatului, neexistand niciun temei conventional sau legal care sa impuna raportarea sumei de restituit la valoarea actuala a imobilului pe care imprumutatoarea l-a instrainat in anul 2005.Instanta de judecata a mai retinut ca sustinerile reprezentantului paratelor in sensul ca parte din suma imprumutata a fost restituita (5000 lei RON) nu au fost dovedite, singura imprejurare din care paratele au tras aceasta concluzie fiind o insemnare facuta de defunct pe un caiet personal, insemnare care nu poate proba prin ea insasi restituirea, chiar partiala, a imprumutului, cata vreme provine de la imprumutat, iar nu de la imprumutator, pentru a putea fi considerat un inscris liberator de creanta.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta S.V. criticand solutia primei instante ca fiind nelegala si netemeinica.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sectia a IV-a Civila la data de 06.07.2012, sub nr. de dosar 1259/300/2010.
Prin decizia civila nr.337A/4.04.2013 Tribunalul Bucuresti Sectia a IV a Civila a respins apelul ca nefondat.
S-a retinut, in esenta, ca apelanta reclamanta nu a reusit sa faca dovada incheierii unui testament olograf care sa ii confere acesteia calitatea de mostenitor testamentar si un drept de proprietate asupra imobilului.
In ce priveste motivul de apel prin care se critica solutia data capatului de cerere prin care s-a solicitat obligarea paratelor la plata sumei de 20.000 Euro,ce reprezinta contravaloarea procentului de 75% din valoarea garsonierei, vanduta de apelanta reclamanta pentru ca defunctul sa-si poata achita datoriile, tribunalul a retinut ca defunctul a primit cu imprumut suma de 11.000 lei , suma ce nu a fost restituita, nefiind dovedit de partile adverse acest aspect.
In mod corect instanta de fond a dispus restituirea sumei imprumutate, alaturi de dobanda legala aferenta, dobanda care curge cu incepere de la data introducerii cererii de chemare in judecata.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti a formulat recurs in termen legal reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate.
Se sustine ca instantele au interpretat gresit cele doua inscrisuri deduse judecatii si care apartin defunctului D.I. intrucat in mod cert din cuprinsul acestora rezulta intentia clara a defunctului de a gratifica pe reclamanta atat fata de afectiunea reciproca cat si pentru grija pe care a purtat-o de-a lungul relatiei de 20 de ani.
Astfel, se arata ca avand in vedere scopul pentru care a fost edictat art.859 C.civ. - protejarea testatorului si respectarea ultimei sale vointe - practic instanta in contextul in defunctul a lasat doua inscrisuri, inscrisuri ale caror clauze sunt una in continuarea celeilalte este mai mult decat evident ca poate a aprecia asupra ultimei dorinte a acestuia prin analizarea ca un tot unitar a celor doua inscrisuri.
Chiar daca unul dintre cele doua inscrisuri depuse in dosar nu cuprinde toate elementele prevazute de art.859 C.civ., avand in vedere ca pe cel de al doilea inscris denumit " Declaratie " exista aplicata semnatura valabila a defunctului D.I. si ca in cuprinsul acestuia se arata ca doreste sa reinnoiasca actul realizat la 5.04.2005, a apreciat ca acest ultim act este valabil intocmit si poate fi retinut de instanta ca are natura juridica a unui testament olograf si prin raportare la clauzele inscrisului denumit" chitanta ".
Chiar daca suntem in lipsa unuia dintre elementele prevazute de art.859 C.civ. pentru valabilitatea testamentului olograf, nulitatea actului juridic nu poate opera atata timp cat interesul ocrotit este unul personal, iar pentru a opera nulitatea instanta trebuie sa observe daca din actele depuse la dosar si probele administrate in cauza se poate stabili intentia defunctului David Ion, respectiv ca, prin aceste doua inscrisuri, a dorit sa gratifice, avand in vedere ca judecatorul are libertatea de a aprecia efectele actelor incheiate de parti si de a interpreta corect clauzele acestora.
Ori in contextul in care exista doua inscrisuri, emise de aceeasi persoana, inscrisuri care sunt unul in continuarea celuilalt este evident ca judecatorul fondului trebuia sa verifice daca sunt indeplinite conditiile de valabilitate ale unui testament olograf in raport de ambele acte, interpretate ca un tot.
Prin decizia civila nr.1749/2013 pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti a fost respins, ca nefondat, recursul declarat.
Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei in raport de criticile formulate cat si de dispozitiile legale incidente in materie, Curtea retine ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Conform dispozitiilor art.859 Cod civil - testamentul olograf este acela ce este scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului.
Pentru a ocroti independenta testatorului cat si pentru a da declaratiei ultimei vointe un caracter neindoielnic, legiuitorul nu permite ca dispozitiile testamentare sa produca efecte decat daca au fost imbracate in formele stabilite de lege. Aceste forme nu sunt cerute quoad probationem, ci quoad substantiam, asadar sub sanctiunea nulitatii absolute.
Testamentul este un act solemn dar nu neaparat autentic. In cazul testamentului olograf, solemnitatea consta in scriitura care trebuie sa fie in intregime opera testatorului.
Asadar in raport de aceste consideratii teoretice,interpretarea coroborata, unitara a clauzelor celor doua inscrisuri, nu poate conduce la concluzia ca acestea pot fi considerate un testament olograf.
Primul inscris poarta denumirea de "chitanta" si chiar daca este scris in intregime, datat 5.04.2005 si semnat de defunctul D.I., clauzele sale nu pot fi considerate a reflecta vointa defunctului de a-i lasa reclamantei apartamentul in discutie, intrucat in cuprinsul acestui act se fac referiri exprese la imprumutul sumei de 100.000.000 lei rol precum si la termenul de restituire, acela de un an.
Mai face referire defunctul si la posibilitatea decesului,insa aceasta chestiune este subsidiara si in raport si de celalalt inscris intocmit, intitulat "declaratie", aceasta mentiune sau clauza devenea operanta numai in eventualitatea decesului mai devreme de un an, termenul de restituire a imprumutului.
Ca urmare, vointa defunctului la acea data nu poate fi interpretata ca fiind aceea de a testa in favoarea reclamantului, cata vreme o eventuala intrare in posesie a reclamantei era conditionata de nerestituirea sumei de bani si in acest mod dispare caracterul de liberalitate ale inscrisului in cauza.
Cauza juridica a intocmirii ambelor inscrisuri este data de imprejurarea imprumutului sumei de 100.000.000 lei rol intrucat si in cel de-al doilea inscris - "declaratie", defunctul a facut referire la aceiasi suma de bani, utilizand din nou termenul de "imprumut" si adaugand din nou o mentiune cu referire la posibilitatea decesului, si lasarea in proprietate a apartamentului insa in raport direct, din nou cu valoarea sumei imprumutate.
In esenta, cele doua inscrisuri cuprind aceleasi mentiuni cu privire la imprumutul sumei de 100.000.000 lei rol si nu pot fi interpretate ca avand un caracter neindoielnic in privinta vointei defunctului de a intocmi un testament olograf, asa cum sustine recurenta.
Declaratiile martorilor audiati in cauza nu pot completa aceste inscrisuri in sensul ultimei vointe cu caracter neindoielnic, ce tine de esenta unui testament.
Ca urmare, instantele de judecata au facut o interpretare corecta a celor doua inscrisuri, aplicand in mod legal dispozitiile art.859 Cod civil cu privire la conditiile de validitate a unui testament olograf, in cauza nefiind incidente motivele de modificare invocate si prevazute de dispozitiile art.304 Cod procedura civila .
De asemenea, s-a retinut in mod corect de catre instantele de judecata ca suma ce urmeaza a fi restituita reclamantului este suma de 11.000 lei cu dobanda legala aferenta, aceasta facand parte din pasivul mostenirii, in conditiile in care recurenta reclamanta nu a facut dovezi cu privire la un cuantum mai mare al acestuia.
Fata de aceste aspecte, Curtea, in baza dispozitiilor art.312 alin.1 Cod procedura civila urmeaza a respinge recursul ca nefondat.
In ceea ce priveste cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de intimati desi in cauza sunt indeplinite dispozitiile art.274 alin.1 Cod procedura civila , aceasta va fi respinsa intrucat nu s-a facut dovada efectuarii unor cheltuieli de judecata in aceasta faza procesuala.