Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Dr.Tr.Severin din 4 aprilie 2007 a fost trimis in judecata inculpatul Manescu Nicusor, arestat in alta cauza, pentru savarsirea infractiunii de lovire si alte violente, prevazuta de art. 180 alin.2 cod penal, retinandu-se ca in seara de 11.11.2006, in timp ce se aflau la barul din comuna Malovat, acesta a agresat pe partea vatamata Bobiti Ion, aplicandu-i mai multe lovituri cu pumnii si capul, producandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de ingrijiri medicale.
Starea de fapt expusa a fost probata in cursul urmaririi penale cu urmatoarele mijloace de proba: plangerea si declaratia partii vatamate, certificatul medico legal nr.1014/13.11.2006, declaratiile martorilor Nemesu Ion si Nemesu Marian Florin si declaratiile inculpatului.
La 16 mai 2007 a fost inregistrata la instanta sub nr.3759/225/2007, cererea formulata de petentul Manescu Nicusor, prin care acesta solicita contopirea pedepselor aplicate prin sentintele penale nr. 380/2007 si 582/2007, ambele ale Judecatoriei Dr.Tr.Severin. Cum obiectul acestei cauze are legatura cu obiectul cauzei de fata, pentru o justa solutionare a cauzei, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul de fata.
Partea vatamata Bobiti Ion s-a constituit parte civila cu 3.000 lei daune morale si 500 lei daune materiale.
A fost identificat inculpatul, i s-a adus la cunostinta invinuirea, incadrarea juridica, dreptul de a avea aparator, precum si dreptul de a nu face nicio declaratie, atragandu-i-se atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa.
Inculpatul a invocat dreptul la tacere, refuzand sa dea declaratii cu privire la invinuire.
A declarat ca nu isi face probe in aparare.
Pentru stabilirea imprejurarilor savarsirii faptei au fost audiati martorii Nemesu Ion si Nemesu Marian Florin, care au asistat la agresiune.
Coroborand probatoriul administrat in faza de urmarire penala cu probele administrate direct, nemijlocit si contradictoriu in faza de cercetare judecatoreasca, instanta constata urmatoarele:
In seara de 11.11.2006, in jurul orei 22,00, partea vatamata Bobiti Ion se afla in barul SC Solitar SRL din comuna Malovat, impreuna cu Nemesu Ion si Nemesu Marian Florin, consumand bere la o masa. La un moment dat, acestia s-au ridicat de la masa, intentionand sa joace dupa muzica si ajungand in apropierea inculpatului Manescu Nicusor, acesta l-a impins pe martorul Nemesu Marian Florin. Partea vatamata a intervenit pentru a aplana conflictul insa inculpatul s-a repezit asupra sa, lovindu-l cu pumnii si cu capul in zona fetei, cauzandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de ingrijiri medicale, potrivit certificatului medico legal nr.1014/13.11.2006 eliberat de Serviciul de Medicina Legala Mehedinti.
Fapta inculpatului Manescu Nicusor de a aplica mai multe lovituri partii vatamate, pentru a caror vindecare au fost necesare 7-8 zile de ingrijiri medicale, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de lovire si alte violente, prevazuta de art. 180 alin. 2 cod penal.
Inculpatul a avut o conduita sincera pe parcursul urmaririi penale. In antecedente are condamnari pentru infractiuni la regimul circulatiei si infractiuni de violenta, condamnari care, in raport de cuantumul pedepselor aplicate (inchisoarea sub 6 luni) nu reprezinta primul termen al recidivei.
In raport de aceste criterii si tinand seama si de gradul de pericol social al faptei, instanta va aplica inculpatului pedeapsa de 3 luni inchisoare.
Verificand fisa de cazier judiciar atasata la dosarul cauzei, precum si mandatele de executare, se constata ca infractiunile pentru care a fost condamnat inculpatul Manescu Nicusor prin sentintele penale nr.1310/28.04.2005, 447/16.02.2006, 380/1.03.2007 si 582/5.04.2007 toate ale Judecatoriei Dr.Tr.Severin, sunt concurente, sub forma pluralitatii intermediare, cu infractiunea dedusa judecatii, astfel ca, in temeiul art.40 cod penal, se va dispune contopirea tuturor pedepselor, inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare in conditiile art.64 -71 cod penal.
Constatandu-se ca prin sentinta penala nr.380/2007 a Judecatoriei Dr.Tr.Severin s-a revocat gratierea pentru pedeapsa de 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.3595/6.12.2002 a Judecatoriei Dr.Tr.Severin, se va dispune executarea acesteia alaturi de pedeapsa de 1 an, in final inculpatul Manescu Nicusor urmand sa execute pedeapsa de 1,6 ani inchisoare, pedeapsa din care se va deduce perioada executata din 11.10.2005 la 7.02.2006 si din 20.11.2006 la zi, mentinandu-se starea de arest.
Se vor anula vechile mandate si se va dispune emiterea unui nou mandat de executare.
Cu privire la latura civila.
Se constata ca partea vatamata Bobiti Ion a solicitat 3.000 lei cu titlu de daune morale si 500 lei daune materiale, insa aceasta nu a produs nici o proba in dovedirea laturii civile.
In raport de leziunile produse, intensitatea suferintelor victimei, instanta va acorda suma de 200 lei cu titlu de daune morale, considerand ca aceasta suma este acoperitoare pentru prejudiciul moral incercat. Cum nu s-au dovedit daunele materiale, instanta nu va acorda nici o suma de bani cu acest titlu.
SOLUTIE DE CONDAMNARE SI REVOCARE A GRATIERII
Sentinta penala nr. 775 din data de 24.05.2007
pronunțată de Judecatoria Drobeta Turnu Severin
Domeniu Loviri si alte vatamari |
Dosare Judecatoria Drobeta Turnu Severin |
Jurisprudență Judecatoria Drobeta Turnu Severin
Sursa: Portal.just.ro