Contestatie la Legea nr. 275/2006 Potrivit Legii nr. 275/2006 in mod exceptional, natura si modul de savarsire a infractiunii, precum si persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate in regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Tinand cont ca PRMS Craiova poate desemna condamnatului C. M. un alt insotitor incadrat in regimul inchis de executare a pedepsei, iar criteriile pe baza carora un condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani poate fi inclus, in mod exceptional, in regimul de executare inchis, sunt limitativ prevazute de art. 20 din Legea nr. 275/2006, instanta constata ca prezenta contestatie este neintemeiata si urmeaza sa o respinga
Asupra cauzei penale de fata:
La data de 22.01.2007, a fost inregistrata pe rolul acestei instante, sub nr. 1235/215/2007, contestatia formulata de petentul-condamnat C. M., in conformitate cu Legea nr. 275/2006 impotriva incheierii din 27.12.2006 pronuntata de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maxima Siguranta Craiova. Condamnatul nu a aratat motivele care au stat la baza acestei contestatii.
Penitenciarul cu Regim de Maxima Siguranta Craiova a inaintat instantei dosarul, solutionat prin incheierea din 27.12.2006 a judecatorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 12.12.2006, petentul-condamnat C. M. a formulat plangere la judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, solicitand ca insotitorul sau, J. I., condamnat la pedeapsa de 25 ani pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav sa nu fie incadrat la regimul de maxima siguranta, ci la regimul inchis, motivand ca acesta are un comportament corespunzator fata de el in calitate de insotitor.
Prin incheierea din 27.12.2006 pronuntata de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, in temeiul art. 25 alin.4 lit. b din Legea nr. 275/2006, a fost respinsa ca nefondata plangerea condamnatului.
Impotriva acestei incheieri condamnatul a formulat contestatie, aratand ca doreste ca si lui J. I. sa i se stabileasca regimul inchis de executare a pedepsei, pentru ca acesta sa fie in continuare insotitorul sau.
Instanta retine ca potrivit Legii nr. 275/2006 in mod exceptional, natura si modul de savarsire a infractiunii, precum si persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate in regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Tinand cont ca PRMS Craiova poate desemna condamnatului C. M. un alt insotitor incadrat in regimul inchis de executare a pedepsei, iar criteriile pe baza carora un condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani poate fi inclus, in mod exceptional, in regimul de executare inchis, sunt limitativ prevazute de art. 20 din Legea nr. 275/2006, instanta constata ca prezenta contestatie este neintemeiata si urmeaza sa o respinga.
Petentul-condamnat va fi obligat, in conformitate cu disp. art. 192 alin.2 C.p.p. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.