CONCUBINI- IMPARTIREA BUNURILOR DOBANDITE IN EPRIOADA CONCUBINAJULUI.
Prin actiunea civila inregistrata pe rolul acestei instante reclamanta M G, a chemat in judecata pe paratul C E, solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna iesirea din indiviziune cu privire la bunurile dobandite in perioada 1999-2006, perioada in care partile au trait in concubinaj.
In motivare, reclamanta a aratat ca, incepand cu anul 1999, a intrat in relatie de concubinaj cu paratul pana in 2006, cand a fost alungata. In aceasta perioada ei au dobandit, cu o contributie egala urmatoarele bunuri: grajd din boltari, acoperit cu placi de azbociment, perdea din lemn, acoperita cu placi de azbociment, acoperit cu tabla spatele pivnitei, refacut gardul din scandura noua, in proportie de 50%, 6 m.c. de lemne de foc, esenta stejar, un butoi de 6 dal, o badana de 20 dal., o caruta pe osie din fier, 5000 Kg porumbi stiuleti, 8000 Kg fan, 500 snopi coceni, 400 kg foi de porumb, 450 litri vin , 100 litri de tuica, 100 Kg ceapa uscata, 5 funii usturoi, 40 borcane a 0, 50 Kg cu dulceata, 4 borcane a 5 Kg cu castraveti in otet, 1000 Kg balegar de grajd, 2 porci a 20 Kg si, respectiv 80 Kg, 10 curci, 20 gaini, 5 rate lesesti, un plug din fier.
Reclamanta a mentionat ca toate aceste bunuri au ramas in domiciliul paratului si acesta refuza sa-i restituie unele din bunurile de stricta necesitate.
La termenul din 16-01-2007, paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala.
Prin cererea reconventionala, paratul a solicitat ca reclamanta sa-i restituie doua bovine si doi vitei iar in situatia in care aceste animale nu mai exista sa plateasca contravaloarea lor.
Paratul a mentionat ca prima bovina a achizitionat-o in martie 2004, cand era gestanta, cu banii proveniti din vanzarea unui autoturism, proprietate personala, iar celelalte trei animale provin din prasila primei bovine. Toate aceste patru animale au fost insusite de reclamanta in momentul in care a parasit gospodaria.
Prin intampinarea formulata, paratul a mentionat ca bunurile pe care aceasta le solicita a fi partajate, desi au fost realizate in perioada de concubinaj, ele au fost obtinute prin contributia sa exclusiva iar reclamanta neavand vreo contributie.
Au fost administrate urmatoarele probe: acte, martori, interogatoriu probe
Incepand cu octombrie 2003, partile au intrat in relatii de concubinaj pana in octombrie 2006.
Reclamanta, prin cererea formulata, a solicitat ca sa se retina ca a avut o contributie egala cu paratul la dobandirea bunurilor mentionate in cererea reconventionala.
Din declaratiile martorilor, instanta retine ca paratul a edificat grajdul, perdeaua, acoperit pivnita si refacut gardul, din materiale care existau in gospodaria sau cu materiale pe care acesta le-a cumparat cu banii sai.
Tot martorii au au confirmat ca o parte din fan provenea de pe un teren al paratului pe care el l-a muncit, iar o parte l-a achizitionat de la niste persoane din localitate in schimbul munci pe care el a prestat-o. Caruta pe osii de fier a fost confectionata de parat dintr-un vechi autoturism al ginerelui sau, iar rotile au fost cumparate din targ. Cele 400 kg de foi de porumb au fost primite de parat de la fratele sau, iar porumbul provine de pe terenul aceluiasi parat, teren ce a fost muncit in mare parte de fratele lui. Plugul de fier , conform declaratiei martorului VA, ii apartine acestuia , el imprumutandu-l paratului.
Instanta a constatat ca, in momentul in care reclamanta a plecat de la parat, aceasta a luat din gospodarie doua care de lemne, doi porci,curci, gaini, precum si cele doua vaci cu doi vitei.
Pin rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Balcesti, s-a stabilit ca in data de 22.10.2006, reclamanta impreuna cu sora sa si fiul ei, au luat din gospodaria paratului , bunurile care-i apartineau.
In privinta celor doua vaci si doi vitei martorii au declarat ca dupa ce partile au intrat in concubinaj paratul a cumparat o vaca cu banii proveniti din vanzarea unui autovehicul. Celelalte bovine provin din prasila primei vaci , iar in momentul in care reclamanta a plecat de la parat a luat aceste animale pe care ulterior le-a vandut deoarece nu putea sa le mai intretina.
In perioada cat partile au fost in relatii de concubinaj reclamanta a impurmutat sume de bani de la diverse persoane din localitate pe care ulterior paratul le achita. Paratul are o pensie in cuantum de 493 lei, spre deosebire de reclamanta care nu are nici un venit, singurele venituri ale acesteia fiind pensia pe care cei doi minori o primesc.
Desi reclamanta sustine ca obtinea venituri din munca pe care o presta cu ziua la diverse persoane din comuna, martorii nu au confirmat ca aceasta presta munca in mod regulat, ci participa numai in mod ocazional.
Avand in vedere ca, in cazul concubinilor nu se aplica disp.art.30 C. fam. privind comunitatea de bunuri, in cazul acestora este necesar sa se dovedeasca contributia la dobandirea fiecarui bun in parte preucm si cota in care acesta a contribuit.
Prezumtiile care exista in cazul comunitatilor de bunuri ale sotilor nu-si gasesc aplicabilitatea in cazul concubinilor astfel ca cel care pretinde partajarea trebuie sa-si dovedeasca efectiv contributia.
Intrucat reclamanta nu a facut dovada ca a contribuit la dobandirea bunurilor sau edificarea constructiilor mentionate, instanta urmeaza sa respinga cererea acesteia de partaj ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de parat, instanta potrivit probatoriului administrat in cauza constata ca, cele doua bovine si cei doi vitei, sunt proprietatea acestuia, iar reclamanta in mod abuziv le-a luat si le-a instrainat.
Art. 480 C.civ., stabileste ca: " proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut insa in limitele determinate de lege".
In consecinta, instanta urmeaza sa admita cererea reconventionala si sa oblige pe reclamanta sa restituie paratului doua vaci si doi vitei, iar daca aceasta nu pot fi restituite in natura sa plateasca contravaloarea lor.
