Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contract de franciza. Reziliere Sentinta civila nr. 2824 COM din data de 06.11.2001
pronunțată de Tribunalul Constanta

Contract de franciza. Reziliere.

Rezilierea unui contract bilateral este reglementata ca o sanctiune a neexecutarii culpabile a conventiei sinalagmatice si consta in desfiintarea pentru viitor a efectelor sale.
Actiunea in reziliere poate fi formulata numai de partea care a executat contractul sau care se declara gata sa il execute.
Neexecutarea trebuie sa-i fie, prin urmare, imputabila paratului, iar nu sa depinda de reclamant, neputandu-se invoca, spre exemplu, neconfirmarea de catre acesta din urma a continuarii raporturilor juridice cu paratul.

Reclamanta SNP PETROM S.A. Bucuresti, prin Sucursala PECO Constanta, a chemat in judecata pe parata S.C. ELPO S.R.L. Constanta, solicitand sa se constate prin hotarare judecatoreasca rezilierea de drept si incetarea contractului tip franciza incheiat la 12.05.2000 si sa se dispuna obligarea paratei la predarea imobilului Statiei PECO nr. 31, cu intregul patrimoniu si stoc de marfa catre reclamanta.
S-a sustinut, in considerentele actiunii, ca raporturile juridice dintre cele doua societati au fost generate de incheierea contractului tip franciza, privind operatiuni de interes reciproc de agentie.
Conform prevederilor art. 2 din contract, o conditie esentiala privea renegocierea anuala a clauzelor. Cu toate ca a fost notificata de mai multe ori de catre reclamanta pentru a participa la procedura renegocierii, societatea parata nu a inteles sa respecte aceasta clauza.
Intrucat s-au implinit cele trei luni de la epuizarea a sase luni definite in contract ca ,,perioada de proba’’, nu se poate retine - in opinia reclamantei - ca a operat tacita relocatiune, cu consecinta pastrarii valabilitatii contractului pe o perioada de 5 ani, in cauza avand loc doar o prorogare a perioadei de proba.
S-au invocat, totodata, o serie de alte aspecte legate de activitatea paratei, care contravin dispozitiilor contractuale, referitoare la vanzarea de marfa pe baza de borderouri fara remiterea imediata a numerarului, efectuarea de aprovizionari proprii cu marfa comercializata prin statia PECO, fara achitarea comisionului catre reclamanta, nerespectarea contractului colectiv de munca, modificarea unilaterala a preturilor la marfurile complementare etc.
Pe parcursul procesului, reclamanta a solicitat sa se ia act, in temeiul art. 132 alin. 1 cod proc. civila, de modificarea obiectului actiunii, in sensul solicitarii rezilierii contractului tip franciza incheiat la 12.05.2000 si a evacuarii paratei din imobilul statiei de distributie PECO.
Temeiul in fapt al rezilierii il constituie, potrivit noilor considerente, neindeplinirea conditiei impuse in art. 2 lit. b din contract, privind confirmarea scrisa de catre reclamanta a continuarii activitatii dupa expirarea perioadei de proba.
Actiunea reclamantei este nefondata.
Rezilierea unui contract bilateral este reglementata ca o sanctiune a neexecutarii culpabile a conventiei sinalagmatice si consta in desfiintarea pentru viitor a efectelor sale.
Actiunea in reziliere poate fi formulata numai de partea care a executat contractul sau care se declara gata sa il execute.
Neexecutarea trebuie sa-i fie, prin urmare, imputabila paratului, iar nu sa depinda de reclamant, neputandu-se invoca, spre exemplu, neconfirmarea de catre acesta din urma a continuarii raporturilor juridice cu paratul, dupa epuizarea unei anumite perioade de timp.
Celelalte aspecte, privind nerespectarea altor clauze contractuale, nu au fost probate in cursul procesului, motiv pentru care - retinand toate aceste considerente - actiunea reclamantei urmeaza a fi respinsa.
(sentinta civila nr. 2824 COM/ 6.11.2001, irevocabila conform deciziei civile nr. 557/ 2002 a Curtii de Apel Constanta-sectia comerciala)

Sursa: Portal.just.ro