Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Comercial. Anulare dispozitie de plata Sentinta comerciala nr. 2438 din data de 03.12.2008
pronunțată de Tribunalul Arad

. Prin sentinta nr. 2438/3 decembrie 2008, pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr. 3570/108/2008, s-a admis actiunea in anulare formulata de catre reclamanta MO, prin lichidator judiciar, impotriva paratului DT si in consecinta a anulat dispozitiile de plata prin care paratei i s-a restituit suma de 30.000 lei reprezentand imprumuturi acordate personal societatii debitoare si obliga parata la restituirea sumei de 30.000 lei in averea debitoarei
Prin decizia civila nr. 198/R, din acelasi dosar, Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de parata DT impotriva acestei sentinte, a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
In considerente s-a retinut ca potrivit art. 20 (1) lit. h din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, printre principalele atributii ale administratorului judiciar este si aceea de a introduce actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor.
De asemenea, potrivit art. 25 lit. e) din Legea 85/2006 printre principalele atributii ale lichidatorului judiciar este si aceea de a introduce actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor.
Totodata, potrivit art. 79 din Legea 85/2006, administratorul judiciar sau lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, iar in conformitate cu art. 80 din acelasi act normativ, administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor.
Se constata deci ca legiuitorul a inteles sa atribuie calitate procesuala activa de a formula astfel de actiuni numai administratorului sau lichidatorului judiciar al societatii debitoare aflata in procedura insolventei, si nu societatii debitoare in nume propriu, asa cum s-a procedat in speta de fata.
O astfel de cerere in raport de dispozitiile legale aratate mai sus, poate fi formulata doar de catre lichidatorului sau administratorul judiciar, in contradictoriu cu societatea debitoare, care poate fi in acest context doar parata si nu reclamanta, in raport de dispozitiile art. 85 alin. 6 din Legea 85/2006, care prevede ca "Au calitate procesuala pasiva in actiunile in anulare prevazute la art. 79 si 80 debitorul si, dupa caz, cocontractantul sau. Debitorul va fi citat in calitate de parat prin administratorul special".
Astfel fiind, in speta, instanta de fond prin judecator sindic trebuia sa dispuna citarea partilor in conformitate cu dispozitiile legale aratate mai sus si sa puna in discutie calitatea procesuala activa sau pasiva a acestora, dupa care sa procedeze la judecarea cauzei pe fond.

Sursa: Portal.just.ro