Insolventa

Prin sentinta comerciala nr. 711 din 13 aprilie 2009, Tribunalul Arad, Sectia Comerciala a admits in parte cererea formulata de practicianul in insolventa si a obligat parata, administrator al debitorului, sa suporte suma de 24.000 lei din pasivul debitorului.
S-a retinut ca la data deschiderii procedurii parata detinea calitatea de administrator al debitorului. In aceasta calitate parata a transferat bunuri in valoare de 24.000 lei catre o alta societate al carei asociat unic este parata, contravaloarea acestor bunuri nefiind urmarita si incasata in termenul de prescriptie. In consecinta judecatorul sindic a apreciat ca referitor la aceasta suma sunt intrunite conditiile art. 138 lit. b. din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Curtea de Apel Timisoara, prin decizia civila nr. 1559/com/26.11.2009 a admis recursul declarat de parata si a modificat in tot sentinta atacata in sensul respingerii cererii pentru atragerea raspunderii patrimoniale.
Curtea a retinut ca trebuie sa se limiteze la analiza indeplinirii cerintelor de atragere a raspunderii prin prisma faptei de la lit.b) pe care legea o considera ca fiind intrunita, atunci cand, "au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice".
S-a retinut ca, in acest context, se impune verificarea indeplinirii tuturor conditiilor privind raspunderea civila delictuala aplicabile si in cazul institutiei raspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere din procedura insolventei, si printre acestea se identifica cea care vizeaza existenta raportului de cauzalitate intre fapta savarsita de parata si starea de insolventa a debitorului unde aceasta a fost administrator.
Ori, din acest punct de vedere judecatorul sindic a apreciat gresit ca exista un astfel de raport de cauzalitate, in conditiile in care, vanzarea de bunuri a avut loc in anul 2005, cand s-a emis si factura, iar starea de insolventa a debitorului a fost retinuta in anul 2008 cand s-a deschis procedura generala, conditii in care nu se pot identifica elemente de cauza - efect intre cele doua evenimente produse.
Pe de alta parte, nu se poate identifica si nu a fost precizat nici de judecatorul sindic care ar fi interesul personal al actelor de comert savarsite in anul 2005 de catre parata, care a efectuat o vanzare obisnuita de bunuri, insa culpa sa se limiteaza la neincasarea pretului in termenul de prescriptie.
De altfel, insasi art.138 alin.1 impune cerinta ca in raport sa fie "identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, cand la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre faptele enumerate, astfel ca, rezulta cu claritate necesitatea existentei acestui raport de cauzalitate, care in speta nu a fost dovedit.
Pe cale de consecinta si vazand art.312 si 304 pct.9 C.pro.civ. si art.8 din Legea nr.85/2006 s-a admis recursul paratei