Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamantii M.E. si S.L.M. in contradictoriu cu paratul Primarul M.R., avand ca obiect contestatie formulata in baza legii 10/2001.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei dupa care:
Mersul dezbaterilor si sustinerile pe fond ale partilor sunt consemnate in incheierea de sedinta din data de 23 februarie 2010 cand instanta, pentru a da posibilitatea partilor sa depuna la dosar concluzii scrise, a amanat pronuntarea asupra cauzei la data de 2 martie 2010 si apoi la data de azi, 5 martie 2010, incheieri ce fac parte integranta din prezenta sentinta civila.
Instanta retine cauza in pronuntare.
T R I B U N A L U L
Prin actiunea civila inregistrata la aceasta instanta sub nr. dosar 2011/102/2009 la data de 28 august 2009 , reclamantii M.E. si S.L.M. in contradictoriu cu Primarul municipiului Reghin au solicitat obligarea paratului la remiterea dispozitiei de restituire in natura a imobilului teren , inscris in CF nr. 4893 Reghin , nr. top 428/1 si 429/1/1/1 in suprafata initiala de 611 mp , conform deciziei civile nr. 35/A din dosarul nr. 909/2005 si a rapoartelor de expertiza tehnica efectuate in cauza , cu obligarea paratului la acordarea de despagubiri pentru prejudiciul cauza prin neemiterea dispozitiei .
In motivarea cererii se arata ca in temeiul prevederilor legii nr. 1072001 , reclamantii au notificat unitatea detinatoare a imobilului a carui restituire in natura s-a solicitat . In anul 2001 , RAGCL Reghin as-a pronuntat prin dispozitie in senul respingerii cererii de restituire in natura a imobilului aflat in administrarea sa , propunand acordarea de despagubiri . Impotriva acestei dispozitii a fost formulata contestatie ,care a fost admisa si s-a dispus restituirea in natura a constructiilor .- cu exceptia unui apartament , iar cauza fiind judecata in contradictoriu si cu Primaria Reghin , s-a dispus restituirea in natura a 1350 mp teren , pentru 852 mp teren fiind stabilite despagubiri . In privinta constructiilor , RAGCL Reghin a emis dispozitie in senul celor dispuse de instanta , insa paratul Primarul M.R. nu a emis dispozitia in ceea ce priveste terenul , astfel incat reclamantii nu au posibilitatea de a intabula terenul .
Alaturat actiunii au fost depuse copii ale decizie civile nr. 35/A/ 13 martie 2007 pronuntata de Curtea de Apel Tg. Mures ( filele 2-5) si Decizia nr. 77/13/72/1/1 din 19.09.2008 emisa de RAGCL Reghin ( filele 6-8) .
Prin intampinare , Municipiul Reghin - prin Primar ( filele 17-23) a aratat ca cererea reclamantilor nu este intemeiata , intrucat Municipiul Reghin a depus diligentele necesare si legale in vederea punerii in executare a deciziei pronuntate de Curtea de Apel Tg. Mures , sens in care a solicitat atat RAGCL Reghin cat si reclamantilor comunicarea Notificarii nr. 136/ 2001 si a documentatiei anexate , reclamantii fiind invitati la sediul institutiei pentru punerea in aplicare a hotararii judecatoresti . Se mai arata totodata ca prin decizia nr. 35/A/ 13.03.2007 , Municipiul Reghin nu a fost obligat sa emita dispozitie de retrocedare a terenului revendicat de reclamanti , cu toate acestea reclamantii au notificat Institutia Primarului M.R. in acest sens , somand ca in termen de 10 zile sa se emita decizia de restituire a terenului . Se apreciaza ca reclamantii au dat dovada de rea credinta intrucat nu au inteles sa comunice documentele necesare intocmirii dispozitiei de retrocedare , iar pe de alta parte , desi dispozitivul deciziei Curtii de Apel este echivoc si lasa loc de interpretare in ceea ce priveste partile obligate , in conditiile in care SC RAGCL SA Reghin si-a declinat competenta de solutionare a cererii de retrocedare a terenului , aceasta avea obligatia de a comunica M.R. notificarea si intreaga documentatie aferenta. In lipsa notificarii si a documentatiei , Municipiul Reghin prin Primar este in imposibilitatea de a emite dispozitia de retrocedare a terenului in cauza . Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 si ale Titlului VII din legea nr. 24772005 , care stabilesc atributiile ce revin entitatii investita cu solutionarea notificarilor , ale Institutiei Prefectului si ale Comisie Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor , se arata ca propunerea de acordare de despagubiri implica o mare responsabilitate din partea emitentului dispozitiei , fundamentarea propunerii de acordare de despagubiri raportandu-se la procedura de control stabilita de Secretariatul Comisie Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor . In consecinta , se apreciaza ca fiind nelegala obligarea paratei la emiterea dispozitiei de retrocedare in lipsa notificarii reclamantilor , a documentelor referitoare la descrierea imobilului , a documentelor care atesta situatia juridica a imobilului si a identificarii acestuia in planul cadastral al localitatii , a documentelor care au stat la baza propunerii de acordare de despagubiri si la baza respingerii cererii de restituire in natura a imobilului .
Se mai arata ca , potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate trebuie depuse pana la solutionarea notificarii, si prin raportare a acestei prevederi la cele dispuse prin decizia nr. 35/A/ 13.03.2007 a Curtii de Apel Tg. Mures , se poate constata ca instanta de apel s-a rezumat la a verifica probele administrative depuse de reclamanti la SC RAGCL SA Reghin . astfel incat revine reclamantilor obligatia de a depune notificarea si intreaga documentatie aferenta .
Alaturat intampinarii au fost depuse copii dupa: adresa SC RAGCL SA Reghin de inaintare catre parat a Decizie nr. 77/13/72/1/1 din 19.09.2008 si decizia ( filele 24-27) , corespondenta purtata de parat cu SC RAGCL SA Reghin pentru inaintarea notificarii si a documentatiei aferente ( filele 28-33 , 35) , notificarea adresata de reclamanti Primarului M.R. ( fila 34) .
Reclamantii si-au precizat actiunea in ceea ce priveste cel de-al doilea petit al cererii , in senul ca au solicitat obligarea paratului la plata sumei de 20.000 euro sau echivalentul in lei la data platii , sub rezerva majorarii in functie de expertiza efectuata in cauza , reprezentand lipsa de folosinta suma de 5000 euro si 15000 euro , reprezentand suma cu care s-a depreciat terenul fata de data la care a fost finalizata procedura judiciara .
Se arata prin precizarea de actiune ca reclamantii sunt in imposibilitatea de a se bucura de imobilul lor , datorita atitudinii manifestate de parat , care desi a fost parte in proces continua sa se comporte discretionar , refuzand sa emita dispozitia de restituire . Intrucat intabularea nu se poate realiza in baza hotararii judecatoresti , fara emiterea dispozitiei de restituire in natura a imobilului , se incalca art. 1 din actul aditional la CEDO si art. 6 din Conventie , reclamantii fiind lipsiti de bunul lor si de dreptul la un proces echitabil . Sustinerile paratului referitoare la diligentele intreprinse nu sunt fondate , intrucat paratul a fost parte in proces si i-a fost comunicata expertiza efectuata in cauza , iar notificarea a fost comunicata de catre Prefectura Judetului Mures ( unde notificare a fost initial depusa ) , impreuna cu toate actele aferente .
Paratul a formulat intampinare fata de precizare a de actiune , aratand ca aceasta este netemeinica, deoarece anterior investirii instantei de judecata , reclamantii au notificat institutia parata , iar prin adresa de raspuns cu nr. 20746/ 06.01.2009, Municipiul Reghin a fost de acord cu solicitarile reclamantilor , sens in care s-a solicitat comunicarea notificarii si a documentatiei in vederea emiterii dispozitiei cu propunere de acordare de despagubiri pentru 825 mp teren , acte care nu au fost comunicate , reclamantii refuzand sa colaboreze cu institutia parata in vederea indeplinirii procedurii de restituire in natura a suprafetei de 1350 mp teren . In consecinta , se arata ca Municipiul Reghin nu s-a opus la indeplinirea obligatiei stabilite in sarcina sa prin dispozitivul decizie nr. 35/A/ 2007 a Curtii de Apel Tg. Mures , astfel incat se solicita respingerea actiunii precizate de reclamanti ca nefondata si lipsita de obiect .
Analizand actele si lucrarile dosarului , probele administrate in cauza , instanta retine urmatoarele :
Prin decizia civila nr. 35/A/13 martie 2007 pronuntata de Curtea de Apel Tg. Mures in dosarul nr. 909/2005/C , ca urmare a admiterii apelului reclamantilor S.L.M. si Metzer Izak Eric formulat impotriva sentintei civile nr. 385/ 6 septembrie 2002 a Tribunalului Mures , s-a constata nulitatea absoluta a contractelor de vanzare - cumparare incheiate de RAGCL Reghin cu paratii Hurdugaci Viorel si Hurdugaci Monica , Todoran Marin si Todoran Angela avand ca obiect imobilul situat in Reghin , str. Petru Maior , nr. 14 , jud. Mures , s-a dispus restituirea in natura catre reclamanti a apartamentelor nr. 1 si 2 din imobil , s-a dispus restituirea in natura a terenului aferent imobilului in suprafata de 1350 mp , s-a dispus acordarea de despagubiri pentru apartamentul nr. 3 si pentru suprafata de 852 mp teren nerestituit in natura .
Din continutul dispozitivului deciziei si din continutul considerentelor nu reiese ca s-a r fi stabilit in sarcina Primarului M.R. obligatia de a emite o dispozitie in ceea ce priveste restituirea in natura a terenului in suprafata de 1350 mp si nici in ceea ce priveste acordarea despagubiri pentru partea din imobil ( constructie si teren ) ce nu pot fi restituite in natura .
Solutia pronuntata de Curtea de Apel a fost o consecinta a contestarii de catre reclamanti a Deciziei nr. 13/2001 emisa de RAGCL Reghin , din expunerea de motive a hotararii judecatoresti reiesind ca notificarea reclamantilor a fost adresata acestei parate , in calitate de detinatoare a constructiei .
Potrivit prevederilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicata , in termen de 60 de zile de la inregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea detinatoare este obligata sa se pronunte, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, asupra cererii de restituire in natura.
De asemenea , potrivit prevederilor art. 27.1 si art. 27.2 din Normele metodologice de aplicare unitara a legii nr. 10/2001 ( H.G. nr. 250/2007) in cazul in care persoana juridica notificata nu detine bunurile imobile solicitate, aceasta va proceda la directionarea notificarii entitatii investite cu solutionarea acesteia, fie unitate detinatoare a bunurilor imobile solicitate, fie entitate investita cu solutionarea acesteia, dupa caz , aceste prevederi fiind aplicabile si in situatia in care persoana juridica notificata detine numai in parte bunurile imobile solicitate, caz in care, dupa ce va emite decizia motivata de restituire pentru partea de imobil pe care o detine, va proceda la directionarea notificarii unitatii detinatoare a celeilalte parti din imobilul solicitat sau, dupa caz, entitatii investite cu solutionarea acesteia.
In cauza , in temeiul hotararii judecatoresti mai sus mentionate , SC RAGCL SA Reghin a emis Decizia nr. 77/13/72/1/1 din data de 19.09.2008, prin care , dispunand asupra restituirii in natura a apartamentelor nr. 1 si 3 din imobilul constructie , a constatat ca ternul cu privire la care s-a dispus restituirea in natura si cel in privinta caruia s-a propus acordare de despagubiri nu se afla in administrarea societatii si a dispus declinarea competentei de solutionare in favoarea Primariei Reghin , la art. 5 al dispozitiei fiind inserata mentiunea privitoare la inaintarea notificarii in original insotita de actele doveditoare si expertizele efectuate in cauza catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor .
In cauza, paratul Primarul M.R. a facut dovada faptului ca a intreprins demersuri in vederea solutionarii cererii reclamantilor , adresandu-se atat acestora cat si SC RAGCL SA Reghin , in vederea comunicarii notificarii si a inscrisurilor doveditoare , in schimb nu s-a facut dovada de catre reclamanti ca aceste documente necesare in vederea emiterii unei dispozitii au fost remise catre institutia parata , prin urmare instanta apreciaza ca nu se poate retine in cauza reaua credinta a paratului in neemiterea unei dispozitii in temeiul Legii nr. 10/2001 , potrivit prevederilor art. 25 alin.1 din lege . Pe de alta parte , faptul ca paratul a fost parte in litigiul solutionat prin decizia nr. 35/A/ 13 martie 20076 a Curtii de Apel Tg. Mures , nu este un argument decisiv in sensul celor invocate de reclamanti , in contextul in care , dupa cum se poate observa din continutul adresei emise de SC RAGCL SA Reghin ( fila 33) , aceasta din urma a refuzat sa puna la dispozitia Primarului M.R. notificarea reclamantilor si documentatia aferenta .
Paratul primarul M.R. nu a fost sesizat cu solutionarea notificarii reclamantilor ,care a fost adresata catre SC RAGCL SA Reghin , iar in cursul procedurii judiciare finalizata prin decizia civila nr. 35/A/ 13 martie 2007 a Curtii de Apel Tg. Mures , instanta s-a pronuntat asupra fondului cauzei , si intrucat nu a stabilit nici o obligatie in sarcina paratului primarul M.R. in ceea ce priveste restituirea in natura a imobilului sau acordarea de despagubiri , instanta fiind cea care a dispus in ceea ce priveste restituirea in natura si acordare a de despagubiri , prezenta actiune a reclamantilor apare ca neintemeiata .
Referitor la petitul doi al actiunii , fata de considerentele mai sus expuse referitoare faptul ca nu exista o obligatie stabilita in sarcina paratului in ceea ce priveste emiterea unei dispozitii in baza Legii nr. 10/2001 , instanta retine ca nu inactiunea paratului este cauzatoarea unui eventual prejudiciu pentru reclamanti ( sens in care , fata de sustinerile reclamantilor referitoare la faptul ca nu au avut posibilitatea de a intabula imobilul in cartea funciara , instanta are in vedere prevederile art. 20 alin. 3 din legea nr. 7/1996 , potrivit carora intabularea se poate realiza in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile ) .
Totodata instanta mai precizeaza ca , potrivit prevederilor cuprinse in Titlul VII din Legea nr. 247/2005 , competenta de a stabilii cuantumul despagubirilor revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor .
Pentru aceste motive , instanta apreciaza ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantii S.L.M. si Metzer Eugen , si pe cale de consecinta va dispune respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII HOTARASTE
Respinge actiunea formulata de reclamantii M.E. domiciliat in Alba Iulia, str. Closca, nr.9, bl.41, ap.23, jud.Mures si S.L.M. domiciliata in Alba Iulia, str. Closca, nr.9, bl.41, ap.23, jud.Mures, in contradictoriu cu paratul Primarul M.R. cu sediul in Tg.Mures, str.Petru Maior, nr.41, jud.Mures.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 05 Martie 2010