FOND FUNCIAR.CAPACITATE PROCESUALA.
Conform art.11 al.2 din Legea 18/1991 Comisia Locala este autoritatea administrativa care are legitimare procesuala pentru a promova actiune in constatarea nulitatii absolute a actelor de reconstituire emise in procedura fondului funciar.
DECIZIA CIVILA nr. 396/R din 13 martie 2008 pronuntata de Tribunalul Mehedinti -Sectia Civila in dosarul nr. 8466/225/2007, ramasa irevocabila.
Prin cererea din 12 noiembrie 2007, petenta Comisia locala de fond funciar Simian a chemat in judecata intimatele Milu Ana, Scarlat Emilia si Comisia judeteana de fond funciar Mehedinti, pentru ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta in contradictoriu cu acestea, sa se dispuna anularea partiala a titlului de proprietate nr.79225/10.09.2007 si intocmirea unui nou titlu de proprietate conform titlului de proprietate provizoriu depus la dosar, pentru suprafata de 1 ha si 1100 m.p.
In motivarea actiunii a sustinut ca a fost emis titlul de proprietate la cererea intimatelor Milu Ana si Scarlat Emilia in baza Legii nr.247/2005 pentru diferenta de 1 ha si 1100 m.p. teren si in mod gresit s-a inscris un teren care nu este la dispozitia Comisiei locale de fond funciar Simian, cu toate ca in Insula Simian comisia locala are la dispozitie teren liber putand acorda acelasi teren pe un alt amplasament.
In dovedirea actiunii a depus la dosar cererea formulata de catre intimatele Milu Ana si Scarlat Emilia, fila din registrul agricol al autorului intimatelor Milu Gheorghe, titlul de proprietate a carui anulare se solicita.
Prin sentinta civila nr. 87/14.01.2008, Judecatoria Orsova a respins cererea pentru lipsa capacitatii procesuale.
Pentru a dispune astfel, s-a retinut ca , Comisia locala de fond funciar este constituita in subordinea primariei, astfel ca aceasta nu are personalitate juridica pentru a solicita nulitatea titlului de proprietate, in raport de prevederile art.III al.2 din L.169/1997.
Impotriva sentintei pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu Severin a formulat recurs, in termen, Comisia locala de fond funciar Simian, si intimatii Milu Ana si Scarlat Emilia.
Comisia locala de fond funciar Simian a criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie intrucat, nulitatea poate fi invocata de orice persoana care justifica interes, iar primarul comunei Simian este presedintele Comisiei locale de fond funciar, acesta fiind cel care a solicitat comisiei promovarea actiuni.
Intimatii Milu Ana si Scarlat Emilia au formulat recurs criticand sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie intrucat, in mod gresit s-a apreciat ca, Comisia locala de fond funciar Simian nu are capacitate procesuala, intrucat, potrivit art.III al.2 din L.18/1991, nulitatea titlului de proprietate poate fi invocata de orice persoana ce justifica interes, iar Comisia locala este reprezentata, in calitate de presedinte, de primarul comunei.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit art.52 al.1 din L.18/1991, republicata si modificata, Comisia locala este autoritate administrativa iar, potrivit art.52 al.2 Comisia judeteana si cea locala au, in limitele competentei lor si prin derogare de la dispozitiile codului de procedura civila, calitate procesuala pasiva si, cand este cazul, activa, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau pe baza unui mandat conventional, de catre unul din membrii comisiei.
Calitatea procesuala,astfel cum este definita mai sus, presupune existenta capacitatii procesuale, Comisia locala de aplicare a L.18/1991, avand, conform art.III al.2 din L.18/1991, legitimare procesuala pentru a promova actiune in constatarea nulitatii absolute a actelor de reconstituire emise in procedura fondului funciar.
Se apreciaza, in raport de aceste considerente ca, in mod gresit instanta de fond a apreciat ca, Comisia locala de fond funciar nu justifica capacitate procesuala intrucat nu are personalitate juridica, motiv pentru care, in baza disp.art.312 c.p.civ. se vor admite recursurile si se va casa sentinta cu trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiasi instante pentru solutionarea, pe fond ,a cererii formulate de recurenta Comisia locala de fond funciar Simian.