Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Litigiu privind functionarii publici Sentinta civila nr. 4315 din data de 08.10.2012
pronunțată de Tribunalul Gorj

Titlu: Litigiu privind functionarii publici
Domeniu asociat: Salarizare R O M A N I A

TRIBUNALUL GORJ
SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinta nr. 4315/2012
Sedinta publica de la 08 Octombrie 2012
Completul compus din:


Pe rol judecarea actiunii formulata de reclamantul P.GH. in contradictoriu cu paratii Comuna B si Consiliul Local al Comunei B, avand ca obiect litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta care, verificandu-si competenta in temeiul art.159 ind.1 alin.4 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 tribunalul stabileste ca este competent general, material si teritorial sa judece pricina.
Constatand ca reclamantul a mai formulat o actiune identica, in ceea ce priveste partile obiectul si cauza, cu prezenta actiune si care a fost repartizata aleatoriu aceluiasi complet, sub nr...../2012 s-a procedat la conexare celei din urma cauze la cauza ce formeaza obiectul prezentului dosar si constatand , de asemenea ,ca partile nu au formulat alte cereri si au solicitat judecarea cauzei in lipsa s-a apreciat cauza in stare de judecata si s-a procedat la solutionare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de fata;
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal la data de 03.09.2012 reclamantul P.GH. a chemat in judecata pe paratii Comuna B si Consiliul Local al Comunei B solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta acestia sa fie obligati la calcularea si la plata sporului de dificultate in procent de 50% din indemnizatia de incadrare pentru activitatea desfasurata in cadrul Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor in vederea aplicarii legilor fondului funciar la nivelul Comunei B incepand cu data de 19.07.2012 si in continuare pentru viitor pana la intervenirea unei cauze legale de modificare sau suspendare, respectiv pana la data la care nu va mai face parte din Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, in cuantum reactualizat cu rata inflatiei la data platii efective, precum si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu solutionarea procesului. Totodata s-a solicit judecarea si in lipsa.
In motivarea cererii reclamantul sustine ca la data de 20.06.2012 prin incheierea nr...... din 20.06.2012 pronuntata de Judecatoria Targu-Jiu in Dosar nr. ...... i-a fost validat mandatul pentru functia de Primar al Comunei B si ulterior a inceput activitatea in functia de demnitar ales.
Prin Ordinul Prefectului Judetului Gorj nr. 184/19.07.2012 a fost desemnat Presedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, data de la care a inceput sa desfasoare activitate in cadrul acestei comisii.
Procedura prealabila cu paratii a fost indeplinita prin cererea sa cu nr. 9781/13.08.2012 la care a primit raspunsul de la fila 7.
Comisia locala este entitate investita cu solutionarea cererilor de stabilire a dreptului de proprietate privata si are ca activitate principala aplicarea legilor fondului funciar la nivelul Comunei B.
Sustine reclamantul ca sporul de dificultate solicitat in procent de 50% din indemnizatia de incadrare este prevazut de lege in sensul ca se acorda la nivelul unei primarii prin dispozitie a conducatorului autoritatii publice, respectiv prin dispozitia primarului,reclamantul fiind Primarul Comunei B si in aceasta calitate emite dispozitii insa nu poate emite un astfel de act administrativ unilateral cu caracter individual cu privire la propria persoana, astfel incat, desi dreptul sau este recunoscut de lege, reclamantul apreciaza ca nu poate beneficia de acest drept decat prin hotarare judecatoreasca.
A mai sustinut ca a fost desemnat presedinte al comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor in vederea aplicarii legilor fondului funciar la nivelul Comunei B incepand cu data de 19.07.2012 conform art. 1 pct. 1 din Ordinul Prefectului Judetului Gorj nr. 184/19.07.2012, calitate in care, considera ca este indreptatit la primirea sporului de dificultate solicitat.
Ca pana la data prezentei cereri de chemare in judecata comisia nu a finalizat procedurile de punere in posesie si cererile de despagubiri, avand activitate neintrerupta si pentru viitor in aceeasi componenta.
In drept isi intemeiaza cererea de chemare in judecata pe prevederile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 18/1991, Legii nr. 263/2006 si OUG nr. 136/2006.
Paratii Comuna B si Consiliul Local al Comunei B reprezentate legal prin Primarul Comunei B cu delegatie de reprezentare pentru Viceprimarul Comunei B O. D., au formulat intampinare prin care arata ca reclamantul Pasarin Gheorghe este salariatului Consiliului Local al Comunei B in functia publica de Primar al Comunei B si incepand cu data de 19.07.2012 face parte din Comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 si legile conexe prin Ordinul Prefectului nr. 184/19.07.2012.
Ca reclamantul a efectuat o procedura prealabila la sediul Consiliului local prin care a solicitat aceleasi drepturi ca si in cererea de chemare in judecata cu cererea nr. 9781/13.08.2012 la care a primit un raspuns pe care 1-a atasat la dosarul cauzei, iar pana in prezent nu a beneficiat si nu beneficiaza de sporul de dificultate_in procent de 50% desi dreptul a fost verificat si identificat in mod corect in legislatie.
De asemenea paratii arata ca desi legislatia a prevazut acordarea unui spor de dificultate de pana la 50% din salariul de incadrare pentru activitati desfasurate in vederea acordarii reclamantului a drepturilor prevazute de Legea nr. 18/1991 si a legilor conexe ordonatorul principal de credite Primarul Comunei B nu a procedat la acordarea acestuia prin dispozitie, reclamantul fiind in conflict de interese daca ar emite o astfel de dispozitie,motiv pentru care a chemat in judecata pe parati pentru a fi in posesia unei hotarari judecatoresti de acordare a acestui spor parati lasand solutia la aprecierea instantei
Analizand actiunea reclamantului in raport cu inscrisurile existente la dosar, instanta constata ca este neintemeiata, urmand a fi respinsa din urmatoarele considerente;
In esenta, functiile de primar si viceprimar sunt functii de demnitate publica iar exercitarea mandatului reclamantului se realizeaza in temeiul unor dispozitii speciale continute de legea nr. 393/2004 privind statutul alesilor locali si Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale.
Pe durata exercitarii mandatului alesii locali nu sunt asimilati functionarilor publici pentru a le fi aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999 si nici personalului angajat cu contract de munca potrivit Codului muncii, pe durata indeplinirii functiei de demnitate publica raporturile de munca ale acestora cu persoane de drept privat inceteaza, iar raporturile de aceeasi natura incheiate cu unitatile sau institutiile publice se suspenda, conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 393/2004 astfel nu poate fi retinuta afirmatia paratilor conform careia reclamantul este salariatul Consiliului local.
Tribunalul retine ca dispozitiile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 393/2004 si art. 57 din Legea nr. 215/2001, in varianta sa republicata, sunt in sensul ca primarii si viceprimarii primesc pe toata durata exercitarii mandatelor o indemnizatie stabilita in conditiile legii ca unica forma de remunerare a activitatii corespunzatoare functiei de primar, respectiv de viceprimar, si care reprezinta baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si obligatiilor ce se determina in raport de venitul salarial. Primarul si viceprimarul nu beneficiaza de sporul de vechime si nici de alte sporuri prevazute de lege.
Din economia textelor de lege mai sus mentionate se deduce ca reclamantul in calitate de primar , deci de ales local, nu isi desfasoara activitatea in temeiul unui contract de munca sau raport de serviciu, ci pe baza unui mandat obtinut conform prevederilor speciale mentionate anterior iar pe toata perioada mandatului beneficiaza doar de indemnizatia lunara, neavand dreptul la vreun alt spor.
Se retine ca reclamantul se afla in exercitarea mandatului de Primar al comunei B, astfel ca ocupa o functie de demnitate publica aleasa, context in care in materia sporurilor acordate persoanelor care ocupa functii de demnitate publica alese sau numite exista norme mult mai restrictive instituite prin art. 35 din Legea nr. 393/2004 privind statutul alesilor locali si art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001.
Este adevarat ca in Legea nr. 263/2006 prin care se aproba OUG nr. 209/2005 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul proprietatii se prevede ca salariatii institutiilor publice implicati in mod direct in aplicarea lefilor fondului funciar, membrii in comisiile constituite in temeiul art. 12 din Legea nr. 18/1991 republicata, beneficiaza de un spor lunar de dificultate de pana la 50% din salariul de incadrare pe o perioada de un an, calculata de la data intrarii in vigoare a acestei legi., insa intentia legiuitorului a fost aceea de a acorda , in perioada imediat urmatoare adoptarii legilor fondului funciar, o recompensa a activitatii suplimentare desfasurata de membrii comisiilor de fond funciar in aplicarea acestor legi,.
Nu poate fi retinuta afirmatia reclamantului potrivit careia acest spor este prevazut de lege si astfel i se cuvine in virtutea legii, intrucat acordarea acestui spor nu este o cerinta imperativa a legii ,asa cm a interpretat reclamantul , cu alte cuvinte, el nu se acorda automat, sine die, pentru ca astfel nu ar mai fi atins scopul legii anume acela de accelerare a procesului de constituire si reconstituire a dreptului de proprietate funciara.
De altfel acordarea acestui spor si dupa 20 de ani de la intrarea in vigoare a Legii fondului funciar nu incurajeaza procesul de aplicare al acestei legii, iar activitatea sporadica , in ultimii ani in acest domeniu ,nu indreptateste la primirea lunara a sporului de dificultate.
Dispozitia privind sporul de dificultate este regasita in art. III pct. 1 din OUG nr. 136/2006 potrivit cu care prin derogare de la prevederile legii privind sistemul de stabilire a salariilor din sistemul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoanele care ocupa functii de demnitate publica, alese sau numite din administratia publica centrala si locala beneficiaza de un spor lunar de dificultate de pana la 50% in ipoteza implicarii in aplicarea legilor de retrocedare.
Dispozitiile finale ale art. II din OUG nr. 136/22.12.2006 de completare a legii nr. 263/2006 prin care se aproba OUG nr. 209/2005, prevad in mod expres ca sporul de dificultate se asigura din bugetele administratiei publice centrale sau locale si se acorda pe o perioada de un an, calculata cu incepere de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, astfel, cum perioada de un an dupa intrarea in vigoare a OUG nr. 136/22.12.2006 a expirat, iar legiuitorul nu a prelungit perioada de acordare printr-un alt act normativ care sa constituie temei legal pentru acordarea sporului de dificultate si pentru urmatorii ani, se constata ca actiunea reclamantului este nefondata.
De altfel, si in aceasta materie intai a fost reglementat sporul de dificultate pentru salariati prin art. II alin. 1 din Legea nr. 263/2006 si numai ulterior, pe cale de exceptie s-a acordat acest spor si persoanelor care ocupa functii de demnitate publica alese sau numite, cum este si cazul reclamantului, insa numai limitate la termenul de un an prevazut de art. II din legea nr. 263/2006.
De asemenea, se retine ca desi Legea nr. 284/2010 care este legea cadru si Legea nr. 285/2010 care este legea speciala privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice nu cuprind expres, printre actele normative care se abroga la intrarea lor in vigoare, si dispozitiile art. II ale Legii nr. 263/2006, referitoare la sporul de dificultate, totusi, acestea sunt implicit ramase fara efecte prin intrarea in vigoare a noii legi a salarizarii unitare a personalului platit din fonduri publice.
Pentru considerentele aratate va fi respinsa ca nefondata actiunea reclamantului de acordare a sporului de dificultate.
Vazand si dispozitiile Legii nr. 215/2001, nr. 393/2004 si 263/2006;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE Respinge actiunea formulata de reclamantul P.GH. in contradictoriu cu paratii Comuna Balteni si Consiliul Local al Comunei B.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 08 Octombrie 2012

Sursa: Portal.just.ro