R O M A N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia Nr. 245/2012
Sedinta publica de la 29 Februarie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE Judecator
Judecator Grefier
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de catre recurenta - petenta S.C.A.L.IFN S.A - A.L.IFN impotriva sentintei nr_din data de .. pronuntata de catre Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr_., in contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura de citare a fost legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care a invederat ca prin compartimentul registratura s-au depus de catre recurenta - petenta note de sedinta, intr-un singur exemplar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, tribunalul a constatat terminata cercetarea judecatoreasca si a retinut recursul spre solutionare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de fata:
Prin sentinta nr_ din data de .. pronuntata de catre Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr_, a fost respinsa plangerea formulata de petenta S.C. A.L.IFN S.A ( A.L.IFN)), impotriva procesului verbal de contraventie seria _, in contradictoriu cu intimata CNADNR S.A..
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca prin procesul verbal de contraventie seria _., petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 250 lei pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art.8 alin.2 din OG nr.15/2002, retinandu-se ca la data de 17.03.2011, orele 12:54, pe DN 67 km 90 + 700 m a fost depistat vehiculul categoria A cu numarul de inmatriculare _ apartinand petentei A.L. IFN S.A circuland fara a detine rovinieta valabila.
In temeiul art.34 din OG nr.2/2001 instanta de fond a analizat plangerea atat sub aspectul legalitatii incheierii procesului verbal cat si sub aspectul temeiniciei faptei retinuta prin actul constatator. Astfel, verificand procesul verbal sub aspectul legalitatii,instanta a constatat ca procesul verbal a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale prevazute de art.16 din OG nr.2/2001 care este legea cadru in materie contraventionala.
Referitor la nulitatea invocata de petenta in plangere, in sensul ca nu societatea petenta ar fi trebuit sanctionata, intrucat transferase dreptul de proprietate al autoturismului catre C.M.I. - R.M. instanta a inlaturat-o pentru urmatoarele motive: dispozitiile art.7 alin.1 din OG nr.15/2002 stipuleaza in mod clar si neechivoc ca responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare si detinere a rovinietei valabile revine in exclusivitate in cazul utilizatorilor romani, detinatorilor mentionati in certificatul de inmatriculare, asa incat contravenienta fiind mentionata in certificatul autoturismului avea obligatia de a achita rovinieta pentru autovehicul, chiar daca aceasta se afla in folosinta unei alte unitati detinatoare. Nu a putut fi primita sustinerea petentei, in sensul ca ar fi operat transferul de proprietate al autovehiculului, intrucat aceasta imprejurare nu a rezultat din nici un inscris, nefiind sustinuta probator.
Astfel, instanta de fond a apreciat ca petenta a fost in mod corect sanctionata, avand obligatia de a achita rovinieta, intrucat este inscrisa in certificatul de inmatriculare al autoturismului retinand totodata ca locator in contractul de leasing este C.M.I. - R.M. insa nu este inserat in actul mai sus mentionat, neavand obligatia de a achita rovinieta. Intrucat la data controlului petenta nu achitase rovinieta, instanta de fond a constatat ca aceasta se face vinovata de savarsirea contraventiei prevazuta de art.8 alin.2 din OG nr.15/2002, retinuta in sarcina sa, intrucat nu a facut dovada contrara mentiunilor din procesul verbal de contraventie care va fi mentinut.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs petenta SC A.L. IFN SA (fosta A. L. IFN) criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
In motivarea cererii de recurs s-a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea sentintei nr_. din data de _ de catre Judecatoria Targu-Jiu in dosarul nr. _ si in baza art.304 pct.9, art.3041 Cod Procedura Civila a solicitat admiterea recursului si schimbarea in totalitate a hotararii atacate.
De asemenea, s-a precizat ca societatea petenta a incheiat cu C.M. I. E. M. D., persoana juridica cu sediul in _, contractul de leasing nr_., avand ca obiect inchirierea in sistem leasing a unui autoturism marca FORD, tipul FOCUS 1.8 TDI, cu seria de sasiu _ si numar de inmatriculare _, SC A.L. IFN SA, ca si parte in contract, avand calitatea de finantator, iar C.M.I. R.M.D. avand calitatea de utilizator. Societatea petenta prin natura activitatii sale comerciale finanteaza diverse mijloace de transport in sistem leasing, fiind o societate de leasing si nu o societate de transport care sa poata savarsi contraventia mentionata in procesul verbal.
Prin contractul de leasing nr_, depus la dosarul cauzei, societatea petenta a transmis catre C.M.I. R.M.D posesia si folosinta autoturismului, iar incepand cu luna mai 2010, i-a fost transmis si dreptul de proprietate. Desi la data incheierii procesului verbal de constatare a contraventiei, subscrisa figura ca si proprietara a autoturismului cu numarul de inmatriculare .., la finalizarea contractului de leasing nr_.., prin achitarea ultimei facturi care cuprindea si valoarea reziduala, respectiv factura fiscala nr. 1051014/14.05.2010, dreptul de proprietate al autoturismului a fost transmis utilizatorului - C.M.I. R.M.D. Din acel moment, respectiv luna mai 2010, SC A. L. IFN S.A. nu mai detine niciun drept real sau de alta natura asupra autovehiculului.
Odata cu dobandirea dreptului de proprietatea asupra vehiculului finantat prin contractul de leasing, reprezentantul C.M.I. R.M.D era obligat sa inscrie in evidentele autoritatilor competente datele noului proprietar al bunului, incalcand astfel prevederile O.U.G. nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, art.11 alin.4 care cuprinde urmatoarele: "in cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidentele autoritatilor competente simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operatiuni si emiterea unui nou certificat de inmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autoritatii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen do 30 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului."
Mai mult, conform art.11.3 din contractul de leasing nr_., "Utilizatorul se va ocupa de toate formalitatile si va suporta toate cheltuielile necesare transferului de proprietate a autovehiculului, in urma achitarii tuturor obligatiilor contractuale", prevedere contractuala nerespectata de catre utilizator.
Potrivit art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002 fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda conform art.7 din acelasi act normativ, responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare si a detinerii rovinietei valabile revine in exclusivitate utilizatorilor romani. Conform art.1 lit.b, utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice inscrise in certificatul de inmatriculare, care au in proprietate sau care, dupa caz, pot folosi in baza unui drept legal vehiculele inmatriculate in Romania. A solicitat sa se constate ca nu sunt indeplinite cumulativ in persoana petentei ambele conditii prevazute de art.1 alin.1 lit.b din O.G. nr.15/2002, respectiv mentionarea in certificatul de inmatriculare si detinerea autoturismului in proprietate, astfel incat S.C. A. L. IFN SA nu poate fi subiect activ al contraventiei prevazute de art. 8 alin. 1 din acelasi act normativ si ca urmare nu se poate angaja raspunderea contraventionala a subscrisei.
Fostul utilizator a incalcat atat prevederile legale, cat si prevederile contractuale, iar fapta imputata societatii recurente prin procesul verbal de contraventie contestat in prezenta cauza nu putea fi savarsita de catre prepusii societatii de leasing, ci de catre persoana careia i s-a transmis dreptul de proprietate a bunului la finalizarea contractului de leasing mai sus mentionat, iar persoana care il are acum in proprietate trebuie sa fie raspunzatoare pentru consecintele faptelor sale. Atata timp cat in persoana societatii petente nu se poate retine existenta unei obligatii legale nu poate fi angajata raspunderea contraventionala.
Legal citata, in conditiile art.115 C.pr.civ. si urmatoarele din C.pr.civ. intimata C.N.A.D.N.R. S.A., prin subunitatea acesteia, Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica -CESTRIN, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta S.C. A. L. IFN S.A. si pe cale de consecinta mentinerea sentintei recurate ca fiind temeinica si legala.
In motivarea intampinarii, a precizat ca instanta de fond in mod corect a retinut faptul ca procesul verbal a fost intocmit respectand conditiile de forma impuse de art.16 O.G. 2/2001 si ca nu exista vreo cauza de nulitate absoluta prevazuta de art. 17 din O.G. 2/2001.
In conformitate cu dispozitiile art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002 fapta de a circula fara rovignieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda, iar conform art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002 "contravenientul are obligatia de a achita, pe langa «amenda contraventionala, cu titlu de tarif de despagubire, in functie de tipul vehiculului folosit fara a detine rovinieta valabila, sumele stabilite potrivit anexei nr.4.". Tariful de despagubire are caracterul unei masuri complementare sanctiunii principale a amenzii, aplicandu-se numai pe langa aceasta sanctiune principala si are rolul de a compensa uzura infrastructurii prin utilizare.
De asemenea, din prevederile art.7 si art.I al.J lit.b din O.G. nr.15/2002 rezulta ca obligatia de plata a rovinietei ii revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este mentionat in certificatul de inmatriculare si ca utilizator este persoana fizica sau juridica inscrisa in certificatul de inmatriculare, care are in proprietate sau care, dupa caz, poate folosi vehiculul in baza unui drept legal. Contractul de leasing invocat de recurenta si incheiat intre S.C. A. L. IFN S.A. si C.M.I. R.M.D produce efecte doar fata de partile care l-au incheiat, neputand fi opus tertilor. Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului in cauza devine opozabila tertilor doar dupa transcrierea dreptului de proprietate in evidentele S.P.C. R. P. C. I. V. competent.
In urma interogarii bazei de date a M.A.I. - D. R. P. C. I. a vehiculelor, firma S.C. A. L.IFN S.A. apare mentionata ca fiind proprietar, situatie in care raspunderea contraventionala ii revine conform O.G. nr.2/2001 si O.G. nr.15/2002. Autovehiculul intimatei fiind identificat in trafic s-a verificat baza de date cu rovigniete valabile si s-a constatat in mod corect ca pentru autoturismul acesteia nu exista inregistrata rovignieta. In concluzie, fata de toate aceste aspecte, in temeiul art.312 alin.1 cod procedura civila a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat si pe fond mentinerea sentintei instantei de fond ca temeinica si legala.
Critica este neintemeiata pentru urmatoarele considerente;
Din actele si lucrarile dosarului se constata ca la data de 17 martie 2011, ora 12,54 pe DN 64 km. 90+700 m. - localitatea _, vehiculul categoria A cu numarul inmatriculare _ apartinand A. L. IFN SA circula fara a detine rovinieta valabila, fapta ce constituie contraventia prevazuta de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, proces verbal ce a fost intocmit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei - SIEGMCR conform dispozitiilor art.9 alin.2 si 3 din OG nr.15/2002. Se sustine de recurenta petenta faptul ca la data de 22 octombrie 2004 a incheiat cu C.M.I. R.M.D contractul de leasing nr.,_ avand ca obiect inchirierea in sistem leasing a autoturismului marca Ford cu numarul de inmatriculare mentionat mai sus in calitate de finantator, respectiv de utilizator, astfel ca atat posesia cat si folosinta autoturismului apartinea acestei persoane juridice iar incepand cu luna mai 2011 s-a transmis si dreptul de proprietate.
In raport de aceasta sustinere, instanta de recurs in conditiile art.129 alin.5 coroborat cu dispozitiile art.305 C.pr.civ. a dispus administrarea probei cu inscrisuri, solicitand recurentei petente de a depune certificatul de inmatriculare al vehiculului surprins in trafic fara a detine rovinieta valabil de la data constatarii faptei contraventionale - 17 martie 2011, avand in vedere faptul ca data intocmirii procesului verbal si anume este 13 septembrie 2011, asa cum rezulta din dovada de indeplinire a procedurii de citare din 27 februarie 2012 care a fost semnata de catre functionarul insarcinat cu primirea corespondentei, doamna C. A. si aplicata stampila societatii recurente.
Cu toate acestea, recurenta petenta nu a inteles sa administreze proba cu inscrisuri dispusa din oficiu de catre instanta de recurs, depunand doar note de sedinte la data de 28 februarie 2012 in care se face mentiunea ca atat cartea de identitate a autovehiculului, cat si certificatul de inmatriculare al acestuia se aflau in posesia noului proprietar la data intocmirii procesului verbal de constatare a contraventiei, fara insa a se mentiona daca la data de 13 septembrie 2011 in certificatul de inmatriculare erau consemnate atat calitatea de proprietar, cat si calitatea de utilizator, prima in persoana recurentei petente si cea de a doua in persoana cabinetului medical mentionat in contractul de inchiriere sau daca ambele calitati erau mentionate in persoana recurentei petente sau in persoana cabinetului medical individual.
In raport de dispozitiile art.129 alin.1 c.pr.civ. recurenta petenta avea obligatia sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului, sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale cu buna credinta si sa-si probeze pretentiile si motivele invocate in cererea de recurs, intrucat prin depunerea unei copii de pe cartea de identitate si mai ales a certificatului de inmatriculare s-ar fi putut stabili cu certitudine daca recurenta petenta a respectat dispozitiile art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002, pentru ca in raport de aceasta obligatie atat instanta de fond, cat si instanta de recurs sa poata stabili daca intr-adevar calitatea de subiect al contraventiei in conditiile art.8 din OUG nr.15/2002 ar apartine persoanei juridice C.M.I. R.M.D, in calitatea sa de utilizator in conditiile art.1 lit b si j, coroborat cu dispozitiile art.7 din aceeasi ordonanta.
De altfel, instanta de fond a retinut in considerentele hotararii atacate faptul ca la data constatarii contraventiei nu a operat transferul de proprietate al autovehiculului, intrucat sustinerea recurentei petente nu este dovedita din punct de vedere a mijloacelor de proba judiciare, in consecinta interpretarea dispozitiilor mentionate anterior pana la proba contrarie se prezuma in conditiile art.1203 c.civ., si anume, ca recurenta petenta are calitatea de persoana juridica inscrisa in certificatul de inmatriculare, care are in proprietate sau care dupa caz poate folosi in baza unui drept legal vehiculul inmatriculat in Romania, denumita in continuare utilizator roman, intrucat este o persoana juridica inregistrata pe teritoriul Romaniei.
De asemenea, din punct de vedere procedural recurenta petenta avea posibilitatea in conditiile art.47 din OG nr.2/2001 coroborat cu dispozitiile art.60 si urm. c.pr.civ. de a chema in garantie sau de a arata titularul dreptului asupra autoturismului surprins in trafic fara a detine rovinieta sau de a administra proba cu inscrisuri asa cum s-a mentionat anterior, fie la judecata in fond, fie la judecata in recurs, obligatie pe care recurenta petenta nu a inteles sa si-o indeplineasca.
In raport de aspectul invocat de recurenta petenta cu privire la dispozitiile art.11.3 din contractul de leasing nr.2752/22.10.2004: "Utilizatorul se va ocupa de toate formalitatile si va suporta toate cheltuielile necesare transferului de proprietate a autovehiculului, in urma achitarii tuturor obligatiilor contractuale", prevedere contractuala nerespectata de catre utilizator, aceasta va putea formula o actiune in regres invocand exceptie neexecutarea contractuala, pe calea dreptului comun.
Faptul ca petenta la judecata in fond a depus contractul de leasing in copie xerox aflat la filele 7-12 a dosarului de la instanta de fond, avand ca obiect inchirierea in sistem leasing a unui autoturism marca FORD, tipul FOCUS 1.8 TDI, cu seria de sasiu _. si numar de inmatriculare .., SC A. L. IFN SA, ca si parte in contract, avand calitatea de finantator, iar C.M.I. R.M.D avand calitatea de utilizator, nu inlatura obligatia conducatorului auto de a detine documentul ce atesta plata rovinietei in momentul in care se deplaseaza pe drumurile nationale, pentru autoturismul respectiv.
Conform dispozitiilor art.11 din OUG nr.195/2002 atat proprietarii de vehicule, cat si detinatorii mandatati ai acestora sunt obligati sa le inmatriculeze sau sa le inregistreze dupa caz, inainte de a le pune in circulatie.
Ca atare, recurenta petenta avea obligatia inregistrarii acestui contract conform dispozitiilor art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002, in care se mentioneaza ca in cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidentele autoritatilor competente cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii fostului proprietar, in termen de 30 zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, constatandu-se ca aceasta obligatie nu a fost indeplinita, deoarece de la data de incheierii contractului de leasing 22.10.2004 nu au trecut doar 30 zile, ci peste 6 ani, 10 luni si 22 zile.
In consecinta, nu se poate pune problema nulitatii relative a procesului verbal de constatare a contraventiei, deoarece nu este culpa agentului constatator pentru faptul ca reclamanta impreuna cu cumparatorul vehiculului nu au inteles sa-si indeplineasca obligatiile legale prevazute de lege, raportat si la dispozitiile art.264 alin.5 din Legea nr.571/2003 in care se mentioneaza ca instrainarea unui mijloc de transport prin oricare dintre modalitatile prevazute de lege, nu poate fi efectuata pana cand titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport nu are stinse orice creante fiscale locale cuvenite bugetului local al unitatii administrativ teritoriale unde este inregistrat mijlocul de transport, iar atestarea achitarii acestor obligatii bugetare se realizeaza prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritatilor administratiilor locale, in caz contrar actele respective sunt nule de drept.
Faptul ca la instanta de fond s-a prezentat contractul de leasing, nu are relevanta atat timp cat nu s-a facut dovada ca in certificatul de inmatriculare al autoturismului calitatea de detinator al autoturismului respectiv o are cumparatorul, intrucat legiuitorul a incriminat aceasta contraventie raportat la calitatea detinatorului, respectiv a celor care utilizeaza retelele de drumuri nationale si nu raportat la calitatea proprietarului autoturismului, astfel ca neprezentarea certificatului de inmatriculare are relevanta in ceea ce priveste stabilirea raspunderii contraventionale conform dispozitiilor art. 7 din OG nr. 15/2002.
De altfel si in cazul incalcarii obligatiei de preschimbare a certificatului de inmatriculare nu reprezinta o cauza de inlaturare si exonerare a raspunderii contraventionale raportat la dispozitiile art.11 din OG nr. 2/2001, deoarece obligatia de a achita tariful de utilizare revine contravenientului, iar responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare, in conditiile art.7, revine detinatorilor mentionati in certificatele de inmatriculare, indiferent ca sunt persoane fizice ori juridice.
Conform dispozitiilor art.1 alin.4 din OUG nr.15/2002 pentru plata tarifului de utilizare a retele de drumuri nationale utilizatorilor retelei li se elibereaza documentul care atesta dreptul de a utiliza reteaua, denumit rovinieta, iar potrivit alin.7 din acelasi articol se arata ca in cazul schimbarii proprietarului autovehiculului, rovinieta isi mentine valabilitatea, insa in cazul de fata nu s-a indeplinit obligatia achitarii rovinietei.
Deoarece din 22.10.2004 au trecut mai bine de 6 ani si avand in vedere faptul ca taxa de utilizare a retelei nu se poate realiza pe o perioada mai mare de un an de zile conform dispozitiilor art.1 alin.7 din ordonanta: "Tariful de utilizare este structurat in functie de durata de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, astfel: o zi, 7 zile, 30 de zile, 90 de zile*), 12 luni. Durata de utilizare cuprinde durata de parcurs, precum si durata de stationare.", exista obligatia achitarii acestei taxe in persoana utilizatorului autoturismului, iar pana la proba contrarie revine proprietarului de a face dovada rovinietei.
Conform dispozitiilor art.1 lit.b: "utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice inscrise in certificatul de inmatriculare, care au in proprietate sau care, dupa caz, pot folosi in baza unui drept legal vehicule inmatriculate in Romania, denumite in continuare utilizatori romani, respectiv persoanele fizice ori juridice inscrise in certificatul de inmatriculare, care au in proprietate sau care, dupa caz, pot folosi in baza unui drept legal vehicule inmatriculate in alte state, denumite in continuare utilizatori straini.".
Conform dispozitiilor art.1 lit.n: "sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei este sistemul informatic ce permite achitarea tarifului de utilizare prin mijloace informatice, gestiunea datelor privind vehiculele cu drept de utilizare, monitorizarea si controlul achitarii tarifului de utilizare, denumit in continuare SIEGMCR.".
Conform dispozitiilor art.11 lit.(ii) "pentru utilizatorii persoane juridice - documentul care atesta plata integrala a tarifului de utilizare, in original sau o copie a acestuia stampilata si semnata in original de catre conducatorul unitatii, cu inscrisul "Conform cu originalul".
Conform dispozitiilor art.11 lit.c: "rovinieta electronica ce atesta existenta in baza de date a SIEGMCR, denumita in continuare baza de date, a informatiilor privind achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul in cauza, a carei perioada de valabilitate cuprinde ziua in care se efectueaza verificarea.".
Conform dispozitiilor art.11 alin.12: Incepand cu data de 1 august 2010*), in cazul schimbarii numarului de inmatriculare al vehiculului, "rovinieta isi mentine valabilitatea numai in conditiile in care utilizatorul informeaza in scris Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A. cu privire la schimbarea numarului de inmatriculare, in vederea operarii modificarii in baza de date. Documentele necesare si conditiile de efectuare a modificarii, precum si tarifele aferente se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor si infrastructurii.".
Conform dispozitiilor art.7: "Responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare si a detinerii rovinietei valabile, precum si a achitarii tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine in exclusivitate utilizatorilor romani, iar in cazul utilizatorilor straini, aceasta revine in exclusivitate conducatorului auto al vehiculului.".
De asemenea, nu se poate pune in discutie vreo clementa din partea instantei de fond raportat la faptul ca nici pana in prezent recurenta petenta nu si-a indeplinit obligatiile legale mentionate anterior, desi a curs o perioada lunga de timp de cand s-a incheiat contractul de leasing in forma inscrisului sub semnatura privata, cel mult aceasta va putea solicita din punct de vedere al raspunderii civile delictuale sau contractuale printr-o actiune in regres contravaloarea prejudiciului suferit conform dispozitiilor art.998 si urmatoarele c.civ., respectiv art.1294 si urmatoarele cod civil, asa cum s-a mentionat anterior.
Prevederile astfel enuntate instituie o obligatie de diligenta din partea utilizatorului de vehicule, iar in momentul in care s-a realizat aceasta sustragere este angajata raspunderea contraventionala, chiar si in cazul culpei in forma sa cea mai simpla. Ratiunea legii este evidenta in acest caz, urmarind obligatia oricarui utilizator de vehicule de a circula pe drumurile nationale, avand la bordul acestora dovada care sa ateste plata rovinietei. Conform art.1.1 din OG nr.15/2002, dispozitiile privind plata rovinietei se aplica tuturor vehiculelor inmatriculate si care circula pe drumurile publice, iar in art.3 din acelasi act normativ se prevad exceptiile de la plata acestei taxe, iar vehiculul de natura celui consemnat in procesul verbal de constatare a contraventiei, nu este prevazut intre aceste exceptii. Exceptiile fiind de stricta interpretare, daca nu sunt prevazute expres ele nu exista, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distiguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem).
Raportat la dispozitiile art.9 alin.2 si 3 din ordonanta: "Incepand cu data de 1 august 2010, constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reteaua de drumuri nationale din Romania, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei. In cazurile prevazute la alin.2 procesul-verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de M.A.I - D.R.P.C.I.V. sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini.".
In consecinta, rezulta ca la data constatarii faptei identificarea utilizatorului autoturismului aflat in trafic s-a efectuat in raport de baza datelor existente la MAI - D.R.P.C.I.V. si in evidentele autoritatilor judetene competente.
In conditiile dispozitiilor art.304 pct.9 c.pr.civ. instanta de fond a pronuntat o solutie temeinica si legala cu respectarea si aplicarea corecta a legii atat in ceea ce priveste prevederile OG nr.15/2002, cat si prevederile OG nr.195/2002 si pe cale de consecinta tribunalul urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de catre recurenta - petenta SC A. L. IFN SA 8 A. L. IFN impotriva sentintei nr_.din data de _ pronuntata de catre Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr_., in contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A
Decizie irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica de la 29 Februarie 2012