Dosar nr. 10768/1748/2011
R O M A N I A
TRIBUNALUL ILFOV
SECTIA CIVILA
DECIZIE Nr. 1843/R
Sedinta publica de la 01 Septembrie 2014
Completul compus din:
PRESEDINTE D.C.
Judecator G.P.N.
Judecator V.E.
Grefier A.V.F.
Pe rol se afla solutionarea recursurilor civile formulate de recurentul intimat INSPECTORATUL DE POLI?IE AL JUDE?ULUI ILFOV si recurentul petent C.I.G. impotriva sentintei civile nr_./08.04.2013, pronuntata de Judecatoria Cornetu, in dosarul nr_./1748/2011, avand ca obiect anulare proces verbal de contraventie.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta pentru recurentul petent aparator ales care depune imputernicire avocatiala, lipsind recurentul intimat.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, tribunalul acorda cuvantul in dezbaterea recursului.
Recurentul petent prin aparator solicita admiterea recursului, casarea sentintei civile recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare. In subsidiar solicita admiterea recursului si modificarea sentintei civile recurate in sensul admiterii plangerii contraventionale. Arata ca sentinta pronuntata de instanta de fond este nelegala si netemeinica avand in vedere ca nu au fost avute in vedere declaratiile martorilor. Cu privire la recursului intimatului arata ca lasa la aprecierea instantei solutionarea acestuia. Solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Tribunalul retine cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin plangerea contraventionala inregistrata la data de 08.11.2011 pe rolul Judecatoriei Cornetu sub nr. _/1748/2011, petentul C.I.G. a solicitat anularea procesului verbal seria CP nr. _/28.10.2011 incheiat de intimatul IPJ Ilfov-SPR P. si anularea masurilor luate in temeiul acestuia.
In motivarea plangerii, petentul a aratat ca aspectele retinute in procesul verbal de contraventie nu corespund realitatii, impotriva sa neexistand probe care sa ateste savarsirea faptei contraventionale, incalcandu-se astfel prezumtia de nevinovatie.
Se arata ca a fost sanctionat contraventional intrucat nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflati in traversare, fapta de care nu se face vinovat.
In sustinerea plangerii, petentul a depus la dosarul cauzei copie de pe procesul verbal seria _ nr. _/28.10.2011, dovada, copie CI.
In drept plangerea se intemeiaza pe dispozitiile OUG nr. 195/2002 si ale OG nr. 2/2001.
Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru in temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare.
Intimatul la data de 18.06.2012 prin serviciul registratura a depus la dosar intampinare prin care solicita instantei respingerea actiunii petentului ca fiind neintemeiata.
La solicitarea instantei a comunicat ca nu detine mijloacele tehnice care au stat la baza intocmirii procesului verbal de contraventie aceasta fiind constatata de catre agentul rutier in mod direct, prin propriile simturi, nefiind inregistrata foto/video.
Instanta a incuviintat pentru petent proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu un martor.
Analizand mijloacele de proba administrate in cursul judecatii, instanta a retinut urmatoarele:
Prin procesul verbal seria _ nr. _/28.10.2011, petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 268 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 100/3/b din OUG 195/2002.
In fapt, s-a retinut ca la data intocmirii procesului verbal de contraventie, petentul a circulat cu autoturismul cu nr. de inmatriculare _ pe raza comunei P. si nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflati in traversare.
Verificand legalitatea procesului verbal, in conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta a constatat ca acesta a fost intocmit cu respectarea prevederilor care reglementeaza conditiile pentru incheierea sa valabila.
Analizand probele administrate in cauza, instanta a retinut ca petentul nu a facut dovada unei situatii de fapt diferite de aceea descrisa in cuprinsul procesului verbal contraventional, motiv pentru care s-a constatat ca situatia de fapt si incadrarea in drept retinute de agentul constatator corespund realitatii.
In ceea ce priveste sanctiunea aplicata, instanta a retinut ca aceasta nu a fost stabilita proportional cu gradul de pericol social concret al faptei savarsite.
Astfel, vazand imprejurarile concrete de comitere a faptei, urmarile produse, instanta a apreciat ca sanctiunea contraventionala aplicata este disproportionata in raport cu gradul redus de pericol social al faptei savarsite.
Fata de aceste considerente, avand in vedere rolul in principal preventiv, si apoi punitiv al sanctiunilor contraventionale, instanta a admis in parte plangerea petentului si a dispus inlocuirea sanctiunii contraventionale a amenzii cu sanctiunea avertismentului, mentinanad in rest procesul verbal atacat.
Instanta a atras totusi atentia petentului asupra pericolului social al faptei savarsite si a pus in vedere acestuia ca pe viitor sa respecte dispozitiile OUG 195/2002.
Impotriva acestei solu?ii a formulat recurs intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDE?ULUI ILFOV si petentul C.I.G., cerere inregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 30.09.2013.
Intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDE?ULUI ILFOV a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei civile recurate in sensul mentinerii procesului verbal de contraventie ca legal si temeinic.
In motivare a aratat ca petentul a fost sanctionat deoarece s-a constatat ca nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare prin locuri marcate corespunzator.
A mai aratat ca solutia primei instante este nelegala si netemeinica intrucat exista contradictie intre dispozitivul hotararii si motivarea avuta in vedere instanta de fond la solutionarea prezentului dosar in sensul ca s-a apreciat ca sanctiunea aplicata petentului este legala, procesul verbal este legal si temeinic si consemnand o situatie de fapt care corespunde realitatii, petentul nefacand dovada unei situatii de fapt diferita de cea din procesul verbal de contraventie. Totusi se face referire la faptul ca nu exista proportionalitate intre fapta constata de agentul de politie si sanctiunea aplicata, deci fapta nu ar fi fost individualizata corect.
In drept au fost invocate disp. art.304 pct.8 ?i 9 Cod de procedura civila.
In temeiul art.242 Cod de procedura civila s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Petentul C.I.G. a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei civile recurate ?i trimiterea cauzei spre rejudecare.
In subsidiar a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei civile recurate in sensul admiterii plangerii contraventionale.
In motivare a aratat ca hotararea instantei de fond este nelegala si netemeinica intrucat nu cuprinde motivele pe care se sprijina, a fost data cu incalcarea disp. art.129 alin.5 Cod de procedura civila si nu a facut nicio apreciere asupra probelor administrate in cauza si, pe cale de consecinta a respins in mod gresit plangere formulata.
A mai aratat ca nu a avut in vedere nici declara?tia martorului care a probat cele sustinute in plangere contraventionala.
In drept cererea nu a fost motivata.
Analizand sentinta civila recurata prin raportare la motivele invocate, tribunalul constata urmatoarele:
Prin procesul verbal seria _ nr. _ din data de 28.10.2011 intimatul C.I.-G. a fost sanctionat contraventional pentru savarsirea faptei constand in aceea ca la data de 28.10.2011, in timp ce conducea autoturismul cu numarul de inmatriculare _ nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare.
Fiind investita, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu verificarea legalitatii si temeiniciei procesului verbal tribunalul retine sub aspectul legalitatii ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicata, cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal insa tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit art. 100 alin.3 lit. b din OUG 195/2002 reprezinta contraventie neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Tribunalul constata ca prezentul litigiu trebuie sa ofere garantiile procesuale recunoscute si garantate de articolul 6 din Conventia europeana a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern in baza articolului 11 din Constitutia Romaniei si are prioritate in temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentala).
Aceasta deoarece, desi in dreptul nostru intern contraventiile au fost scoase de sub incidenta dreptului penal si procesual penal, in lumina jurisprudentei CEDO (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei si Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contraventie (referitoare la circulatia pe drumurile publice) intra in sfera "acuzatiilor in materie penala" la care se refera primul paragraf al articolului 6 CEDO.
In consecinta, petentului ii sunt recunoscute si garantiile specifice in materie penala din art. 6 Conventie printre care prezumtia de nevinovatie. Beneficiind de prezumtia de nevinovatie, petentul nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia, sarcina administrarii probelor revenind agentului constatator, orice indoiala profitand persoanei acuzate de savarsirea contraventiei (in dubio pro reo).
Prin urmare, procesul-verbal de constatare si sanctionare al contraventiei trebuie sa aiba la baza intocmirii sale mijloace de proba temeinice in ceea ce priveste vinovatia petentului in savarsirea faptei, mentiunile agentului constatator inserate in actul sanctionator neputand singure servi drept temei pentru aplicarea sanctiunii contraventionale in absenta altor mijloace de proba.
Instanta retine ca persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional.
Astfel, intr-un stat de drept, in care predomina preeminenta dreptului, cetateanul este aparat de catre stat, in fata statului si a institutiilor sale, dar obligatia cetateanului este de a respecta legea.
Tribunalul retine ca intimatul a contestat situatia de fapt retinuta in procesul verbal de contraventie, martorul propus si audiat de catre instanta de fond declarand ca pe trecerea de pietoni nu se afla angajata nicio persoana.
Fata de aceste aspecte, tribunalul apreciaza ca si in materie contraventionala (similar procedurii in materie penala) se poate proceda la incadrarea juridica a faptei savarsite de contravenient potrivit situatiei de fapt retinuta de instanta in urma probelor administrate si aplicarea sanctiunii corespunzatoare, chiar daca aceasta nu corespunde cu cea retinuta de agentul constatator in procesul verbal de contraventie.
Asadar, avand in vedere ca procesul verbal de contraventie nu este intemeiat pe nici un mijloc de proba ce ar putea fi supus analizei coroborat si cu principiul "in dubio pro reo", tribunalul urmeaza sa admita recursul formulat de catre petent sa dispuna anularea procesului verbal de contraventie seria _ nr. _/28.10.2011si, pe cale de consecinta sa respinga recursul declarat de catre intimata ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul intimat INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV.
Admite recursul declarat de recurentul petent C.I.G.
Modifica in parte sentinta civila recurata in sensul ca:
Admite plangerea.
Anuleaza procesul verbal seria .. nr_.8/28.10.2011.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica astazi 01.09.2014.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR, GREFIER
Concept red. gref. A.V.F.
Red. Jud: E.V./2 exemplare/03.10.2014
Jud. fond: Filipescu Anca-Lavinia - Jud. Cornetu
