Litigiu funciar

Decizie nr. 29/R din data de 13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui

Fond funciar- litigiu funciar
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurent COMISIA LOCALA XX PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR impotriva sentintei civile nr.2432/15.09.2008 pronuntata de Judecatoria Vaslui.
Obiectul cauzei-fond funciar litigiu funciar.
Asupra recursului civil de fata;
Prin sentinta civila nr. 2432/15.09.2008 a Judecatoriei Vaslui a fost respinsa, ca neintemeiata, actiunea civila avand ca obiect litigiu funciar, privind pe reclamanta Comisia Locala XX pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, judetul Iasi, in contradictoriu cu paratii LO, BR, BR2 si Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca prin hotararea nr. 17/2008, Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a validat propunerea Comisiei Locale YY privind revocarea a patru titluri de proprietate, si anume: titlul de proprietate nr. 1860/490113, LBR - 2,64 ha; titlul de proprietate nr. 1859/490113, LBC - 2,31 ha; titlul de proprietate nr. 1861/490113, L.V.D.N. V - 4,00 ha; titlul de proprietate nr. 1863/490113, LO - 3,50 ha.
Pentru a lua aceasta hotarare, Comisia Judeteana Vaslui a avut in vedere propunerea Comisiei Locale YY si existenta unor hotarari judecatoresti irevocabile, din care rezulta ca titularilor titlurilor de proprietate amintite le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafetelor de teren aflate pe teritoriul comunei XX, judetul Iasi.
De-a lungul timpului, intre Comisiile judetene Iasi si Vaslui au avut loc intalniri impreuna cu Agentia Domeniilor Statului, concretizate prin predarea catre comuna XX a unor suprafete de teren, pentru a fi restituite fostilor proprietari. Aceste terenuri erau situate in judetul Vaslui iar titlurile de proprietate au fost emise de catre Comisia Judeteana Vaslui. De precizat ca proprietarii mentionati in hotararea nr. 17/16.01.2008 au ales calea justitiei si, in conformitate cu dispozitiile sentintei civile nr. 813/2005, pronuntata in dosar nr.6841/2003, li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe teritoriul comunei XX, respectandu-se principiul reconstituirii pe vechiul amplasament. De altfel, hotararea judecatoreasca face trimitere la expertiza topografica ce indica fara dubiu suprafetele de teren libere si care pot fi retrocedate fostilor proprietari sau mostenitorilor lor.
Conform art. 52, alin.1 din Legea nr. 18/1991, comisiile judetene de fond funciar sunt autoritati publice cu activitate administrativ-jurisdictionala.
Asadar, in ce priveste actele emise de comisiile judetene de fond funciar, ca autoritati administrative, aceste acte pot fi revocate pana la intrarea in circuitul civil, iar hotararea nr. 17/2008 este o hotarare de validare a propunerii efectuate de Comisia Locala YY, pentru care nu s-a formulat contestatie (art. 6, lit. e din Regulament).
Prin aceasta hotarare, Comisia Judeteana Vaslui, care a avut in vedere sentinta civila mai sus amintita, a inteles sa dea eficienta acestei hotarari judecatoresti, care in alt mod nu ar fi putut fi pusa in executare.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta Comisia Locala XX pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, in motivarea caruia a aratat ca instanta nu a avut in vedere dispozitiile din Titlul IV din Legea nr. 247/2005, art. 8 (22), care completeaza art. 27 din Legea fondului funciar; de asemenea, Judecatoria Vaslui nu avea competenta materiala in revocarea titlurilor de proprietate emise pe numele paratilor; instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca paratii aveau calitatea de actionari, nu calitatea de membrii cooperatori, si si-au primit drepturile cuvenite de la SC Agrozootehnica YY, jud. Vaslui.
Cu privire la terenurile pe care s-au emis titluri de proprietate, acesta a fost primit de la A.D.S. de catre Comisia Locala XX, iar in situatia unei revocari competenta era Comisia Locala XX si Comisia Judeteana Iasi. In mod nejustificat s-a retinut ca printr-o expertiza s-ar fi retinut ca pe teritoriul com. XX se afla libere suprafetele de teren apartinand paratilor, in conditiile in care din raportul de expertiza rezulta ca ar fi liber doar 2,31 ha teren si nu 11 ha teren., astfel incat Comisia locala XX nu are posibilitatea atribuirii pe vechile amplasamente a celor 11 ha teren.
Intimatul LO a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, aratand ca din actele depuse la dosar lipsesc procesele verbale de punere in posesie, datat anterior datei eliberarii titlurilor de proprietate, art. 8 (22) din Legea nr. 247/2005 nu are nici o legatura cu prezenta cauza, Judecatoria Vaslui nu a revocat titlurile de proprietate, ci a solutionat plangerea formulata de recurenta impotriva hotararii nr. 17/2008 a Comisiei Judetene Vaslui, aceasta comisie era competenta sa revoce titlurile de proprietate deoarece ea le-a eliberat cu incalcarea procedurilor cerute de lege, terenul pe cate trebuia sa fie pus in posesie el si ceilalti intimati este situat pe raza com. XX; de asemenea, s-a mai aratat ca in raportul de expertiza se mai face vorbire, in afara de 2,31 ha teren liber, si de alte suprafete de teren disponibil pe care expertul nu le-a putut delimita deoarece primarul a refuzat sa-i puna la dispozitie toate documentele.
In dovedirea motivelor de recurs, recurenta a depus la dosar urmatoarele inscrisuri, in copie: tabelul nominal cu persoanele sau dupa caz cu mostenitorii acestora al caror teren a fost preluat de unitatile agricole de stat si pentru care se primesc actiunile prevazute de art. 36 din Lege, decizia nr. 7415 din 9.12.1994, copii decizii nr. 6360, 6368, 6363, 6364, din 4.XI.1993 emise de Comisia Judeteana Iasi.
Examinand actele si lucrarile dosarului, sentinta primei instante , motivele de recurs si dispozitiile legale aplicabile in cauza, Tribunalul constata ca recursul este neintemeiat pentru urmatoarele considerente.
Astfel, in primul rand, referitor la competenta Comisiei Judetene Vaslui de a anula respectivele titluri de proprietate, trebuie mentionat ca, atat competenta comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, cat si a instantelor judecatoresti investite cu solutionarea plangerilor formulate impotriva hotararilor comisiilor judetene, se determina in raport cu locul unde este situat terenul, asa cum rezulta din dispozitiile art. 9 alin. 3 si art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
Ori, prin hotararea nr. 17/16.01.2008 a Comisiei Judetene Vaslui s-a validat hotararea Comisiei Locale YY privind revocarea titlurilor de proprietate emise pe numele intimatilor cu privire la suprafete de teren aflate pe raza satului Cotic, com. YY, jud. Vaslui.
In al doilea rand, respectivele titluri de proprietate au fost eliberate de catre Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, si doar emitentul unui act este competent a dispune revocarea acestuia.
Nici motivul referitor la incalcarea de catre Comisia Judeteana Vaslui a competentei sale materiale nu va putea fi retinut. Astfel, intr-adevar, potrivit dispozitiilor art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991, introdus prin Legea nr. 247/2005, comisiile de fond funciar vor revoca titlurile de proprietate emise cu incalcarea legii, daca acestea nu au intrat in circuitul civil, in cazurile in care acestea au fost emise abuziv altor persoane decat fostii proprietari care detineau la acel moment adeverinte de proprietate si aveau posesia terenului.
Acest articol nu poate fi interpretat insa in sensul ca limiteaza posibilitatea comisiilor de fond funciar de a revoca titlurile de proprietate doar la cazul expres prevazut de lege, ci, interpretat prin prisma argumentului a fortiori, permite si revocarea titlurilor de proprietate emise, ca in prezenta cauza, cu incalcarea dispozitiilor unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, in speta sentintele civile nr. 15551 din 24.09.2001 si nr. 813 din 26.01.2005 ale Judecatoriei Iasi, prin care intimatilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 11 ha teren situat pe raza teritoriala a com. XX, jud. Iasi si nu pe raza com. YY, jud. Vaslui, Comisia locala XX fiind si obligata la punerea in posesie a intimatilor pe respectiva suprafata de teren.
In caz contrar, ar insemna ca, in toate celelalte cazuri care exced ipotezei avute in vedere de legiuitor in art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991, doar instanta sa se poata pronunta cu privire la nulitatea titlurilor de proprietate, desi nu ne aflam in prezenta nici unui dintre cazurile de nulitate absoluta prevazute expres de art. III din Legea nr. 169/1997, modificat prin Legea nr. 247/2005. Ori, insusi legiuitorul, in teza II a art. 27 alin. 2 ind. 2, a prevazut expres ca instanta va fi sesizata cu constatarea nulitatii absolute a titlurilor de proprietate doar in situatia in care acestea nu au intrat in circuitul civil, ceea ce nu este cazul in speta de fata.
Criticile invocate de recurenta referitoare la dreptul intimatilor de a li se reconstitui dreptul de proprietate pe raza com. XX si la imposibilitatea punerii acestora in posesie nu vor putea fi reanalizate in prezenta cauza deoarece s-ar aduce atingere autoritatii de lucru judecat, asupra acestor aspecte pronuntandu-se in mod definitiv si irevocabil Judecatoria Iasi, prin sentintele civile nr. 15551 din 24.09.2001 si nr. 813 din 26.01.2005
Pentru aceste considerente, instanta va respinge recursul declarat de Comisia Locala XX pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor impotriva sentintei civile nr. 2432/15.09.2008 a Judecatoriei Vaslui, pe care o va mentine.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de Comisia locala XX pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor impotriva sentintei civile nr. 2432 din 15.09.2008 a Judecatoriei Vaslui pe care o mentine

Sursa: Portal.just.ro