Recus - Plangere contraventionala

Prin cererea inregistrata la Judecatoria Tulcea sub nr.4408/08.07.2009 reclamanta Inspectoratul de Jandarmi Judetean Tulcea a solicitat in contradictoriu cu parata NC, inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei munci in folosul comunitatii, in conformitate cu prevederile art.9, alin 3 din OG nr.2/2001.
Prin sentinta civila nr.2900/26.10.2009 a Judecatoriei Tulcea s-a respins cererea formulata ca nefondata, retinand in motivare urmatoarele:
Potrivit normelor generale aplicabile in materie contraventionala [art.5 alin.2 lit.c) si art.9 alin 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor], prestarea unei activitati in folosul comunitatii este o sanctiune contraventionala principala, care poate fi stabilita numai prin lege si numai pe o durata ce nu poate depasi 300 de ore. Se observa ca art. 9 alin.1 din OG 2/2001 reprezinta o consacrare a principiului legalitatii sanctiunii contraventionale in ceea ce priveste prestarea unei activitati in folosul comunitatii.
Verificand conditiile de admisibilitate a cererii de inlocuire a amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, instanta constata ca, pe langa indeplinirea conditiilor cu caracter special, prevazute de art.9 alin.3 din OG 2/2001 invocat de reclamanta si aplicabil in speta (contravenientul sa nu fi achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii  si sa nu existe posibilitatea executarii silite), se impune si respectarea unei cerinte cu caracter general, dar esentiala: ca sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii sa fie stabilita prin legea care incrimineaza fapta pentru care s-a atras raspunderea contravenientului, alternative cu amenda, potrivit disp. Art.9 alin.2 din OG 2/2001.
Or, in speta de fata, Legea 61/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, nu stabileste nici un caz in care ar putea fi aplicata sanctiunea contraventionala principale a prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
Daca instanta ar admite cererea reclamantei, constatand ca sunt indeplinite conditiile cu caracter special pentru inlocuirea amenzii contraventionale, s-ar incalca principiul fundamental al legalitatii sanctiunii in materie contraventionala, care isi trage sorgintea din dreptul penal, pentru ca s-ar aplica paratului contravenient o sanctiune contraventionala care nu este prevazuta de legea care a fost incalcata de acesta.
De altfel, solutia respingerii cererii de inlocuire a amenzii contraventionale este rezultata din interpretarea sistemica a art.9 alin.3 din OG 3/2001, care reprezinta sediul materiei in prezenta cauza. Astfel, privind articolul 9 in ansamblul sau, se observa ca legiuitorul a instituit mai intai principiul legalitatii sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii (alin.1), apoi a edictat regula ca aceasta sanctiune trebuie prevazuta in mod alternativ cu amenda, prin actul de incriminare (alin.2). Doar dupa instituirea acestor principii, legiuitorul a edictat si posibilitatea inlocuirii amenzii contraventionale cu obligarea la prestarea unei activitati in folosul comunitatii (alin.3), ceea ce denota ca aceasta masura poate fi luata doar dupa verificarea respectarii cerintelor prevazute de alin. 1 si 2.
Un alt argument este acela ca munca fortata este interzisa expres prin art.4 alin.2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (in continuare Conventia EDO). Potrivit Conventiei EDO, situatiile de exceptie in care statul poate impune unei persoane obligatia de a presta munca fortata sunt strict limitate la urmatoarele cazuri: cand persoana este supusa detentiei, cand persoana presteaza un serviciu cu caracter militar, un serviciu impus in situatii de criza si calamitati, precum si munca sau serviciul care fac parte din obligatiile civice normale.
Se observa ca savarsirea unei fapte cu caracter contraventional sau penal nu figureaza printre exceptiile prevazute de Conventia EDO.
     Fata de cele de mai sus, instanta a retinut ca legea romana contine dispozitii mai putin favorabile in ceea ce priveste dreptul fundamental la libertatea muncii, fata de legea europeana, intrucat prevede ca sanctiune contraventionala principala si obligarea la prestarea unei activitati in folosul comunitatii [art.5 alin.2 lit.c) din OG 2/2001].
     Fata de acest aspect, instanta a retinut ca dispozitiile legii romane trebuie interpretate si aplicate numai in sensul garantarii cu strictete a celorlalte drepturi fundamentale. Unul dintre acestea este prevazut expres de art.7 din Conventia EDO, intitulat Nici o pedeapsa fara lege. Potrivit art.7 alin.1 din Conventia EDO, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decat aceea care era aplicabila in momentul savarsirii faptei. In speta, pentru fapta savarsita de contravenient este aplicabila doar sanctiunea amenzii contraventionale, potrivit 3 alin.1 lit.a) din Legea 16/1991.
     Impotriva acestei sentinte in termen legal a formulat recurs reclamanta Inspectoratul de Jandarmi Judetean Tulcea, criticand-o ca netemeinica si nelegala motivat de faptul ca prin Decizia Curtii Constitutionale nr.1354/2008, au fost declarate neconstitutionale prevederile legale care conditionau inlocuirea sanctiunii amenzii cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii, astfel incat daca sunt indeplinite celelalte cerinte, sanctiunea prestarii unor activitati in folosul comunitatii poate fi aplicata si fara acordul contravenientului.
     Recurenta a mai invocat si ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.9 alin.5 din Ordonanta de Guvern nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.108/2003 pentru desfiintarea inchisorii contraventionale, prin raportare la prevederile art.1 alin.3,5 si art.16 din Constitutia Romaniei admisa de Curtea Constitutionala a fost ridicata din oficiu de Judecatoria Ploiesti intr-un dosar ce avea ca obiect cererea de transformare a amenzii in sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, privind o amenda in cuantum de 500 lei, aplicata in baza art.2 pct.6 din Legea nr.61/1991, adica acelasi temei legal pe care il are si sanctiunea contraventionala pentru care a fost sesizata instanta de judecata.
     S-a mai precizat in continuare ca persoanele care nu au venituri executabile in contul amenzii contraventionale aplicate in temeiul Legii nr.61/1991 beneficiaza de "imunitate de facto" in masura in care instanta de judecata nu aplica acestora ultima sanctiune posibila, cea a prestarii unei activitati in folosul comunitatii. In aceasta modalitate, pentru astfel de persoane, Romania nu mai poate fi considerata si nu se mai poate pretinde stat de drept intrucat lipseste forta publica de constrangere pentru respectarea si aplicarea legii. Prin acest mecanism, in statul roman pot fiinta subiecte de drept care, neavand venituri executabile, isi pot permite sa comita fapte ilicite "cu grad de domeniu contraventional" in mod nelimitat si fara amenintarea niciunei sanctiuni.
     In acest fel, potrivit instantei de fond, se ajunge ca doua persoane aflate in situatii juridice identice (sanctionate cu amenda contraventionala pentru savarsirea unei contraventii prevazute de Legea nr.61/1991) sa beneficieze de un regim juridic diferit. Persoana fara venituri declarate/executabile silit poate, prin voia sa, sa ramana nesanctionata, iar in acest fel, needucata si, tot in acest mod, societatea, neaparata. Cea de a doua persoana, in masura in care nu plateste de bunavoie amenda si are venituri ce pot fi executate, va fi supusa constrangerii contraventionale. Astfel este incurajata reaua credinta (persoanele care nu au venituri declarate sunt incurajate sa nu plateasca amenda pentru care stiu ca nu li se poate aplica nicio alta sanctiune) si nedeclararea veniturilor.
     O alta critica sustinuta de recurenta a vizat faptul ca art.42 (interzicerea muncii fortate) nu poate constitui o piedica in admiterea cererii de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii, deoarece executarea sanctiunii astfel inlocuite ar ramane in continuare la aprecierea contravenientului, pentru ca munca fortata este interzisa, iar prestarea unei activitati in folosul comunitatii nu este cuprinsa in enumerarea limitativa din art.42 alin.2 din Constitutie, dar, constatandu-se neconstitutionalitatea si a O.U.G. nr.108/2003, sanctionarea contravenientului ar deveni efectiva si nu ar ramane derizorie, realizandu-se scopul sanctiunii: reeducare prin constrangere. In acest mod, contravenientul beneficiaza de favoarea alegerii sanctiunii (amenda sau prestare de activitate in folosul comunitatii) care ar fi totusi efectiva.
     In final, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei atacate si admiterea sesizarii Inspectoratului de Jandarmi Judetean Tulcea in sensul inlocuirii amenzii de 500 lei aplicata contravenientei NC, cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
     In dovedirea recursului reclamanta a depus la dosar practica judiciara, iar in drept a invocat dispozitiile art.304 si 312 Cod procedura Civila.
     Intimata desi legal citata, nu s-a prezentat in fata instantei si nu a formulat aparari.
     Analizand legalitatea sentintei atacate in raport de criticile invocate in recurs, cat si din oficiu in temeiul art. 312 Cod Procedura Civila, tribunalul constata ca recursul este neintemeiat.
     Prin procesul verbal seria JP nr.0043957 din 28.04.2009 Inspectoratul de Jandarmi Judetean Tulcea a sanctionat-o pe intimata NC cu amenda in cuantum de 500 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991, retinandu-se in sarcina acesteia ca in timp ce se afla in centru localitatii Mahmudia, in apropierea SC L SRL a proferat injurii si expresii jignitoare si a amenintat cu acte de violenta o alta persoana fizica.
     Totodata, prin procesul verbal seria JP nr.0043957 din 28.04.2009, aceeasi intimata a fost sanctionata cu amenda de 500 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.2 pct.26 din Legea nr.61/1991, retinandu-se ca, in timp de se afla in fata barului "P" a participat efectiv la scandal, lovind o alta persoana fizica.
     Posibilitatea inlocuirii in prezent a sanctiunii amenzii cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii, fara a fi necesar acordul contravenientei, ca urmare a declararii ca neconstitutionale a dispozitiilor art.9 alin.5 din OG 2/2001 prin Decizia Curtii Constitutionale nr.1354/2008 este o chestiune care nu a fost antamata de prima instanta care nu a procedat dealtfel la analiza acestui text legal pentru a putea dispune inlocuirea sanctiunii contraventionale, ci a realizat o justa si temeinica analiza atat a dispozitiilor art.9 alin.1 si 3 din O.G. nr. 2/2001, precum si a dispozitiilor art.4 alin.2 si art.7 din Conventia EDO, fiind astfel lipsit de relevanta juridica faptul ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.9 alin.5 din OG 2/2001, precum si a OUG 108/2003 a fost ridicata din oficiu de Judecatoria Ploiesti intr-un dosar in care se aplica o amenda in baza unui temei legal identic cu cel pe care il are si sanctiunea contraventionala pentru care a sesizat instanta de judecata.
     Cat priveste imprejurarea ca persoanele fara venituri declarate legal ar beneficia de un regim juridic diferit fata de persoanele care obtin venituri desi se afla in situatii juridice identice, se constata ca nu se poate pune semnul egalitatii intre o persoana care poate face si una care nu poate face fata obligatiilor sale civile datorita inexistentei veniturilor legale.
     Instanta nu poate primi punctul de vedere al recurentei care a sustinut ca persoanele care nu au venituri declarate, sunt incurajate sa nu plateasca amenda, dat fiind faptul ca reaua credinta nu poate fi prezumata, ci trebuie intotdeauna dovedita, precum si datorita cadrului legal atat intern, cat mai ales european, care intr-un mod lipsit de echivoc, nu permite inlocuirea sanctiunii amenzii, cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.
     Astfel, asa cum in mod corect a retinut si prima instanta, pentru a se putea dispune admiterea cererii de inlocuire a amenzii contraventionale cu sanctiunea obligarii contravenientei la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, se impune atat indeplinirea conditiilor cu caracter special prevazute de art.9 alin.3 din OG 2/2001 (contravenientul sa nu fi achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si sa nu existe posibilitatea executarii silite), cat si mai ales respectarea unor conditii cu caracter general, respectiv ca sanctiunea prestarii unor activitati in folosul comunitatii sa fie stabilita prin legea care incrimineaza fapta pentru care s-a atras raspunderea contraventionala potrivit prevederilor art.9 alin.2 din OG 2/2001.
     In cauza insa, Legea nr.61/1991, actul normativ in baza caruia a fost sanctionata initial intimata, nu stabileste nici un caz in care ar putea fi aplicata sanctiunea contraventionala principala a prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
     Instanta nu poate de asemenea primi sustinerea recurentei reclamante conform careia executarea sanctiunii presarii unei munci (ce a inlocuit pedeapsa amenzii) ar ramane la aprecierea contravenientului, intrucat munca fortata este interzisa conform art.42 din Constitutie, dat fiind faptul ca, nu contravenientul este cel care apreciaza daca sanctiunea prestarii unei munci poate fi executata sau nu, ci autoritatile chemate de lege sa solicite si sa supravegheze executarea unei atare sanctiuni.
     De remarcat este si faptul ca, trebuie acordata prevalenta dispozitiilor europene potrivit carora, munca fortata este interzisa expres prin art.4 alin.2 din CEDO, iar in cauza nu este intalnita nici una din situatiile de exceptie in care statul poate impune unei persoane obligatia de a presta munca fortata: cand persoana este supusa detentiei, cand persoana presteaza un serviciu militar, un serviciu impus in situatii de criza si calamitati, precum si munca sau serviciul care fac parte din obligatiile civice normale.
     Totodata, potrivit art.7 alin.1 din Conventia EDO nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decat aceea care s-a aplicat in momentul savarsirii faptei.
     In speta pentru fapta savarsita de intimata nu se poate aplica decat sanctiunea amenzii conform art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.61/1991 intrucat in caz contrar s-ar incalca principiul "nici o pedeapsa fara lege".
     Fata de toate aceste considerente, in temeiul art.312 alin.1 Cod Procedura Civila recursul urmeaza a fi respins ca neintemeiat.
     
     
1