Dosar nr. 994/179/2008
R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DECIZIA CIVILA NR. 29
Sedinta publica din 21 ianuarie 2009
Asupra apelului civil de fata;
Prin cererea adresata Judecatoriei Babadag, inregistrata sub nr. 994/179/10.09.2008, reclamantul GB a chemat in judecata pe parata SM pentru ca pe cale de hotarare judecatoreasca :
- sa se constate calitatea de tert gratificat a paratei SM in contractul de vanzare-cumparare incheiat de SP la Notariatul de Stat Local din Babadag , autentificat sub nr.861/28.04.1995 .
- sa se constate ca imobilul ce face obiectul contractului de vanzare cumparare , compus din teren in suprafata de 1026 m.p. si locuinta formata din 3 camere , situat in comuna .. nu face parte din masa succesorala a defunctului SP , fiind instrainat cu titlu oneros prin contract de vanzare-cumparare in timpul vietii acestuia .
S-a motivat ca numitul SP a dobandit prin contract de vanzare cumparare in anul 1957 imobilul compus dintr-o suprafata de 1026 m.p. si o locuinta construita din chirpici , formata din 3 camere . hol bucatarie si magazie situat in _.. jud.Tulcea .
In anul 1957 potrivit certificatului de casatorie nr.0840860 seria Cg SP era casatorit cu SM , fosta PM iar imobilul a fost achizitionat impreuna cu aceasta, fiind bun comun .
Din contractul de vanzare-cumparare rezulta ca SP a dobandit cota de 12/24 reprezentand 50% din imobil din bunul comun , 6/24 cota legala in calitate de sot supravietuitor in urma decesului sotiei survenit la 19.10.1987 iar restul de 6/24 a fost obtinut in baza sentintei civile nr.312/17.03.1993 a Judecatoriei Babadag prin care s-a solutionat actiunea de iesire din indiviziune cu numitii PF , PI , PB si CC , rudele sotiei defuncte SM (fosta P) .
La data de 21.02.1990 SP s-a casatorit cu __.. devenita SM potrivit certificatului de casatorie nr.505/21.02.1990 .
Prin contractul de vinzare-cumparare incheiat in anul 1995 SP vinde singur , in calitate de unic proprietar prin intregirea proprietatii in urma decesului sotiei sale SM (fosta P) si atribuirea cotei indivize de 6/24 prin iesirea din indiviziune , imobilul ce formeaza obiectul cauzei . In favoarea instrainatorului si a sotiei sale SM (fosta M) s-a stabilit o obligatie de intretinere precum si un drept de abitatie viagera .
Atata timp cat partile contractului de vanzare-cumparare sunt SP , in calitate de unic proprietar si GB cumparator si persoana obligata la intretinere , calitatea lui SM ( fosta M) este aceea de" tert gratificat ." ,aplicandu-se pentru aceasta regulile stipulatiei pentru altul , conform intelegerii dintre partile contractante .
Cat priveste cel de-al doilea capat de cerere a sustinut ca imobilul bun propriu al lui SP a fost instrainat cu titlu oneros in timpul vietii acestuia , motiv pentru care nu poate face parte din masa succesorala a acestuia .
In drept au fost invocate dispozitiile art.273 cod civil si ale art.111 cod pr.civila.
La data de 23.09.2008 parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata . S-a motivat ca prin sentinta civila nr.335/2007 a Judecatoriei Babadag a fost admisa actiunea formulata de ea si s-a dispus rezolutiunea contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.861/28.04.1995 la Notariatul de stat Local Babadag .
Ori in aceasta situatie cererea reclamantului de a se constata ca are calitatea de tert gratificat in contractul nr.861/28.04.1995 , autentificat la Notariatul de Stat Local din Babadag si ca imobilul nu face parte din masa succesorala a defunctului SP , este neavenita.
Prin sentinta civila nr.699/30 septembrie 2008, Judecatoria Babadag, judetul Tulcea a respins actiunea reclamantului, ca nefondata.
S-a retinut de catre prima instanta ca procedand la judecarea cauzei se retine ca prin contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere , autentificat sub nr.861/28.04.1995 la Notariatul de Stat Local din Babadag , SP in timp ce era casatorit cu parata SM (fosta Munteanu) a instrainat reclamantului din actiunea de fata GB , imobilul proprietatea sa situat in _. judetul Tulcea , compus din suprafata de 1026 m.p. si o locuinta formata de 3 camere .
Prin conventie cumparatorul si-a luat obligatia de a-i intretine atat pe SP cat si pe SM cu alimente , medicamente , combustibil , imbracaminte si tot ce este necesar unei bune intretineri pana la incetarea din viata si sa suporte cheltuielile ocazionate de inmormantare conform obiceiului locului .
Reclamantul in calitate de cumparator intretinator intra in stapanirea de fapt si de drept a imobilului la data autentificarii actului , cu exceptia locuintei, asupra caruia vanzatorul intretinut isi pastra un drept de abitatie viagera.
Acelasi drept a fost stipulat si in favoarea lui SM , cumparatorul putand intra in posesia casei de locuit numai dupa moartea celor doi soti .
Dupa incetarea din viata a lui SP , GB nu a mai respectat clauza din contract privind dreptul de abitatie viagera a lui SM , alungand-o din casa .
In aceasta situatie parata din actiunea de fata a promovat actiune in instanta pentru rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare , care a fost admisa prin sentinta civila nr.335/14.06.2007 a Judecatoriei Babadag .
Asadar , la momentul introducerii actiunii ce formeaza obiectul prezentei cauzei 10.09.2008 , SM nu mai avea calitatea de tert gratificat , iar imobilul ce facuse obiectul contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.861/28.04.1995 reintrase in patrimoniul instrainatorului si prin urmare face parte din masa succesorala a defunctului SP .
Impotriva acestei hotarari, in termen legal a formulat apel reclamantul Florescu Gabriel, solicitand desfiintarea hotararii si admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
S-a sustinut de catre apelant ca prin initierea prezentei actiuni urmareste stabilirea calitatii paratei la data incheierii contractului de vanzare cumparare raportat la imobilul ce face obiectul contractului si nu calitatea pe care o are in prezent sau la data introducerii actiunii sale.
Apelantul a aratat ca instanta de fond s-a pronuntat "extra petita", deoarece a raportat calitatea paratei la momentul introducerii actiunii si nu la momentul incheierii contractului asa cum a solicitat.
Desi instanta a preluat corect capatul de cerere in sensul "constatarii calitatii de tert gratificat a paratei SM in contractul de vanzare cumparare incheiat de SP cu subsemnatul la Notariatul de stat local Babadag, autentificat sub nr.861/28.04.1995", se pronunta asupra calitatii paratei fata de imobil raportat la momentul introducerii actiunii: "Asadar la momentul introducerii actiunii, respectiv data de 10.09.2008, SM nu mai avea calitatea de tert gratificat, iar imobilul ce facea obiectul contractului reintrase in patrimoniul instrainatorului".
Mai arata ca instanta de fond recunoaste implicit ca parata a avut calitate de tert gratificat in momentul vanzarii, calitate ce nu o mai are in prezent.
Invedereaza instantei de judecata ca scopul actiunii sale este acela de a constata calitatea de tert a paratei la momentul vanzarii, respectiv anul 1995 si nu in momentul de fata.
Calitatea ei la momentul vanzarii imobilului nu ii permitea sa ceara rezolutiunea contractului, ea nefiind parte semnatara.
In ipoteza in care s-ar admite primul capat de cerere al actiunii sale, intentioneaza pe baza acestei hotarari, sa ceara revizuirea hotararii prin care s-a admis cererea de rezolutiune a contractului de vanzare cumparare intre SP si apelant, deoarece instantele nu au observat faptul ca SM nu avea calitate procesual activa sa ceara rezolutiunea fiind straina de contract.
Intimata-parata SM a depus intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, depunand in copie contractul de vanzare cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr.861/29.04.1995.
La termenul din 14 ianuarie 2009, apelantul - reclamant a solicitat instantei sa ia act de renuntarea sa la ultimul capat de cerere din actiunea introductiva, respectiv constatarea faptului ca imobilul ce face obiectul contractului de vanzare-cumparare nu face parte din patrimoniul defunctului SP , depunand in copie sentinta civila nr.335/14.06.2007, pronuntata de Judecatoria Babadag, judetul Tulcea.
Examinand apelul, in raport de criticile formulate, tribunalul considera ca acesta este nefondat.
Intr-adevar, in sensul corect s-a apreciat de catre prima instanta ca urmare dispunerii rezolutiunii contractului de vanzare cumparare, prin sentinta civila nr.335/14.06.2007 pronuntata de Judecatoria Babadag, intimata - parata SM nu mai avea calitatea de tert gratificat, la data introducerii actiunii de catre reclamantul GB, respectiv 10 septembrie 2008.
De asemenea, prin rezolutiunea contractului de vanzare cumparare, partile au fost repuse in situatia anterioara incheierii acesteia, astfel incat si imobilul compus din suprafata de 1026 mp teren si locuinta, ce a facut obiectul contractului, a revenit in patrimoniul defunctului SP a carei unica mostenitoare este sotia supravietuitoare SM .
Prin urmare, parata - intimata neavand calitatea de tert gratificat in contractul de vanzare cumparare cu privire la care s-a dispus rezolutiunea, reclamantul GB avea la indemana actiunea in realizarea si nu de constatare a calitatii paratei in contract, in vederea recuperarii creantei sale.
In ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, privind constatarea faptului ca imobilul ce face obiectul contractului de vanzare cumparare, nu face parte din patrimoniul defunctului SP , se va lua act de renuntarea apelantului la judecata.
Pentru considerentele aratate, in tem.art.296 Cod proc.civila se va respinge apelul ca nefondat, urmand a fi pastrata hotararea pronuntata de prima instanta ca temeinica si legala.
1
