Recurs. Plangere impotriva solutiei procurorului de netrimitere in judecata. Omisiunea organelor de cercetare penala de a dispune inceperea urmarii penale fata de intimati in situatia in care anterior, printr-o hotarare definitiva, instanta de judecata a admis plangerea petentei si a dispus in baza art. 278 1 alin. 8 lit. b Cod Procedura Penala, desfiintarea rezolutiei atacate si trimiterea cauzei la procuror in vederea inceperii urmaririi penale.
Decizia penala nr.129/2008
Asupra recursului penal, tribunalul, deliberand, retine urmatoarele:
Prin Sentinta penala nr. 409 din 21 aprilie 2008, Judecatoria Tulcea a respins ca nefondata plangerea impotriva rezolutiilor procurorului privind pe petentul P.O.J. si pe intimatii D.P. si G.G..
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca, prin rezolutia nr. 822/P/2006,emisa la data de 28 noiembrie 2006, Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea a dispus neinceperea urmaririi penale cu privire la numitii D.P. si G.G. pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 259 Cod penal, respectiv 25 - 259 Cod penal, denuntare calomnioasa, respectiv instigare la infractiunea de denuntare calomnioasa.
Prin rezolutia atacata s-a dispus respingerea ca neintemeiata a plangerii formulata de petent impotriva Rezolutiei nr. 822/P/2006, emisa la data de 28 noiembrie 2006.
Pentru a pronunta aceasta solutie, s-a retinut ca petentul Popa Octavian, administrator al S.C. SDP S.R.L. a formulat la data de 19 mai 2006, plangere penala impotriva lui D.P. si G.G., prin care invedera ca, acestia, cu rea credinta, l-au acuzat de savarsirea infractiunii de evaziune fiscala si fals intelectual.
Judecatoria Tulcea, prin Sentinta penala nr. 174 din 7 februarie 2007, a desfiintat solutia initiala, respectiv Rezolutia de neincepere a urmaririi penale nr. 882/P/2006A Parchetului de pe langa Judecatoria Tulcea, precum si rezolutia de respingere a plangerii nr. 571/VIII/1/II/2006 din 19 septembrie 2006 si a trimis cauza procurorului in vederea inceperii urmaririi penale dispunand lamurirea tuturor aspectelor privind latura obiectiva si subiectiva cu referire la audierea nemijlocita a tuturor partilor si administrarea oricaror altor probe necesare aflarii adevarului.
S-a mai retinut ca, dupa completarea actelor premergatoare, s-a constatat din nou incidenta unui caz de neincepere a urmaririi penale, respectiv art. 10 lit. d) Cod proc. pen., ceea ce a condus la dispunerea solutiei atacate.
Cu privire la elementul relei credinte, s-a precizat ca numitul G.G. a aratat in declaratia sa faptul ca l-a indrumat pe D.P. sa faca o sesizare catre Presedintele si Guvernul Romaniei, impotriva petentului, motivat de faptul ca acesta nu isi incasase drepturile salariale, conduita care nu se putea circumscrie in latura obiectiva a infractiunii prevazuta de art. 25 - 259 Cod pen., si pe cale de consecinta, daca o astfel de sesizare a fost facuta, ea nu putea fi apreciata ca plangere sau denunt, in sensul dreptului procesual penal. De asemenea, aprecierea aceluiasi faptuitor, ca un anumit contract este nelegal, nu putea fi considerat ca element material al infractiunii prevazuta de art. 259 Cod penal, aceeasi concluzie fiind si pentru aprecierea petentului ca "firma nu-si putea procura resurse financiare decat prin evaziune fiscala", mai precis ca nu a inregistrat cantitati reale de stuf recoltate.
Analizand dosarul de urmarire penala, instanta a constatat ca plangerea formulata era nefondata, raportand starea de fapt la dispozitiile legale, s-a apreciat ca infractiunea prevazuta de art. 259, respectiv 25 - 259 Cod penal putea exista, in situatia unei invinuiri mincinoase facuta prin plangere sau denunt, cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o anumita persoana.
Infractiunea de denuntare calomnioasa s-a savarsit cu intentie directa, din caracterul intentionat rezultand faptul ca nu era suficient ca invinuirea sa nu corespunda realitatii, ci mai era necesar ca faptuitorii sa fi cunoscut acest caracter al invinuirii.
Avand in vedere probatoriul existent si faptul ca petentul nu a indicat probe noi din care sa fi rezultat o alta situatie de fapt decat cea retinuta initial, s-a apreciat ca solutia Parchetului de pe langa Judecatoria Tulcea era corecta in ceea ce priveste constatarea, in baza probelor scrise existente la dosar, ca faptelor retinute in sarcina acestora le lipseau elementele constitutive pentru a constitui infractiune, cu referire la latura subiectiva, si dispunerea masurii de neincepere a urmaririi penale, in ceea ce-l priveste pe D.P., cu referire la fapta prevazuta de art. 259 Cod penal, denuntare calomnioasa si G.G. - cu referire la fapta prevazuta de art. 25 - 259 Cod penal, instigare la infractiunea de denuntare calomnioasa.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat recurs petentul P.O.J., care a criticat-o pentru netemeinicie si nelegalitate, aratand ca prin rezolutiile emise la parchet s-a ajuns la concluzia, in esenta, ca nu exista probe din care sa rezulte savarsirea infractiunii de denuntare calomnioasa si nu exista reaua credinta, in contextul in care intimatul D.P. s-a plans despre neplata orelor suplimentare in perioada anilor 2000 - 2004, dar a confirmat sesizarea infractiunilor prin semnatura, iar sustinerea ca intimatul G.G. a conceput reclamatia nu-l exonereaza de raspundere atata timp cat a achiesat la continutul plangerii.
Examinand legalitatea si temeinicia sentintei penale atacate in raport de critica formulata, cat si sub toate aspectele, in conformitate cu dispozitiile art. 385 6) alin. 3 Cod proc. pen., tribunalul constata ca recursul este intemeiat, dar pentru alte motive decat cele indicate de petent.
Tribunalul observa ca, prin sentinta penala nr. 174 din 7 februarie 2007, Judecatoria Tulcea, investita cu solutionarea plangerii initiale formulata de petentul P.O.J. a admis aceasta plangere, a desfiintat rezolutia de neincepere a urmaririi penale si a trimis cauza procurorului in vederea inceperii urmaririi penale fata de cei doi intimati, D.P. si G.G..
Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea a ignorat aceasta hotarare judecatoreasca, adoptand aceeasi solutie de neincepere a urmaririi penale a celor doi intimati.
Tribunalul considera ca solutia parchetului este nelegala. Parchetul era obligat sa respecte hotararea Judecatoriei Tulcea si sa inceapa urmarirea penala, iar daca ar fi constatat existenta vreuneia dintre cazurile prevazute de art. 10 lit. a - e Cod proc. pen., sa dispuna, eventual, scoaterea de sub urmarire penala si, nicidecum, din nou, neinceperea urmaririi penale.
Intrucat considerentele pentru care Judecatoria Tulcea a trimis cauza procurorului in vederea inceperii urmaririi penale sunt corecte, din ratiuni de consecventa juridica, se impune din nou aceeasi solutie.
In acest context, instanta de control judiciar nu poate fi de acord cu argumentele primei instante care a acceptat cu usurinta rezolutia procurorului.
Pentru aceste argumente, recursul urmeaza a fi admis, sentinta penala atacata va fi casata si, rejudecand, in fond, in temeiul art. 2781) alin. 8 lit. b) Cod proc. pen., plangerea va fi admisa, rezolutia atacata va fi desfiintata, iar cauza va fi trimisa procurorului in vederea inceperii urmaririi penale a intimatilor D.P. pentru infractiunea prev. de art. 259 Cod penal, si G.G. pentru infractiunea prev. de art. 25 - 259 Cod penal.