Prin sentinta civila nr. 1981/22.11.2012, Judecatoria Alexandria a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantul CG impotriva paratilor RP si RI pentru constatarea vanzarii-cumpararii unei suprafete de teren arabil.
Pentru a hotari astfel, a retinut ca pentru acest teren s-a reconstituit dreptul de proprietate in temeiul legilor fondului funciar pentru autorul paratilor, acesta era decedat la data intocmirii antecontractului de vanzare-cumparare iar din probatoriul administrat nu rezulta ca s-a dezbatut succesiunea defunctului pentru a se stabili cine sunt mostenitorii acestuia si cui i-au revenit bunurile din succesiune, nefacandu-se astfel dovada, in conditiile art. 1169 Cod civil ca vanzatorul terenului era la data promisiunii de vanzare si proprietarul terenului.
Recursul declarat de recurentul-reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 116/15.02.2013.
Tribunalul a confirmat sentinta atacata, inlaturand sustinerile recurentului in sensul ca, chiar si in conditiile in care succesiunea autorului intimatilor-parati nu a fost dezbatuta, acestia au recunoscut vanzarea, lucru insa nedovedit, intrucat din tot probatoriul administrat, din chiar intampinarea formulata, rezulta contrariul acestor sustineri.
HOTARARE CARE SA TINA LOC DE ACT AUTENTIC
Decizie nr. 116 din data de 15.02.2013
pronunțată de Tribunalul Teleorman
Sursa: Portal.just.ro