Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

PRETENTII Sentinta civila nr. 26 din data de 18.01.2013
pronunțată de Tribunalul Teleorman

Prin decizia civila nr. 26/18.01.2013, tribunalul a admis recursul civil declarat de recurentul-reclamant PF, in contradictoriu cu intimatul-parat CF si a casat sentinta recurata, trimitand cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca prin cererea inregistrata la Judecatoria RV, la nr. 1096/292/27.03.2012, reclamantul PF l-a chemat in judecata pe paratul CF solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa fie obligat sa-i plateasca suma de 10.500 lei, reprezentand productia nerealizata in anii 2009 - 2011 ; cu cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamantul a aratat ca timp de 5 ani, respectiv perioada 2007 - 2011, paratul i-a ocupat abuziv o suprafata de teren in comuna CS, fiind lipsit de valoarea produselor ce le putea realiza de pe aceasta suprafata, ocupata abuziv de paratul CF. Intrucat a fost lipsit de produsele obtinute de pe suprafata amintita si i s-a ingradit dreptul de proprietate, fiind lezat in drepturile sale a formulat plangere penala impotriva paratului pentru savarsirea infractiunii de tulburare de posesie.
Prin ordonanta procurorului din data de 11.11.2011 data in dosarul penal nr. 2255/P/2011 s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de parat si aplicarea unei amenzi administrative in cuantum de 200 lei, solutie ce a fost mentionata si de prim procurorul parchetului prin rezolutia din data de 14.12.2011. La audieri in dosarul penal nr. 2255/P/2011, paratul a recunoscut savarsirea faptelor.
Reclamantul a mai aratat ca timp de 5 ani de zile putea obtine o productie in valoare de peste 20.000 lei. Totodata, solicita obligarea paratului la despagubire pentru productia nerealizata in anii 2009 - 2011, inclusiv.
In drept, reclamantul si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 998 - 999 Cod civil.
In dovedirea actiunii reclamantul a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri ( filele 3 - 8, 28 - 32).
Paratul, la data de 28 iunie 2012, a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ; cu cheltuieli de judecata.
In motivare, paratul a aratat ca in actiunea formulata de reclamant nu se precizeaza in mod concret care este suprafata de teren care pretinde ca i-ar fi acaparat-o si in ce tarla sau parcela este amplasata aceasta suprafata. In dosarul penal nr. 2255/P/2011 s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de parat, fara insa a se masura si individualiza daca intr-adevar terenul a fost ocupat de el.
Paratul a aratat ca, in urma audierilor din dosarul penal amintit a declarat ca a avut o intelegere verbala cu reclamantul pentru a-i munci o anumita suprafata de teren in schimbul unei arende insa, avand in vedere ca nu poate fi determinat cu exactitate amplasamentul terenului, nu a putut preciza daca a lucrat sau nu terenul in cauza, el avand pe raza comunei C, sat B o suprafata de aproximativ 800 ha, majoritatea in arenda. Ulterior, a aflat ca reclamantul nu are propriu zis un act de proprietate asupra terenului pe care pretinde ca i l-a acaparat si ca terenul pe care pretinde ca l-ar acapara provine dintr-un schimb de teren cu o alta persoana din comuna, singura ce are act de proprietate asupra terenului.
Fata de lipsa actului de proprietate al reclamantului, paratul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a acestuia. Faptul ca i s-a aplicat amenda contraventionala paratului, nu are efecte in prezenta cauza intrucat ordonanta procurorului nu are autoritate de lucru judecat asupra prezentei cauze. Avand in vedere ca nu a atacat cu plangere ordonanta din 11.11.2011, nu se datoreaza faptului ca se considera vinovat cu atat mai mult cu cat reclamantul si-a dat acordul verbal pentru a lucra terenul.
Paratul a mai aratat ca actiunea reclamantului este neintemeiata, avand in vedere si aspectul ca solicita contravaloarea produselor pe care se presupune ca le-a plantat cu contributii financiare proprii si nu contravaloarea beneficiului nerealizat (diferenta dintre costurile de infiintare a culturii si contravaloarea produselor obtinute ) sau arenda din intervalul amintit. Cu privire la contravaloarea produselor solicitate a aratat ca reprezinta o imbogatire fara justa cauza, solicitare care ar fi fost justificata numai in situatia in care reclamantul ar fi infiintat cultura pe cheltuiala sa si paratul ar fi recoltat-o. Este evident faptul ca reclamantul nu a cheltuit nici o suma de bani pentru infiintarea culturii si ca in situatia in care insusi reclamantul utilizeaza terenul, nu poate obtine o productie fara nici un fel de costuri prealabile.
In drept si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 115 si urm. din Codul de procedura civila.
Reclamantul, prin aparator, la termenele de judecata din 28 iunie 2012, 6 si 27 septembrie 2012 si-a precizat actiunea in sensul ca, solicita lipsa de folosinta pe ultimii trei ani in suma de 10.500lei pentru suprafata de 0,5300 ha individualizata in Titlul de proprietate nr. 2401341/15.01.2004, ca fiind in T - 18, P - 1 - 0,5000 ha si in T 18, P 3 - 0,5000 ha. Cu privire la lipsa de folosinta reclamantul a aratat ca a avut o intelegere cu coindivizarii titlului de proprietate pentru ca fiecare sa munceasca o portiune de teren, pretinzand ca i-au revenit cele doua suprafete de cate 0,5000 ha.
La termenul de judecata din 6 septembrie 2012, instanta a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate de parat, in vederea administrarii de probe. Astfel, s-a incuviintat proba cu interogatoriu si inscrisuri, fiind amanata discutia cu privire la proba testimoniala, proba pe care partile azi in sedinta publica nu au inteles sa o mai solicite.
Prin sentinta civila nr. 2316/1.10.2012 Judecatoria RV, a respins, ca nefondata, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, invocata de parat.
A respins, ca prematur formulata, actiunea reclamantului PF, formulata in contradictoriu cu paratul CF.
A respins cererea privind plata cheltuielilor de judecata.
A respins, ca nedovedita, cererea paratului, privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, respectiv onorariu avocat.
Pentru a hotari astfel instanta a retinut legitimarea procesuala activa a reclamantei cu motivarea ca aceasta se justifica prin aceea ca oricare dintre coproprietari poate in virtutea dreptului sau propriu sa exercite prerogativele dreptului sau asupra intregului bun in proportie cu parte lui indiviza sub conditia de a respecta drepturile celorlalti coproprietari.
Pe fond, instanta a respins actiunea ca fiind formulata prematur, intrucat pentru folosinta bunului aflat in indiviziune, nu se pot forma loturi care sa fie atribuite in folosinta exclusiva fiecarui coindivizar fara consimtamantul acestora.
Cererea reclamantului pentru cheltuieli a fost respinsa pentru lipsa de incidenta a dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamantul PF in termen si legal motivat, criticand-o cu motivarea ca instanta s -a pronuntat asupra unei exceptii fara ca in prealabil sa o puna in discutia partilor.
S-a sustinut astfel ca respingand ca prematur formulata actiunea reclamantului, instanta a solutionat o exceptie care nu a fost invocata nici de parat si nici din oficiu de instanta, solicitandu-se in consecinta casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare conform dispozitiilor art. 312 alin. 3 raportat la art. 3041 Cod procedura civila.
Intimatul nu s -a prezentat in fata instantei si nici nu a formulat intampinare, desi i s -a acordat un termen la cerere in acest sens.
Analizand legalitatea sentintei atacate, tribunalul constata ca recursul este intemeiat.
Procedand la judecarea cauzei si respingand actiunea formulata ca fiind prematura, fara sa puna in discutia partilor aceasta exceptie, instanta a pronuntat o sentinta cu incalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de disp.art.105al.2c.p.c., fiind incident motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, astfel ca recursul a fost admis, sentinta recurata casata, dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.

Sursa: Portal.just.ro