Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 3044/87/2010 din 11.06.2010, reclamantii - personal contractual in cadrul Primariei Fantanele , judetul Teleorman, in contradictoriu cu paratul Primarul comunei Fantanele , in calitate de Ordonator principal de credite , cu sediul in comuna Fantanele , str. Turnu Magurele , nr. 1 , judetul Teleorman au solicitat :
- revocarea dispozitiei nr. 104/04.05.2010 privind suspendarea platii sporului de dispozitiv salariatilor Primariei comunei Fantanele, si a sporului pentru conditii vatamatoare de 10% sa se dispuna plata in continuare a drepturilor salariale suspendate, actualizate cu indicele de inflatie de la data suspendarii 01 aprilie 2010 si pana la plata efectiva, acordate acestora ca suma compensatorie cu caracter tranzitoriu, care sa acopere diferenta de 35%, avand in vedere ca isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
In motivarea actiunii reclamantii arata ca au calitate de personal contractual aflati in raport de serviciu cu Primarul comunei Fantanele, raporturi reglementate de Codul Muncii modificat si completat.
In fapt, prin dispozitia primarului nr. 577 din 7 august 2007, incepand cu aceasta data si in baza sentintei civile nr. 1518/2008, pronuntata de Tribunalul Teleorman, ramasa definitiva si irevocabila, functionari publici si personal contractual al Primariei comunei Fantanele, a obtinut plata sporului de dispozitiv in procent de 25% din salariul de baza.
Urmare pronuntarii acestei sentinte, in conformitate cu art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, sporul de dispozitiv a fost acordat lunar, tuturor salariatilor.
Prin dispozitia nr. 222 din 19 decembrie 2008, s-a acordat un spor pentru conditii vatamatoare, in baza "Buletinului de masuratori al campului radioelectric", spor de care a beneficiat in luna decembrie 2009 si respectiv ianuarie 2010, dar care le-a fost suspendat cu data de 01.04.2010.
In urma aplicarii prevederilor Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, a OUG nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor .
Toti functionari publici din Primaria comunei Fantanele au fost reincadrati conform noilor reglementare legale, sporul de dispozitiv fiind preluat ca si componenta a salariului de baza.
In conformitate cu prevederile art. 30, alin 5, lit. a din Legea nr. 330/2009:
In anul 2010, personalul aflat in functie la 31 decembrie 2009 isi va pastra salariul avut, fara a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) salariul de baza, solda functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatia lunara de incadrare va fi cel/ cea corespunzatoare functiilor din luna decembrie 2009, la care se adauga sporurile care se introduc in acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;"
In anexele la Legea nr. 330/2009 sporul de dispozitiv este un drept recunoscut ca facand parte din salariul de baza, idee preluata si in art. 5, alin. 1, lit. a din OUG nr. 1/2010 "la salariul de baza, solda / salariul functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatia lunara de incadrare corespunzatoare functiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adauga cuantumul sporurilor si indemnizatiilor care se introduc in acesta/aceasta, prevazute in notele la anexele la legea - cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, in masura in care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii".
Asa cum reiese din textele de lege citate, in cuprinsul Legii nr. 330/2009 nu se precizeaza niciunde ca un drept de natura salariala castigat in baza unei sentinte civile definitive si irevocabile nu se mai ia in considerare la reincadrare sau poate fi anulat.
Agentia de Prestatii Sociale Teleorman a transmis Primariei comunei Fantanele adresa nr. 2117/29.03.2010 prin care se constata ca nu s-au constat nereguli la reincadrarea personalului, insa pentru acordarea si pe viitor a sporului de dispozitiv s-a solicitat obtinerea unui aviz din partea Ministerului de Justitie.
In data de 26.04.2010 s-a intocmit adresa nr. 2588 din 20.04.2010 prin care s-a solicitat Ministerului Justitiei eliberarea acestui aviz, pana la depunerea prezentei solicitari neprimind nici un raspuns.
Considera abuziva aceasta masura de suspendare a platii sporului de dispozitiv care reduce salariile de baza, pana la sosirea unui aviz din partea Ministerului de Justitie, deoarece acest aviz nu este prevazut de legislatia in vigoare nici prin legea contenciosului administrativ, care reglementeaza punerea in aplicare a sentintelor pronuntate de instantele de contencios, nici prin legea salarizarii, cu atat mai mult cu cat bugetul in bugetul local sunt prevazute sumele necesare pentru plata salariilor de baza cu sporul de dispozitiv inclus in acestea.
Orice sentinta pronuntata de instanta de contencios administrativ, ramasa definitiva si irevocabila, in conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, se executa in mod obligatoriu, sub sanctiunea legii.
Se precizeaza ca suspendarea platii sporului de dispozitiv si a sporului de conditii vatamatoare, conform dispozitiei nr. 104/04.05.2010, a condus la diminuarea salariilor de baza cu 35% salarii care sunt prevazute in dispozitiile nominale de reincadrare a fiecarui functionar public, respectiv salariat in parte, deoarece asa cum a precizat anterior de la data de 01,01,2010 sporul de dispozitiv facea parte integranta din salariul de baza, acesta devenind un drept salarial asupra caruia nu se mai poate dispune. Neplata reprezinta o diminuare a drepturilor salariale, care poate avea loc doar in situatia unei sanctiuni disciplinare.
Neplata acestor sporuri incalca si dispozitiile de principiu cuprinse in art. 44 din Constitutia Romaniei, potrivit carora nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea asupra bunurilor sale, decat printr-o masura a exproprierii si pentru o cauza de utilitate publica stabilita prin lege cu dreapta si prealabila despagubire.
Drepturile salariale sunt asimilate bunurilor mobile, prin determinarea legii, potrivit art. 274 din Codul civil.
Refuzul de plata a sporului de dispozitiv si a sporului pentru conditii vatamatoare echivaleaza cu o lipsire abuziva de acest drept, contrar dispozitiilor constitutionale invocate.
De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mod constant in sensul ca neplata drepturilor salariale (intre care se regasesc si sporurile) constituie o incalcare a art. 1 din protocol nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Dispozitia nr. 104/2010 a fost emisa retroactiv incepand cu data de 01 aprilie 2010, o astfel de dispozitie nu poate avea efect retroactiv, in mod flagrant sunt incalcate dispozitiile art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei care prevad ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionala mai favorabila.
De, asemenea se incalca dispozitiile art. 164 din Codul Muncii, care reglementeaza principiul potrivit caruia retinerile ori suspendarea salariului nu poate fi operata decat pentru cazurile si conditiile prevazute, obligatia de plata a salariului este una principala, de la care angajatorul nu se poate sustrage invocand lipsa de fonduri banesti, asa cum s-a pronuntat I.C.C.J. prin decizia nr. 3382/2004.
Prin dispozitia de suspendare a drepturilor salariale se incalca prevederile art. 8 alin. 1 din Conventia organizatiei internationale a muncii privind protectia salariului nr. 95/1949 ratificata de Romania.
Prin aceasta dispozitie se incalca unul din principiile care au stat la baza sistemului de salarizare introdus de legea nr. 330/2009 si anume cel prevazut la art. 3, lit. c : " c) luarea in considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorarilor, a indemnizatiilor cu caracter general sau special, precum si a altor drepturi de natura salariala, recunoscute sau stabilite, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin hotarari judecatoresti, prin acte de negociere colectiva, precum si prin alte modalitati, acestea regasindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, in salariul brut sau, dupa caz, in salariul de baza, in solda functiei de baza sau in indemnizatia lunara de incadrare";
In respectarea prevederilor Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, s-au adresat primarului comunei Fantanele cu plangerea prealabila nr. 2813 din 06.05.2010, in data de 27.05.2010, au primit raspunsul formulat de Primarul comunei Fantanele prin care i se aduce la cunostinta faptul ca nu se va revoca dispozitia nr. 104/2010 pana la sosirea avizului din partea Ministerului de Justitie, aviz pe care asa cum a mentionat anterior nu il considera legal, nefiind prevazut de legislatia in vigoare.
Pe baza considerentelor expuse considera ca dispozitia nr. 104/2010 privind suspendarea platii sporului de dispozitiv si a sporului pentru conditii vatamatoare, care face parte componenta din salariile de baza ale personalului contractual al Primariei Fantanele este netemeinica si nelegala si solicita anularea acesteia si obligarea paratului la plata salariilor in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010" in cazul in care drepturile salariale determinate in conformitate cu Legea cadru nr. 330/2009 si cu prezenta ordonanta de urgenta sunt mai mici decat cele stabilite prin legi sau hotarari ale guvernului pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009 se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferenta", in conditiile in care persoana isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii, actualizate cu indicele inflatiei de la data suspendarii si pana la plata efectiva.
In drept : Legea nr. 554/2004, Legea nr. 330/2010, OG nr. 1/2010, art21 si art. 52 alin. 1 din Constitutia Romaniei.
Reclamantii au solicitat judecarea cauzei in lipsa conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod Procedura Civila.
In dovedirea actiunii , reclamantii au depus la dosarul cauzei :
Dispozitia Primarului comunei Fantanele nr. 104/06.05.2010 privind suspendarea platii sporului de dispozitiv salariatilor Primariei comunei Fantanele;
Adresa Agentiei Judetene de Prestatii Sociale Teleorman nr. 4402/15.04.2010;
Plangerea prealabila a functionarilor publici din Primaria Fantanele;
Raspunsul la aceasta adresa emis de Primarul comunei Fantanele nr. 27/05.2010;
Copia sentintei civile nr. 1518/2008, pronuntata de Tribunalul Teleorman, ramasa definitiva si irevocabila;
Copie stat personal decembrie 2009;
Copie stat personal ianuarie 2010;
Copie stat aprilie 2010;
Buletin de masuratori al radiatiilor electromagnetice de radiofrecventa;
In data de 18.06.2010, paratul primarul comunei Fantanele a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca nelegala si netemeinica actiunea reclamantilor pentru urmatoarele motive :
In fapt la data de 04 mai in calitate de primar al comunei Fantanele, au emis dispozitia nr. 104, in baza art. 63, lit. "c", "d", alin. 5 lit. "e" din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala republicata, modificata si completata, art. 23, alin. 2 lit. "b", lit. "c" din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale.
A fost emisa dispozitia deoarece a primit adresa nr. 4747 din 15.05.2010 de la Agentia judeteana pentru Prestatii Sociale Teleorman.
In calitate de primar si ordonator de credite raspund de modul de reincadrare a personalului din cadrul Primariei Fantanele.
Tot aceiasi lege il obliga sa gestioneze primaria pe criterii de competitivitate si eficienta economica.
A fost emisa o dispozitie pentru suspendarea celor doua sporuri tinand cont si de faptul ca nu mai sunt fonduri disponibile pentru achitarea acestor drepturi salariale in continuare.
Pentru motivele enuntate mai sus si tinand cont de faptul ca nu a prejudiciat nici un salariat, solicita respingerea actiunii ca netemeinica si mentinerea Dispozitiei Primarului nr. 104 din 04 mai 2010, ca fiind legala si temeinica.
Actiunea este nefondata din urmatoarele considerente :
Prin primul capat de cerere al actiunii , reclamantii solicita revocarea dispozitiei nr. 104/4.05.2010 a Primarului comunei Fantanele , dispozitie prin care s-a dispus suspendarea platii sporului de dispozitiv si a sporului de conditii vatamatoare de 10 %.
In consecinta , tribunalul urmeaza sa analizeze legalitatea si temeinicia acestei dispozitii , prin prisma criticilor formulate de catre reclamanti .
Trebuie mentionat ca in speta este vorba de un litigiu de munca , avand in vedere ca reclamantii au calitatea de personal contractual , raporturi de munca reglementata de legislatia muncii , tribunalul facand aplicarea art. 84 din Codul Muncii .
Examinand preambulul dispozitiei nr. 104/2010 tribunalul constata ca aceasta a fost emisa de catre paratul Primarul comunei Fantanele in baza art. 10 din OUG nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora , adresele nr. 2117/29.03.2010 si 4747/15.04.2010 a Agentiei pentru Protectii Sociale Teleorman, art. 63 - 68 si 115 din Legea nr. 215/2001 a administratiei locale .
Potrivit art. 4 alin. (1) din OUG nr. 1/2010, incepand cu luna ianuarie 2010, intregul personal din sectorul bugetar incadrat in autoritatile si institutiile publice precizate la art. 2 alin. 1 si 3 din legea - cadru nr. 330 /2009 trebuia reincadrat corespunzator transelor de vechime in munca si pe functiile corespunzatoare categoriei , gradului si treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 330/2009 , text reluat si prin art. 10 din OUG nr. 1/2010, incepand cu 1 ianuarie 2010 , sporurile acordate prin legi sau hotarari ale Guvernului , se introduc in salariul de baza corespunzator functiilor din luna decembrie 2009 .
Potrivit alin. 2 al art. 30 din Legea - cadru , sporurile specifice pe categorii de personal si domeniu de activitate sunt cele prevazute in capitolul III si anexele la lege .
Potrivit alin. 5 din aceeasi lege in anul 2010 , personalul aflat in functie la 31 decembrie 2010 isi va pastra salariul astfel :
-noul salariu de baza va fi cel din luna decembrie 2009 la care se va adauga sporurile care se introduc in acesta potrivit anexelor la prezenta lege .
Potrivit art. 22 din Legea - cadru , sporurile ca potrivit legii sunt incluse in salariul de baza , sunt precizate in notele din cuprinsul anexelor la lege .
Anexa nr. 1 la Legea - cadru , cuprinde reglementarile specifice personalului incadrat pe baza de contract individual de munca a personalului contractual din administratia publica.
Potrivit art. 3 din Sectiunea 1 a Anexei 1 salariile de baza pentru personalul contractual din aparatul propriu al consiliilor , primariilor si din serviciile publice din subordinea acestora sunt precizate in anexa nr. 1/3.
Potrivit notei de la aceasta anexa - in coeficientul precizat in coloana "Baza" sunt cuprinse salariul de merit , sporul de confidentialitate , sporul de stabilitate si sporul de dispozitiv.
In raport cu aceste dispozitii legale , reclamantilor le-a fost stabilit incepand cu 1.01.2010 , un nou salariu de baza compus din salariul de incadrare avut la 31 decembrie 2009 la care s-au adaugat sporurile mentionate acestora, inclusiv sporul de dispozitiv.
Prin includerea sporului de dispozitiv in noul salariu de baza, sentinta civila nr. 1518/2008 a Tribunalului Teleorman prin care s-a dispus plata sporului de dispozitiv isi inceteaza efectele , ca urmare a unor dispozitii legale ulterioare pronuntarii ei.
Odata inclus sporul de dispozitiv in salariul de baza, spor obtinut printr-o hotarare judecatoreasca, nu se mai justifica aplicarea in continuare a acestei sentinte .
Or, paratul Primarul comunei Fantanele , in mod gresit a acordat reclamantilor dupa 1.01.2010 acest spor de dispozitiv , fapt constatat si prin adresa nr. 4747/15.04.2010 de catre Agentia Judeteana pentru Protectie Sociala Teleorman .
Potrivit Ordinului nr. 32/2010 emis de Ministerul Muncii Familiei si Protectiei Sociale la data de 11.01.2010, prin care s-a instituit monitorizarea si controlul aplicarii Legii - cadru 330/2009, aceste institutii au atributii de control in acest domeniu .
Trebuie mentionat ca la data emiterii adresei nr. 4747/15.04.2010 era in vigoare acest ordin . Actul a fost abrogat prin Ordinul nr. 1100/2010 din 20 mai 2010.
Si in noua reglementare se pastreaza dispozitiile de principiu din Ordinul nr. 32/2010, in vigoare la data de 4 mai 2010 , data cu care s-a emis dispozitia 104/4 mai 2010 a Primarului comunei Fantanele .
Conform art. 5 din acest ordin , controlul executat de agentiile teritoriale pentru prestatii sociale , nu exonereaza de raspundere ordonatorii de credite , in eventualitatea unor nereguli in legatura cu modul de incadrare a personalului .
Potrivit art. 3 alin. 5 din ordin , acestia au obligatia ca in termen de 5 zile de la data comunicarii sa corecteze eventualele reincadrari eronate .
Ca atare , atata timp cat organul de control abilitat prin ordin a stabilit ca in mod gresit s-a continuat plata sporului de dispozitiv , paratul era obligat sa ia masuri de respectare a dispozitiilor legale privind salarizarea personalului propriu.
Primarul comunei Fantanele trebuia sa dispuna incetarea platii sporului de dispozitiv si nu suspendarea platii acestuia pana la clarificarea cadrului legal. Faptul ca paratul a dispus suspendarea si nu incetarea platii acestui spor nu poate atrage anularea dispozitiei contestate de reclamantii, suspendarea avand efecte mai putin pagubitoare pentru reclamanti decat masura incetari platii .
In ce priveste sporul pentru conditii vatamatoare , spor evidentiat in adresa nr. 4747/2010 emisa de Agentia pentru Protectie Sociala , tribunalul retine ca acesta poate fi acordat personalului contractual , in conformitate cu dispozitiile art. 5 din Sectiunea a 2 - a din Anexa nr. 1 a Legii - cadru .
Potrivit alin. 2, conditiile de acordare a acestui spor se stabilesc avand la baza buletinele de determinare, sau dupa caz , expertizare , emis de organele abilitate in acest sens , prin regulament aprobat de ordonatorul de credite cu consultarea sindicatului si avizul Ministerului Muncii , Familiei si Protectiei Sociale .
Acest regulament a fost emis de Primarul comunei Fantanele ( filele 10 -11 dosar),intrand in vigoare de la 1.01.2010.
Potrivit art. 6 alin. 2 din regulament , sporul pentru conditii vatamatoare se acorda numai personalului care a beneficiat de acesta la 31 decembrie 2010, in masura in care personalul isi desfasura activitatea in aceleasi conditii.
Potrivit art. 4 din Regulament sporul pentru conditii vatamatoare se acorda pe baza buletinelor de determinare sau , dupa caz, expertizare a locului de munca emis de autoritatile abilitate in acest sens .
Or, buletinul de masuratori al campului radioelectric in baza caruia reclamantii au primit acest spor, a fost emis in anul 2008 .
In anul 2010 nu s-au facut noi determinari care sa confirme ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 330/2009 , reclamantii lucreaza in aceleasi conditii vatamatoare .
Pentru aceste considerente , tribunalul retine ca in mod gresit a fost acordat acest spor dupa data de 1.01.2010 , fara a exista masuratorile a conditiilor vatamatoare , efectuate de catre organele abilitate .
Chiar daca reclamantii isi desfasoara activitatea in aceleasi locuri de munca , potrivit reglemetarilor legale in materie si a Regulamentului , acordarea acestuia este conditionata de masurarea conditiilor vatamatoare .
Cu privire la acest spor, masura suspendarii platii este corecta , deoarece unitatea este obligata sa faca demersurile necesare pentru efectuarea acestor masuratori .
In situatia in care se constata existenta conditiilor vatamatoare , plata acestui spor se poate face retroactiv .
In concluzie, tribunalul retine ca legala si temeinica dispozitia Primarului comunei Fantanele de suspendare a platii sporului de dispozitiv si a sporului pentru conditii vatamatoare .
Tribunalul arata ca nu este necesar un aviz de la Ministerul Justitiei cu privire la modul de executare a sentintei civile nr. 1518/2008 a Tribunalului Teleorman privind plata sporului de dispozitiv , aceasta institutie neavand atributiuni in acest domeniu.
Criticile reclamantilor prin incalcarea dispozitiilor art. 44 din Constitutie privind dreptul de proprietate nu pot fi primite atata timp cat aceste drepturi salariale nu pot fi acordate decat in conditiile legii.
Doar in situatia cand aceste sporuri erau conforme cu dispozitiile legale si nu erau platite , deveneau aplicabile dispozitiilor art. 44 din Constitutie si jurisprudenta CEDO .
Critica privind neretroactivitatea dispozitiei nu poate fi primita deoarece dispozitia atacata nu este prevazuta o data anterioara de la care sunt aplicabile dispozitiile primarului comunei Fantanele.
Neexistand aceasta data anterioara , dispozitia isi produce efecte de la data emiterii si anume 4 mai 2010.
Avand in vedere modul de solutionare a capatului de cerere privind anularea dispozitiei nr. 104 /2010 emis de Primarul comunei Fantanele , Tribunalul retine ca nefondate si celelalte capete de cerere privind plata in continuare a drepturilor salariale suspendate actualizate cu rata indicelui de inflatie , sume cu caracter tranzitoriu .
Pentru aceste considerente , tribunalul va respinge actiunea reclamantilor in contradictoriu cu paratul Primarul comunei Fantanele , ca nefondata.
Cerere de acordare drepturi banesti de natura salariala
Sentinta civila nr. 2352 din data de 11.08.2010
pronunțată de Tribunalul Teleorman
Sursa: Portal.just.ro