Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.1072/86 din 08.02.2010, reclamantul B.C. a solicitat, in contradictoriu cu parata D.G.F.P. Suceava, obligarea acesteia la restituirea sumei de 414 lei reprezentand taxa speciala de poluare.
In motivarea cererii reclamantul a aratat urmatoarele:
La data de 17.06.2008 a achizitionat un autoturism marca WOLKSWAGEN, iar pentru inmatricularea acestuia in Romania a achitat suma de 414 lei, conform chitantei seria TS4A nr.1466084 din 22.08.2008.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constitutia Romaniei "Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. "
In conformitate cu normele comunitare, articolul 25 CE prevede: ‘Intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent. Aceasta interdictie se aplica de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. "
Articolul 28 CE prevede: "Intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent. "
Articolul 90 CE este redactat dupa cum urmeaza: "Niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de productie. "
De altfel, din prevederile art. 148 alin. 2 din Constitutia Romaniei se constata inaplicabilitatea art. 2141, cap. 21 din Codul Fiscal- Legea nr. 343/2006 care stipuleaza ‘Taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule" si aplicarea prevederilor art. 25, 28 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din [Directiva 92/12] si 90 ale C.E.
Mai mult decat atat, relevant in acest sens este si practica si jurisprudenta Curti Europene prin deciziile pronuntate, respectiv: Hotararea Curtii Europene impotriva Poloniei din data de 18 ianuarie 2007 din cauza C 313/05 si Hotararile Curtii Europene impotriva Ungariei din data de 13 iulie 2006 din cauza C-333/05 si data de 5 octombrie 2006 din cauza C290/05.
Din articolul 90 al doilea paragraf [CE], reiese ca nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de productie.
Astfel, se opune ca un stat membru sa adopte dispozitiile figurand in art. 2141, cap. 21 din Codul fiscal - Legea nr. 343/2006, conform caruia persoanele care efectueaza achizitii intracomunitare de autoturisme neinmatriculate pe teritoriul national, sa achite o taxa speciala "de prima inmatriculare" pentru inmatricularea in Romania, aceasta taxa fiind o taxa cu efect echivalent in intelesul articolului 25 CE.
Notiunea de taxa cu efect echivalent, rezulta din jurisprudenta si se constata ca orice taxa pecuniara impusa unilateral asupra marfurilor in temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare ale acesteia, si care reprezinta o taxa speciala de inmatriculare propriu-¬zisa constituie o taxa cu efect echivalent in sensul articolelor 23 CE si 25 CE.
Taxa speciala de prima inmatriculare este instituita asupra tuturor autoturismelor inainte de prima lor inmatriculare in Romania si se aplica fie la vanzarea autovehiculului, fie, in cazul unei achizitii intracomunitare, astfel cum este definita in art. 2141 cap. 21 din Codul Fiscal- Legea nr. 343/2006, la obtinerea dreptului de a dispune de un autoturism in calitate de proprietar si, cel mai tarziu, de la inmatricularea sa pe teritoriul national.
Dupa cum a statuat deja Curtea, articolul 90 CE reprezinta in cadrul Tratatului CE o completare a dispozitiilor privind suprimarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent. Aceasta dispozitie are drept obiectiv asigurarea liberei circulatii a bunurilor intre statele membre in conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricarei forme de protectie care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din alte state membre.
De asemenea, in materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca articolul 90 CE vizeaza garantarea neutralitatii depline a impozitelor interne cu privire la concurenta dintre produsele care se afla deja pe piata interna si produsele din import.
In drept, reclamantul a invocat art.90 alin.1 (ex.art.95) din Tratatul Instituind Comunitatea Europeana.
In dovedirea actiunii, reclamantul a depus inscrisuri (f.7-25).
Parata D.G.F.P. Suceava a chemat in garantie Administratia Fondului pentru Mediu, solicitand ca in situatia in care actiunea formulata de reclamant va fi admisa sa se dispuna obligarea chematei in garantiei la restituirea catre reclamantului a sumei de 414 lei reprezentand taxa de poluare.
In motivarea cererii a aratat ca taxa a fost achitata in temeiul disp. OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ in vigoare incepand cu data de 1.07.2008 ce a abrogat prevederile art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
A mai sustinut ca doar calculul si incasarea taxei se efectueaza de catre autoritatea fiscala competenta, taxa constituind in fapt venit la bugetul Fondului pentru Mediu, iar nu la bugetul de stat, fiind gestionata de Administratia Fondului pentru Mediu.
Prin incheierea de sedinta din 15 aprilie 2010 s-a dispus introducerea in cauza, in calitate de chemata in garantie, a Administratiei Fondului pentru Mediu.
Desi legal citata, chemata in garantie nu a depus intampinare.
Examinand actele si lucrarile dosarului asupra cauzei de fata instanta constata urmatoarele:
Reclamantul a achitat taxa de poluare in suma de 9.731 lei la data de 22.08.2008 (f.8 dosar), anterior intrarii in vigoare a OUG nr.218/2008, la 15.12.2008.
Potrivit OUG nr.50/2008, taxa de poluare pentru autovehicule se achita la prima inmatriculare a autoturismului in Romania si la stabilirea ei se au in vedere mai multe elemente de clacul si anume: valoarea combinata a emisiilor de CO2, taxa specifica exprimata in Euro/1 g CO2, capacitatea cilindrica, taxa specifica pe cilindri si cota de reducere a taxei care are in vedere vechimea autoturismului exprimata in ani, de rulajul mediu anual, de starea tehnica si nivelul de dotare al autovehiculului si se achita inainte de prima inmatriculare a autoturismelor noi si a autoturismelor second-hand cumparate din UE.
In conformitate cu disp.art.28 din T.C.E., in statele membre sunt interzise restrictiile, cantitatile la import, precum si orice alte masuri cu caracter echivalent, art.90 din acelasi tratat stabilind ca niciun stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare.
Curtea Europeana de Justitiei a interpretat in sens foarte larg notiunea de taxe cu efect echivalent, apreciind ca acestea sunt orice taxe de ordin financiar, indiferent de cat de mica este suma, indiferent de nume si metode percepute in mod unilateral, pentru marfuri de provenienta interna sau externa, ca urmare a faptului ca acestea traverseaza granita, chiar daca aceste taxe nu sunt colectate in beneficiul statului, nu au natura discriminatorie sau protectionista, iar produsele taxate nu se afla in competitie cu produsele fabricate pe plan intern.
Curtea Europeana de Justitie a admis insa ca statele au libertatea sa taxeze cum doresc autovehiculele care circula pe drumurile lor publice daca acest sistem de taxare nu intra sub incidenta art.90 din T.C.E., adica respecta conditia de a nu fi discriminatorie.
Curtea a lasat o larga marja de apreciere statelor membre in ceea ce priveste masurile necesare pentru protectia mediului.
Taxa de poluare este obligatorie la prima inmatriculare in Romania a autoturismelor noi sau second-hand, fiind aplicata atat autoturismelor achizitionate din Romania (indiferent de producator), cat si celor achizitionate din spatiul european, taxa de poluare nu are caracterul unei taxe echivalente la import, astfel ca nu incalca disp. art.28 si 90 din Tratatul C.E.
Pornind de la faptul ca aceasta taxa se achita numai la prima inmatriculare pe teritoriul Romaniei, ca nu se mai percepe ulterior in cazul transmiterii proprietatii autovehiculului si ca se restituie valoarea reziduala a taxei daca autovehiculul pentru care s-a platit taxa in Romania este ulterior scos din parcul auto national, se poate considera ca aceasta taxa priveste autoturismele din momentul in care acestea devin surse de poluare. In acest context, taxa de poluare nu este decat aplicarea principiului "poluatorul plateste", principiu retinut de dreptul comunitar.
Dispozitiile art.90 paragraf I CE sunt incalcate atunci cand impozitul aplicat produsului de import si cel aplicat produsului national similar sunt calculate diferit si dupa metode diferite care conduc, fie chiar si in cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import.
Pe de alta parte, este de remarcat ca taxa de prima inmatriculare sub denumiri diferite se percepe in aproape toate statele Uniunii Europene si se calculeaza in functie de valoarea reala a autovehiculului (Polonia), pretul facturat (Austria), procent din pretul masinii (Finlanda) sau taxa fixa (in Spania).
Din acest punct de vedere taxa astfel perceputa nu este discriminatorie intrucat priveste numai prima inmatriculare, indiferent de provenienta, numarul de eventuale revanzari pe teritoriul Romaniei.
In procedura hotararilor preliminarii, Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat ca taxele percepute la prima inmatriculare pe teritoriul unei tari nu au efectul unei taxe echivalente la import, atata vreme cat privesc, atat autoturismele noi, cat si cele cumparate din spatiul european, si cand taxa aplicata produsului de import si ce aplicata produsului national similar sunt calculate dupa aceleasi metode si nu conduc, chiar in cazuri limitate, la un impozit mai mare produsului de import (ex: cauza C-313/05). Aceste hotarari pot fi luate in considerare la solutionarea prezentei cauze deoarece Curtea a interpretat deja problema in litigiu, indiferent de procedura in care a fost adoptata. Comparand textele propuse de Curte in analiza unei taxe echivalente la import cu modalitatea de calcul a taxei de poluare, stabilita de OUG nr.50/2008, se constata ca aceasta respecta exigentele propuse si prin aplicarea criteriilor de calcul, taxa aplicata produsului de import, nou sau second-hand, si ce a aplicata produsului national similar nu conduc la un impozit mai mare produsului de import.
Astfel, taxa de poluare achitata de reclamanta la prima inmatriculare a unui autoturism second-hand pe teritoriul Romaniei, pana la data de 4.12.2009, nu constituie o taxa echivalenta la import, ci o masura dispusa pentru protectia mediului, cu atat mai mult cu cat taxele incasate sunt gestionate de Administratia Fondului pentru Mediu, pentru mediul din Romania.
De altfel, reclamantul nu a produs nicio proba din care sa rezulte, fara dubiu, ca taxele pe care le aplica statul roman sunt superioare celor din statul din care aceasta si-a achizitionat autoturismul si astfel taxa de poluare este mai mare decat taxa inclusa in valoarea reziduala a unui vehicul similar inmatriculat in anul 2001 in Germania.
Fata de cele ce preced, instanta constata ca nu exista un refuz nejustificat din partea paratei, atat timp cat reclamantul a prezentat dovada achitarii taxei de poluare, calculata conform OUG nr.50/2008, achitata pana la 04.12.2008.
Fata de aceste considerente, instanta va respinge ca nefondata cererea formulata de reclamantul B.C. in contradictoriu cu parata Directia Generala a Finantelor Publice Suceava.
Privitor la cererea de chemare in garantie a Administratiei Fondului pentru Mediu, instanta constata ca aceasta cerere nu este fondata avand in vedere ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.60 Cod procedura civila, neexistand niciun temei in baza caruia aceasta ar avea obligatia de a garanta sau despagubi Directia Generala a Finantelor Publice Suceava.
Pretentii
Sentinta comerciala nr. 1665 din data de 06.05.2010
pronunțată de Tribunalul Suceava
Sursa: Portal.just.ro