Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie la tabelul preliminar de creante Sentinta civila nr. 560/sind din data de 18.02.2014
pronunțată de Tribunalul Brasov

ROMANIA
TRIBUNALUL BRASOV
SECTIA A II-A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINTA CIVILA NR. 560/SIND

Sedinta publica din data de 18 februarie 2014
Completul compus din:
JUDECATOR SINDIC : A. O.
GREFIER : E. L. I.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra contestatiilor la tabel preliminar de creante si la tabel preliminar rectificat de creante, din partea contestatorului CEC BANK SA, cu privire la creantele creditorilor: I.C., S.T.C., A.R.C., SC O.A. SRL.
La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare se constata lipsa partilor.
Procedura este legal indeplinita.
Dezbaterile in cauza de fata au avut loc in sedinta publica din data de 28 ianuarie 2014 in sensul celor consemnate prin incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea cauzei pentru data de 4 februarie 2014, la data de 11 februarie 2014, apoi pentru data de 18 februarie 2014.
JUDECATORUL SINDIC

Constata ca, la data de 26.07.2013, creditoarea CEC BANK S.A. a formulat contestatie impotriva tabelului preliminar de creante si a tabelelor preliminare rectificative de creante ale debitoarei SC A. SRL, intocmit de administratorul judiciar T.E. S.P.R.L., cu privire la creantele creditorilor I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L.
Se solicita in principal excluderea creantelor creditorilor I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L. din tabelele preliminare de creanta, iar in subsidiar excluderea acestor creante din categoria creantelor garantate.
In motivarea contestatiei creditoarea a aratat, in esenta, urmatoarele:
I.1.Nu exista creantele creditorilor I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L. impotriva debitoarei SC A. SRL.
In baza sentintei civile nr.1477/C/2009 a Tribunalului Brasov, intimatii creditori susmentionati au obtinut o creanta fata de SC C.J. S.R.L.(actuala H.J.), societate de la care debitoarea a cumparat complexul M., ceea ce a determinat si inscrierea in CF a privilegiului special.
Sentinta civila nr.1477/C/2009 a Tribunalului Brasov nu este pronuntata in contradictoriu cu SC A. S.R.L., astfel incat nu este opozabila acesteia,lipsind astfel titlul justificativ al creantei creditorilor susmentionati fata de debitoare.
Prin sentinta civila nr.5154/23.04.2010 a Judecatoriei Brasov s-a dispus notarea privilegiului special in cartea funciara asupra imobilului proprietatea SC A. SRL, in favoarea numitilor I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L., insa numai dupa ce debitoarea si-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilelor si dupa ce au fost inscrise ipotecile in favoarea CEC Bank.
Se mai arata ca nu este indeplinita conditia legala a conservarii privilegiului prin inscriptia proceselor-verbale ale expertilor, conform art.1742 din vechiul Cod civil, aplicabil in cauza, astfel incat acesta nu poate fi opus tertilor si nu produce efecte nici fata de debitoare, nici fata de CEK Bank.
2.Intre SC O.A. SRL si SC C.J. SRL a intervenit o compensatie conventionala, din care rezulta ca SC O.A. SRL nu mai are nicio creanta fata de SC C.J. SRL, ci dimpotriva, prima datoreaza celei din urma suma de 4.400.000 lei.
3.Creditorii I.C., S.T.C., A.R.C. sustin ca-si dovedesc creantele cu Conventii incheiate intre acestia si SC A. SRL, autentificate de catre notarul public H.A.D., precum si cu bilete la ordin, insa in aceste conventii nu se face referire la nicio creanta pe care ar detine-o debitoarea fata de acesti creditori, ci despre stingerea de catre debitoare a unor creante pe care creditorii le-ar avea fata de SC C.J. S.R.L.
Masura corecta a administratorului judiciar ar trebui sa fie anularea acestor conventii, incheiate in dauna intereselor debitoarei si in frauda celorlalti creditori, in baza art.79, 80 din Legea nr.85/2006, si nu inscrierea creantelor creditorilor in tabelele de creanta.
4.Creantele creditorilor I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L. nu sunt justificate nici sub aspectul cuantumului acestora, nefiind depus la dosar nici un document doveditor din care sa rezulte sumele inscrise tabelul preliminar de creante.
II.Creantele susmentionate nu sunt garantate.
Potrivit art.121 alin.1 din Legea nr.85/2006 creantele garantate sunt cele garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie de orice fel.
Privilegiul este un drept, si nu o garantie reala. Chiar daca ar fi considerat garantie, ipoteca CEC BANK are prioritate fata de acest privilegiu, fiind inscrisa inaintea acestuia in cartea funciara.
In drept, contestatoarea invoca prevederile art.73 din Legea nr.85/2006.
Creditorul intimat S.T.C. a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia tardivitatii contestatiei, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neintemeiata.
Se arata ca, raportat la data inregistrarii contestatiei-09.10.2013 sau 24.09.2013 si la data publicarii tabelului preliminar 14.08.2013, contestatia a fost formulata peste termenul prevazut de art.73 din Legea nr.85/2006, fiind tardiv introdusa.
Pe fond, intimatul arata ca, intre SC O.A. SRL, in calitate de antreprenor si SC C.J. SRL, in calitate de client, s-a incheiat contractul de antrepriza nr.34/2004, cu acte aditionale, efectuandu-se lucrari si emitandu-se facturi insusite de SC C.J. SRL, creanta fiind certa,lichida si exigibila.
Deoarece antreprenorul nu a mai dispus de lichiditati pentru continuarea lucrarilor, a apelat la imprumuturi sub forma de creditare, din partea mai multor persoane, printre care si numitul S.T.C., prin contractul de imprumut cu clauza de subrogatie consimtita de creditor, din data de 10.09.2007.
Prin aceste contracte, partile au convenit ca restituirea imprumutului sa se realizeze din sumele pe care antreprenorul SC O.A. SRL le va incasa ca pret al lucrarilor efectuate, iar daca imprumutatul va fi in imposibilitate de restituire a sumelor imprumutate, atunci partile sunt de acord ca suma acordata cu titlu de imprumut(creditare) sa fie considerata ca plata a unei parti din pretul datorat de catre debitoarea SC C.J. SRL. Concomitent, imprumutatul a consimtit sa ii subroge pe fiecare dintre tertii solvens, proportional cu platile facute de acestia, in drepturile, actiunile si privilegiile legale pe care insusi creditorul le are in contra debitorului.
Dupa preluarea SC H. J.R SRL de catre SC A. SRL, aceasta a recunoscut creanta creditorilor imprumutatori impotriva SC H. J. SRL si a decis sa achite aceasta suma, conform conventiei nr.205 si nr.207, din data de 06.03.2012.
Creanta izvoraste din contractul de antrepriza contractul de antrepriza nr.34/2004, cu acte aditionale, ceea ce ii da caracter de creanta privilegiata, conform art.1737 pct.4 Cod civil.
Privilegiile sunt drepturi reale accesorii, dobandite prin efectul legii, fiind opozabile fata de terti chiar si fara inscriere in cartea funciara, inscrierea fiind necesara doar pentru a se putea dispune de aceste drepturi, conform Legii nr.7/1996.(filele 66-68, vol.1)
Creditorul intimat A.R.C. a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia tardivitatii contestatiei, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neintemeiata.
Se arata in esenta ca titlul creantei creditorului este reprezentat de:
-conventia nr. 207 din data de 06.03.2012, incheiata intre acesta din debitoarea SC A. S.R.L., prin care aceasta din urma se obliga sa plateasca suma de 152.593 EURO, in acest sens fiind emis biletul la ordin nr.CECE3AK0046944-titlu executoriu, scadent la data de 30.05.2013;
-sentinta civila nr.1477/C/2009 pronuntata de Tribunalul Brasov, ramasa irevocabila, prin care SC C.J. SRL a fost obligata sa plateasca suma de 540.000 lei catre intimat;
-sentinta civila nr.5154/23.04.2010 pronuntata de Judecatoria Brasov, ramasa irevocabila, prin care instanta a dispus notarea privilegiului special imobiliar in CF nr.100531 Brasov, proprietatea debitoarei SC A. SRL, in favoarea antreprenorului SC O.A. SRL si a subrogatilor antreprenorului, I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L.(filele 70,72, vol.1)
Creditorul intimat I.C. a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia tardivitatii contestatiei, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neintemeiata.
Se arata in esenta ca titlul creantei creditorului este reprezentat de:
-conventia nr. 207 din data de 06.03.2012, incheiata intre acesta din debitoarea SC A. S.R.L., prin care aceasta din urma se obliga sa plateasca suma de 1.400.000 lei;
-sentinta civila nr.1477/C/2009 pronuntata de Tribunalul Brasov, ramasa irevocabila, prin care SC C.J. SRL a fost obligata sa plateasca suma de 1.400.000 lei catre intimat;
-sentinta civila nr.5154/23.04.2010 pronuntata de Judecatoria Brasov, ramasa irevocabila, prin care instanta a dispus notarea privilegiului special imobiliar in CF nr.100531 Brasov, proprietatea debitoarei SC A. SRL, in favoarea antreprenorului SC O.A. SRL si a subrogatilor antreprenorului, I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L.(filele 89-94, vol.1)
La data de 05.11.2013 contestatoarea CEC BANK S.A. a depus la dosar note scrise prin care a invocat tardivitatea depunerii precizarii cererii de admitere a creantelor, prin care s-a solicitat inscrierea creantelor creditorilor I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L. ca fiind garantate, precum si tardivitatea inscrierii creantelor acestor creditori ca fiind garantate.
Se arata ca termenul limita de depunere a cererilor de admitere a creantelor a fost 26.06.2013, iar cel pentru verificarea, intocmirea si afisarea tabelului preliminar a fost 18.07.2013.
Doar la data de 22.07.2013 creditorii S.T.C. si A.R.C. au depus precizare a cererii de admitere a creantelor, prin care au solicitat inscrierea creantelor ca fiind garantate, iar ulterior administratorul judiciar provizoriu a rectificat tabelul preliminar si a inscris creantele creditorilor I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L. ca fiind garantate.
Ca urmare, rectificarea tabelului preliminar de creante este nelegala.
Administratorul judiciar BDO B. R. S.P.R.L. a depus la dosar punct de vedere scris cu privire la contestatie, prin care a solicitat admiterea acesteia.(filele 115-119)
Se arata in esenta faptul ca sustinerile contestatoarei sunt intemeiate, creditorii intimati nejustificand un drept de creanta fata de SC A. SRL, faptul ca conventiile nr.205,206 si 207/06.03.2012 sunt facute in dauna debitoarei si a creditorilor, precum si faptul ca rectificarea tabelului preliminar de creante de catre administratorul judiciar provizoriu excede atributiilor sale legale.(filele 115-119)
In sedinta publica din data de 10.12.2013 instanta a respins motivat exceptia tardivitatii formularii contestatiei.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand contestatia formulata de creditoarea CEC BANK S.A., in raport de motivele aratate in acestea, de actele si lucrarile dosarului, precum si de dispozitiile legale incidente in cauza, instanta constata urmatoarele:
La data de 17.07.2013 administratorul judiciar provizoriu T.E. S.P.R.L. depus la dosar tabelul preliminar de creante al debitoarei SC A. SRL, in care creantele creditorilor intimati sunt inscrise la categoria altor creante chirografare, prevazuta de art.123 pct.8 din Legea nr.85/2006, in felul urmator:
-C. I., cu suma de 1.400.000 lei, cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010;
-S.T.C., cu suma de 152.595 EURO, cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010;
-A.R.C., cu suma de 152.593 EURO, cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010;
-SC O.A. SRL, cu suma de 377.609,15 lei, cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010.
La data de 23.07.2013 administratorul judiciar provizoriu T.E. S.P.R.L. depus la dosar tabelul preliminar rectificat de creante al debitoarei SC A. SRL, in care creantele creditorilor intimati sunt inscrise la categoria altor creante chirografare, prevazuta de art.123 pct.8 din Legea nr.85/2006, in felul urmator:
-Constantin Ileana, cu suma de 1.400.000 lei, cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010;
-S.T.C., cu suma de 660.904,20 lei(152.595 EURO), cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010;
-A.R.C., cu suma de 660.895,54 lei(152.593 EURO), cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010;
-SC O.A. SRL, cu suma de 377.609,15 lei, cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010.
La data de 24.07.2013 administratorul judiciar provizoriu T.E. S.P.R.L. depus la dosar tabelul preliminar rectificat nr.2 de creante al debitoarei SC A. SRL, in care creantele creditorilor intimati sunt inscrise la categoria creantelor garantate, prevazuta de art.121 alin.1 pct.2 din Legea nr.85/2006, in felul urmator:
-Constantin Ileana, cu suma de 1.400.000 lei, cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010;
-S.T.C., cu suma de 660.904,20 lei(152.595 EURO), cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010;
-A.R.C., cu suma de 660.895,54 lei(152.593 EURO), cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010;
-SC O.A. SRL, cu suma de 377.609,15 lei, cu drept de privilegiu conform sentintei civile nr.5154/23.04.2010.(filele 7-24, vol.1)
Contestatoarea invoca tardivitatea precizarii cererilor de admitere a creantelor, prin care s-a solicitat inscrierea creantelor creditorilor I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L. ca fiind garantate, precum si tardivitatea inscrierii creantelor acestor creditori, de catre administratorul judiciar, ca fiind garantate.
Instanta constata ca creditorii intimati I.C., S.T.C., A.R.C. si SC O.A. S.R.L. au formulat in termen cererile de inscriere la masa credala, au depus o data cu acestea documentele justificative, inclusiv sentinta civila nr.5154/23.04.2010 a Judecatoriei Brasov, prin care se dispune notarea privilegiului special in cartea funciara.
Administratorul judiciar provizoriu i-a inscris, in primele doua tabele preliminare de creanta in categoria creantelor chirografare, desi in ambele tabele se face referire la dreptul de privilegiu special al creditorilor, si numai dupa precizarea cererilor de creanta, la care se ataseaza extrasul de carte funciara, in care sunt notate privilegiile, administratorul judiciar depune tabelul preliminar rectificativ nr.2, in care creditorii contestati sunt trecuti in categoria creantelor garantate. Trebuie mentionat si faptul ca precizarile declaratiilor de creanta nu modifica cu nimic pretentiile creditorilor din primele declaratii de creanta, depuse in termen, creditori deja inscrisi in primul tabel preliminar, ci doar subliniaza calitatea acestora de creditori garantati, fiind atasate la aceste precizari extrasul de carte funciara.
Depunerea cu intarziere a extrasului CF, in dovedirea notarii privilegiilor in cartea funciara, nu atrage insa decaderea creditorilor din dreptul conferit de inscrierea in CF si nici imposibilitatea administratorului judiciar de a modifica tabelul preliminar de creanta, asa cum sustine creditoarea. Dimpotriva, in masura in care creditorul indreptatit sa participe la procedura insolventei, a depus in termen declaratia de creanta si actele justificative, chiar daca a depus cu intarziere extrasul de carte funciara in dovedirea notarii unor drepturi reale, administratorul judiciar are datoria de a rectifica tabelul preliminar de creante si de a inscrie in mod corect creantele in tabel, si nu de a conditiona o rectificare a tabelului de creante de o hotarare a judecatorului sindic intr-o eventuala contestatie la tabel.
In consecinta, instanta apreciaza ca sustinerile contestatoarei cu privire la tardivitatea precizarii cererilor de admitere a creantelor, precum si la tardivitatea inscrierii creantelor acestor creditori, de catre administratorul judiciar, ca fiind garantate, in tabelul rectificativ nr.2, sunt neintemeiate.
Celelalte motive ale contestatiei, invocate de CEC BANK SA nu sunt intemeiate, pentru urmatoarele considerente:
Titlul justificativ al creantelor invocate de creditorii intimati I.C., S.T.C. si A.R.C. este reprezentat de conventiile incheiate de acestia cu societatea debitoare SC A. SRL, autentificate sub nr.205, nr.206 si nr.207 din data de 06.03.2012, de catre Biroul Notarului Public Hermeneanu Adriana-Adela.
In baza acestor conventii, debitoarea s-a obligat sa achite creditorilor sumele de:
-152.595 EUR catre creditorul S.T.C.;
-152.593 EUR catre creditorul A.R.C.;
-152.593 EUR catre creditorul I.C.. (filele 182-194, vol.1)
De asemenea, prin sentinta civila nr.5154/23.04.2010 pronuntata de Judecatoria Brasov, ramasa irevocabila, instanta a dispus, in contradictoriu cu debitoarea SC A. SRL, notarea privilegiului special imobiliar in CF nr.100531 Brasov, nr.top.13101/1/2/2, proprietatea tabulara a debitoarei, in contradictoriu cu intimatii din prezenta cauza:SC O.A. SRL-pentru suma de 376.109,15 lei, I.C.-pentru suma de 1.400.000 lei, S.T.C. - pentru suma de 568.000 lei si A.R.C. - pentru suma de 540.000 lei.
Se constata astfel ca toti intimatii detin creante certe, lichide si exigibile fata de debitoarea SC A. SRL.
Nu are nicio relevanta in speta faptul ca sentinta civila nr.1477/C/2009 a Tribunalului Brasov nu este pronuntata in contradictoriu cu SC A. S.R.L., astfel incat nu ar fi opozabila acesteia si ca ar lipsi titlul justificativ al creantei creditorilor intimati, asa cum sustine contestatoarea, intrucat nu aceasta hotarare reprezinta titlul de creanta al creditorilor contestati.
Pentru aceleasi considerente, nu are relevanta nici sustinerea contestatoarei privind o compensatie conventionala dintre SC O.A. SRL si SC C.J. SRL, temeiul creantei intimatei SC O.A. SRL fiind sentinta civila nr.5154/23.04.2010 pronuntata de Judecatoria Brasov.
Nu poate fi invocat, pe calea contestatiei la tabel preliminar de creante prevazuta de art.73 din legea insolventei, caracterul anulabil al acestor conventii, ce reprezinta titlul de creanta al creditorilor, si nici faptul ca administratorul judiciar nu ar fi trebuit sa inscrie creantele in tabel, pe acest motiv, asa cum sustine contestatoarea, legea insolventei avand dispozitii speciale in aceasta materie.
In ceea ce priveste caracterul garantat al creantelor creditorilor intimati, contestat de creditoarea CEC BANK SA, instanta constata urmatoarele:
Potrivit art.3 pct.9 din Legea nr.85/2006, "creantele garantate sunt creantele persoanelor care beneficiaza de o garantie reala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent daca acesta este debitor principal sau tert garantat fata de persoanele beneficiare ale garantiilor reale."
Prin sentinta civila nr.5154/23.04.2010 pronuntata de Judecatoria Brasov, ramasa irevocabila, instanta a dispus, in contradictoriu cu debitoarea SC A. SRL, notarea privilegiului special imobiliar in CF nr.100531 Brasov, nr.top.13101/1/2/2, proprietatea tabulara a debitoarei, in contradictoriu cu intimatii din prezenta cauza:SC O.A. SRL-pentru suma de 376.109,15 lei, I.C.-pentru suma de 1.400.000 lei, S.T.C.- pentru suma de 568.000 lei si A.R.C.- pentru suma de 540.000 lei.
Toti cei patru creditori intimati si-au inscris in cartea funciara nr.100531 Brasov, in partea a III-A(foaia de sarcini), privilegiile speciale imobiliare, asa cum rezulta din sentinta civila nr.5154/23.04.2010 pronuntata de Judecatoria Brasov.(filele 147-149, vol.1)
Aceste privilegii sunt cele prevazute de art.1737 pct.4 Cod civil si reprezinta drepturi reale imobiliare ce confera creditorilor care le detin drept de urmarire si de preferinta, conform art.1722 Cod civil. Ca urmare, ele reprezinta, ca si ipotecile imobiliare, garantii reale imobiliare ale creditorilor, dobandite prin efectul legii.
Nu poate fi retinuta sustinerea contestatoarei potrivit careia aceste privilegii nu ii sunt opozabile, pentru nerespectarea prevederilor art.1742 Cod civil, fata de dispozitiile art.26 alin.2 din Legea nr.7/1996, care prevad ca "sunt opozabile fata de terti si drepturile reale dobandite de stat si de orice persoana, prin efectul legii_"
In consecinta, creantele creditorilor intimati sunt creante garantate, conform art.3 pct.9 din Legea nr.85/2006.
In ceea ce priveste cuantumul creantelor creditorilor intimati, acestea au fost inscrise in tabele contestate exact la valoarea ce rezulta din titlurile de creanta, astfel incat motivul invocat de contestatoare cu privire la nedovedirea acestui cuantum de catre intimati nu este intemeiat.
Fata de aceste considerentele de fapt si de drept expuse anterior, vazand si dispozitiile art.73 din Legea nr.85/2006, instanta va respinge contestatia formulata de contestatoarea CEC BANK S.A., impotriva tabelului preliminar de creante, a tabelului preliminar rectificativ de creante si a tabelului preliminar rectificat nr.2 de creante al debitoarei SC A. SRL, ca neintemeiata.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge contestatia formulata de contestatoarea CEC BANK S.A., cu sediul in B., C. V. nr.X, prin CEC BANK-Sucursala Brasov, impotriva tabelului preliminar de creante, a tabelului preliminar rectificativ de creante si a tabelului preliminar rectificat nr.2 de creante al debitoarei SC A. SRL, ca neintemeiata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 18.02.2014. PRESEDINTE, GREFIER,
A. O. E. L. I.

Redact. A.O./07.03.2014
Dact. E.L.I./07.03.2014
- 5 ex. -

Sursa: Portal.just.ro