Anularea hotararii AGA, care a stat la baza inscrierii mentiunilor in registrul comertului atrage radierea acestor mentiuni.
Prin incheierea nr.1830/21 iunie 2004, pronuntata de judecatorul delegat de la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Olt s-a admis cererea formulata de petentul M I si s-a dispus inscrierea in registrul comertului a mentiunilor privind schimbarea formei de organizare a consiliului de administratie si a inlocuirii actului constitutiv potrivit hotararii AGA nr.91/15 iunie 2004 .
Prin Decizia nr. 940/26 octombrie 2004, pronuntata de Curtea de Apel Craiova, in dosarul nr.1136/COM/2004 a fost admis recursul declarat de recurentii S.V. si C.A., a fost modificata incheierea nr. 1836/2 iunie 2004 a judecatorului delegat pe langa ONRC-ORC Olt si s-a dispus radierea acestei mentiuni .
Pentru a se pronunta astfel, Curtea a retinut ca prin Sentinta nr. 655/13 octombrie 2004, pronuntata de Tribunalul Olt, in dosarul nr. 3021/2004, s-a dispus anularea hotararii nr.91/15 iunie 2004 a AGA, si s-a mentinut hotararea AGA nr.55/12 mai 2004. Ori, incheierea judecatorului delegat nr. 1836/02.06.2004 care a dispus efectuarea mentiunilor a avut la baza tocmai hotararea AGA nr. 91/15 iunie 2004 ce a fost anulata.