Hotarare. Motivare. Nulitate absoluta.
Faptul ca judecatorul a ales solutia de a motiva
incheierea supusa recursului prin copierea continutului unei alte
incheieri pronuntata in acelasi dosar, este de natura sa incalce
atat disp.art.21 alin.3 din Constitutie, dar si disp.art.6 din
Conventia Europeana, fiind sanctionata cu nulitatea absoluta.
(Curtea de Apel Pitesti, decizia penala
nr.739/R/MF din 30 decembrie 2008).
Prin incheierea pronuntata la 16 decembrie 2008, de
Tribunalul Arges, in dosarul nr.1397/1209/2008, printre altele, s-a
dispus mentinerea starii de arest a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a retinut ca inculpatul a
fost trimis in judecata in stare de arest preventiv, facand la referire la
continutul rechizitoriului.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs inculpatul,
criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocand si nemotivarea
ei.
Prin decizia penala nr.739/R/MF din 30 decembrie 2008,
pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, s-a admis recursul, s-a casat in
parte incheierea sub aspectul dispozitiei mentinerii arestului preventiv,
fiind trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a decide astfel, curtea a constatat ca instanta de fond
nu a respectat dispozitiile art.356 Cod pr.penala, privind continutul
expunerii hotararii, respectiv nu a descris faptele, nu a analizat probele,
nu a stabilit situatia de fapt, nu rezulta sa fi analizat apararile formulate
de catre inculpat si nici ca a realizat o justa interpretare si aplicare a
dispozitiilor legale aplicabile in speta.
In raport de aceasta situatie, curtea a constatat ca lipsa acestor
elemente echivaleaza cu o nemotivare a hotararii, chiar daca aceasta are
un continut identic in ceea ce priveste motivarea mentinerii arestarii
preventive a inculpatului cu incheierea pronuntata anterior de aceeasi
instanta, in acelasi dosar, si prin care, de asemenea, s-a dispus mentinerea
arestarii preventive pentru acelasi inculpat.
In opinia curtii, o astfel de situatie echivaleaza cu un
formalism excesiv si, practic, cu nesolutionarea cauzei cu care a fost
investita instanta, respectiv cu neexaminarea legalitatii si a temeiniciei
starii de arest preventiv a inculpatului.
De asemenea, curtea a constatat ca nemotivand incheierea in
raport de stadiul cauzei, tribunalul a ignorat dispozitiile art.356 Cod
pr.penala, incalcand obligatiile elementare ale judecatorului de a analiza
probele administrate si apararile formulate de catre inculpat, de a stabili
situatia de fapt si de a aplica in mod corespunzator dispozitiile legale in
materie, cu prilejul solutionarii cauzei.
In continuare, s-a apreciat ca a fost incalcat dreptul
inculpatului la un proces echitabil, ignorandu-se dispozitiile art.21 alin.3
din Constitutie si dispozitiile art.6 din Conventie.
Curtea a apreciat ca hotararea tribunalului este lovita de
nulitate absoluta cu toate consecintele.
In acest sens, au fost motivate si deciziile penale nr.742/R din
31 decembrie 2008, si nr.740/R/MF din 30 decembrie 2008.