Actiune in anularea si modificarea inscrierilor de carte funciara. Imobil apartinand cultelor religioase.

In cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 32 din Decretul - lege nr. 115/1938, conform carora daca in cartea funciara s-a inscris un drept real in favoarea unei persoane, se prezuma ca dreptul exista in folosul ei, iar daca un drept s-a radiat din cartea funciara, se prezuma ca acel drept nu exista.
Rectificarea unei inscrieri in cartea funciara se poate face potrivit art. 34  pct. 1 din acelasi act normativ, daca inscrierea sau titlul in temeiul caruia s-a savarsit nu au fost valabile.
Inscrierea in cartea funciara a paratei nu este afectata de niciun viciu, fiind valabila, iar titlul in temeiul caruia s-a facut a fost Decretul nr. 177/1948, act normativ valabil si constitutional.

Decretul nr. 177/1948: art. 36,  art. 37;
Decretul nr. 358/1948;
Decretul nr. 115/1938.

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin decizia civila nr. 55 din 11.02.2014 a Tribunalului Mures, pronuntata in dosarul nr. 17180/320/2010 s-a admis apelul declarat de reclamanta B. R. U. R. G. - C. Targu Mures, prin P. R. U. R. G. - C. nr. 1, 2, 3, 4 si 5  Targu Mures, si P. G. - C. Tg-Mures, impotriva sentintei civile nr. 2320 din 18.03.2013, pronuntate de Judecatoria Targu Mures in dosarul nr. 17180/320/2013 si, in consecinta, s-a dispus schimbarea in parte a hotararii atacate, in sensul ca s-a admis in parte actiunea formulata de reclamante in contradictoriu cu paratele B. O. R. din Tg-Mures, prin P. O. nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, si 14 Tg.-Mures si P. O. R. Tg-Mures si s-a dispus anularea incheierii de intabulare nr. 929 din 10.06.1950 si a inscrierilor de carte funciara de sub B1 din CF nr. 1088 Targu Mures, de sub B1 din CF nr. 1107 Targu Mures respectiv B1 din CF 128203 Targu Mures provenita din conversia pe hartie a colii CF nr. 1107 Targu Mures, precum si de sub B1 din CF nr. 1108 Targu Mures respectiv B1 din CF nr. 130356 Targu Mures provenita din conversia pe hartie a colii CF nr. 1108 Targu Mures, dispunand concomitent restabilirea situatiei anterioare de carte funciara in  favoarea Bisericii Greco Catolice de Targu Mures cu privire la imobilele evidentiate in foaia A a acestor carti funciare.
Tribunalul a mentinut dispozitia de respingere a capatului de cerere avand ca obiect rectificarea CF nr. 5006 Targu Mures ca urmare a admiterii exceptiei autoritatii de lucru judecat, precum si cea de respingere a exceptiilor lipsei calitatii procesuale pasive si a inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata.
Totodata, paratii au fost obligati, in solidar, la plata cheltuielilor de judecata din prima instanta in suma de 500 lei, reprezentand parte din onorariul avocatial achitat in cauza, precum si la plata integrala a cheltuielilor de judecata din apel, in suma de 1637,95 lei, reprezentand onorariu avocatial si cheltuieli de deplasare in favoarea reclamantei apelante, prin parohiile componente.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de apel a retinut ca prima instanta a apreciat in mod corect existenta triplei identitati cerute de art.1201 Cod civil, prin raportare la hotararile pronuntate in dosarul  nr. 4957/1998 si in celelalte dosare derivate din acesta.
Astfel, s-a constatat ca primul petit al actiunii ce face obiectul prezentei cauze, referitor la constatarea nulitatii incheierii de intabulare nr.992/06.06.1968 si a inscriptiilor de sub B11 din CF 5006, respectiv rectificarea si restabilirea situatiei anterioare de carte funciara este acelasi cu unul dintre petitele actiunii ce a facut obiectul dosarului nr. 4957/1998 al Judecatoriei Tg. Mures, dosar ce a parcurs mai multe cicluri procesuale.
In acel litigiu reclamanta a invocat nevalabilitatea titlului in baza caruia imobilul a fost inscris in favoarea paratelor, prin aceasta dorind sa justifice calitatea sa de proprietar deposedat, in ceea ce priveste petitul de revendicare.
S-a subliniat faptul ca ultima decizie pronuntata in litigiul anterior, respectiv Decizia nr.6008/02.1.2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a statuat cu privire la titlul in baza caruia s-a realizat inscrierea in cartea funciara in favoarea Bisericii Ortodoxe, apreciind ca bunul a fost dobandit in baza legii (a Decretului nr.177/1948), astfel incat inscrierea dreptului de proprietate este valabila.
Tribunalul a aratat ca valabilitatea trecerii de la un cult la altul presupune respectarea dispozitiilor art. 38 alin. 2 si 39 din Decretul-lege nr. 177/1948, conform carora declaratia de parasire a unui cult se comunica partii componente locale a cultului parasit, prin autoritatea comunala locala; niciun cult nu va putea inscrie noi adepti, decat daca cel ce solicita acest lucru face dovada ca a anuntat de parasirea cultului, cultul caruia i-a apartinut.
S-a constatat ca la dosarul cauzei nu s-a depus nicio dovada din care sa rezulte numarul credinciosilor greco-catolici la momentul aplicarii Decretului nr. 177/1948, deoarece modul concret de aplicare a acestuia trebuie analizat prin raportare la situatia statistica a anului 1948 si nu la statistica actuala a comunitatilor religioase.
In conditiile in care art.37 din Decretul 177/1948 reglementeaza 3 ipoteze in care bunurile cultului abandonat trec de la un cult la altul, Tribunalul a retinut ca din probele administrate in cauza nu se poate stabili care a fost, procentual ponderea credinciosilor greco-catolici care au trecut la ortodoxie, pentru a cunoaste care din cele 3 ipoteze descrise de textul de lege a fost avuta in vedere la momentul intabularii.
Instanta de apel a subliniat ca sarcina probei in ceea ce priveste incheierile de carte funciara a caror anulare se solicita si actele care au stat la baza acestor incheieri, revenea paratelor, intrucat toate aceste operatiuni de carte funciara s-au realizat in anul 1950, moment la care cultul greco-catolic nu mai exista din punct de vedere al legislatiei momentului, astfel incat nu se poate sustine ca reclamanta, prin reprezentantii sai ar fi avut acces sau ar fi putut lua la cunostinta despre aceste documente.
Mai mult decat atat, s-a subliniat ca inscrisurile in discutie constituie in final titlul de proprietate de care paratele se prevaleaza, fara a putea insa sa le dovedeasca.
Tribunalul a mai retinut ca art.37 din Decretul nr.177/1948 nu prevedea un transfer "ope legis" a proprietatii asa cum a retinut instanta de fond, ci enunta posibilitatea operarii unui asemenea transfer in conditiile strict reglementate de actul normativ si in acord cu procedura enuntata in cuprinsul acestui articol, iar indeplinirea acestor conditii urma sa fie constatate si solutionate de judecatoria populara a locului.
In conditiile in care averea/patrimoniul urmau a fi transferate proportional cu numarul credinciosilor trecuti la celalalt cult, constatarea de catre judecatorie viza toate bunurile transmise, nu diferentiat, in functie de natura acestora de bunuri mobile, imobile, creante, etc., astfel incat o asemenea constatare avea un caracter complex si nu viza doar bunurile imobile, pentru a se putea conchide ca o incheiere de carte funciara putea sa aiba valoarea unei hotarari constitutive de drepturi.
Pentru aceste considerente tribunalul a apreciat ca incheierea de carte funciara nu poate prin ea insesi sa constituie titlu de proprietate.
In consecinta, Tribunalul a constatat ca paratele nu detineau un titlu valabil care sa fi servit ca temei al intabularii dreptului lor de proprietate in cartea funciara, motiv pentru care inscrierile efectuate in temeiul incheierii de carte funciara nr.929/10.06.1950  sunt nelegale.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs toate partile.
Reclamantii au solicitat modificarea deciziei atacate, in sensul admiterii apelului si sub aspectul inlaturarii solutiei de admitere a exceptiei autoritatii lucrului judecat in privinta imobilului inscris in CF 5006 Tg.-Mures, cu consecinta admiterii primului capat de cerere din actiunea introductiva, vizand anularea Incheierii de intabulare nr. 992 din 06.06.1968 si a inscriptiilor de CF de sub B11 din CF 5006 Tg.-Mures, ca fiind lovite de nulitate absoluta, concomitent cu rectificarea si restabilirea situatiei anterioare de carte funciara de sub B4 privitor la imobilele cu nr. top. 777/3, 780/3, 781/4, 784/2/1, 780/2, 781/2/1, 783/1/4, 784/1/1, 781/3, constatand nelegalitatea si nevalabilitatea totala a titlului cu care a fost intabulata B. O. R. sub B11, in fapt, inexistenta unui titlu.
In motivarea recursului, reclamantii au aratat ca in mod gresit a fost admisa exceptia autoritatii lucrului judecat,  in cauza neexistand tripla identitate de parti, obiect si cauza prevazuta de art. 1201 din Codul civil.
Astfel, s-a aratat ca modalitatea prin care instantele au respins primul capat de cerere, retinand autoritatea de lucru judecat, aduce atingere dreptului reclamantilor de acces la justitie, fiind incalcat art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, acestia facand referire la cauzele Lungoci contra Romaniei si Caracas contra Romaniei.
Recurentii au aratat ca exista o serie de aspecte fundamentale care diferentiaza cauza ce face obiectul dosarului de fata de actiunea ce a facut obiectul dosarului nr. 4957/1998.
Astfel, s-a aratat ca temeiul juridic al celor doua actiuni este diferit, neexistand lucru judecat, instanta de apel ignorand deciziile fostului Tribunal Suprem nr. 568/1955 si nr. 816/1955.
De asemenea, s-a aratat ca identitatea de obiect reclama analiza hotararilor anterioare in vederea stabilirii, beneficiului juridic obtinut, obiectul nereferindu-se numai la bunul material in privinta caruia este formulata pretentia ci si la dreptul subiectiv care poarta asupra bunului, fiind astfel posibila intentarea unei noi actiuni vizand acelasi bun, dar pe alt temei. Sub acest aspect, reclamantii au aratat ca este gresita referinta instantei de apel la identitatea de cauza, in conditiile in care fundamentul dreptului pretins nu este acelasi.
In drept, recurentii reclamanti au invocat dispozitiile art. 304 pct. 7, 8, 9 din Codul de procedura civila.
Recurentii parati au solicitat prin recursul promovat, modificarea in parte a deciziei atacate, in sensul respingerii apelului declarat de reclamanti si mentinerii hotararii pronuntate de prima instanta.
In motivarea caii de atac declarate, paratii au aratat ca instanta de apel a interpretat si aplicat gresit prevederile art. 37 din Decretul nr. 177/1948, fiind de notorietate faptul ca majoritatea credinciosilor greco-catolici au optat, in conditiile istorice date, pentru trecerea la ortodoxie.
De asemenea, s-a aratat ca hotararea instantei de apel este contradictorie, in contextul in care retine, pe de o parte,  ca prin hotarare judecatoreasca irevocabila, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca inscrierea dreptului de proprietate  a fost valabila, in situatia imobilului inscris in CF 5006 Tg-Mures, iar in situatia identica a celuilalt imobil in litigiu, preluarea s-a facut fara titlu. Recurentii au subliniat ca in ambele cazuri trecerea imobilului s-a realizat in baza legii, titlul fiind valabil.
S-a mai aratat ca prevederile art. 38 si art. 39 din Decretul nr. 177/1948 au fost aplicate in mod gresit de catre instanta de apel, retinandu-se ca declaratia de parasire a unui cult trebuia comunicata cultului parasit, desi in cuprinsul hotararii se subliniaza faptul ca in anul 1950 cultul greco-catolic nu mai exista.
Recurentii au invocat, de asemenea, gresita aplicare a dispozitiilor art. 1169 din Codul civil, aratand ca inexistenta cultului greco-catolic la data pronuntarii incheierilor de carte funciara si intabularii dreptului de proprietate al recurentilor nu poate constitui argument pentru inversarea sarcinii probei.
S-a mai subliniat faptul ca Decretul nr. 177/1948  nu a fost abrogat implicit prin Decretul nr. 358/1948, ci prin Legea nr. 489/2006, iar instanta de apel a facut o interpretare eronata a prevederilor art. 27 alin. 3 din acest din urma act normativ, in contextul in care a retinut ca nerespectarea dispozitiilor art. 37 - 39 din Decretul nr. 177/1948 constituie o dovada a deposedarii abuzive.
In drept, recurentii parati au invocat prevederile art. 304 pct. 7 si 9 din Codul de procedura civila.
Examinand hotararea atacata din perspectiva motivelor invocate, instanta de control judiciar a constatat urmatoarele:
Cu privire la recursul reclamantilor, a retinut ca acestia critica hotararea atacata sub aspectul mentinerii solutiei pronuntate de prima instanta cu privire la exceptia autoritatii lucrului judecat, raportat la primul capat de cerere al actiunii.
In acest sens, Curtea a constatat ca in primul petit al cererii de chemare in judecata, reclamantii au solicitat anularea incheierii de intabulare nr. 992 din 06.06.1968 si a inscriptiilor de sub B11 din CF 5006 Tg.-Mures, ca fiind lovite de nulitate absoluta, rectificarea si restabilirea situatiei anterioare de carte funciara de sub B4 din 5006 Tg.-Mures , privitor la imobilele inscrise la pozitia A+5, corespunzator nr. top. 777/3, 780/3, 781/4, 784/2/1, 780/2, 781/2/1, 783/1/4, 784/1/1, 781/3, reprezentand biserica fosta greco-catolica si teren aferent, constatand nelegalitatea si nevalabilitatea totala a titlului de proprietate cu care a fost intabulata B. O. R. sub B11.
In argumentarea acestui capat de cerere s-a sustinut aplicarea abuziva a Decretului nr. 177/1948, contrar Constitutiei de la acea vreme, in drept, fiind invocate prevederile art. 480 si urm. din Codul civil, art. 34 si urm. din Legea nr. 7/1996, cu corespondentul din Decretul lege nr. 115/1938, Constitutia Romaniei, art. 6, 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Protocoalele 2, 3, 5, 8  si Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
Prin actiunea ce a facut obiectul dosarului nr. 4957/1998 al Judecatoriei Tg.-Mures, reclamantii au solicitat printr-un capat de cerere, rectificarea CF nr. 5006, prin restabilirea situatiei anterioare de carte funciara, temeiul legal fiind art. 34 din Decretul lege nr. 115/1938. Cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale, stabilindu-se ca petitul privind rectificarea de carte funciara are caracter principal, iar revendicarea subsidiar. Actiunea reclamantilor a fost respinsa prin Sentinta civila nr. 103/25.02.2002 a Judecatoriei Tg.-Mures, care a ramas irevocabila prin Decizia civila nr. 6008 din 02.11.2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Prin Sentinta civila nr. 103/25.02.2002 a Judecatoriei Tg.-Mures instanta a analizat valabilitatea titlului cu care s-a intabulat B. O. R. in cartea funciara, facand referire in mod expres la dispozitiile art. 37 din Decretul nr. 177/1948 si procedura reglementata de acest act normativ. Aceasta hotarare a fost mentinuta prin Decizia nr. 4/2003 a Curtii de Apel Bacau si prin Decizia nr. 6008 din 02.11.2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, aceasta din urma statuand in mod irevocabil ca Decretul nr. 177/1948 a constituit temei de preluare a imobilului si de transmitere catre B. O. R., titlul statului fiind valabil.
Potrivit prevederilor art. 1201 din Codul civil pentru a exista putere de lucru judecat trebuie sa existe tripla identitate de parti, obiect si cauza.
Cat priveste elementul parti, nu s-a sustinut prin recursul promovat ca nu ar exista identitate intre cele doua cauze, insa prin concluziile scrise, reclamantii au aratat ca nu exista chiar aceleasi parti in cele doua dosare, tinzand a sustine ca nu ar fi indeplinita aceasta conditie, intrucat in primul litigiu nu au fost antrenate toate entitatile care tin de B. G.- C. Tg.-Mures, respectiv cele care tin de B. O. Tg.-Mures.
Insusindu-si argumentele retinute de cele doua instante, Curtea a constatat ca exista identitate de parti intre cele doua litigii, fiind irelevanta imprejurarea ca, in prezenta cauza, alaturi de cele doua entitati cu personalitate juridica - B. G.- C. si B. O. - reclamantii au inteles sa implice in proces si parohiile ca parti componente ale acestora.
In ceea ce priveste sfera notiunii de obiect al cererii de chemare in judecata, aceasta include atat pretentia formulata prin cerere (obiect material) cat si dreptul subiectiv invocat, care poarta asupra obiectului material, iar cauza cererii de chemare in judecata este fundamentul raportului juridic dedus judecatii, temeiul juridic al cererii.
Fata de cele retinute anterior, Curtea a constatat ca argumentele recurentilor reclamanti in sensul ca intre cele doua litigii nu ar exista identitate de obiect si cauza nu pot fi primite, fiind evident ca prin ambele actiuni, reclamantii au solicitat rectificarea cartii funciare si restabilirea situatiei anterioare in baza acelorasi prevederi legale si pe baza acelorasi argumente. Imprejurarea ca in al doilea litigiu, reclamantii au invocat un argument suplimentar, respectiv lipsa dosarelor de carte funciara si a incheierilor de intabulare nu este de natura a schimba obiectul cererii de chemare in judecata, intrucat pretentia formulata si dreptul invocat sunt aceleasi.
In acest context, Curtea a constatat ca nici instanta de  fond, nici cea de apel, nu au nesocotit Deciziile nr. 568/1955 si  nr. 816/1955 ale fostului Tribunal Suprem.
De asemenea, admiterea exceptiei autoritatii lucrului judecat in acest context nu constituie o incalcare a art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, neconstituind o ingradire a efectivitatii accesului la justitie. In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila nu poate, in baza dreptului de acces la justitie, sa fie repusa in discutie, decat in circumstante absolut exceptionale. Prin urmare, daca statul trebuie sa garanteze dreptul de acces la justitie al unei persoane, tot statul trebuie sa garanteze si faptul ca solutia obtinuta in urma litigiului ramane certa.
In cauza nu ne aflam in prezenta vreunor circumstante exceptionale, iar aplicarea autoritatii lucrului judecat, in contextul celor mentionate anterior, nu s-a facut intr-o maniera de natura a incalca reclamantilor dreptul la un proces echitabil, cu atat mai mult cu cat argumentele expuse in aceasta cauza au fost analizate in litigiul anterior pe fond. Prezenta cauza este diferita de cauza Lungoci contra Romaniei, invocata de recurenti, in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie, intrucat instantele nu au aratat de ce o hotarare judecatoreasca irevocabila, care daduse castig de cauza reclamantei a fost lipsita de orice interes juridic, reclamanta neputand dovedi in justitie dreptul pe care aceasta i l-a recunoscut. In prezenta cauza, reclamantii nu se afla in posesia unei astfel de hotarari.
De asemenea, in cauza Caracas impotriva Romaniei, invocata de recurenti, Curtea a retinut incalcarea art. 6 par. 1 al Conventiei, pentru ca autoritatea de lucru judecat s-a retinut de instantele nationale prin raportare la o hotarare care nu  a solutionat cererea reclamantelor  pe fond. In cauza de fata, astfel cum am aratat anterior, in cauza ce a facut obiectul dosarului nr. 4957/1998 al Judecatoriei Tg.-Mures, cererea reclamantilor a fost analizata pe fond sub toate aspectele.
Intr-adevar, dreptul de acces la un tribunal nu este absolut, iar restrictiile aplicate nu trebuie sa restranga accesul individului in asa fel incat dreptul sa fie atins in substanta sa. Limitarile trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat.
In speta, exceptia autoritatii lucrului judecat urmareste un scop legitim, intrucat vizeaza siguranta raporturilor juridice in materie civila, iar raportul de proportionalitate a fost pastrat, in masura in care reclamantilor li s-a respectat dreptul la un proces echitabil, cererea acestora in primul litigiu, fiind analizata pe fond, prin raportare la toate argumentele si prevederile legale invocate.
In consecinta, valabilitatea titlului statului si netemeinicia cererii de rectificare a cartii funciare nr 5006 Tg.-Mures au fost stabilite in mod irevocabil intr-un litigiu anterior, astfel incat aceste chestiuni nu mai pot fi repuse in discutie, fara a se incalca principiul securitatii raporturilor juridice.
Din aceasta perspectiva, Curtea a constatat ca este legala solutia pronuntata in cauza cu privire la exceptia autoritatii lucrului judecat, recursul reclamantilor fiind nefondat.
Cu privire la recursul paratilor, Curtea a retinut ca acesta vizeaza solutia pronuntata de Tribunal in privinta celui de-al doilea petit al cererii de chemare in judecata, respectiv cu privire la dispozitia de anulare a Incheierii de intabulare nr. 929 din 10.06.1950 si a inscrierilor de carte funciara de sub B1 din CF nr. 1088 Targu Mures, de sub B1 din CF nr. 1107 Targu Mures respectiv B1 din CF 128203 Targu Mures provenita din conversia pe hartie a colii CF nr. 1107 Targu Mures, precum si de sub B1 din CF nr. 1108 Targu Mures respectiv B1 din CF nr. 130356 Targu Mures provenita din conversia pe hartie a colii CF nr. 1108 Targu Mures, si de restabilire a situatiei anterioare de carte funciara in  favoarea Bisericii Greco Catolice de Targu Mures, cu privire la imobilele evidentiate in foaia A a acestor carti funciare.
Sub acest aspect, instanta a constatat ca prin Incheierea nr. 929 din 10.06.1950 s-a dispus intabularea, in baza dispozitiilor Decretului nr. 177/1948, a  dreptului de proprietate asupra imobilului de sub nr. A+1 din CF nr. 1107 si CF. 1088, in favoarea B. O. R. din Tg.-Mures - parohia I-A.
Reclamantii au solicitat anularea acestei incheieri, ca fiind lovita de nulitate absoluta, concomitent cu rectificarea si restabilirea situatiei anterioare de carte funciara, ca urmare a constatarii nevalabilitatii totale si nelegalitatii titlului statului.
Nulitatea absoluta a incheierii de carte funciara a fost argumentata pe considerentul ca la baza operatiunii de carte funciara nu a existat o carte de judecata  in conformitate cu prevederile art. 37 din Decretul nr. 177/1948.
Astfel cum am aratat anterior, inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate in favoarea B. O. R. s-a facut in temeiul Dispozitiilor Decretului nr. 177 din 4 august 1948, act normativ care reglementa regimul general al cultelor religioase.
Intr-adevar, prin Decretul nr. 358 din 2 decembrie 1948 s-a dispus, in conformitate cu prevederile art. 13 din Decretul nr. 177/1948, incetarea existentei cultului greco-catolic.
Potrivit art. 13 din Decretul nr. 177/1948 cultele religioase pentru a putea sa functioneze trebuie recunoscute prin decret al prezidiului Marii Adunari Nationale, iar in cazuri bine motivate se poate retrage recunoasterea in acelasi mod. Prin urmare, in decembrie 1948 cultului greco-catolic i s-a retras recunoasterea.
Fata de aceasta imprejurare, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 37, art. 38 si art.39 din acelasi act normativ, invocate de reclamanti, nu sunt aplicabile in cauza, intrucat, prin ipoteza, art. 37 nu are in vedere situatia in care se retrage recunoasterea unui cult, cum este situatia in speta.
Dimpotriva, dispozitiile art. 37, in toate cele trei ipoteze posibile, respectiv cand cel putin 10%, majoritatea sau 75%  din credinciosi trec de la un cult la altul, au in vedere situatia in care cultul de la care au plecat credinciosii exista in continuare, impunandu-se intr-o atare situatie ca judecatoria populara a locului, printr-o carte de judecata,  sa constate situatia existenta si sa stabileasca despagubirea corespunzatoare.
 Mai departe, dispozitiile art. 38 si 39 din acelasi act normativ au in vedere raporturile dintre culte, culte existente, recunoscute, fiind exclusa aplicarea acestor prevederi legale ipotezei retragerii recunoasterii unui cult.
Prin urmare argumentele referitoare la nulitatea incheierii de intabulare a B. O. R. pentru lipsa cartii de judecata prevazuta la art. 37 alin. 4, sunt gresite, instanta de apel pronuntand o hotarare cu aplicarea gresita a legii. In acelasi context, instanta a retinut ca nu sunt intemeiate argumentele reclamantilor in sensul ca Decretul nr. 177/1948 ar fi fost aplicat abuziv, tocmai pentru ca textele legale invocate nu sunt aplicabile in speta.
Imprejurarea ca in  Decretul nr. 358/1948 se face referire la revenirea comunitatilor locale ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman nu este de natura a justifica aplicabilitatea  dispozitiilor art. 37, 38 si 39 din  Decretul nr.  177/1948, care vizeaza o situatie diferita, si nu este de natura a inlatura incidenta prevederilor speciale referitoare la situatia retragerii recunoasterii unui cult.
Fata de referirea expresa la art. 13 din Decretul nr. 177/1948, facuta prin Decretul nr. 358/1948, Curtea a constatat ca sunt aplicabile in cauza dispozitiile art. 36 din Decretul nr.  177/1948, conform carora averea cultelor a caror recunoastere a fost retrasa apartine de drept statului.
In baza textului legal mentionat, imobilul in litigiu a trecut in proprietatea statului, acesta fiind titlul sau, fiind o prevedere speciala care are in vedere ipoteza particulara a retragerii recunoasterii unui cult religios.
Este de precizat in acest context faptul ca Decretul nr. 177/1948 nu poate fi considerat un titlu nevalabil, astfel cum sustine reclamanta, intrucat el ar fi fost in neconcordanta cu Constitutia de la 1948. Dimpotriva, acest act normativ a prevazut libertatea religioasa, reglementand, de altfel, regimul juridic al cultelor religioase pana in anul 2006, asadar si dupa caderea regimului comunist, fiind abrogat de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor.
Este adevarat ca statul roman nu si-a inscris dreptul de proprietate in temeiul art. 36 din Decretul nr. 177/1948 in cartea funciara, pentru ca apoi sa-l transmita B. O. R., ci a efectuat inscrierea direct pe numele acesteia, tocmai in considerarea faptului ca imobilul fiind un lacas de cult, a ramas, in fapt, in posesia acelorasi credinciosi, care trecusera, de la cultul greco-catolic (desfiintat) la cel ortodox, asadar aceleiasi comunitati locale, care l-a folosit in continuare ca lacas de cult.
Din perspectiva celor retinute anterior, Curtea a constatat ca nu ne aflam in niciuna din ipotezele reglementate de art. 27 alin. 3 din Legea nr. 489/2006, imobilul nefiind nici confiscat abuziv de stat si nici preluat fara titlu.
Prin urmare, titlul in baza caruia bunul a fost inscris in cartea funciara este legea, Decretul nr. 177/1948, act normativ valabil si constitutional, aspect retinut si de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Decizia nr. 6008 din 02.11.2004.
Sunt de asemenea, aplicabile in cauza si dispozitiile art. 32 din Decretul - lege nr. 115/1938, conform carora daca in cartea funciara s-a inscris un drept real in favoarea unei persoane, se prezuma ca dreptul exista in folosul ei, iar daca un drept s-a radiat din cartea funciara, se prezuma ca acel drept nu exista.
Rectificarea unei inscrieri in cartea funciara se poate face potrivit art. 34  pct. 1 din acelasi act normativ, daca inscrierea sau titlul in temeiul caruia s-a savarsit nu au fost valabile.
Inscrierea in cartea funciara nu este afectata de niciun viciu, fiind valabila, iar titlul in temeiul caruia s-a facut a fost Decretul nr. 177/1948, valabil si constitutional, astfel cum am aratat anterior.
De altfel, singurul argument invocat de reclamanti si retinut de instanta de apel pentru constatarea nevalabilitatii titlului statului si a nelegalitatii incheierii de carte funciara este lipsa cartii de judecata prevazuta la art. 37 alin. 4 din Decretul nr. 177/1948, prevedere legala care insa nu are aplicabilitate in cauza, astfel cum am aratat anterior.
In aceeasi ordine de idei, trecand peste argumentele legate de modalitatea in care a fost retrasa  recunoasterea cultului greco-catolic in anul 1948, imprejurarea ca B. G.- C. a fost din nou recunoscuta oficial prin Decretul Lege nr. 126/1990, nu este de natura, prin ea insasi sa justifice nevalabilitatea titlului in baza caruia s-a efectuat inscrierea in cartea funciara in favoarea bisericii ortodoxe.
Cat priveste imprejurarea ca nu se mai regasesc material dosarele de carte funciara, ori incheierile de carte funciara, aceasta nu este de natura a atrage nulitatea intabularii ori rectificarea inscrierii in baza prevederilor art. 34 pct. 1 din Decretul -Lege nr. 115/1938, intrucat, pe de o parte, valabilitatea inscrierii nu este determinata de imposibilitatea prezentarii fizic a incheierii dupa o perioada considerabila de timp, iar, pe de alta parte, nu incheierea constituie titlul in temeiul caruia s-a facut inscrierea. Indiferent cui ar fi revenit obligatia de a proba existenta acestei incheieri, ar fi constituit o sarcina excesiva pentru parte sa depuna un inscris atat de vechi, care, de altfel, nu se mai regaseste in  arhiva Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara. Aceasta insa nu echivaleaza cu lipsa incheierii la momentul efectuarii inscrierii, de vreme ce se face vorbire despre aceasta in chiar cuprinsul cartii funciare.
In consecinta, constatand ca este incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 3 din Codul de procedura   civila, a admis   recursul  declarat  de  paratii P. O. nr. 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14 Tg-Mures si P. O. R. Tg-Mures, impotriva deciziei civile nr. 55 din 11 februarie 2014, pronuntata de Tribunalul Mures in dosarul nr. 17180/320/2010, a modificat decizia atacata in sensul ca a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta  B. R. U. R. G.-C. Tg.-Mures, prin parohii, impotriva  sentintei civile nr. 2320/18.03.2013 a Judecatoriei Tg-Mures si a respins ca nefondat recursul declarat de  reclamanta B. R. U. R. G.-C. Tg.-Mures, prin parohii si P. G. C. Tg-Mures, impotriva aceleiasi decizii.