Arestare preventiva. Mentinerea inculpatului in stare de arest. Intelesul notiunii de termen rezonabil privind desfasurarea procesului penal

Prin decizia nr. 786/R/5.12.2004 a Curtii de Apel Tg.Mures, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Mures, impotriva incheierii de sedinta din 3 decembrie 2004, pronuntata de Tribunalul Mures in dosarul penal nr. 1405/2004, s-a casat in parte incheierea atacata si rejudecand cauza pe fond,  s-a dispus mentinerea starii de arest a inculpatului I. T. in prezent detinut in Penitenciarul Tg.-Mures si s-a respins dispozitia de inlocuire a masurii arestului preventiv a inculpatului cu masura obligarii de a nu parasi tara. S-au  mentinut restul dispozitiilor incheierii atacate.
S-a respins ca inadmisibil recursul declarat de partea civila SC J. SRL . Iar cheltuielile judiciare avansate in recurs  au ramas in sarcina statului.
Curtea legal sesizata, verificand temeinicia si legalitatea recursurilor declarate precum si intreg probatoriul administrat pana la data de 5 decembrie 2004, retine urmatoarele :
Inculpatul I. T. este judecat in stare de arest pentru savarsirea in concurs a mai multor infractiuni care cad si sub incidenta legii speciale 22/1969.
Starea de arest a inculpatului a fost verificata la fiecare termen de judecata, instantele (atat cea de fond cat si cea de recurs) pronuntandu-se asupra existentei si mentinerii in actualitate a temeiurilor care au condus la arestarea sa preventiva.
La termenul de judecata din 3 decembrie 2004, instanta de fond, a apreciat ca datorita complexitatii cauzei care impune administrarea unui probatoriu vast (martori, expertize, contraexpertize), se incalca termenul rezonabil privind desfasurarea procesului penal. Acest aspect coroborat cu probele certe existente la dosar referitoare la starea precara a sanatatii inculpatului precum si cu diminuarea gradului de pericol social al infractiunilor peste care este judecat inculpatul au condus la aplicarea prevederilor art. 139 alin. 1 Cod procedura penala, respectiv la dispozitia de inlocuire a masurii arestului preventiv cu cea a obligarii de a nu parasi tara.
Aceleasi considerente au fost avute in vedere si la dispozitia de respingere a cererii formulate de procuror, privind mentinerea in continuare a starii de arest preventiv. Surprinzatoare in acest context, apare dispozitia instantei de respingere a cererii formulate de insasi inculpatul T. I., de a i se inlocui masura arestarii preventive cu cea a obligarii de a nu parasi localitatea. Diferenta intre "parasirea localitatii" si "parasirea tarii" este una doar de natura spatiala, teritoriala si nu o diferenta de fond.
Astfel, potrivit art. 139 Cod procedura penala inlocuirea sau revocarea masurilor preventive intervine atunci cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
Evident revocarea nu se poate confunda cu inlocuirea masurii, revocarea intervenind la cerere sau chiar din oficiu, atunci cand nu mai exista temeiuri care sa justifice mentinerea masurii preventive.
Asa cum s-a precizat, inculpatul nu a declarat recurs in cauza, drept pentru care, dispozitiile de respingere a cererilor formulate de el nu vor face obiectul acestui recurs, potrivit limitelor prevazute de art. 385 ind. 5 Cod procedura penala, recursurile declarate de partile recurente fiind recursuri declarate "in melius" in defavoarea inculpatului.
In ceea ce priveste recursul declarat de Parchet, acesta prezinta doua aspecte criticabile si anume primul referitor la inlocuirea nefondata a masurii arestarii preventive si cel de-al doilea referitor la respingerea cererii de mentinere a starii de arest preventiv al inculpatului.
Potrivit art. 141 Cod procedura penala, incheierea data de prima instanta si in apel, prin care se dispune luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea sau mentinerea unei masuri preventive ori prin care se constata incetarea de drept a arestarii preventive, poate fi atacata separat cu recurs de procuror sau inculpat.
Asa fiind, daca sub aspectul doi criticat de parchet, sustinerile avocatului inculpatului privind inadmisibilitatea recursului declarat sunt pertinente, sub primul aspect criticat, recursul declarat nu numai ca este admisibil, dar pe fond este si fondat.
Astfel, fara posibilitate de tagada, cauza referitoare la inculpatul I. T. este complexa, cel putin administrarea unor probe cu martori din alte localitati si efectuarea expertizelor solicitate in cauza, trenand solutionarea cauzei.
Astfel aspect insa, nu se poate raporta la termenul rezonabil invocat de catre instanta de fond, care trebuie aplicat cu referire la norma interna cuprinsa in art. 140 alin. 2 Cod procedura penala, ci la lipsa de diligenta a instantei de fond care, potrivit complexitatii cauzei trebuie sa-si administreze probele cu celeritate, organizat,  in termene scurte si cu folosirea tuturor posibilitatilor legal prevazute in codul de procedura pentru impulsionarea administrarii probelor.
La fel, starea de sanatate a inculpatului trebuie sa fie un criteriu care sa oblige instanta sa solutioneze cat mai urgent posibil, cauza pe fond.
Pentru inlocuirea unei masuri preventive, trebuie stabilita o stare care sa conduca neconditionat la aplicarea prevederilor art. 139 alin. 8 Cod procedura penala.
Insa atata vreme cat subzista si in prezent temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestului preventiv faptele deduse judecatii prezinta elementele unor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani, iar in concret lasarea in libertate a inculpatului prezinta pentru ordinea publica un pericol iminent raportat la nemultumirile acumulate in randul colectivitatii din care provine inculpatul, ca urmare a activitatii sale infractionale, inlocuirea  masurii arestului preventiv este nefondat.
Pentru cele ce preced, recursul parchetului va fi admis si dupa casarea incheierii, pe fond se va mentine starea de arest preventiv a inculpatului si se va respinge inlocuirea masurii arestului preventiv cu cea a obligarii de a nu parasi localitatea.
In cauza s-a invocat si expirarea termenului de arest preventiv, prin aceea ca, instanta de fond s-a pronuntat conform art. 300 ind. 2 Cod procedura penala raportat la art. 160 indice b Cod procedura penala, cu privire la starea de arest la data de 6 octombrie 2004. Dupa calculele inculpatului termenul de verificare a legalitatii mentinerii starii de arest preventiv, cel de 6 zile a fost depasit la data de 5 decembrie 2004. Nici sub acest aspect critica invocata de inculpat, intr-o cale de atac inexistenta, nu este fondata. Inculpatul a omis sa observe prevederile art. 188 Cod procedura penala raportat la art. 416 alin. 1 pct. 6 Cod procedura penala, incheierea din 6 octombrie 2004, fiind atacata cu recurs.
In ceea ce priveste recursul partii civile, instanta potrivit prevederilor exprese ale art. 141 Cod procedura penala derogatorii de la prevederile aart.385 ind. 1 Cod procedura penala raportat la art. 362 Cod procedura penala, constata ca legiuitorul a acordat privilegiul recursului la hotararile prin care instanta se pronunta asupra masurilor preventive, doar procurorului si inculpatului.
Asa fiind, se va face aplicarea prevederilor art. 385 ind. 15 alin. 1 pct. 1 lit.  c Cod procedura penala.